Aşa şi-aşa

Într-o zi, plutea pe-o apă
-Cred că Sâmbătă-i zicea-
O gânganie mioapă
Ce vedea aşa şi-aşa.

Când vedea, în stânga, roşu,
Se lipea şi chiar credea
Că-i limanul şi cocoşu'
De acum îi va cânta

De pe-un ram de pom în care
Ea, gângania, să fie
Mai bogată, mai în stare,
Mai stăpână pe moşie.

Da' de unde! Toţi copacii,
Deveniţi austrieci,
Dispăreau spre... unde dracii
Îşi făcuseră poteci.

Înota, atunci, spre dreapta,
-Malul bleu-portocaliu-
Prefăcându-se, "deşteapta",
C-a scăpat de vai şi chiu.

Da de unde! Şi pe-acolo
Mişunau, duium, străini
Ce strigau: "De-acum încolo
Spre Atlantic să te-nchini!"

S-a gândit: "Speranţă, nu e,
Voi trăi şi voi vedea!
Căci, acum, de când cu U. E.,
Nu contează-"Aşa" şi-"Aşa"

Voi pluti pe apa asta
-Bine, totuşi, că exist!-
Şi, cât va dura năpasta,
Merg la vale, dar... rezist".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vedea cum urcă

pe exteriorul clădirii cu nerv
folosindu-se de scara
de pe schele şi cum privea
peste acoperişurile clădirilor
spre vârful copacilor din parc
apoi în cealaltă direcţie
spre turla bisericii catolice
şi spre bulevardul bucovina
unde strălucea carosabilul ud
se vedea ca un şoim tânăr
vedea femeia cum şedea pe pat
şi sângele circula prin cameră
în căutarea unor artere sau vase
avea faţa mutilată de poezie
ochii stăteau la geam deschişi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Floriilor

Ziua Floriilor, 1 Aprilie, ziua în care vom vedea lumina Doamne, ridica-voi ochii spre Tine, lumina spre a vedea Doamne, arată-mi chipul tău atât de frumos!
Nu mă lăsa-ntunericul de afară!
Permite-mi intrarea în Casa Ta, acolo unde voi găsi liniştea
O stare de bine şi frumos sufleteşte.
Ochii să ne fie prezenţi la zi de mare sărbătoare
Inima noastră să ni se atingă de Duhul Sfânt
Să gustăm din Trupu-Ţi luminat, înmireasmat
Când cerul va rămâne senin şi deschis.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea amintirilor

În pădurea care cântă cu petale-n primăvară,
Paşii mei urmează calea începută într-o seară;
Tu te-ndrepţi, pe o alee presărată cu suspine,
Spre o bancă ce păstreză amintirile cu mine.

Sub acelaşi cer şi astăzi, ne târâm, din întâmplare,
Paşi din primăveri trecute, pe-o alee şi-o cărare,
Tu - cu gândurile tale, eu – cu tine-n ale mele,
Într-o seară când pădurea se acoperă de stele.

În lumina lor, cărarea pare-o vale presărată
Cu un praf de-argint ce curge spre aleea ce se-arată
Ca un râu cu unde line într-o noapte-ntunecoasă
Reflectându-mi dintre stele una, parcă, mai frumoasă.

Mă apropii de aceea cu speranţă şi uimire,
Dar pe bancă îmi luceşte, singură, o amintire.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibilitate

La orizont e doar iubire
si mă îndrept timid spre ea,
spre clipa mea de fericire
dac-o voi prinde? Voi vedea.

Mi-am luat cu mine şi speranţa
care mă roagă să o cred,
poate acum îmi este şansa
de nenoroc să mă dezleg.

La orizont e doar iubire
si soarele dogoritor,
îmi încălzesc sânge şi rime
umplându-mă încet cu dor.

Din când în când o îndoială
înfiripată-n al meu gând,
îmi dă o stare temătoare
şi mi-o alung cu un surâs.

Totul îmi pare înflorire
în trupul meu cel obosit,
la orizont e doar iubire
şi merg spre ea în ritm grăbit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, vei vedea, natura

Da, vei vedea, natura, vei vedea
că mult timp îmi vei fi însoţitoare -
tu te-ai schimbat din stânci spre crengi,
şi eu la fel, din cap până-n picioare.

E pasul mai uşor, şi-n glesne simt
cum îmi zvâcneşte-o vână jucăuşă,
mă tăvălesc prin iarbă şi alerg
în loc să merg frumos pe cărăruşă.

În cale când îmi murmură-un pârâu,
mă-mbie la taifas prietenia,
când lunca-mi iese-n cale, drept salut,
îmi zvârl în sus, cu-un chiot, pălăria.

De-mi înfloreşte-n drum un tânăr pom,
îi mângâi trunchiul, coama lui pletoasă,
şi glasul meu de bariton l-încerc
când cântă-n pom o pasăre aleasă.

Pe unde merg, oriunde m-aş afla,
găsesc câte ceva să mă amuze -
petala unei roze smulg apoi
şi-un cânt de chef îl fluier printre buze.

poezie clasică de Jan Neruda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vedem Ursa Mare la stânga Polarei, peste şase ceasuri o vom vedea sub Steaua polară, tocmai la orizont, iar dacă noaptea ar fi destul de lungă, peste alte şase ceasuri am vedea Ursa sau Carul Mare la dreapta ei. În 24 de ore Carul Mare se reîntoarce la locul de unde a plecat; de aceea, dacă observăm într'o seară Carul cel Mare la stânga Polarei, a doua zi, la aceeaşi oră, îl vom vedea tot acolo.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fâl-Fâl

O fluturiţă din zăvoi
A întâlnit un fluturoi
Pe care îl ştia demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături şi el şi ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl şi el,
fâl-fâl şi ea...
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Şi nu ştia
De ce e el tot supărat,
Şi o pândeşte pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puţin răstit
A abordat-o cam aşa:
- Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Şi nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e... omida mea?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El rămase buimăcit de mirare, când în clipa aceeaşi chiar văzu cum se înfiinţează un boboc de floare, cum creşte de se măreşte şi cum se deschide o floare aşa de frumoasă, de nu puteai să te opreşti ca să nu o miroşi. El puse mâna de o rupse, o luă şi o băgă în sân; vezi că aşa îl învăţase zâna. Seara când domniţele intrară în cămara lor cea încuiată şi zăvorâtă cu nouă lacăte mari, ca să se culce, el se furişe binişor pe lângă ele şi intrară împreună. El le vedea pe ele ce fac, dară ele nu-l vedeau pe dânsul. El le văzu că în loc să se dezbrace spre a merge la culcare, ele începură a se pieptăna, a se îmbrăca cu haine scumpe şi a se găti de ducă. El se mira de cele ce vedea şi hotărî ca să se ţie după dânsele cu dinadinsul să vază pe unde au să iasă ele, unde au să se ducă şi ce au să facă.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii

Aş vrea să pot să-ţi cânt, să fiu cu tine
acolo unde ploaia se opreşte
şi soarele, în suflet, îmi zâmbeşte,
dar nu pot azi. Nu voi putea nici mâine.

Nici tu nu poţi. Te văd mergând prin ploaie
atât de tristă, dar atât de calmă,
încât prin mine, gândurile, valmă,
se-adună-n lacrimi ce se scurg, şiroaie.

Voi revărsa tristeţea pe-o chitară
atunci când mâinile vor fi în stare
şi nu vor tremura ca-n ziua-n care
am vrut să fac surâsul să-ţi apară.

Îţi voi cânta, cu lacrimi în cuvinte,
aşa cum simt acum, prin vocea ploii
ce-şi plânge stropii, răspunzând nevoii
acelor ce-o aşteaptă să-i alinte,

Căci ştiu că-ţi vei întoarce-atunci privirea
iar norii vor pleca spre zări, departe,
luând cu ei tot ceea ce împarte
în două, inimi ce-şi doresc iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migraţia stăncuţelor

Se plimbau, legănat, pe o stradă-n oraş,
îmbrăcaţi asortat, discutând pătimaş:
-Măi femeie, tu ştii că mă bate un gând
ca ai naţiei fii să înceapă curând

Să migreze şi ei, să se-mprăştie-n stol,
că există temei când stomacul e gol.
-Te ştiam idiot, însă... nici chiar aşa,
dar, acum, spune tot, că, apoi, vom vedea!

-Uite-aşa m-am gândit: sunt sătul de gunoi
de când iarn-a venit cu zăpezi pe la noi;
în oraş nu găsesc demâncare, deloc,
de, întruna, slăbesc şi îmi trag de zâmboc.

Mă gândesc la un zbor ca, pe-un astfel de timp,
să mă plimb pe-un ogor dintr-un alt anotimp,
într-o ţară din sud, cu un soare plăcut,
unde-aş vrea să aud croncănit nou-născut.

-Măi, stăncuţule drag, eu bag-seama acum
că, pe tine, te-atrag nu mâncare sau drum,
ci căldură şi-amor, căci de pui nicidecum
nu te văd doritor, şi-nţeleg, oarecum,

Dar, să facem, aşa, ditai drumul de zbor,
mi se pare, cumva, mult prea istovitor.
-Păi, atunci, draga mea, hai, măcar, pe furiş,
pentr-o clipă, colea, că e bun şi-un... tufiş.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Înşir nişte paşi în pustiu
şi merg spre nimic. N-am o ţintă.
Reperele, de când mă ştiu,
se schimbă şi-ncearcă să mintă.

De urc, mă îndreaptă în jos,
apoi îmi arată un munte
abrupt, c-un decor păcătos,
şi nori care vin să mă-nfrunte.

Mă chinui, mă caţăr cât pot,
ajung pe un vârf şi-mi apare
platoul pe unde socot
că-mi este cărarea cea mare

pe care aş vrea s-o urmez,
dar nu e. Se-ascunde, vicleană,
o caut, n-am cum să cedez,
căci ştiu că-i pe-aici, pământeană.

E-a mea de când sunt pe Pământ,
destinul ce-i scris în eteruri.
Repere? Niciunul nu-i sfânt:
mi-arată mereu doar spre ceruri.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mijloc de cruce

Spre cer spre lut
Spre dreapta spre stânga
Aşa ne e iubirea
Desemnând crucea
Şi uităm ceva
În mijlocul ei
Stă totdeauna
Inima
Privind in toate părtile
Să o căutăm
Să o găsim
Şi uităm
E în noi
Întotdeauna
Sus jos dreapta stânga
Cu privirea şi gândul
Şi doar ea e ce contează
Inima....
Nu o ai
Degeaba faci semnul
De a te împăuna

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din asfinţit

Din lumea-ntunecatelor poveşti
spre care am plecat, am o dorinţă:
să iau cu mine singura fiinţă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi eşti".

Merg spre tărâmul vechi şi cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe feţe
şi unde ea m-aşteaptă cu tristeţe
şi încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nţelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aş încerca? De ce-aş mai merge
pe urmele ce singură îşi şterge,
ştiind şi ce aş vrea, şi cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorinţă;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putinţă
lumina s-o întorci din asfinţit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totem

La moartea mea,
Horezmia,
Sub geana grea,
O turturea,
N-o mai cânta.
La moartea mea,
Nu s-o vedea,
Căzând vreo stea.

Ca-n viaţa mea,
Nu s-o vedea,
Chiar nimenea,
Alăturea.
Pe urma mea,
Pe cuşma mea,
Alăturea,
O cucuvea.

La ce-oi mai sta,
Horezmia,
Şi n-oi pleca,
Spre Bactria?!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul alb

Paşii mei pământeni se aştern
într-o salbă, de-un alb nesfârşit
ce se-ntinde şi pare grăbit
să devină un alb de infern.

Pe întinsul, de-acum, răvăşit
se înşiră, ca pe-un portativ
note scurte,-aşezate naiv
într-o doină cum n-ai auzit.

Sunt doar paşii mânaţi de un dor
pe un drum căutat şi dorit
spre un loc ce aşteaptă,-ncălzit,
cu o uşă ce n-are zăvor,

unde focul pocneşte-n scântei,
iar pe masă, o cană cu vin
vrea să uiţi de al drumului chin,
şi infernul de-afară, de-o bei.

Iar în ochii ce-arată spre ea,
raze dulci, de iubire se-ascund
şi doar ochilor tăi le răspund,
într-o lume, cu totul, a ta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copile, unde sunteţi voi? Veniţi încoace,
Apropiaţi-vă de aceste mâini... frăţeşti,
Care-au orbit, aşa cum îl vedeţi acum,
Scânteietorii ochi de-alt' dată-ai tatălui.
Pe-atunci, copile, făr'să văd şi făr'să ştiu
V-am zămislit pe voi în ceea ce m-am născut.
Vă plâng cu lacrimi, căci nu vă mai pot vedea,
Gândindu-mă la ce viaţă de amaruri
Va trebui de-acum să duceţi printre oameni
...................
Pe voi, copile, dac-aţi pricepe de pe-acuma
Eu mult v-aş sfătui: rugaţi-vă acum
Că orişiunde veţi trăi s-aveţi un trai
Mai bun decât al tatălui ce v-a dat naştere...

poezie clasică de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel de toamnă

Se-adună-ncet, ieşind din vremea lor,
atâtea frunze ce-au zâmbit cândva,
atunci când, nevăzut, ameţitor,
un vânt le mângâia, le mângâia...

Şi cad şuvoi, ca nişte amintiri
pe-o masă plină, încă, de poveşti,
oprindu-se, din slabele rotiri,
c-un foşnet ca o şoaptă: "Cine eşti?"

-Sunt toamna voastră, toamna tuturor,
un pas amăgitor spre iarna grea
cu albul rece singurul decor
pe care, peste voi, îl veţi vedea.

Priviţi, acum, în jur! E prea frumos!
Ce vă aduc în dar e un pastel
plin de culoarea voastră, cânt duios
cu care vă alint, ca menestrel.

Se liniştesc. Pe-o masă, lângă lac,
amestecate cu poveşti ce dor,
foşnesc o amintire, apoi tac.
Pastelul, pentru ele, -i incolor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian păşea gânditor spre nava construită de el împreună cu cei doi colegi şi prieteni ai săi, cu privirea pierdută în gol, spre nicăieri, fără a vedea nimic în jur. Mergea însă spre nava aceea gândită de el, cea care îi va duce într-o misiune al cărei comandant va fi chiar el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!