Flotila naţiei

Din întunecatele ei porturi pescăreşti, se iveşte o salbă
De mici nave; la prova, numele fiecăreia scris clar,

Narcisa, Ciocârlia, Trandafirul
şi
Talaz
şi
Zăpadă Albă,

Sclipeşte-n bezna nopţii luminând precum o flacără pe-altar;

Ele navighează, din trecut, trei mii, puternice prin valuri şi vânt.
Flotila naţiei, care nicicând nu şi-a ştiut propria valoare,
Iar fiecare nume este-o frază ruptă dintr-un cânt
Amintind câte ceva din frumuseţea lumii, trecătoare.

Cum ar fi,
Barbara Cowie, Comely Bank
şi
May -

Botezate la început de lume, cu rouă de-încredere firească:
Iată-le,
Ruth
şi
Lumină Lină
şi
Robin Gray
Cu
Mizpah.
( Fie ca rugăciunea cea mai simplă să se adeverească!).

Din inima Angliei străvechi navigaţia continuă necurmată,
O flotilă a amintirilor care nu va eşua vreodată.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tizele

Unde-i drifterul cafeniu plecat pe mare singur-singurel?
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Numele meu e Peggy Nutten, numele pe care-l poartă el.*
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Cântau în acea noapte, "Mola şi zarea, vlăjgani!"
Au îndreptat prova spre vest, spre-apele mari;
Alte nave se întorc, iar vântul... şfichiuie mii de telegari.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Femeile-aplaudă seara pe cheu şi flutură din mâini
– Navighează, leagănă-te-n larg, drum bun –
Aşteptându-şi iubiţii zile lungi, lungi săptămâni.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!
Se întorc acasă-n amurg, mateloţi şi pescari,
Dar e-o navă micuţă... Mola şi zarea, vlăjgani!
Inima mea e acolo, o inimă pentru duşmani.
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

Nell şi Maggie, şi Joan, şi Ruth,
– Navigaţi, leagănaţi-vă-n larg, drum bun –
Navigaţi cu numele meu, eu rămân pe ţărmul ud şi mut.
O, noroc şi bon voyage, marinari!
Numele-adevărate-s nerostite, neştiute de adversari;
Dar, priviţi-mă şi veţi şti numele tăinuit de marinari;
Peggy Nutten e numele meu. Mola şi zarea, vlăjgani!
O, noroc, noroc şi bon voyage, marinari!

*Regula era ca pe perioada războiului numele real al navelor să nu fie pronunţat în spaţiile sau localurile publice, asta pentru ca poziţia navei să nu poată fi localizată de spionii inamicului.
De aceea numele adevărat al fiecărei nave avea asociat numele anumitor soţii sau prietene ale marinarilor, iar acest ultim nume, neoficial, era folosit de navigatori în discuţiile de prin barurile din preajma porturilor.

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul

Trandafirul,
nepieritorul trandafir pe care nu-l cânt,
greu de miresme,
trandafirul din grădina neagră în puterea nopţii,
cel din orice grădină şi orice înserare,
trandafirul ce renaşte din uşoara
cenuşă prin arta alchimiei,
trandafirul persanilor şi al lui Ariosto,
cel întotdeauna singur,
întotdeauna trandafirul trandafirilor,
tânără floare platonică,
arzătorul şi orbul trandafir pe care nu-l cânt,
trandafirul de neatins.

poezie celebră de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu se pierde

Adânc în subconştient, ni se spune,
Se află toate amintirile noastre, toate notele
Cântecelor pe care le-am auzit vreodată,
Toate frazele spuse de cei pe care i-am iubit,
Regretele şi pierderile cu care am trecut prin lume
Şi cu care, cu trecerea timpului, ne-am împăcat, glumele
Spuse-n familie, fiecare suvenir sentimental primit,
Fiecare lucru văzut, fiecare experienţă, cuvânt anume
Care ne-a fost adresat în copilărie, înainte chiar
Ca noi să fi ştiut sau să fi înţeles deplin
Rosturile şi mersul lumii în care trăim.
Totul se află acolo, minciuni legendare,
Lacrimi, sunete, zile aniversare, imagini
Fulgurante din ani uitaţi, îngălbenite pagini;
Toate cer să fie rechemate, doresc să reapară
Pe lume, înainte ca această lume să dispară;
Aşteaptă poate un mic semn, o intimă chemare,
O vorbă, un refren, un miros, o prezenţă,
Un ecou dintr-un trecut când, cu inocenţă,
Priveam prezentul plini de încântare cu toţii,
Convinşi că viitorul va fi o lungă sărbătoare,
Şi că noi nu vom cunoaşte singurătatea nopţii.

poezie clasică de Noel Coward, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot acel trecut

Pădurile sunt străvechi;
Iar bobocii care se deschid
Printre spinii tufanilor,
Treziţi în martie de-un vânt lichid,
Sunt milenari în frumuseţea lor –
Nimeni nu ştie din ce noroi,
Din ce întunecate vremuri
Vine trandafirul înspre noi.
Izvoarele sunt din tinereţea lumii,
Iar pârâul susurând în liniştea din jur
Curge din locul unde zăpezi reci dorm
Sub ceruri de azur,
Cântând istorii lungi despre periplul
Anotimpurilor, niciodată monoton;
Fiecare strop limpede şi pur
Este înţelept ca Solomon.

Noi, oamenii, suntem vechi fantasme;
Visele noastre toate îşi au seva
În penumbra Raiului, în basme
Spuse de privighetorile mamei Eva ;
Ne trezim, şoptim o vreme,
Dar, odată ziua trecută, pe lume
Rămân tăcerea şi somnul indiferent
Al câmpului de imortele – flori fără nume.

poezie clasică de Walter de la Mare, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară

E primăvară, Doamnă, şi e zi cu soare,
în vii pe dealuri, a dat colţul ierbii;
se primeneşte zarea, pomii au dat în floare
prin codrii Vlăsiei boncăluiesc cerbii.

E primăvară Doamnă, şi cerul e senin,
ciocârlia bate spaţii năucite-n cânt;
jos pe baltă, acelaşi susur cristalin
şi-adastă vânătorii să împuşte vânt

E primăvară Doamnă, şi inima vibrează,
timpu-i înspumare, clipa nepieritoare
cel care adesea sunt, acum oftează,
peste lume saltă aceeaşi privighetoare.

E primăvară Doamnă, şi e zi cu soare,
ciocârlia bate spaţii năucite-n cânt;
se primeneşte natura, pomii au dat în floare,
iubirea şi speranţa mă sângeră pe vânt.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dimineaţă

Lumea
este creată
în fiecare dimineaţă.
Sub săgeţile

portocalii ale soarelui
grămezile
de cenuşă-ale nopţii
redevin iarăşi frunze

şi se prind de ramurile-înalte- - -
şi iazurile apar
ca nişte haine negre
pe care sunt pictate insulele

de nuferi ai verii.
Dacă este în natura ta
să fii vesel,
vei înota departe-n lungul unor siaje catifelate

ore-întregi, imaginaţia ta
luminând pretutindeni.
Iar dacă spiritul tău
poartă în el

spinele,
care este mai greu decât plumbul - - -
tot ce poţi face
este să continui înaintarea-ţi trudnică - - -

mai există, încă,
undeva adânc în tine
un animal care pretinde că pământul
este exact ceea ce şi-a dorit- - -

fiecare iaz în vâlvătaie de nuferi
este rugăciunea care-a fost auzită
şi care a primit un răspuns generos
în fiecare dimineaţă,

indiferent dacă
ai îndrăznit să fii fericit vreodată sau nu,
indiferent dacă
ai îndrăznit să te rogi vreodată sau nu.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

J. D. (ca Robin, în timpul unei închipuiri): Sfinte complex de inferioritate, Batman! Cât de scăzut este respectul meu de sine de sunt bătut în propria fantezie?
Turk (ca Batman): Putea fi mai rău, Robin. Puteai fi Alfred, majordomul.
J. D. (ca Alfred): Să vă ia naiba, domnule.

replici din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castel sclav timpului

Îmi tăiam trupul cu condeiul
Răsfirându-mi crud mercurul
Se aduna într-o urmă nebunul
Pe unde sfinţise-i tu nisipul

Dezgheţat de tine dintr-un
castel de privire saturn
din zeroul absolut chiaun
într-o rouă cu care atârn

pe geana ta adormită
ce-mi lasă inima uimită
dărmându-i câte o stalactită
când răsfiri bucla de heruvimă

ca o adiere de boare lină, marină
in carapacea inimii, perlă divină
a oceanului stelar, tu rouă de quasar
ce te topeşti în abur de lumină

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curba ochilor tăi

Curba ochilor tăi îmi înconjoară inima,
Un cerc de dans şi de tandreţe,
Aureola timpului, leagăn nocturn şi sigur,
Şi dacă nu mai ştiu tot ce am trăit
E că ochii tăi nu m-au văzut întotdeauna.

Frunzele zilei şi spuma de rouă,
Trestii de vânt, zâmbete parfumate,
Aripi acoperind lumea cu lumină,
Nave încărcate pe cer şi pe mare,
Vânători de zgomote şi surse de culori,

Parfumuri izvorâte dintr-un cuib al zorilor
Care zace mereu pe acoperişul stelelor,
Tot aşa cum ziua depinde de inocenţă
Întreaga lume depinde de ochii tăi puri
Şi tot sângele meu curge în privirile lor.

poezie clasică de Paul Eluard din Capitala durerii 1926, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are trei nume: numele de familie pe care l-a mostenit, numele propriu pe care i l-au dat parintii si renumele, pe care si-l face singur.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea

ascunde chipul blond
frumuseţea
ei dis
preţuieşte mult aur
în părul ei luat de vânt
adusă pe lume pentru
propria mea desfătare
îmi fac o promisiune sadică
ar zice marchizul
sade din mine
s-o sărut sub clar de lună

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva se stinge, dar floarea de lotus

Ceva se stinge, poate soarele, poate dragostea,
O flacără într-o lampă afumată,
Întunericul are braţe lipicioase,
Creierul meu aleargă – titirez pe masa lucioasă a contelui,
Nu mai bate inima pentru tine, aşa mi se pare,
Dar nici o flacără nu ajunge la stele,
Am văzut morminte care umblau pe stradă,
Aud un râs pe scări, o fi râsul iubitei?
O fată suavă se făcu otravă, ca-n basmele cu pogonici,
Pentru cei mici, erai bună, te-ai făcut mătrăgună,
Altfel e umbletul, portul,
Îmi duc în mine şi mortul.
******************************,
Floarea de lotus şi-a deschis petalele
De un alb orbitor,
La fel ca femeile care ştiu să iubească,
ştiu să respingă ura prostească,
ştiu să aducă alinare celor străbătuţi de curenţii reci
ai singurătăţii concrete,
floare de lotus, care zeiţă te-a plămădit din propria ei carnaţie?
Ameţit de minunea naturii, străbat apele verzi ale minciunii,
Un crap viclean îmi face cu ochiul,
Te-nşeli, dragă, e doar o simplă floare de lotus.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om are trei nume: numele de familie pe care l-a moştenit, numele propriu pe care i l-au dat părinţii şi renumele pe care şi-l face singur.

citat din Billy Graham
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două nume

La fiecare naştere în lume,
Cu fiecare prunc ce li se-arată
Mai pun părinţii câte două nume
Şi mai deschide moartea câte-o poartă.

La care prea flămândă îşi aşteaptă
Pomelnicul – meniul de la nuntă
Şi-a doua zi mireasa-i mai deşteaptă
Cu încă două nume noi în burtă.

Ne punem două nume zi de zi
Nădăjduind o moarte mai puţină
Fără să ştim ce invitat va fi
Chiar azi, după botez, la noi la cină.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău (Luceafărului)

Stelele, iată-le, pe tâmplele Timpului Tău,
Luceafăr mereu înflorind chemarea şi gândul,
Înalt luminându-ne semnul Eternităţii –
Sfântul nostru pământ părinţii numindu-l.

Stelele, iată-le, pe tâmplele Timpului Timp,
Icoană a neamului este şi va să rămână
Numele tău, Numele Tău, fericitul, precum
De-a pururea sfânta noastră Limbă Română.

poezie clasică de Florin Bratu din Ora fantastică
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei corăbii

Am văzut trei nave, trei corăbii
Călărind pe mare,
Valurile tremurau, peştii se-ascundeau,
Vântul gemea-ntristat,
Pe punţi şi-n cală
Domnea blestemul, scânceau dureri amare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Ancorate lângă ţărm, pe mare,
Vântul nu mai voia să le bată-n vele,
Cerul plângea cu lacrimi de sânge,
Pe chei erau stăpâne durerea şi suspinul,
Iar ei, din alte ţări, veneau la vânătoare.

Am văzut trei nave, trei corăbii
Apropiindu-se dinspre mare –
Şi copacii jeleau, şi păsările se-îndepărtau,
Şi pământul scrâşnea îngrozit,
La prova pândeau lăcomia şi păcatul,
Şi-am văzut istoria cum moare.

** Poezia face trimitere la celebrul colind britanic de Crăciun "Am văzut trei nave",
ironizând un simbol al valorilor civilizaţiei occidentale.

poezie de Valerie Bloom, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am pornit

Am fost eu vântul care fuge,
Trecând neobservat prin lume?
Am fost eu râul care curge,
Fără să fi lăsat mici urme?

La început am fost un izvoraş,
Căutând o cale spre un râu,
Cu chipul blând de copilaş,
Devenit cu duritate mai târziu.

Am pornit ca simplă adiere,
Cu timiditate viaţa s-o prefir,
Prinzând din ce în ce putere,
Transformată în vajnicul Zefir.

Am fost un firicel de iarbă,
Prinzând noi rădăcini adânci,
Din ani mi-am făcut o salbă,
Urcând pe ale timpului stânci.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boabele de rouă (dedicat Vioricăi)

Iehova-n suflet, ţi-a dat primăvară
Iubirea străluceşte peste chip
Ca o lumină razele de soare
Drum dragostei prin lume ţi-au croit

Eşti strălucirea boabelor de rouă
Mireasă-n albă mantie şi cânt
Ai fost trimisă cu un scop anume
Domnului să-i slujeşti pe-acest pământ.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!