Curba ochilor tăi

Curba ochilor tăi îmi înconjoară inima,
Un cerc de dans şi de tandreţe,
Aureola timpului, leagăn nocturn şi sigur,
Şi dacă nu mai ştiu tot ce am trăit
E că ochii tăi nu m-au văzut întotdeauna.

Frunzele zilei şi spuma de rouă,
Trestii de vânt, zâmbete parfumate,
Aripi acoperind lumea cu lumină,
Nave încărcate pe cer şi pe mare,
Vânători de zgomote şi surse de culori,

Parfumuri izvorâte dintr-un cuib al zorilor
Care zace mereu pe acoperişul stelelor,
Tot aşa cum ziua depinde de inocenţă
Întreaga lume depinde de ochii tăi puri
Şi tot sângele meu curge în privirile lor.

poezie clasică de Paul Eluard din Capitala durerii 1926, traducere de Doina-Maria Tudor
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

XXXI

Inima mea, pasăre din sălbăticie şi-a găsit cerul în ochii tăi.
Ochii tăi sunt leagănul zorilor, ochii tăi sunt împărăţia stelelor.
Cântecele mele se pierd în adâncul ochilor tăi.
Lasă-mă să mă înalţ în aceste două ceruri în uriaşa lor singurătate.
Lasă-mă doar norii să le spintec, să le-mprăştii vâsliri de aripi
în strălucirea lor plină de soare.

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul (1913)
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri

Ochii noştri sunt făcuţi pentru lumină.
Probabil poartă în sine esenţă divină,
Căci îi simt cum deosebesc adeseori
Culorile norilor dintre culori.

Ochii noştri poartă în sine
Aripi de înger şi raze senine.
De aceea privesc lung în noapte
Şi cred răsăritul întotdeauna aproape.

Ochii noştri caută. Mereu asta fac.
Oglinzile în care se descopăr le plac,
Deşi ştiu că sunt o minciună
Imaginea ce li se oferă de bună.

Ochii noştri în întuneric vor lumină.
De-i pui sub obroc se vor stinge în tină.
Însă idealul lor e să devină
Candelă ce arde şi face lumină.

Ochii noştri poate nu ştiu
Să privească atent în negrul pustiu!?
De aceea pentru ei ce nu are culoare
Nu are nici gust, nici valoare.

Ochii noştri nu pot nici în vise
Să vadă frumoasele idealuri promise.
În lumea lor cuvântul, se pare,
Este o minciună întâmplătoare.

De aceea, cred, ar trebui să-nvăţăm
Lumea şi în negru s-o colorăm.
Să obişnuim ochii să ne iubească,
Trăire interioară să ne dăruiască.

poezie de Mircea Nincu
Adăugat de Aurora Cretan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii Tăi...

Inima mea, pasăre călătoare,
Şi-a găsit pacea
În albastrul ochilor tăi.
În ochii tăi
Văd limpezimea zorilor,
Ochii tăi sunt leagănul stelelor.
Inima mea
Se pierde în adâncul albastru
Al ochilor tăi fascinanţi.
Lasă-mă să mă scald
În nemărginirea lor.
Zâmbetul tău-rază de soare
Îmi iluminează sufletul
Aducându-mi pacea, liniştea, iubirea.
Îmi place
Felul cum mă priveşti,
Îmi place
Sărutul tău cald.
Îmi place
Cum îmi mângâi trupul,
Ca pe-o vioară
Ale cărei strune scot sunete
Numai de inima ta, auzite.
Cuvintele tale
Sunt licăriri de lumină,
Îmi place să fim împreună.
Dragostea mea e un ocean,
Cu cât te scufunzi în el,
Cu atât mai adânc devine.
Inima mea, pasăre călătoare,
Îşi trăieşte clipele
De visare, fericire şi iubire...

poezie de Floarea Cărbune (1 septembrie 2019)
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupe de rouă

În fiecare zi
cupe de rouă ridică pământul
închin către cer...
Gingăşia din flori
îmbrăcată-n culori,
mulţumeşte soarelui
binecuvântarea de a nu lăsa în jur
un Pământ tern!
În fiecare dimineaţă ne,, naştem "
cu ochii privind către zări,
rămânem puri,
deschişi către viaţă
dacă vedem minunea din rouă
ca darul divin ce limpezeşte adâncuri
de suflet,
acolo unde ziua si noaptea lasa în urmă...
suspin!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un chip

Un chip la ceas de asfinţit
un leagăn între veştedele frunze-ale zilei
o mireasmă de ploaie
fără pic de lumină
izvorul undei din adâncul apei
oglinda vie a oglinzii sparte
un chip în ale tăcerii balanţe
o piatră printre alte pietre
printre pâlpâirile ultimelor lumini ale zilei
un chip asemeni tuturor chipurilor pe care le-am visat.

poezie clasică de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie

Spune-mi ce lume frumoasa pot să-ţi dăruiesc?
Închide ochii şi spune: vreau o lume de vis
Vreau ochii să-mi deschizi spre Marea Neagră
Magia să ne lase vrăjiţi în stelele cuminţi
O floare să ne găzduiască zâmbete la loc de cinste
Cu ultimele săruturi să reuşim
A schimba lumina din ochii-nconjuraţi de lacrimi
Apele tulburi se vor dispersa către noi lumea albastru-roz
Va dăinui spre a aduce lină muzicalitate.
Să ne pierdem în lumină... stelelor de porţelanuri
Cu ultimele cuvinte se vor amesteca...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cascade de rouă

Cascade de rouă
Din ochii Iubitei plouă
Sufletul ei cât oftează
Ochii ei cât lăcrimează!
Distanţele o întristează
Inima i-o îndurerează...
Dar ea plânge fără rost
Chiar dacă lângă ea eu nu-s
Iubirea mea în sufletul ei
s-a pus
Sufletul meu in ochi mi s-a mutat
Şi suferinţa ei cât a regretat!
Iubita mea cu ochi de mare
În ochii mei s-a aprins un Soare
Soarele in ochii tăi se oglindeşte
Numai la tine se gândeşte
În braţe cât te mai doreşte!
Te doreşte, te iubeşte
Si tare te mai roagă ca ochii tai să nu mai plouă
Cu-atatea casacade de rouă!

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Absenţe

Deşarta voluptate şi sărmanul mister
De-a nu fi văzut.

Te ştiu, culoare a copacilor şi-a oraşelor
E între noi obişnuita transparenţă
Dintre privirile scăpărătoare.
Ea se rostogoleşte pe pietre
Aşa cum se leagănă apa.
De-o parte a inimii mele fecioare se-ntunecă,
De cealaltă parte mângâietoarea mână se-aşază
pe coapsa colinelor
Curba unui fir de apă dezlănţuie această cădere,
Această-nvălmăşire de oglinzi.
Lumini de precizie, nici nu clipesc din ochi,
Nu mă clintesc,
Vorbesc
Şi-atunci când dorm
Mi-e gâtul un inel cu parafă de voal.

II

Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Singur.
Mila e mai sus şi poate rămâne foarte bine acolo,
Virtutea îţi dă ei înşişi sânii de pomană
Şi graţia s-a-ncurcat în plasele pleoapelor ei.
E mai frumoasă ca statuile de pe marginea treptelor,
Mai rece
E jos cu pietrele şi umbrele.
Am ajuns-o din urmă.

Aici lumina dă ultima ei bătălie.
Dacă adorm, adorm ca să nu mai visez.
Care vor fi atunci armele triumfului meu?
În ochi-mi larg deschişi mijeşte soarele.
O, grădină a ochilor mei!
Sunt toate fructele aici ca să închipuiască flori,
Flori ale nopţii.
O fereastră de frunze
I se deschide fără veste-n obraz.
Unde-mi voi pune buzele, natură fără ţărmuri?

E mai frumoasă o femeie ca lumea în care trăiesc
Şi închid ochii.
Ies la braţ cu umbrele,
Sînt jos cu umbrele,
Şi umbrele m-aşteaptă.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelelor

Cred că florile dimineţii nu sunt de ajuns
Pentru inima ta şi ochii tăi atât de frumoşi
Cred că zâmbetul tău e atât de curat,
Cum izvorul sopteşte printre pietre,
Ascuns într-o pădure
Orice şoaptă contează, mângâierea ta
Încălzind-o ca o adiere de vânt
Seara şi dimineaţa te desfaci ca un mac,
îmbujorând pereţii,
Ca farul bizantin
Şi dacă stai lângă mine vei primi
Mângâierea sufletului meu îngeresc pe veci,
Atingând infinitul, cu ochii până la lumina stelelor
Ce limpezesc în culori, dimineaţa.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina stelelor

Cred că florile dimineţii nu sunt de ajuns pentru inima ta
Şi ochii tăi atât de frumoşi
Cred că zâmbetul tău e atât de curat,
Cum izvorul sopteşte printre pietre, ascuns într-o pădure.
Orice şoaptă contează, mângâierea ta,
Încălzind-o ca o adiere de vânt.
Seara şi dimineaţa te desfaci ca un mac,
Îmbujorând pereţii ca farul bizantin
Şi dacă stai lângă mine vei primi
Mângâierea sufletului meu îngeresc pe veci,
Atingând infinitul cu ochii până la lumina stelelor
Ce se limpezesc în culori dimineaţa.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

În mine totul s-a frânt
Ca într-o clepsidră spartă
Şi curge durerea ca nisipul în vânt
Şi viaţa mea e moartă...

Şi plouă des din ochii mei
Iar lacrima mă doare
Şi stropii-s mari şi ochii grei
Şi ziua soare n-are...

Nopţile-s albe tot mereu
Iar visele nu au culoare
Somnul cel lin devine greu
Dorinţa apăsătoare...

Din viaţa mea dispar culori
Dispare încet albastru
Şi chiar petalele de flori
Se-mbracă-n alb şi negru...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă ipostază

Cununi de raze, cât de cât aureolate,
Rupte din nu ştiu ce generatoare de lumină
Îţi sunt aduse proaspăt înmiresmate
Simple culori de o creaţie divină.
Talentul pictorului rămâne extaziat,
În faţa originalului care eşti tu,
Nu poate să transpună pe curat
Aureola simplă a frumuseţii de acu.

Visaţi voi stele, flori, natură, soare
Aruncaţi-vă privirile fără economie,
Sunt încă mic în lumea asta mare
Iradiază sufletul de o mare bucurie
Liniştit mă întreb: Se poate oare?
E posibil totuşi, căci totu-i poezie.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia iubirii

Se ridică-n lumină şi cerul e senin
Senini sunt şi ochii ce mă privesc şi mă mint
Cuvinte, sunete par ca angregează o întreaga lume
Prin simfonia vibraţiei divine
Simfonia ce vis a promis
Sau poate un leagăn de cuvinte duioase
Te chem să-mi mângâi pleoapele cu-un sărut
Căci ochii mi-s plini de nisip
Adorm cu tine lânga mine printre stele mă conduci
Şi inima mea e tot mai iubitoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O economie depinde de economişti cam în aceeaşi măsură în care vremea depinde de meteorologi.

citat din Jean-Paul Kauffmann
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec într-o aripă

bat în geam degetele cui
aducând din cer lumină?!
ochii tăi sunt ai nimănui
răscoliţi mereu de vină.

lemnul alb arde-n foc mocnit,
sângele în vene suie,
nu mai e noaptea de granit,
lacrima curge căpruie.

sar scântei, umbre se topesc,
zorile frâng zarea-n două.
alte flori pomii risipesc
peste boabele de rouă.

pasărea-n lumină zboară
ca un zvon de primăvară!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din ochii tăi

Lumina, dincolo de ochii tăi
Tot aşa ne-a găsit dimineaţa
Când demult verile ne urcau în rai
Îngheţasem atunci în iubire,
Câmpul ni se vedea în gheara ochilor noştri
Adunând Lumina într-o căpiţă,
Ochii tăi erau Miraculoşi
Ca un dans dintr-un cântec păgân
Şi atunci ţi-am şoptit la ureche
Cuvinte dintr-un alb-albastru curcubeu,
Tu m-ai prins de mână
Cu o parte din umărul tău, sclipind
Şi-am adormit, visând.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-un cerc de priviri

Într-un cerc de priviri
locuiesc
pe palmele timpului
înflorit
cu zâmbetul zilei

aici drumul
mi-e pavat cu
florile imaginaţiei
şi mă scald
în culoarea zilei pe
degetele vântului

tot timpul
soarele-mi zâmbeşte
iar norii
uneori îmi fac cu mâna
stropindu-mi ochii cu uimire
cu umbra lor înveşmântându-mă
până în umbra zilei
strecurată prin surâsul tău
17-02-2018 cluj

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ochii unei păsări

păi Doamne dacă se îmbolnăvesc până şi păsările de lumină
de ce să mai aştepte altceva şi nu s-ar vindeca cu ea
şi gândul întrece întâmplarea canarului
scăpat din colivie zboară înainte şi înapoi
deasupra aceleeaşi flori
în tremur de aripi colorate ţesute cu mâna
umple aerul cu polen
ca să danseze şi polenul
valsul orbitelor exaltate
şi când nimeni nu se aşteaptă
trage cu ciocul soarele înăuntrul camerei
stau acasă şi văd ce n-am mai văzut
luminile calme din ochii unei păsări
un vals între polenuri şi sfârşitul sigur al zilei

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii lor mereu limpezi

Zile lâncede, zile ploioase,
Zile de oglinzi sfărâmate şi de ace pierdute,
Zile de pleoape-nchise la orizontul mărilor,
De ceasuri asemeni toate, zile de captivitate.

Mintea mea ce încă pe frunze scăpăra
Şi pe flori, mintea mea-i pustie ca şi dragostea,
Zorii pe care-i dă uitării o-ndeamnă să-şi
aplece capul.
Şi să-şi contemple trupul ascultător şi van.

Văzut-am, totuşi, ochii cei mai frumoşi din lume,
Zei de argint ţinând în mâini safire,
Zei adevăraţi, păsări în ţărână
Şi-n apă, i-am văzut.

Sunt ale mele aripile lor, şi nu-i decât
Plutirea lor ce-mi scutură jalea păgână
Plutirea lor de stea şi de lumină
Plutirea lor de piatră, plutirea de ţărână
Pe valurile aripilor lor,

Gândirea mea de moarte şi viaţă sprijinită.

poezie de Paul Eluard din Cele mai frumoase poezii, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vina din apus

De ce, oare, înserarea e menită să se-aşeze
Peste ziua liniştită ce se-alintă-n Soare blând
Şi-i aşteaptă mângâierea, trup de clipe-abandonând
Sub atingerea de raze care vin s-o-mbrăţişeze?

Fermecat de albul zilei, o sărută, o iubeşte,
O învăluie-n căldura şoaptelor cum nu s-au spus
Şi-i promite nemurirea zilei fără de apus
Dacă vrea să îl urmeze, cu iubire, nebuneşte.

Îl privieşte-nfiorată, înroşită a-ntristare,
C-o întârziată rouă scuturându-se în vânt
Şi îi spune că rămâne-n locul ei de pe Pământ
Până când va fi cuprinsă de-aşteptata înserare.

De va fi să mai renască, într-o altă, nouă, zi,
Îi va fi doar lui aleasa, îi va aştepta lumina
Şi-i va cere să îi ierte şi alegerea, şi vina
Dintr-un timp în care altfel, ea nu înţelege-a fi.

Din privirea înroşită, razele-i alunecară
Într-o mare de-ntuneric unde, adormiţii zori
Cer să îi îmbrace-ndată în frumoasele culori
Ale altei zi ce-aşteaptă în lumină să răsară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!