N-apuc să sfârşesc, şi iacătă hamalii... Au sosit pentru mutat; adică, pentru mutat, vorba vine; căci, de data asta, nu ştiu cum făcurăm, n-am avut noroc să ne mutăm... Dar în sfârşit, tot putem zice că e ca o jumătate de mutat, poate chiar mai mult decât jumătate; fiindcă, după multe chibzuinţe în familie, am văzut că nu eram destul de bine aşezaţi şi ne-am hotărât să ne aşezăm mai bine, anume: în salon, odaie de dormit; în odaia de dormit, sofragerie; în biurou, salonul; în sofragerie, odaia servitorilor; în odaia servitorilor, bucătărie, şi-n bucătărie, biuroul...

finalul de la De închiriat de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia itinerantă a poetului

Cine-i Bacovia bănuieşte poate numai ploaia
dar de ce Doamne mi-a fugit pe ferastră odaia

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi o jumătate de afirmare a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unuia guvernamental - iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul.

citat celebru din Ion Luca Caragiale
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altar

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de mult,
În marea lor de-o strălucire-aparte,
Şi-am stat o viaţ-acolo, să ascult
Ecoul ei şi să visez departe,

M-am răsfăţat în oaza lor duioasă
Şi m-am topit la razele de foc,
Am aşteptat, la ţărmul lor, sfioasă,
Să te învăţ să curgem la un loc,

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, se pare,
De mult de tot, la primul gângurit,
Am luat cu mine vâslele din zare,
Şi-am mers, suav, pe bolta de zenit,

Şi noi cuvinte-am tălmăcit, sub tâmple,
Cu tine-n jur, mi-am făurit cărări,
O roua-a dimineţii, ce ne umple,
Şi-am înflorit atâtea primăveri...

Ştiu, m-am mutat în ochii tăi, de tot,
Într-un altar cu îngeri şi culoare,
Mirarea mă cuprinde şi socot
Că-i raiul meu, cel primenit de soare,

Şi-acum, târziu, acolo-n ei, mă scald
Şi macin clipa asta trecătoare,
Mi-e-atât de bine, mi-este-atât de cald,
Chiar de-i afară aprigă ninsoare,

Avem doi ochi în care curgem lin,
Cu gânduri şi cuvinte, cu nevoi,
Ne vom zidi acolo, blând, senin,
Un cer de slavă picurat de ploi.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Mi-Tzu-Ko

Zi cu soare,
După ploaie!...

În odaiea mea - odaie
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Braţele noastre se-ndoaie
Ca patru raze de soare -
Patru suliţi paralele,
Ce pătrund printre perdele
Înfigându-şi în covoare
Vârfurile lor rebele!...

Nu mai plânge, Mi-Tzu-Ko,
Că-n grădină nu mai plouă
Şi-n odaia mea cea mică,
Cu parfum de levănţică,
Nu te mai mira de ce -
În rochiţa ta cea nouă -
Pari a fi raza de soare
Ce-mi dădu buzna-n odaie,
Dornică de-o sărutare
După ploaie!...
Şterge-ţi ochii...
Nu mai plânge...
Mi-Tzu-Ko, tu nu ghiceşti
Că-n odaia mea cea mică
Cu parfum de levănţică
Ce-ai fost ieri
Azi nu mai eşti?...

Şi nu vezi că Dumnezeu
Ne-a trimis un curcubeu,
Ca faptura noastră nouă -
Despărţită ieri în două -
Azi să ne-o-ntregim în soare
Ca-ntr-o zi de sărbătoare
Şi s-o-ntindem pe sofa
Printre perne
Şi covoare,
Ca şi cum odaia mea -
Albă,
Veselă
Şi mică,
Cu parfum de levănţică -
Ar mai fi şi-odaia ta?
Mi-Tzu-Ko, n-auzi?...
Nu vezi?...
Sau - ce-auzi şi vezi - nu crezi?...
N-azuzi tu cum sună ora
Fericirii-amândurora?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Pagini basarabene, nr. 3 (martie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-am mutat din Ţara Galilor în Italia a fost exact ca şi cum m-aş fi mutat într-o altă ţară.

perlă de Ian Rush
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne-am mutat la etajul 10, constat că în viaţa mea n-am văzut norii, stelele şi luna "în halul ăsta".

citat din Beatrice Vaisman (11 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul mutilatului de război

Se leagănă odaia lunecând...
Parcă-ar avea picioare, odaia...
Desigur, are...
Nu le zăreşti... dar să se mişte
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă uşurel...

Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg şi ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare )...
....

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nistor: Mai mergem mult, şefu'?
Lucian: Nu ştiu, mă. De ce, te-ai plictisit cumva, ori ai obosit?
Nistor: Nu, şefu'. Dar claustrofobia mea...
Lucian: Văd că ţi-ai ţinut-o destul de bine în frâu până acum. Cred că mai poţi rezista puţin.
Nistor: Poate. Şi totuşi, n-am înaintat destul? N-ar trebui să facem cale întoarsă?
Lucian: O să ne întoarcem, Nis, fii liniştit! Dar nu chiar acum. Ai răbdare.
Nistor: Nu-i vorba de asta, şefu'. Dar cred că am văzut detul pe ziua de azi. Dacă vrei, putem reveni şi mâine, chiar mai devreme, de dimineaţă şi putem continua.
Lucian: Cum?! Ceilalţi... Vreţi să ne întoarcem chiar acum?
Mihai: Ştiu şi eu, Luci... Poate n-ar trebui să întârziem.
Lucian: Nici nu vom întârzia. Totuşi, mi se pare prea devreme să ne retragem.
Alex: Poate... Dar să nu păţim ce aţi păţit voi doi, săptămâna trecută... Nu se ştie niciodată.
Lucian: De asta ţi-e ţie teamă, bătrâne?! Nu cred că ar fi o problemă. Nu de data asta. Şi nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva. Dar chiar de s-ar întâmpla, acum suntem toţi, în grup, îl avem şi pe Robby cu noi, deci, ne-am descurca. În plus, domnul Kuny ne monitorizează, ar observa imediat că s-ar întâmpla ceva, deci, n-avem de ce să ne facem astfel de probleme. Eu zic să mai înaintăm puţin, dacă tot am ajuns până aici. Voi ce părere aveţi?

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul dejun servit la pat

El, i–a pretins micul dejun la pat
Iar ea, pentru a-i face–o bucurie,
S–a străduit şi singură–a mutat,
Patul, lângă masa din bucătărie.

epigramă de Paul Constantin (7 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la data lansării navei albastre de pe Terra trecuseră deci cinci ani şi jumătate, pentru fiecare dintre cei şapte tineri din echipaj. Cu toţii arătau încă bine, ba chiar foarte bine, căci anii trecuţi nu le marcase în mod drastic fizionomia; erau încă tineri, poate doar puţin mai maturi şi atât. În rest... chipul lor încă păstra ceva din inocenţa vârstelor mai mult sau mai puţin adolescentine pe care le avuseseră la data plecării în misiune.

citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arc în dilataţie

Pentru că în noaptea asta m-am rupt în două
Să pot veghea lângă mine
Ca lângă paharul cu whisky cuburile de gheaţă
Fiindcă pe zi ce trece mă plac mai puţin
Fiindcă pe zi ce trece mă las tot mai jos
Ca roua, pe frunza de brustur.

Voi rămâne în aşteptare
Cu anonimatul şi datoriile neplătite
Până când cei din jur vor înţelege
De ce mă clatin.

...

Hai,
Ridicăte-n curbă!
Dilată pereţii de care mintea mea se izbeşte
Căci uite,
Vis-à-vis cineva încearcă să râdă
Iar în parchetul odăii încolţeşte
O floare...

Am deschis uşa fiindcă băteai cu pumnii
Te-am lăsat să pleci,
Fiindcă odaia avea ferestre
Chiar şi-n podea!

poezie de Virginia Radu Gavrilă (1983)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia aerisită

În odaia casei mele,
Cu ferestre şi perdele,
Biciuie manipulată
O briză înmiresmată,
Cu aroma din grădină
Şi glăscior de la vecină...
Eu inspir şi savurez,
Ambele le onorez,
Arunc privirile afară,
Văd lumini de primăvară,
Dulce e culoarea vieţii
Şi răcoarea dimineţii...
În odaia casei mele,
Cu ferestre şi perdele,
Biciuie manipulată
O briză înmiresmată.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În odaia mea cea goală

Coboară înserarea, în odaia mea cea goală...
Umbrele-alungite, iar se târâie pe perete...
Întunericul, încet se lasă, ca o smoală,
Se prelinge printre jalnice de ani, portrete...
Pe masă, mai plânge-o crizantemă ofilită,
Veştedă în vază, agoniind încet să moară...
În colţ, pe canapea, e o păpuşă prăfuită...
Sunt eu... aşa cum m-au lăsat ultima oară...
Am ochi verzui, pierduţi parcă-n gândire,
Cu faţa palidă, de porţelan, zâmbind absurd,
La un gând fugar, păstrat, poate o amintire
Sau la ecoul unui lied, din pianul mut şi surd...
Ce tristă-i inserarea în odaia mea cea goală...
Vesel răsunau odată, voci, râsete năvalnice...
Şi eu eram a cuiva, ce mă ţinea în poală,
Dar azi, a nimănui, cu-atâtea alte jalnice
Jucării uitate, din alte vremuri, astăzi mute,
Pe piatra timpului, rămânând sculptate,
Atâtea clipe fericite, ce-acuma par pierdute,
Ascunse-n minţi senile şi înspăimântate...
Aştept... cu speranţă un semn, o mâna dulce,
În odaia goală, să-i mai strig '' în braţe ia-mă''....
Pe gingaşul piept, cu drag, din nou mă culce,
Să-mi întoarcă iarăşi cheia, să pot zice... MAMA...

poezie de Anna-Nora Rotaru (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Bloome: La 29 de ani am avut un accident de maşină şi am murit. Nu, nu-mi amintesc vreun tunel. Nu am văzut vreo rudă moartă sau vreun înger. Nimic de genul ăsta. Doar că atunci când m-am trezit, totul era altfel. Eu eram altfel. L-am întrebat pe doctor şi mi-a zis că nu e ceva neobişnuit pentru cei care au văzut moartea cu ochii. Şi, la scurt timp după asta, am început să am vise care se adevereau. Şi viziuni ciudate. Era ca şi cum aş fi auzit gândurile oamenilor. Nu ştiu motivul, dar m-am hotărât că, atâta vreme cât aveam abilitatea asta bizară, puteam la fel de bine s-o folosesc ca să ajut oamenii.
Will: Şi să primeşti bani pentru asta. Să-i ajuţi pe oameni contra unui preţ.
Doamna Bloome: Da, oameni ca tine. E oare din cauza tragediei? Adică din cauza asta eşti atât de furios şi de încăpăţânat. Ai avut parte de-o tragedie.
Will: Cine nu a avut parte de aşa ceva?

replici din filmul serial Joan din Arcadia
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi prinţul a luat-o de nevastă, fiindcă acum ştia hotărât că asta-i prinţesă adevărată; iar boaba de mazăre au pus-o în odaia unde erau bijuteriile coroanei şi se mai poate vedea acolo şi astăzi dacă n-o fi luat-o careva. Şi asta să ştiţi că-i o poveste adevărată.

finalul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

D-ale toamnei

Cum lumea face murături,
Când, peste plaiuri, toamna vine,
Eu n-am nevoie de-acrituri,
Căci soacra s-a mutat la mine!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papuşa automată

Doamne!
Ce-am păţit aseară!...
De-a fost fapta de ocară,
Să mă ierţi, că-i vina Ta,
Fiindcă Tu ai vrut-o aşa?...

Cineva -
Dar nu ştiu cine,
O papuşă automată -
A intrat fără să bată
În odaia mea...
A intrat fără ruşine -
Goală toată,
Indecentă
Ca Ofelia dementă,
Şi râzând
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trântit pe canapea
Lângă mine,
Ca o viespe-ntărâtată
Pe un tort de ciocolată!...

Doamne, Doamne!...
Ce ruşine!...
Dar eu ce puteam să-i fac?...
Să-i dau brânci?
S-o strâng de gât?
S-o omor?
Sau să-i dau pace?
Nu puteam să fac decât
Să-nchid ochii
Şi să tac...
Că păpuşii n-ai ce-i face,
Şi păpuşa dacă vrea,
Mori cu zile după ea!...

Cine eşti, păpuşă mică,
Cu ochi verzi de levănţică
Şi cu unghii de urzică?...
Cine eşti, păpuşă blondă,
Cu prezenţa vagabondă
Când p-aici...
Când pe colea -
Până şi-n odaia mea?...
Cine eşti
Şi ce pofteşti?
Vrei odaie cu chirie,
Sau un loc pentru vecie?...

Papuşică prost crescută -
Ochi căscaţi
Şi gură mută -
De ce taci şi nu vorbeşti?...
Sau, ca zâna din poveşti,
Nici tu nu ştii cine eşti?...

Fii cuminte...
Şi-nţelege
Că papuşa, când se strică,
S-a sfârşit,
Nu se mai drege
Chiar când este-o păpuşică
Cum eşti tu -
Păpuşă mică,
Cu prezenţa indecentă,
Ca Ofelia dementă...

Fii cuminte...
Şi-astă-seară,
Nu mai hoinări pe-afară
Ca o biată "pierde-vară".
Fii cuminte
Şi, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!...
Stai colea,
Pe canapea -
Lângă mine...
Uite-aşa!...
Ca papuşile-n vitrine
Sau ca sfintele creştine
Când Cristos le convertea!...

Şi de milă - că era,
Biata fată,
Goală toată...
Şi n-avea nimic pe ea,
Nici măcar o pijama... -
I-am împrumutat pe-a mea!...

Iată vina mea de-aseară -
Mai mult vină... literară!...

Dar de-aseară, Doamne sfinte,
Păpuşica e cuminte!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dede: Nu ştiu ce s-a întâmplat.
Dylan: Eu da. Adică, pentru mine e destul de simplu. Întinzi mâna încercând să te agăţi de ceva grozav.
Haley: Poate, poate nu ar trebui...
Dylan: Uite, uite... Eu nu sunt obişnuit cu asta, cu chestia asta cu "familia mare". La mine acasă nici nu vorbim unii cu ceilalţi. Ştiţi, mi-a plăcut Hailey de prima dată când am văzut-o. Adică, e frumoasă şi toate cele, dar e mai mult decât atât. Are o încredere incredibilă în sine. Ştiţi, genul de încredere pe care îl ai când trăieşti într-o familie ca asta, o familie pasională care acceptă străine focoase, homosexuali şi nebuni. Adică, o familie în care oamenii ţin unul la celălalt.

replici din filmul serial O familie modernă
Adăugat de Augusta Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!