Visul mutilatului de război

Se leagănă odaia lunecând...
Parcă-ar avea picioare, odaia...
Desigur, are...
Nu le zăreşti... dar să se mişte
cum ar putea altfel?
Odăile-au picioare
ce-l poartă uşurel...

Se leagănă odaia lunecând
spre râpi de-oglinzi ce curg,
râpi de oglinzi,
cu line râuri care merg şi ele
( nu-i rău să meargă fără de picioare )...
....

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia itinerantă a poetului

Cine-i Bacovia bănuieşte poate numai ploaia
dar de ce Doamne mi-a fugit pe ferastră odaia

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la pâine

Să nu calci pâinea în picioare,
Ca pâinea nu-i nimic mai sfânt,
Nici cele mai regeşti odoare,
Nici al privighetorii cânt,

Şi orice minunat castel,
Cu trudă s-ar zidi sub soare,
Să nu dai pâinea pentru el,
Să nu calci pâinea în picioare,

Căci fără pâine viaţă nu-i,
Nici primăvară nu-i, nici floare,
Zadarnic Himalaia sui,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
A ta făptură însăţi frângi,
Căci până-n inimă te doare,
Durerea pâinii şi-ai să plângi

Şi n-ai să şti din care bai,
Fuşi blestemat de ursitoare,
Din ce urzeli noroc nu ai,
De tropăi pâinea în picioare...

De calci o pâine în picioare,
În viaţă totul fi-va-ţi greu,
Căci în nevolnica-ţi eroare,
Îl calci pe însuşi Dumnezeu...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie iubită, intrând pentru prima oară în odaia unui bărbat, e un miracol de împrimăvărare. Dar câte femei n-au intrat în odaia unui bărbat şi câte nu vor mai intra! Prea multe buchete de flori au fost în odaia bărbatului culoarea de întâmpinare şi gestul ei. De prea multe ori inima a bătut în preajma sosirii, pe când ochii priveau pe fereastră şi pasul neliniştit alerga. De prea multe ori prezenţa prelungită a acelei femei a fost simbolul umilitor al saţului trupesc. Şi-ncetul cu încetul, femeia iubită nu mai intră în odaia bărbatului, ci numai în patul său.

Ionel Teodoreanu în La Medeleni
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia aerisită

În odaia casei mele,
Cu ferestre şi perdele,
Biciuie manipulată
O briză înmiresmată,
Cu aroma din grădină
Şi glăscior de la vecină...
Eu inspir şi savurez,
Ambele le onorez,
Arunc privirile afară,
Văd lumini de primăvară,
Dulce e culoarea vieţii
Şi răcoarea dimineţii...
În odaia casei mele,
Cu ferestre şi perdele,
Biciuie manipulată
O briză înmiresmată.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-ncet

Un singur lucru-ţi cer: Să nu regreţi...

Şi-acum,
Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi covorul
Şi măştile-adormite pe pereţi!...
Păşeşte-ncet ca şi cum nici n-ai fi
Intrat aci!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veşnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-şi păstrează doar decorul
Şi liniştea
Ca şi-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Şi florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
Nici una
Din cele ce păşiră la-ntâmplare...

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Şi nasturi descheiaţi de mâini rebele.
Odaia mea-i covorul fără poartă
Din care poţi ieşi afar' când vrei,
În el nu odihneşte nici o moartă,
Ci numai visuri blonde de femei...

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi groparul
Şi umbrele-adormite pe pereţi,
Păşeşte-ncet şi nu privi spre ele...
Şi nu uita ce-ţi cer: Să nu regreţi!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cal

Eu sunt un cal.
Un cal cu două picioare.
Un cal cu două picioare în două picioare.
Un cal cu două picioare ce trage după el
în două picioare un om în genunchi
o mârţoagă...
ce visează că stă în două picioare

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou fără ramă

pe lampa din odaia bunicii
văd amprentele tatălui meu
(plecat în iarna
în care hornurile au
îngheţat toate amintirile)
par nişte riduri uitate
în durerea facerii

mi-aş dori să mai rămân o noapte
doar o singură noapte în patul
în care am visat-o pe bunica
strigându-l pe Dumnezeu

dar nu mai e timp...

paşii mi s-au aliniat şi
merg îndărăt
cealaltă parte respiră
din sângele unui nenăscut
toate celelalte lucruri
se transformă în nimicuri

dar asta nu mai contează...

pe lampa din odaia bunicii
doarme un păianjen

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau

stau între cuvinte,
unele dor şi ard în albastru,
altele mă ară până la transparenţă.
tu eşti departe
într-un contur neclar din seva vieţii.

odaia se-nvârte lunecând în sus
cu tot talazul ei de întuneric.
o strânsoare se prelinge în tălpi,
cuvintele sar peste mine mirate,
eu rămânând zidită-n ipoteze.

şi nu mai ştiu ce funii de dor
au tulburat sclipirile din astre.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaun cu spătar

Ieri erau patru picioare,
Stăteam fără frică în scaunul cu spătar,
Azi au rămas doar două picioare
Slăbite de toţi cei care au abuzat,
Greoi fără salvare.
Cum să mă descurc acum pe două picioare?
Când spătarul e aruncat
În mare?
Dar mai am două picioare,
Obişnuite cu cei greoi.
Le voi căuta un spătar cu inima mai mare,
Şi cine-o vrea,
O să aibă un scaun cu patru picioare.

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca pasărea aceea

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: - Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti ca pasărea aceea

Tu eşti ca pasărea aceea,
care, cândva,-ntr-o zi de vară,
când ploaia se lasă din ceruri
parcă plutind, atât de rară,

zbura de-afară în odaia
în care stam şi, fără veste,
în timp ce, albăstrie, ploaia
se prelingea lin pe ferestre,

mi se opri pe umeri, mică,
şi mă-ntrebă din ochi: – Tu eşti?
şi, nemaiaşteptând răspunsul,
sclipind, pieri pe veci.

Tu eşti...

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada beţivilor

M-au îmbătat beţivii, m-au îmbătat şi pace!
Şi n-am doar ce le face!
Şi mă trezesc buimac, privind cum alţii beu.
Ah! Numai ei să beie? De ce? Să beu şi eu!
Mai trag o sârbă bună, mai beu şi mă trezesc
Că singurel vorbesc:
,, O, soartă schimbătoare, ce râzi de omenire!
Nebun cel ce se-ncrede în tine peste fire,
Nebun cel ce bea apă, când vinu-i aşa bun
Nebun e cel ce doarme, de mii de ori nebun.
Ah! Beat îs, Doamne sfinte! Voiesc să mă mai dreg
Şi iau o cană plină, vorbesc şi nu-nţeleg.
În jurul meu cu silă privirea mi-o cobor,
Sărmane autor!
Când zorii albi de ziuă odaia luminează,
De-abia câţiva-n picioare mai sunt şi meditează.
Tablou-i tare jalnic, odaia e murdară,
Podeaua inţesată de hârburi de pahară,
Şi toate sunt stricate, stricaţi cu toţii sunt,
Căci n-a mai fost orgie mai mare pe pământ!"
........

poezie celebră de Mihail Sadoveanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-apuc să sfârşesc, şi iacătă hamalii... Au sosit pentru mutat; adică, pentru mutat, vorba vine; căci, de data asta, nu ştiu cum făcurăm, n-am avut noroc să ne mutăm... Dar în sfârşit, tot putem zice că e ca o jumătate de mutat, poate chiar mai mult decât jumătate; fiindcă, după multe chibzuinţe în familie, am văzut că nu eram destul de bine aşezaţi şi ne-am hotărât să ne aşezăm mai bine, anume: în salon, odaie de dormit; în odaia de dormit, sofragerie; în biurou, salonul; în sofragerie, odaia servitorilor; în odaia servitorilor, bucătărie, şi-n bucătărie, biuroul...

finalul de la De închiriat de Ion Luca Caragiale (1900)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia bunicului

S-a dărâmat de-atâta timp bordeiul
În care vieţuia, cu soaţa lui, bunicul,
Uitase- Aspada la foc mic ibricul,
El bea titiun, c-aşa avea obiceiul

Se mai păstrează în "odaia bună"
Tabloul sepia de ţanţoş jandar'
Pe ea mustaţa perpelind-o pe jar
A fost, ăl veac, o dragoste nebună

Şi patul de fier, cu chilota aruncată,
Lângă iia de in cusută-n Bucovina
Îl divorţase zăpăcita. A cui să fie vina?
Şi trei copii umpluseră ograda toată

Pendula-i de decor, iar cucul e stricat,
În linişte se-ascunde amintirea-n scrin
Dar zgomote bizare de unde oare vin?
Se-aude, ancestral, un scârţâit de pat!?

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ion Pillat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia neagră

prinde contur la reducerile de sâmbătă
unde soarele sare sprijinit pe o furculiţă
într-un borcan cu muştar îndulcit
cu zahăr negru în odaia albită de strălucirea
staniolului uitat pe cratiţa plină cu creveţi
roşcaţi ca obrajii unei femei înfierbântate
lovite de năbădăi sub luna curioasă
nebunii ştiu că au dansat degeaba pe pereţi
în întunericul surprins în clepsidre

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoscutul proverb "Dacă nu-i cap, e vai de picioare" este valabil şi "viceversa": Vai de capul celui care n-are picioare!!!

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainică poruncă

lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă
cărări de speranţă cu avânt parcurg
dar moartea mă pândeşte pitită în luncă.

stau în genunchi mă rog la Demiurg
să-mi dea rezistenţă şi putere de stâncă
lacrimi de suferinţă la picioare curg
că nişte izvoare cu matcă adâncă.

flăcări de cenaclu să fiu în amurg
luminând poezia care glăsuie încă
cu aripi să străbat aglomeratul burg
inima trăieşte versul ca pe o poruncă.

lacrimi de suferinţă la picioare curg
ca nişte izvoare cu matcă adâncă.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

Se deschid,
Cum se deschide cerul
Când plouă;
Se deschid
Larg, mai larg,
Cum se deschide vulcanul
În erupţie.
Se leagănă,
Cum se leagănă norii pe cer
Când nu plouă;
Se leagănă,
Repede, mai repede
Cum se leagănă pământul
Când nu erup vulcanii.
Se fâlfâie,
De jos în sus,
De sus în jos,
Gustă din aer,
Se nasc pentru zbor,
Se înalţă
Din jos spre sus
Plutesc pe aer
Coboară pe pământ
Din sus spre jos.
Se unesc de cer
Şi îşi astâmpără setea
Cu picurii din ploaie
Şi îşi astâmpără foamea
Cu lava din vulcani.

Se deschid.
Se leagănă.
Se fâlfâie.
Se închid.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Paşi pe nisip (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaura neagră

Merg desculţ prin inima
Vorbelor tale cu aripi de seară,
Fructele aroganţei alungă
Opţionalul vis căzut de pe scară.

Un câine floral îşi leagănă
Covrigii esenţiali din coadă,
Nivelul groazei aprig lăcomeşte
Lumina grumazului devenit corvoadă.

Trec nivelul grijii în palide tăceri,
Tu cauţi în răceala inimii topite
Odaia somnului supus
Obrazului gol pătruns de ispite.

Îngerii mângâie praful din paşi
Pendulând cerul sub pene de stea,
De-atâtea păcate iertate am Doamne
Gaură neagră în inima ta.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!