Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Arc în dilatație

Pentru că în noaptea asta m-am rupt în două
Să pot veghea lângă mine
Ca lângă paharul cu whisky cuburile de gheață
Fiindcă pe zi ce trece mă plac mai puțin
Fiindcă pe zi ce trece mă las tot mai jos
Ca roua, pe frunza de brustur.

Voi rămâne în așteptare
Cu anonimatul și datoriile neplătite
Până când cei din jur vor înțelege
De ce mă clatin.

...

Hai,
Ridicăte-n curbă!
Dilată pereții de care mintea mea se izbește
Căci uite,
Vis-à-vis cineva încearcă să râdă
Iar în parchetul odăii încolțește
O floare...

Am deschis ușa fiindcă băteai cu pumnii
Te-am lăsat să pleci,
Fiindcă odaia avea ferestre
Chiar și-n podea!

poezie de (1983)
Adăugat de Virginia Radu GavrilăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Îmi Iubesc Țara

Îmi iubesc țara,
Fiindcă m-am născut în ea.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă ea îmi este patria.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă în ea am copilărit.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă de viață m-a pregătit.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă mi-a arătat cine-s eu.
Îmi iubesc țara,
Fiindcă nu ma lăsat la greu.

poezie de din Noi
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antoine de Saint-Exupery

Micul Prinț: Voi sunteți frumoase, dar sunteți deșarte! Nimeni n-ar avea de ce să moară pentru voi. Floarea mea, firește, un trecător de rând ar crede că-i asemenea vouă. Ea însă, singură, e mai de preț decât voi toate laolaltă, fiindcă pe ea am udat-o eu cu stropitoarea. Fiindcă pe ea am adăpostit-o eu sub clopotul de sticlă. Fiindcă pe ea am ocrotit-o eu cu paravanul. Fiindcă pentru ea am ucis eu omizile, în afară doar de câteva, pentru fluturi. Fiindcă pe ea am ascultat-o eu cum plângea, ori cum se lăuda, ori câteodată chiar cum tăcea. Fiindcă e floarea mea.

replică celebră din Micul Prinț de (1943)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Frumoasa poveste a Micului Print" de Antoine de Saint-Exupery este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.00- 34.99 lei.

De ce?

De ce te-am ales pe tine?
Fiindcă ochii îți sunt mai adânci ca valea Jondalului.

Fiindcă ești fericită iubind
un singur bărbat.

Fiindcă fiii mei nenăscuți
te vor de pe-acuma ca mamă.

Fiindcă pe tine te-aș vrea
veghindu-mi patul de moarte.

Fiindcă ai privit înăuntru-mi,
fără să amețești.

Ei bine, findcă tu m-ai ales,
și-ai văzut în mine Ideea!

poezie clasică de , traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În om există două lucruri: binele și răul, natura și viciul. Binele, fiindcă este natură, fiindcă a fost corupt, fiindcă a fost diminuat, trebuie restabilit prin exercițiu. Răul, fiindcă este viciu, fiindcă este corupere, fiindcă nu este natură, trebuie înlăturat. Iar dacă nu poate fi exterminat din rădăcină, trebuie cel puțin temperat, aplicându-se un remediu.

citat din
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Canon of Medicine Hardcover" de Avicenna este disponibilă pentru comandă online la 451.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Viespea turbată

Fiindcă turbasem
aveam în loc de ochi doi câini
care în loc de boturi aveau doi crocodili.
Fiindcă turbasem iarba era roșie și tușea.
Fiindcă turbasem aveam o peșteră în loc de gură
și doi soldați romani în loc de urechi.
Fiindcă turbasem
căutam prin păduri un copac ca și mine turbat
cu poeți în loc de frunze și cu pești în loc
de rădăcini.
Fiindcă turbasem mă rugam la un Dumnezeu
turbat
un Dumnezeu turbat care a creat turbarea.
Fiindcă turbasem mâncam turbă
și dormeam pe o linie curbă
și visam, visam
o viespe turbată cum îmi ieșea
din deget și înțepa aerul..
Și aerul turba!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Vasile

De ce femeile ne... plac

Femeile ne plac și basta
Și dragi ne sunt și ele nouă,
Acum, în veac și-n viața asta
Ce-o împărțim cu ele în două.

Ne plac femeile rotunde
Fiindcă sunt moi și delicate
Și le-au sculptat artiștii nude,
În piatră din antichitate.

Ne plac femeile suave
Fiindcă opusul ne atrage,
Precum tulpinele firave
Atrag jivine fitofage.

Femeile ne plac și basta
Căci din Lumină și Cuvânt,
Le-au zămislit Divini din coasta,
Primului om de pe Pământ.

Ne plac femeile nebune
Din lumea toată pe alese,
Căci peste tot sunt o minune
Roșcate, blonde sau negrese.

De ce femeile ne plac?
Pentru că așa este firesc,
Iar dragostea ne este leac
Atunci când știm că ne iubesc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Julio Cortazar

Dragostea mea, nu te iubesc pentru mine, nici pentru tine, nici pentru amândoi împreună, nu te iubesc fiindcă sângele m-ar îndemna să te iubesc, te iubesc fiindcă nu ești a mea, fiindcă te afli de partea cealaltă, acolo unde mă inviți să sar și eu nu pot face saltul, fiindcă în străfundurile posesiunii nu ești în mine, nu te cuprind, nu trec dincolo de trupul tău, de râsul tău, există ceasuri când mă muncește gândul că tu mă iubești, mă chinuiește iubirea ta care nu-mi servește drept pod, căci un pod nu se susține dintr-o singură parte.

citat clasic din romanul Șotron de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "62. Model de asamblare" de Julio Cortazar este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 24.05 lei.

Du-mă cu tine (pentru iubitul meu soț)

Iubitule
ia-mă cu tine și
du-mă la capătul lumii
dar... lasă-mă acolo...!
Lasă-mă să mă dezintegrez
fiindcă, la prânz
ți-am azvârlit iubirea,
cu tipsie cu tot...;
să mă asfixiez, căci, la cină,
am vărsat cupa cu ozon,
părtinită de tine...;
să mă topesc de dor, pentru că,
deunăzi te-am părăsit o clipă...!
Du-mă dincolo de apă,
de lumină, de viață și,
fiindcă ieri am scăpat stropul de rouă
de pe buzele tale,
astâmpără-mi setea cu pelin...
cu absint...
sau cu... lacrimile
din ochii tăi limpezi...
și, fiindcă te-am împins
în singurătate,
lasă-mă câte puțin pestetot...
oriunde... sau... nicăieri!
Du-mă dincolo de iubire,
și uită-mă acolo
să mă dizolv încet,
în inerția eternității...
ori lasă-mă doar cu florile
pe care mi le trimiți în fiecare zi
până reînvăț de la ele
credincioșia...!
Și totuși, fiindcă ierți
până dincolo de iertare,
fiindcă mă iubești
până dincolo de iubire,
ia-mă în tine și lasă-mă,
acolo, întreg în întreg,
până la sfârșitul sfârșitului...
Iubite, dincolo de infinit,
la capătul lumii,
du-mă cu tine!

poezie de (12 februarie 2013)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Căci ar fi fost și este înspăimântător să-nțeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerență, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieții mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc și am să mor printre ruine, în cel mai trist oraș de pe fața pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut și nu mi s-a dat, am bătut și nu mi s-a deschis, am căutat și nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Despre silogismul uman

Dumnezeu nu are gură
dar are vorbă
nu are mâini dar se spală cu mâinile tale
nu are picioare fiindcă are drumuri ne-umblate
nu are inimă
fiindcă bat clopotele
nu are puls fiindcă bate toaca
nu are
ce are
nu are
tot ce avem
fiindcă nu avem tot ceea ce are...
Ne are pe El și e suficient
de-a fi fost
când va fi
în prezent!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Spre încurcătura mea, fiindcă știam că Alice avea oroare de orice intimități și fiindcă s-a frânt literalmente în două de-a lungul brațului meu. Ne aflam lângă ușă și credeam că se clatină, gata să cadă. Am prins-o (avea consistență, dar n-avea deloc greutate) și atunci trupul i s-a pliat pur și simplu în jurul brațului meu, într-un loc unde nu exista niciun fel de articulație.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.

Dispariție

Îmi pare că te-ndepărtezi
Fiindcă te-ai plictisit
Și că n-ai vrea să mă mai vezi
Cum m-am obișnuit.

Nu mă opun să te dezlegi
Nu ține cont de mine
Pentru că vreau ca tu s-alegi
Ce-i bine pentru tine.

Cât de departe vei pleca
N-ai grijă, voi fi bine
Căci voi crea în mintea mea
O lume doar cu tine.

Și-n lumea aceea voi zbura
Departe de ce-a fost
Real și fals voi adora
Dând timpului alt rost.

Și fiindcă nu vom mai vorbi
Și asta e firesc
Un singur lucru vreau să știi
Că încă te iubesc.

poezie de , traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

România există, fiindcă eu o iubesc

România există și e locul
unde eu am primit dreptul la viață!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine și să te iubesc!
Rămânia ești tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi și mă strângi la piept!
România ești tu, prieten drag
și tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greșesc,
fiindcă îți pasă de mine dar totuși,
mă accepți așa cum sunt, fiindcă mă iubești!
România ești tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
ești în inma mea și, știu sigur,
că și eu contez pentru tine!
România ești tu, pruncuțule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor și bun,
căci surâsul și gânguritul tău
îmi definesc existența,
nădejdea continuității
și voința divină!
România sunt eu, când mă îmbrac în ea
ca-n strai de sărbătoare și o port
dincolo de mare și dincolo de hotar:
în inimă, în gând și pe buze!

Fiindcă o iubesc, România există!

poezie de (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suntem

Fiindcă suntem adesea atât de nebuni
și ne hrănim din măduvă de lună
hai să râdem atunci când vom bea
ca doi menestreli pe o planetă nebună.

Fiindcă suntem atât de bogați
și ne–am născut din aceeași poveste,
râdem și plângem când cerul va sta
pe masa tăcerii tras de un clește.

Fiindcă suntem atât de ciudați
și ne topim adânc în palme
suntem laguna dintr – un bob de cafea
căzută într–o ceașcă plină cu basme.

Fiindcă suntem atât de fierbinți
până ce veacul din cărți va cădea
hai să făurim din lut două roți
și un munte să tragem pătrat la rindea.

Fiindcă suntem, și suntem o cupă
din care se bea iubire sadea
hai să împletim stâncă și apă
și–apoi să ne punem iubirea în ea.

poezie de
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Sunt tânăr încă - și voi rămâne până la urmă tânăr, fiindcă am un viitor, fiindcă adevăratul meu viitor vine după mine.

în Aforisme (2008)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Mihai Leonte

Totul

Tot ce am avut înalt
Ție eu ți-am dăruit
Nimic nu-mi fuse calculat
Fiindcă te-am iubit.

Tot ce-am avut mai rău
Într-o parte am azvârlit,
Nu mai sunt același eu,
Fiindcă te-am iubit.

Prin fața mea de trec zâmbind,
Muze, fetișcane de liceu
Nu mai sunt același eu,
Fiindcă te-am iubit.

poezie de
Adăugat de Mihai LeonteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu, Țăranul Dac...

-dedicație Vlăduței Lupău,
s-o utilizeze cum știe ea-

Eu, Țăranul Dac, să știi,
Ascult pe Vlăduța-n zi,
Noaptea și în somn și-n vis,
Căci mă poartă-n paradis,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduța mă și-nchin.

Cînd se rupe-n drum căruța,
Stau și-ascult tot pe Vlăduța,
Repar totul cu plăcere,
Că Vlăduța-mi dă putere.
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduța mă și-nchin.

Cu mult dor urc potecuța
Și aud cîntînd Vlăduța;
Știu că mîndra mă așteaptă
La căsuța ei în poartă,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduța mă și-nchin.

Turmei, cînd mi-o duc pe deal,
Îi cînt doina din caval,
Mîndrei îi sărut frăguța;
Ne-ncîntă cîntînd Vlăduța,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduța mă și-nchin.

Stau în casă cu drăguța,
Mestecă mămaliguța,
Vlăduța cîntă cu foc,
Bulzul eu pe jar îl coc,
Fiindcă la folclor mă-nclin,
La Vlăduța mă și-nchin.
27 noiembrie 2019

poezie de
Adăugat de JumanjiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Lasă-mă în tine, iubire

Iubire,
dintre toate comorile
de pe Pământ
și visurile
și cuvintele,
eu te-am ales pe tine,
fiindcă ești frumoasă
și fiindcă ești
mai bună decât mine!
Dar, fiindcă știu că
o lacrimă, din cine știe ce
apă tulbure,
picurată pe fragilu-mi lut
l-ar putea dezintegra,
tu, Iubire,
pune-mă în prima literă
a numelui tău
și închide-mă acolo,
să nu mai pot ieși
niciodată!
Sau pune-mă
în bucata de pâine
pe care o dai sărmanilor;
și în sărut
și în îmbrățișare;
în liliac,
și în tril de ciocârlie!
Și lasă-mă să te iubesc
până la desăvârșirea iubirii
și până dincolo de iubire!

Iubire, lasă-mă în tine!

poezie de (25 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

* * *

Ud lucruri!
Nu din răutate
nici fiindcă asta vor
Ud lucrurile
fiindcă le cad frunzele frunzelor lor.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de Reunire

Poate că sunt și țări fără durere,
Unde-ar fi veșnicia să-ți îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am frați, care m-așteaptă-n orice vară
Pe țărmuri de ocean, în munți--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăște
Și-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu așa voiește,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în fața unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aș fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, mușcat de câini,
Dar fiindcă nu știu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.

Și vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".

poezie de (2018)
Adăugat de Traian VasilcăuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook