Secetă
Pe cer, valuri de foc
Doinesc înserarea...
Pământul - cântec de jale,
Se-adapă din lumina cerului sfânt.
O lacrimă de-ar pica,
S-astâmpere setea
Și s-aline durerea cu sârg!
Fântânile clocotesc,
Bolborosesc lacrimi de suflete
Și săgetează în piept,
Clocotesc rugi și rugul ochiului gol
Se-mpiedică de-o vreme-n nămol.
Sângerii, nopțile sunt brodate cu moarte.
Se-ascunde în tină,
Ca o pedeapsă, seceta.
Sălcii de jar
Coboară în umbre ca o iertare,
Pe pământ-chihlimbar.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Iertare
Ne iartă, Doamne Sfinte! Un suflet de păgân,
Tu-l cerți și-l faci cuminte și-l slobozești la sân.
Te-ai frânt întru iertare, dar nu ne-am cumințit,
Cu toate astea, Doamne, Tu veșnic ne-ai iubit.
În piept un clopot bate și rugile vuiesc,
Aștept din înălțime, de-acum, un semn ceresc...
Căci clocotim în lacrimi. Tu unge-ne cu mir
Și fă să înceteze durerea noastă!- Amin!
La Crucea Ta adesea ne-am aplecat în rugi...
Cu noi în noaptea asta, Tu roagă-te și plângi!
Oprește boala care în ușa vieții bate,
Nu ne lăsa Iisuse pe drumul către moarte!
Știu că greșim adesea și plângem totodată...
Prea Bunule Iisuse, te rog smerit, ne iartă!
Se-ade plânsul Maicii. Când Tu ai înviat,
Ai regăsit în noapte o lume de păcat.
Adu și azi cu Tine Lumina Învierii!
Iertare și iubire. O lacrimă de stea,
Lucească-n întuneric, căci prin a Ta iertare,
Iubitule Iisuse... și noi vom învia.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Harta Ucrainei
Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Și lacrima din suflet se deșteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Și liniște în lumea noastră face.
Și clocotesc istorii iar și clopotele-alungă
Liniștea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Și curge sânge pe pământ și pași grăbiți spre moarte.
Copii și mame,-n rugi și plâns, cer pace, libertate.
Cascada morții și-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... și la mine-n vis, adeseori se moare.
Și calcă tancuri peste tot! Pe carne și pe arme.
Războiul este un complot, crud și rapace, Doamne.
Și trupuri noi din trup zidesc o nouă libertate
Și trupul țării îl hrănesc cu sânge și cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii știu că vor o țară mai frumoasă.
Și mai bogată... cu petrol și gaze naturale.
Nu au credință-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce frați pe frați,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugați.
De lanțul morții-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugați!
Primiți în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutați!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârși durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârșească.
Nu vă lăsați îngenunchiați nicicând în țara voastră!
Sub semnul crucii de-ați sfârși, vi-i crucea adăpost
Și Domnul vă va mântui, căci sunteți cu Cristos.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonie de toamnă
Lacrima cerului coboară peste viață...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima și noaptea,
Amărăciunea și tristețea din noi,
Afundând-o în șoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leșuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur și miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viață.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impodii
Impodii adulmecă gustul iubirii
Dar albia morții le ascunde lumina.
Săgetează din adâncuri
Colții de fiară...
Setea lor de sânge-i amară.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râul morții
Se-ntinde râul morții
Precum lanul de grău...
A început secerișul de suflete...
Vuiește cerul de durerea clopotului
Și lacrimi de spice cad peste
Carnea pământului.
Riduri de spice se strâng
În nopți sângerii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iadul-pământ
Iadul a luat liftul
Și a urcat pe pământ.
La tot pasul păsări
Cu o copită în loc de aripă,
Câini cu trup jumătate pisică,
Ciclopi creați dintr-un dezastru mental...
Ce cumplit areal!
Peste tot umbre răstignite pe cer,
Rânjete stranii,
Dorința de a umbla prin moarte
Cu tălpile goale...
Viziuni sălbatice și amare...
Copaci cu ramuri crescute
Spre-n pământ,
Copii bicefali împărțind nedreptatea
Durerii aceluiași trup...
Oi cu botul de lup.
Jumătate de cal, jumătate de leu,
Flămânzind antagonici mereu.
Mat divinității,
Speranței desăvârșirii,
Luminii, iubirii...
Furtuni și cutremure,
Vulcani, inundații,
Ori secetă, E-uri, ură, plâns, radiații,
Uraniu copt în cuptor,
Potolindu-ne foamea.
Fântâni potolindu-ne setea cu tăceri și nămol,
Lacrimi de cenușă
Rătăcind pe cuptor...
............................................................
Liftul coboară...
Lotca întunericului
Desenează pe valuri
Spasme de sticlă...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un război tacit
Casele ne-au devenit tronuri...
Tăceri de gheață se aud ca un clopot
Clocotind în sufletele de rug.
Vom rămâne nemuritori prin moarte,
Călătorind sub al stelelor jug.
Nu ne mai recunoaștem morții.
Toți sunt cenușă...
Mânia și teama, durerea și plânsul,
Ne-au prins în cătușe.
Plânsul din ochii lor, cel de dinainte de moarte, ne doare...
Blestemele celor ce ne-au greșit
Ne strâng și ne dor.
Pe frontul crematoriului nu sunt cruci.
Străine, unde te duci?!
De ce te-nrolezi în armata străină
De Soare și viață?! Dumnezeu te-a lăsat
Să-ți trăiești fericirea.
Cu Satan te-ai certat? Astăzi drumuri de sânge
Pe pământ clocotesc.
Oh, tu iartă-mă Doamne, dacă iar îți greșesc!
Dar oprește odată coasa morții din lucru!
Și aruncă în moarte inamicul lugubru.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de vară
Se-aud pocnind, porumbii dezbrăcați...
De mătăsoase umbre se-nconjor.
La foc, cu jarul vieții cununați,
Lucesc precum o lacrimă de dor.
Coboară iar cărările cerești
Un sfânt, cu biciul șficuind pe cer
Brodând argint pe file de povești
Atât de încărcate de mister.
În vii, sub frunze, lacrimi rubinii
Și mici cristale, parcă încolțesc.
Cad peste umbre nuci chihlimbării
Și roadele, ca un poem mustesc.
Poem de vară, leagăn de frunziș
Sub cer albastru, limpede și cast...
O dragoste făcută pe furiș
Și un sărut... Atât mi-a mai rămas!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Săgeata
Ca o săgeată a străpuns liniștea nopții,
Prelung la malul mării; pescăruși
Țipând și valuri stranii
Durerea i-a spălat, ducând cu ele,
Însângerate umbre și mărgele
De lacrimi care i-au răpit suflarea...
Și s-a pătat cu sângele lui, zarea...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vânători
Suntem vânătorii de suflete,
Acreditați să meargă la vânătoare.
Ne-a răzbit foamea de îmbrățișeri,
De calmul brațelor protectoare.
În afara noastră este răcoare...
Bat vânturi ce ne dezbracă de sentimente.
Lacrimi cu pleoapele sunt adiacente.
Secanta ochiului drept
A tăiat lumina căminului primitor...
De aceea de prunci ne e dor.
Secanta ochiului stâng
A tăiat mângâierea brațului ce ne legăna...
De aceea de părinți ne e dor
Și de dragoste, da!
Suntem o infinitate de pucte
Egal depărtate
De moarte...
Ne doare uitarea
Și ignoranța și ura...
Oameni lipsiți de umanitate au întrecut
Prin vrere, măsura.
De aceea căldura sufletească ne cheamă
Acasă, lângă cei dragi,
Lângă străbuni, lăngă copii și părinți...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se-ascunde iubirea
Se-ascunde iubirea în moarte
Și noi nu-nțelegem să fim...
Ne-nvăluie voaluri de șoapte
Și iar din iubire greșim.
Bat clopote-suflet în ceruri...
O boabă de vis gândul meu,
Sunt verb scrijelindu-și în țeluri
Iubirea, mereu și mereu.
O umbră devin pentru mine
Și-n umbre adesea mă pierd,
Colindă pe trepte divine,
Șuvoi de lumini și regret.
Eu sunt și voi fii pentru tine,
Un fluture pur, inocent,
O noapte... În clipe virgine,
Voi arde de dorul ardent.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drujba se aude-n sat
O drujbă se aude
Ca sunetul unei goarne plângând.
Plângând durerea din sufletele muribunzilor,
Înfrățiți cu pământul.
E jalnic!
Nici lacrima cerului nu mai pică
Din ochiul de sticlă.
S-a înțepenit între viață și moarte.
Zadarnic cu îndârjire o chem.
Ce blestem!
Asist cu gândul bolnav,
La înmormântarea trecutului.
Aș vrea să nu mai cadă nici un copac
Racle plângându-și propria moarte!
Aș vrea să nu mai moară nici un om
(Semenii mei dragi!)!
Iarna trebuie să fie albă
Și zurgălăii cuvintelor să sune vesel în suflete.
În primăvară să înmugurim
Pâlpâire de zâmbete...
Să fim jumătate vară, jumătate iarnă...
Dar,
Sunt atât de departe!
Nu am dreptul să strig, nici să zbor.
Sunt copac în amurg...
Nu am dreptul să plâng!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Supus pământ
În geana de lumină ce se crapă
Către apus, văd lacrimă... Și dacă
Tușul durerii-n lutu-ntinăciunii
Se întrupează, astăzi plâng românii.
Nu-i rost aici de-ați duce traiul, parcă!
S-a stins în timp lumina geto-dacă
Și în cenușa morților sădim
Durerea vieții ce ne-o irosim.
Nu mai e cerul steag plutind pe ape...
Seninul lui nu poate să ne-adape!
Pământul e o prașilă de rugi...
Trăim umil între stăpâni și slugi.
Unde ni-i blondul pletelor de grâne?!
Căci tot mai des sămânță de tăciune
Alungă mierea soarelui... Și plouă
Cu-asupritori de denumire nouă...
În maci, în roze,-n sângeri nu mai curg
Cuvinte rubinii... Amurg! Amurg!
Pământ robit de hoți, de lași, slujind
Cu sârg, în crez, aceluiași partid.
Supus pământ, înalță-te-n vulcani!
Fă din cenușa miilor de ani
Un templu nou! Și-oricât de greu ar fi
Tu schimbă-ne istoria-ntr-o zi!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epistolă
Scriem cu sufletul
Pe coala universului,
Cu altfel de literea.
Cartea destinului ni se deschide
Ca un evantai de-ntrebări...
Bieți călători!
Trecerea voastră se va opri dincolo
De virgula dintre două veșnicii.
Da, literele acelea sunt mari,
Croșetate din stele
Toarse de furca infinitului...
Au diacritice din comete, quasari...
E atâta strălucire în ele!
Iar sub ele, doar tină -
Oameni pătați de rugină.
Rugina urii, ori rugina durerii,
Un abis în care îngerii mor
Și crucile noastre rodesc.
Ce trist! De-ar fi doar un vis!
Plouă cu sânge,
Răuri de războinici
Morți înainte de-a fi
Răsar zi de zi.
De n-ar ajunge oceanul de lacrimi
Și sânge la cer!
Doamne, schimbă lumea!
Alungă durerea
Și fă din pământ
Același cer sfânt!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum?!
Cum se lasă-ntunecarea peste suflete și-n viață?!
Cum apar râuri de lacrimi și de riduri peste față?!
Cum cuprinși de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte și ni-i inima tăciune!
Cum în valuri mișcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... și destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri și dispare-n rugi de noapte...
Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viața noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-albastră,
Cum prinși între sentimente, clătinați și-n remușcare,
Așteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simțeam cum coboară în noi o ploaie tăcută și rece, venind să prăbușească în noi lumina adunată-ntr-o vară. Înserarea se așeza pe creștetul nostru ca un liliac de mătase, iar pleoapele obosite păreau că-și opriseră zbaterea pentru rememorarea unui timp "X".
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum?!
Cum se lasă-ntunecarea peste suflete și-n viață?!
Cum apar râuri de lacrimi și de riduri peste față?!
Cum cuprinși de întristare, de atâta-amărăciune
Ne sunt gândurile noapte și ni-i inima tăciune!
Cum în valuri mișcătoare, totul piere ca o umbră,
Cum trec anii, ani de-a rândul... și destinul se surupă
Precum un castel de spumă risipindu-se în ape
Se retrage în nisipuri și dispare-n rugi de noapte...
Vezi, în lampioane sacre pier frânturi din viața noastră,
Iar noi suntem lotci tăcute, prin furtuni, pe marea-
albastră,
Cum prinși între sentimente, clătinați și-n remușcare,
Așteptăm un semn - iubirea, între valuri călătoare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine sunt eu?!
Cine sunt eu?!
Sunt omul ce simțindu-se necesar
Uită de sine.
Iubirea de semeni
E cumpăna ce mă leagă
De Dumnezeu.
Brațul meu întins
În rugi spiralate spre transcendent
E poruncă divină.
Sfidez iadul
Spovedindu-mă dumnezeirii,
Suportându-mi povara...
Duhovnicească lumină
Din calendarul destinului
Se coboară peste pleoapa ochiului gri
În care a încolțit lutul.
Aripi de miere
Mă unesc cu infinitul solar...
Cine sunt eu?!
Nimicul călător spre mirare,
Privire de jar, destrămare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înălțare
Am înălțat odată cu sufletul tău,
Lumina, pe piedestale de stele.
Sărutul cast al privirii
Ce a căzut ca o lacrimă
În palma sufletului meu
S-a dizolvat în plânsul meu însetat de tine.
Am desenat note pe portativul cerului,
Dar erau atât de false
Că nu le-am recunoscut când trebuia să
Îmi cânt durerea, amăgirea... și plânsul.
Întoarce-te înger! Strigarea mea a devenit imn.
Dar nu mă auzi,
Ești atât de departe
Că nici lumina nu știe unde te-ai ascuns...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele căzătoare partea a VI-a
Luceafăr blând al existenței mele,
În câte constelații să conjug,
Sub plugul sufletului, praful dens de stele,
Apoi, în râu de lacrimi să tot curg?
Pe-al visurilor rug, demente umbre
Își plimbă trupul, căutând un sens
Trăirilor atât de insalubre
Din fiecare lacrimă și gest.
Zadarnic cauți raze de lumină...
Sub geana mea, un tulbure destin,
Durerea altor mii de vieți ascultă
Fâșie ruptă din incest divin.
Sunt albatroși ce zboară-n universul
Scăldat în ape tulburi și stihii...
Azi, mângâiere-mi este numai versul
Ce-a izvorât din nopțile pustii.
Un clopot de tăcere-mi rupe gândul
În două lumi: trecut și viitor.
Sălbatice secunde-mi scaldă trupul
În lacul de secunde incolor.
Nu vreau să vii să îmi pătezi cu ură
Atingerea petalelor de jad.
De mult mă doare strângerea-ți de mână...
Mă balansez între pământ și iad...
Dezleagă-mi zborul! Vreau să plec departe...
Mi-e aripa rănită, dar alerg,
Căci sufletu-mi mereu lipsit de moarte
E-un bastion de suflete întreg.
Sunt un bastard răpit de generații,
În căutarea unei alte lumi...
Nu vreau iubire, temeri sau tentații!
Mă pierd în ploi de stele și-n furtuni...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!