Poem de vară
Se-aud pocnind, porumbii dezbrăcați...
De mătăsoase umbre se-nconjor.
La foc, cu jarul vieții cununați,
Lucesc precum o lacrimă de dor.
Coboară iar cărările cerești
Un sfânt, cu biciul șficuind pe cer
Brodând argint pe file de povești
Atât de încărcate de mister.
În vii, sub frunze, lacrimi rubinii
Și mici cristale, parcă încolțesc.
Cad peste umbre nuci chihlimbării
Și roadele, ca un poem mustesc.
Poem de vară, leagăn de frunziș
Sub cer albastru, limpede și cast...
O dragoste făcută pe furiș
Și un sărut... Atât mi-a mai rămas!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.