Simţeam cum coboară în noi o ploaie tăcută şi rece, venind să prăbuşească în noi lumina adunată-ntr-o vară. Înserarea se aşeza pe creştetul nostru ca un liliac de mătase, iar pleoapele obosite păreau că-şi opriseră zbaterea pentru rememorarea unui timp "X".

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ploaie măruntă, aluneca într-un dans agresiv, prinzându-mă în vâltoarea ei, încovoindu-mi pleoapele, nelăsându-le şansa de a se deschide. Încă mă simţeam obosită.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele paşilor se opriseră pe treptele de la intrare, doar tic-tacul inimii se mai auzea ca un mit pe buzele unui poveştitor, acelaşi mit vechi, erodat, dar util, acelaşi mit încărcat de înţelepciune, născând suflete frumoase şi veşnice.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori uriaşi, de o măreţie divină, alungau liniştea obositoare a acelei dupăamiezi. Îndepărtat, dincolo de liniştea ochiului, simţeam ploaia bătând ca o aripă în pleoapele timpului.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de vară

Şerpi de lumină
Coboară ca un voal de mireasă
Peste umerii zilei de jar.
Lacrima cerului, cade sticloasă
În nisipul arzând...
Dansează copacii biciuiţi de speranţă...
În mine î simt tremurând.
Sandale de frunze
Aleargă cu tunetul-paj...
E-aşa întuneric în suflet, în casă,-n oraş!
O rochie albă de ploaie -
Dantele-nvârtindu-se-n cerc
Tresaltă-n tumult
Pe sănii oraşului mut.
Doar vântul şi ploaia se-aud
Cum urcă sfielnic, transcendent,
Treptele catedralei de lut.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie rece...

E o ploaie rece de mai...
Am rămas singur în pustiu.
La mine-n braţe tu nu stai
Şi plâng, şi plâng până târziu.

E o ploaie rece de mai...
Şi-amorul tău a murit.
Fericire tu cui dai?
Sufletul meu e obosit...

E o ploaie rece de mai...
Îmi e dor de zile cu Soare.
Când sub tei mă sărutai,
Îţi aminteşti tu, oare?

E o ploaie rece de mai,
Inima plânge-n noapte.
Pentru mine... tot erai,
Dar ai plecat aşa departe...

E o ploaie rece de mai...
Dar va veni şi vremea bună.
Tu mereu asta spuneai:
În viaţă nu e doar furtună!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (3 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Pe cer, valuri de foc
Doinesc înserarea...
Pământul - cântec de jale,
Se-adapă din lumina cerului sfânt.
O lacrimă de-ar pica,
S-astâmpere setea
Şi s-aline durerea cu sârg!
Fântânile clocotesc,
Bolborosesc lacrimi de suflete
Şi săgetează în piept,
Clocotesc rugi şi rugul ochiului gol
Se-mpiedică de-o vreme-n nămol.
Sângerii, nopţile sunt brodate cu moarte.
Se-ascunde în tină,
Ca o pedeapsă, seceta.
Sălcii de jar
Coboară în umbre ca o iertare,
Pe pământ-chihlimbar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru sufletul unui artist, arta devine lumina călăuzitoare, prin întunericul vieţii.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stau liniştit căldura se stinge în gleznele nopţii
sângele nu mai fierbe în clocot, se roteşte subţire
nu e străin şi sporeşte răcoarea în trup.

Cerul se topeşte în palmele fără coaje,
ele nu mă sperie dar au carnea amară.

Idol să-mi fie o lumina rece...

Stelele se plimbă în caleşti de cuarţ
şi coboară pe scări ruginite de mătase.

O bucurie neomenească se-ntipăreşte pe faţa minţii.
nimeni nu mă aşteaptă sub streşini de porţi
când ele tot timpu-s deschise a moarte.

Lumina cât este trece prin mine-n întuneric
rostogolindu-se cum pietrele-n hău
de nu mai ştie nimeni pentru cine bate clopotul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile mele tremurau ca în faţa unui tezaur abia dezgropat, intangibil şi cast, unic şi relevant... Simţeam că sunt prinsă în acţiunea unui film, că eram unicul spectator participând activ la acţiunea în desfăşurare.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diferenţa dintre o lansare în eter şi o lansare de carte este că în timp ce una te ridică, cealaltă te coboară, omul o vede pe prima în scopul evoluţiei ştinţifice, în timp ce cea de a doua le dovedeşte involuţia lor.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile unui suflet...

În viaţa lacrimi-le-s iminente
Se risipesc în voci, fără pereche
Chitara unui gând se aude-n larg,
Pe o nava fără de catarg.
Suntem un vis, nutrind spre-neîmplinire.
Visând, la un crâmpei de fericire
Suntem un semn, o literă de sticlă
De timp, de noi, de noapte, ne e frică
Planăm- un pescaruş în zări murdare
În noi e ploaie, dar e şi ninsoare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

raza de soare –
lumina din fereastră
oglindă de timp

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

flori de liliac -
Rodica Nicoleta
"Cartea glosselor"

haiku de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pojar

Pojar sub verdele de jad...
Desupra ploi de stele ard
Şi din adâncuri de vulcan,
Prohod de vise şi de ani.

Din veri de vis m-am înălţat
De vară, spre a fi bogat
Şi-n rod de ploaie renăscut
Revin cuvânt pe-acest pământ.

Sunt spic de grâu ori trandafir,
Mi-e plânsul cânt şi vals sublim
În zâmbete m-am întrupat,
Sunt vară cu adevărat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

tristeţi circulare rotunde perfecte captive
în zdrenţele luminii le invoc în înserarea cerului
lepădat din nimicul nostru şi florile aşezate în ghilotine
noi aşteaptă înflorirea zilelor din urmă

o umbră cuprinde sângele neputincios din vene
mulţimea de îngeri aşezaţi în pocalul îndoielii
devine ocean roşu de primejdii pulsatorii continue
o simplă haită de nori sfâşie clopotele unui amurg
în cer mai bate ceasul blestemat şi saltimbanc
oştirea secundelor ce taie înserarea coboară în oase

e vremea când neputincioşi cu mintea atât de oarbă
vom căuta în pijamale zilele ce au trecut monstruos
între degetele noastre de lut zămislitoare de lumi moarte

ciudate reptile căutând nisipul şi lumina de altădată
şi sângele cald vărsat în urma paşilor lăsaţi prin viaţă

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda

Timpul scurs între bătăile aripilor de ceară...
Un fluture aleargă descumpănit
După un miligram de poeln.
Aripa este încărcată de lumina,
Dar nu doar lumina îl înalţă,
Ci şi dorinţa de viaţă.
Soarbe secunda rămasă
Pe aripa argintie-albastră...
Viaţa lui se măsoară în clipe,
Zbaterea lui în iubire...
A sorbit din omătul coconului,
Lăsând fericirea pe petale de trandafiri.
Şi dacă curcubeul şi-a desfăcut paleta,
Este pentru că există fluturi
Nu cu aripi de ceară,
Care să se topească din durere şi teamă,
Ci fluturii-îngeri ce te înalţă spre sprema
Şi neîntinata iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii

Copiii trebuie să zboare odată cu fluturii...
În dansul lor găsim inocenţa.
Lumina s-a născut odată cu ei.
Corolă de flori la tâmpla lor străluceşte.
Ei înalţă castele de nisip
Şi le împodobesc cu rubine...
Jadul din ochii lor s-a prelins.
Îmi amintesc! Cu ploaie de chihlimbar în plete
Alergau înspre corăbiile cerului –
Vâslaşi încrezători în destin...
Au făcut din onix, opal
Şi smaraldul l-au sacrificat,
Lăsându-l albatroşilor înfometaţi.
Au brodat aripa îngerilor cu perle
Şi pe floarea de liliac
Au presărat ametist.
Copii, păstraţi eternă copilăria,
Căci este cel mai frumos vis!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minuni de toamnă

Era un liliac ciudat, se pare,
Departe de drumeaguri şi poteci,
Ferit de vreo privire, sau de soare,
Lovit ades de-ale catalpei teci.

În primăvară a-nflorit devreme
S-a bucurat un timp chiar de belşug
De raze, apă... n-a avut probleme,
Iar noaptea adormea uşor, sub crug.

Cu florile prin jur împrăştiate,
Părea că e un Rai, un Paradis,
Departe de cărările umblate,
Văzute doar de muze, sau în vis.

În vremea cea toridă de-astă vară
Nu s-a mai bucurat, şi-a suferit,
Căci frunzele ce-au început s-apară,
Creşteau şi peste el şi l-au umbrit.

Curând, în toamnă, sub o ploaie rece
Umbrela cea din frunze s-a mai rupt
Şi, în sfârşit, lumina poate trece
Şi-o poate savura neîntrerupt.

Acum se poate întâmpla minunea,
Şi iată: liliacul a-nflorit,
Sfidând, cumva, acum, amărăciunea
Ce-o simte la copacul adormit.

E liniştit în vântul ce-l adie,
Priveşte cerul, norii de bumbac
Şi se întreabă: mâine ce-o să fie?
Căci ninge peste flori de liliac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epigramistei Rodica Nicoleta Ion

De este vară cu Rodica Ttot,
Să spun ceva de rău, precis nu pot,
Iar aliate în acelasi job
Pe mine, sigur, mă vor face... zob!

epigramă de Vasile Vulpaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest sfârşit de vară avea în el ceva sublim, înălţător şi simplu în acelaşi timp, ceva înspăimântător de sublim, chiar dacă cerul era voalat şi discret, frunzele se înălţau într-un ritm lent, ameţitor într-un convoi multicolor, către mâine. Dincolo de încercănatele ramuri, lumina dansa leneş, ca mătasea pe trupul mireselor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!