Urât

La sticla lupei se măreşte urâtul
şi nu ne mai oprim să-l studiem
ca să-i descoperim frumosul...
este la fel cum lutul
modelat; din mâzgă-l recreem
în urne, să ne păstreze din cenuşă osul.
Cât de înşelător e totul!...
Când până şi oribilul-n extremă
-doar că-i atât de rar,
chiar de-i un pic otrăvitor- decoctul,
mai vindecă... Şi dându-i aerul de diademă
şi-njurătura-i tot... vocabular!?!

... Şi stăm, alături, împreună,
mult timp, până când ne încreţim
până şi inima; nu doar cornoşi
de riduri... Şi din jurământ, arvună
p-un inel, am învăţat chiar şi aşa să ne iubim
până la moarte... Ca urâţi frumoşi!
... Şi-atunci, oare frumos este
un ou, un pui, bunicul,
un trandafir, ciulinul,
postum-biografia, o poveste?!?:...
... Şi din cordon ombilical, buricul
e oare bucăţica mamei, el, sublimul???
Urâtul e frumos?...
... Cum mierea; care-i la un loc, cu ceara lumânării şi veninul?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calificat speranţă

De ce-i credinţa în sublim?
Că ochiul meu îl atestează
Şi orbi n-am şti ce să iubim...
Atunci, urâtul cum cutează?

Deci dacă este şi urât,
Înseamnă că-i dorit urâtul...
Aş vrea să ştiu de cine, cât?
Şi de-i mai mult... Mai mult de cât-ul?

Că este şi neobservat,
Trecut fără vreo importanţă,
Cel mai puţin de timp uzat...
O fi el acul de balanţă?

E adevărat?... El e... o speranţă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu

Până unde?
Până când?
Mă pătrunde,
Trup arzând
Şi plăpând.

Până ce,
Până colo,
Farmece,
Un tremolo,
Dintr-un solo.

Până peste,
Oare cum?
Aromeşte,
Zbor nebun,
Izul brun,
De tutun.

Oare cum?
Şi de când?
Gând de fum,
Trup arzând,
Cânt cântând.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

La cât de serioasă-i lumea,
chiar cât de gravă,
până la omor,
mai practică joc... până lunea,
când iar se pune pe ispravă
de aneanti vreun om, popor...
şi lasă în fond să se creadă
că-i doar un joc,
de artificii
în pas de marş, ca la paradă,
cu puţin foc,
ceva suplicii...
Imens noroc că totu-i joacă,
o trecere din plus în minus...
pârlit de meci,
făcut să placă;
unde-i un ars şi altu-i... "Primus".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas

Pun curajos piciorul în faţă
la început, copiindu-i pe alţii desculţi
şi când cu toţii mă răsfaţă
... născătorii adulţi,
mă încalţ, strâng şireturi de drumuri
puse fundă pe piele
şi păşesc spre făclia lumânării cu fumuri
până îmi rod vis, pingele...
salt, sau fug, ca să scap de pământ
chiar de ştiu că nu zbor
şi-mi las paşii doar urme, la uşa înspre sfânt...
când mă duc să mă culc... ca să mor.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţă

Cât de nemernici pot fi oamenii?
vorbesc de bestii.
Nu vreau să aflaţi vreodată!
Cât de frumoşi pot fi oamenii?
Măreţi,
cu inima la vedere,
inimaginabili în dărnicia lor!

Ce ne rămâne?
Aproape, sau departe,
în lumină sau întuneric,
să ne iubim până la moarte!
Apoi,
să ne mai iubim încă o dată!

Până când neantul
va dispărea în neantul zâmbetului tău.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

An învăţat

Am pansat spinii trandafirilor cu maci
până când am invăţat că iubirea este.

Am fabricat dulcegării afumate,
hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor,
până când gheaţa realitaţii m-a învăţat
că a fi
este
Nu a fost...

Am contopit lacrimile cu trupul mării
până am învăţat că sarea durerii
curată alb o rană însângerată.

Am ars suflet cu focul deznădejdii
până am înţeles că cenuşa
zămisleşte sâmburele renaşterii.

Am căutat zborul în stoluri de păsări
până am înţeles că aripile mele
cresc inimii cu fiecare răsărit de soare.

Voi coborî în abisul fiinţei
până când sfârşitul lui a fi
va începe cu a fost...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela nu părea foarte afectată de vestea primită; poate într-adevăr, nu-şi dădea seama foarte bine ce însemna o asemenea misiune. Poate chiar era doar o copilă naivă, sau poate nu... Nistor o privi derutat. Oare ce se petrecea în căpşorul ei bălai, delicat? Nu-şi dădea seama! Ce o determinase oare să-i facă o asemenea promisiune, pe care el nu i-o ceruse?! Era mică; el era primul ei prieten... Cu timpul, îl putea uita, iar 13 ani erau destul de mulţi... Cum să-i păstreze lui vie amintirea atâta amar de vreme? Ce era atât de deosebit la el, cu excepţia înălţimii? Să-l aştepte?! Era oare posibil? Pentru el, putea fi mai uşor, la bordul navei, să aştepte răbdător până se vor întoarce din nou acasă. Dar ea?! Ea cum să-l aştepte, când în jurul ei erau atâţia alţi băieţi tineri, chipeşi, poate mai atrăgători decât el...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţi nesigure

Cum de frumos
se leagă de extaz
şi cum frumos se vede?...
Doar pentru că ni s-ar fi spus în ce a crede,
o formă aparte de obraz,
ceva mai vaporos...
Şi e frumos urât,
grotesc,
sau inestetic se decide
în vreun fel, sigur după un etalon,
sau tot depinde de-un şablon;
că ce e arar, chiar de-i diform, handicapat, chiar de-ar ucide,
e îndeajuns... că împodobesc?...
Parcă-s un pic posomorât...
ca să nu spun, aproape de neînţeles... prostesc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Mi s-au terminat cuvintele, chiar dacă îmi caut în dicţionarul de dincolo de inimă
înăuntru, unde mă despart între a te purta pe braţe şi aţi da şi ultima respiraţie,
vlăguit de toate vinovăţiile vieţilor mele anterioare, puse în pauza dintr-o cratimă,
ce mă leagă de tine până a pieri, dacă ai avea gând să mă uiţi, căci îţi sunt în etern dedicaţie,
mă zdrobesc până la aneantire, să fiu mai uşor şi decât vântul, gândul, să nu simţi că te-ating,
să poţi să zbori nefrântă pe cărările viselor din chiromanţia-ţi destinului, de care să mă las tăiat
şi cu palmele în roze de sânge mă închin, mă aplec în genunchi, până ce nici timp nu mai am, nu disting
de mai pot să exist, dacă singur mă laşi... Nu mai am niciun rost, doar te aştept să pronunţi; "te-am iertat!"
... Chiar de-i iar, mă iartă... mă ierţi, îţi repet, zile, nopţi, de voi fi, cât voi fi, neîncetat!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În natură nu există numai frumos: urâtul există alături de frumos, diformul alături de graţie, grotescul este reversul sublimului, răul - al binelui, umbra - a luminii.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impotenţa redării

Aţi fost vreodat' epuizaţi de frumuseţea
Ce-o găzduiţi alături zi de zi,
Să nu mai ştiţi părinţi şi nici copii,
Să nu mai ştiţi c-aţi trecut tinereţea?

E straniu, ca-ntr-un gând de masochist,
Dorindu-ţi certă exclusivitate
Dar şi-a-mpărţi-n acelaşi timp cu altul, parte,
Ce ai să iubeşti?... Eşti Mefisto şi Christ!

De câte ori n-ai regretat norocul
Ce nu-ţi dă şansă să expui sublimul,
Să-l vadă o lume-ntreagă... femininul
Când e superlativ şi i-ai vrea public locul?!

Cert sunt că ce-i frumos este simbol mândriei,
Căci e-un mister, plăcutul nu-i un viciu;
Fineţea, gustul, fizicu-n deliciu,
Se-ngemănează caracterului, moralei, datoriei!

Natura însăşi se desparte greu
De frumuseţe, veşnica sa parte
Şi de un timp naşte tot mai frumos, decât dă moarte...
Şi-s parte a naturii-n fond... Iubesc frumos mereu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totuşi, din când în când, mai pe furiş, pe sub genele lungi, negre, întoarse, îşi ridica doar pentru câteva clipe albastrul ochilor spre el. Nesuferitul! Intenţionat sau nu, tocmai în doar acele câteva clipe o fixa şi el insistent cu ochii lui adânci, cu acea privire pătrunzătoare, ce-i dădea parcă fiori, intimitând-o, deşi în adâncimea ochilor lui căprui putea zări doar multă blândeţe şi bunătate. În plus, avea un chip plăcut şi indiscutabil, un suflet bun; înţelegea aceste lucruri din atitudinea lui. Don Juanul Institutului se afla alături de ea; dansa cu el. N-ar fi crezut vreodată că va avea această şansă, dar iată, va porni într-o misiune de lungă durată, împreună cu el. Inima îi ticăia ca un ceasornic mult prea grăbit, iar ea-şi dădea seama că era pe cale să cadă în capcana pe care el, poate cu sau fără voia lui, părea a i-o întinde; de fapt, chiar căzuse, inevitabil, în ea. Cu voce tare însă, continua să-l refuze categoric, să-l respingă, deşi sufletul îi şoptea neîncetat cu totul altceva; dar ea dorea să pară rece, distantă. Oare cât timp va reuşi să se poarte astfel faţă de el? 13 ani i se părea cam prea mult... Oare va reuşi să păstreze atâta timp această răceală între ei, care să-i despartă, deşi, de fapt, parcă nu asta-şi dorea? Contradictoriu şi dificil, chiar şi pentru un foarte bun psihiatru! Oare el avea habar de frământările ei? Sau nu?

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscrucea unirii până ce viaţa va despărţi

E ca un contrazis legatu-n mariaj
Între nestinsul gust de libertate
Şi acelaşi pat, ofrandă de carnaj...
De mână şi, cu mâinile la spate.

E dor nesăţios de-a mai cunoaşte
Mereu ce-i nou şi jurământ loial...
Cum bucuria repetată Paşte-n Paşte
Şi vis de zi, frânt noaptea în sideral.

E repetiţia aşteptată înfrigurat
Să fie iar atât de mult la fel,
Dar e şi spirit adulter pasionat...
Un cerc închis, de-un viciu într-un inel!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buna dimineaţa, soare!

Buna dimineaţa, soare,
Cu admiraţie îţi scriu acum,
Mă-nclin în faţa ta şi sper,
Să-mi fii alături. Să-mi fii loial
Să-mi cânţi frumos în fiecare zi
Să-mi fii alături în lumină
Până ce razele soarelui vor apune
Noi ne vom uni în marea albastră
Vom medita la ceas târziu,
Vom fi iubiţi până la refuz,
Vom fi împreună, călătorind spre lumi
În care totul e frumos acum.
Vom zăbovi, vom respecta,
Acelaşi suflet sincer, creator,
Călători prin viaţa cea frumoasă,
Călători, ca toţi cei rămaşi în viaţă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul din mintea mea

e atât de frumos
încât seara
când vreau să-l iubesc
se ruşinează
ascunzându-se printre gânduri
ca printre copaci
mestecă ideile
până gura lui se face frunză

bărbatul din mintea mea
e atât de frumos
încât dacă l-aş săruta
mi-ar înverzi
braţele
şi-atunci n-ar mai fi
niciodată
toamnă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însetat

Azi mi-am ros tot piciorul
până la mers
şi mână până la şters
şi ochiul până la ceafă
şi ceafa până la vers...
Şi limba până la mână
Şi urechea până la...
Până la ce mă?
Până la ce?
Până la fântână...
Până la fântână!
Însetatule!
Însetaţilor!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere şi-n jur

azi ne iubim de la cinci la şapte
pentru o cană cu lapte
când stingem lumina
oprim şi iubirea
aprinde-o din nou
de-acum aprinde-o numai
cu părere de rău

aşteptăm un mesaj
despre frica de pâine
aşteptăm până mâine
sau ieşim până-n curte
să tot batem covoare
ieşim chiar de azi cu răbdare

aveam o conservă mai veche
la geam
se pare că nu o mai am
oalele sparte-n capul dreptăţii
când tu mă vedeai cum eram

azi ne iubim
haimanale pe sârmă
tăcere şi-n jur
până la urmă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-l iubim într-atât pe Isus, încât pentru El să suportăm tot ceea ce ne trimite, până şi totala uscăciune sufletească. Un mare semn al iubirii este dacă-l iubim pe Isus chiar şi atunci când nu simţim dulcele sentiment al iubirii, acesta este într-adevăr martirism. Să murim deci în această moarte martirică.

citat din Sfânta Tereza de Lisieux
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!