Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maladie

Te simt, celula ce-mi lipseşte,
Ce n-o mai am, o aştept să vie
Să-mi intre în corp, ce-mi răvăşeşte
Tot ce exist... mi-eşti maladie!

Şi de-mi pătrunzi sub scoarţe adânc,
Hipnoze sunt, o feerie!
Din aer, ce respiri, mănânc
Să zac de tine... maladie!

Alergi prin mine în filete
De simţuri în talaz, ce-adie,
Îmi tulburând nopţi incomplete,
Ce-ţi caut trup... de maladie.

Când fără vlagă pot sfârşi
Cum versul trist de-o elegie,
Cu sternul sfâşiat voi fi,
Te aşteptând... o maladie...

Convalescent indefinit, de dragostea ce ţi-o port ţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Explicaţie

Încerc într-un târziu să aflu ce-i esenţă
din trecerea prin timp, galop de existenţă,
căci naştere şi moarte nu ar avea mobil
la om, la vertebrate!?... Cum moartea-i la bacil...

... indus în lanţ, mecanic, mim la necerebrate
fără de gând în simţuri, mesaj, celeritate,
neştiind c-a şti-i s-aleagă a face e reprodus;
nimic decis, doar ciclu cu naştere-n apus!

Mintea, singură-i scula de vrând; e programată
în parcurs de drum s-adune în fiu uzatul tată
şi-n pus la cap fărâme, neantu-o aberaţie
din fost, citit, exist test... Nou s-aibă explicaţie!...

... deci singurul motiv de-a fi e-o dizertaţie
şi atunci; etern aş fi... sau ioc, de-mi fac total ablaţie?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autosugestie

E ca-n orice, cu rezultat
Depinzând polul ce-l priveşti...
Deci pozitiv, să ştii ce eşti
Ori, negativ... la exaltat.

În fond e numai o idee
Ce ţi-o faci singur, nedidact;
Din mizerabil... epopee
Ori, calităţii să faci pact.

Poate servi de reuşită,
Depinde reuşita cui...
Indusul altuia-n ispită,
Înspre avantajul... nimănui...

... Sau -spusul cu alte cuvinte-
Indus de ego în păcăleală,
Ajunsă la extrem de minte...
Până a-şi mânca singur momeală?

Ideea, în sinea-i că nu... minte
Când mintea, ea, şi-a pus în minte,
Sau, nu ştii cât te duce... minte
Şi, ţi-ai adus -că ai- aminte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Şi-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Şi-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu ştiu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu ştiu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu ştiu nici data, nici condiţii de contract
Şi tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăţ... Un joc de quiz!

Împlânt din simţuri ce-ncă ţin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nşele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simţuri, ce-s mai multe,
Să ştiu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanţă suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aş putea fi ca şi-alţii nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt şi-alerg şi-s îngrădit
Şi m-am iubit şi-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorinţe, locuri, o cernită emfază
Şi mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanţul de-ntâmplări iar neştiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se căţărând pe stâncile abrupte.

Îngheţ, irig din apa-mi şi mi-aştept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o trecere, de dragoste

E înlănţuit amorul, pe strada ce văzu' îşi cerşeşte,
Cu braţ după umăr de-o fată mignonă topind de-un sărut,
De un tânăr în suplu, ce s-apleacă să strângă ce-ar fi un împrumut...
De nu, e de dor, de un veşnic molcom zbuciumat... Se iubeşte!

Probabil că zboară amândoi, că paşii nu-i simt, nu se uită,
Nici unde păşesc, se strâng unul de-altul mai tare,
De parcă-s un tot... Nici ei nu mai ştiu, oare-s oare?
Se pierd din vedere!... Trotuarul se-ntinde, să-i aibă... ca alaiul, suită.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lavabil

Mă curg, că-s apă şaizeci la sută,
începându-mă din capilare fine, fine,
izvorât
mă prăvălesc peste pietroaie,
bolovani
şi culmea ei rămân,
înconjuraţi de-o spută,
ce le-o scuip, răul din mine,
cel urât,
că doar aşa din suferinţa-mi mi se-nmoaie,
mă spăl cu timpul, peste ani,
dintr-un păgân...
m-adun, lungit în lacrimi
înspre pleoape strânse,
să pătrund pupile,
s-adăp întuneric
-poate o să răsară conuri
de lumină
din retină-
să se ducă vorbe, zvonuri
că va fi cândva un extaz, împrăştiat feeric;
nu se vor mai vinde, viola, copile,
nici mamele, la naşteri, nu vor mai fi moarte, plânse
şi voi sfârşi şi eu într-un ocean de patimi...
Picătura poate, ca să spăl din el, lavabilul; tarele datini!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere... de propriu

... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce îşi aşteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...

... m-am trezit brusc, înspre ora şapte, aproape în ţipete, fără de dinţi, mic şi golaş,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăţi, pe ruşinos panaş,
ce-mi pare a fi, că ştiu acum că-i sex, dar şi ades pe frunte, mi se tot spunând un neînţeles să fiu cuminte...

... sunt, culmea, obosit de viaţă, ce se pare că-i a mea şi doar începe, îs multe, multe ore
şi-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluţă o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduţi pe mine să m-asculte,
parcă aş fi ştiut ceva să zic... mă îmbie şi bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...

... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu ştiu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt

Te simt aproape, moale şi fierbinte
într-un senin al zilei ce răsfaţă
iubirea florilor ce, doar cuminte,
luminii se oferă-n scurta viaţă

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâini

... nenumărate mâini, întinse, au devenit casele...
sunt mâinile ce-au plămădit chirpiciul
ce stă într-o rână,
înmuiat de albia revărsată
şi, cum n-au gură, mâinile nu strigă,
mai îşi îngroapă din morţi,
sau ţin câte-o barbă
îmbăltită în apa lacrimilor,
sau se împreună
înspre un cer, care, tocmai el, le-a potopit
până la a le înmuia şi oasele
cu supliciul
de-a nu mai avea nicio fântână,
doar spinarea, tot mai greu apăsată...
mai speră să-şi îndrepte, încet-încet, câte-o verigă,
se împingând palme în genunchi, cu priviri înspre porţi,
de unde nimic nu vine, e-o gaură oarbă,
ca un spălat al patimilor,
ce trup şi minte şi suflet consumă
şi mâinile frânte îs sărace lipit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rememorări

Privesc în gol, nu mă mai simt,
Mi-am luat iubitele la rând...
Cât de frumoase sunt în gând;
Nici nu mă-nşeală, nu mă mint.

Le simt pe rând dulceaţa pielii,
Le-am sunetul de glasuri fine...
E precum ieri, sunt lângă mine;
Jucăm tumultul vânzolelii.

Le iau de mână, îs la cafea,
Mă pierd în ochi-n culori diverse;
Sunt şi fidele şi perverse...
Mă văd trântit pe-o canapea.

Am gustul gurilor nesaţe
Înroşite de frecarea vrerii;
Mă pierd în sânii despuierii...
Simt aburul de-amor pe braţe.

Am muzică, de zbat, în gând,
Fior mă trece din emoţii...
Cu unele, le-nşelam soţii!
... Sau poate eu, eram la rând?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Volum, de tine

Din timp, ce l-am prins în coperţi,
Pe raft de-o minte, în librărie,
Te caut când spuneam, "mă ierţi",
Să te citesc iar, reverie...

... Din suflet, suflu praf depus
Să-l şterg cu palma, o uitare,
Să mă simt iar topit, răpus,
Tot te aşteptând o alinare...

... Îţi sorb cuvintele din buze,
Ce le-am tipar, înscris în file,
Ce le parcurg de călăuze
Să nu-mi pierd visele fosile.

Mă încânt de sunet de citate
Rămase veşnic pe timpan,
Din glas, ce-mi bântuie etate...
Ce-o strâng în pumn, să-i storc alean.

Am ochi orbiţi la noi imagini,
Vidaţi cu chipu-ţi diafan,
Pictat pe tot ce-ntorc în pagini...
Te aştept în cartea mea... roman.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu carul... alegoric

Vreau să pătrund intim, în tine gând să înmoi,
Să mă pliez, din dur să mă îndoi,
Să plecăm umezi amândoi până la lacrimi,
Fără a spune din secrete... plini de patimi.

Vreau din atingere din trupu-mi să-mi răscoli
De atâta nou dorit mister, ce altul ştie
Şi, plictisit.... de-a ta savoare nu reînvie,
Uitând dorinţele... atracţia de poli.

Vreau să mă satur fără pudic de dezmăţ,
Să mă curg ape învolburate de gheizer,
Să te inund până a durea, plăceri, răsfăţ,
Să mă vrei iar... înamorat cu cazier.

Vreau să plec beat de atâta vis înfăptuit
Cu gol de tine, toată tremur împlinit
Şi din ascuns să-l văd din nou când îmi lipseşte...
Să-ntind doar mâna... Eşti sinapsa ce-mi lipeşte...

... Atât de mult pe dor, ce-l simţi şi ce tot creşte, creşte, creşte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!