În acest joc inocent

o dorinţă aleargă printre poeme
trece de pe o pagină pe alta
cu un geamăt stins
se agaţă de amintiri
crezându-mă poarta deschisă
spre lumina lumii

m-a găsit în această dimineaţă
într-un loc aşteptând să renasc
din oră în oră
cu chip nou şi privire de piatră

pregătită să intre în viaţa mea
unde lucrurile sunt aşa cum sunt
cu ploi dense şi cerul opac
dorinţa încolţeşte un zâmbet
sprijinit pe conturul buzelor
dintr-un vers ce prevesteşte
sfârşitul poemului
pentru că este târziu
şi vreau să dorm

mâine am de mers
printre oameni care tac
în acest joc inocent
apropiindu-mă de tine.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie...
primul gând emigrează spre tine, în zori fremătând,
în suflet speranţe-adunând, cuvinte de dor presărând
în mesaje răspuns aşteptând...

noiembrie...
ultimul gând se îndreaptă spre tine,
în amurg lăcrimând,
te învăluie-n dor, aşteptând
un semn, o privire, zâmbet, cuvânt,
de peste ocean iubire sperând,
sărut în lumină de lună visând,
trupu-mi înfiorând,
de-mbrăţişare, de-atingerea ta nevoie având...

noiembrie...
viaţa împreună imaginând,
zâmbind printre lacrimi, şoptind, suspinând,
fericire, dor, iubire-aşteptând,
un zâmbet, un semn, o privire, cuvânt,
şi-n van sperând...

poezie de Elena Vlădescu (21 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupt... corp la corp

mă simt piatră din rotundul haosului căzută pe drumul care duce spre nicăieri. aud compromisul cântând din sufletul negru, văd amăgirile cum aleargă pe străzi
şi, în această lume în care semnul egalităţii dintre noi şi animal dispare, halucinaţiile cu mâini abia înaripate mă poartă spre orizontul cu mai mulţi sori.

o bucată din mine, obosită de această vânătoare a zilei de mâine, îmi spune că nu sunt în deajuns de nebună pentru actul de umilinţă, care mă fracţionează ritualic lăsându-mă pradă unor triste iluminări.

dar mă calmez! cu un surâs evlavios, lupt... corp la corp cu fiecare speranţă, mă salvez cu propriile-mi lacrimi într-un impuls din ce în ce mai slab până la oprirea definitivă.

pe scena existenţei în aerul înalt, voi lipsi de la gloria lumii, ca o cupă plină de neprevăzut în care este greu de crezut dacă mai poţi muri creştineşte.

Doamne, ce greu este să fii piatră!

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani(vers)are

iarăşi demonul toamnei,
printre frunze de foc
îmi adaugă anii
îmi ştirbeşte noroc
mă întreb pentru cine
fie ploi, fie vânt
fie rău, fie bine
mai exist pe pământ?!

am venit prea devreme
deşi cred că târziu
cu-adevăr în poeme
ce nici singur nu-l ştiu
am venit dintr-o lume
ce-şi trimite-n solii
nu doar bulgării humei
ci şi suflete vii...

am venit într-o toamnă
cu rafale de vânt
ce culcau printre poame
meteori la pământ
am venit pentru tine
am venit pentru ea
pentru raza din mâine,
pentru neaua din stea

am venit prea târziu
deşi cred - prea devreme
ca să pot să mai fiu
genial în poeme
orişice eu v-aş spune
vouă, celor din glastre
mult prea mulţi mor legume
prea puţini flori albastre...

poezie de Iurie Osoianu (22 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt... suntem

Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărţite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade şi ploi.
Sunt tornadă – acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere şi sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocoteşte
În inima mea...
Sunt, eşti... goana spre stele
Sunt – ultima stea ce apune
În inima ta.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Să nu-mi colorezi aripa, te rog...
deşi e pătată de umbra răstignirii clipei de ieri...
zvâcneşte încă,
dar pregătită căderii de azi este,
şi pentru zborul de mâine şi pentru... povestea de mâine...
Voi păstra arsura şi lacrima durerii
ca pe-o picătură de rouă pe petala unei flori albe...
Iar zbaterea, ca pe-o sfântă bătaie de inimă pe altarul propriei înălţări...
Printre cuvinte albe... printre rugi şi ploi prea mult aşteptate...
printre gânduri curate sau întinate de frig, zbucium şi frică...
culeg poveşti şi poeme, din arsura şi frângeri... care îndeamnă la zbor...
la şi mai înalt zbor...
Pentru că din zbor se nasc destine sau frângeri..
lumini sau dureri....

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă duşilor bătrâni

În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai trişti, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Îşi duc pedeapsa de a fi
Şi trec etern strălucitori...
Şi trece fiecare zi...

În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Şi flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger şi am prins să zbor
Pe cerul nopţii vioriu.

Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot să vă mai am.
V-adăpostiţi în infinit...
Troienele de trandafiri –
O lume fără de sfârşit
Şi sfârtecate răni... şi spini.

Mereu mai trişti, proverbiali –
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec – o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-aţi dus!

Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinţi,
Păşesc de-acum pe-altar de crini
Şi dorm etern... şi dorm cuminţi...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Şi plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii trişti şi goi
Şi satul singur şi amar...

Tăcuţi, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiţi în zori,
Sunt stele pe un şevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăşi din decor,
Printre bătrânii pelerini.

Îşi duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Şi poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morţi,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porţi.

Şi trec, etrn strălucitori
Şi plâng bătrânii noştri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând şi inocent.

Şi trece fiecare zi...
Şi infinitul ne-a furat
Bătrânii toţi, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.

Şi trece fiecare zi...
Şi trec etern strălucitori...
Îşi duc pedeapsa de a fi,
Tăcuţi, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai trişti, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluturi albaştri

Am trecut pragul casei tale,
Sărind de pe o pagină de facebook pe alta.
Am găsit lume multă, gânduri împrăştiate pe jos
Într-o dezordine totală....
Multe ceşti de cafea şi buchete de flori,
Citate celebre şi fluturi albaştri zburând spre cer
Într-un delir al iubirii de frumos!

La" Poarta Sărutului" nu era nimeni.
"Cuminţenia Pământului" zăcea într-o necunoscută
A brazdei strămoşeşti....
Istoria cu greu îşi făcea loc printre rândurile scrise.
Manole înălţase o mândră mânăstire
Şi Ana se făcuse nevăzută...
Clasicii plini de praf priveau tăcuţi din rafturi.

Am întâlnit oameni deghizaţi sau fără chip...
Am petrecut o seară minunată!
Tu nu erai acasă.
Am plecat.... era târziu şi întunericul nopţii
Îmi aducea nelinişti, puţin, justificate.
Poate într-o zi întorcându-te în timp
Îţi vei aduce aminte de mine....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuratic

Să nu mă mai trezeşti când dorm
Tu, vântule ce plimbi stihii
Eu poate sunt în alt tărâm
Poate nu sunt printre cei vii

Mai bate-n geam să rupi tăcerea
Ce împărăţeşte curtea mea
Ghidează-mi sufletul spre locul
Unde nu este lume rea

Şi pune crivăţul să cânte
Ce îngerii l-au învăţat
Cu vorbe reci să îmi şoptească
Învăţături de la Împărat

Mă voi întoarce-n al meu trup
Să-mi duc la bun sfârşit destinul
Să-ndur a lumii rea privire
Să-nfrunt durerea şi veninul

O să m-afund din nou în cărţi
Ce-mi vor sfârşitul într-un mod jalnic
Ce tot mă mint ca voi deţine
Astrul dimineţii falnic

O să mă-ntorc în lumea mea
La întuneric fără margini
Să stau pierdut prin aste gânduri
Ce le aştern pe negre pagini.

poezie de Alin Ojog (19 decembrie 2021)
Adăugat de Alim Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem pentru miss...

Cu aripile-ţi verzi şi fine,
cu ochi cāprii şi coapse line,
cu trup sublim, de lirā-n mers,
cu sânge albāstriu în vers,
cu versu-ţi fair şi meteoric
tu zbori spre mine metaforic...

Cu gându-mi cald, uşor hoinar,
cu versuri mov, ín buzunar,
cu zeci de fluturi roz în sân,
drumul spre tine nu-l amân,
cāci, în urcuşu-mi aprioric,
mi-e dor de tine metaforic...

Cu al tāu profil de zee greacā,
cu sânge de prinţesā tracā,
mă pierzi printre hiperbole şi rime,
printre metafore şi sinonime,
şi te închizi, şi te íntrebi în sine,
de-mi este dor de-a binelea de tine...

De-o mie de poeme însoţit,
în turnul tāu de fildeş am sosit,
sā-ţi dāruiesc toţi fluturii din sân,
sā-ţi spun cā eu nu vreau sā mai amân,
prea patima poemelor din mine,
aceea cā li-i dor de-a binelea de tine!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti praf

ţi-au dat nişte prafuri roz
iubeşte au zis
pentru că aşa este bine
ţi-au băgat pe gât biletul spre rai
pentru că aşa este bine
dar în tine trăieşte doar un vierme bătrân visând pământul tot mai adânc
şi un ultim cuvânt care-i va fi scăparea
poate pasăre

strigi pasăre şi pasărea spintecă cerul
aluneci prin timpul ghemuit de durere
tu la 23 de ani tu la 17 ani tu la 5 ani
un film care trece prin tine iar şi iar
dar în câte numere poţi descompune o viaţă
câte măşti încap într-un om
cât de lung este trupul ăsta care se roteşte se roteşte se roteşte
şi se rosteşte
până cuvintele toate se amestecă într-o limbă nouă
lucrurile toate îşi pierd conturul
un desen în nisipul spulberat de vânt
unde mă sfârşesc eu
unde începi tu
cine sunt
poate singura suflare a unui om rătăcit într-un deşert roz

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a plăcut cum te-ai sprijinit în mâini şi ai mers; chestia asta m-a înnebunit de tot... tot ce faci tu mă înfierbântă mai tare ca focul... femeie superbă... ai trezit poeme noi şi speranţe noi şi bucurii noi într-un moşneag, te iubesc... părul care-ţi curge pe spate, sălbatic şi tu acolo, pasărea salbatică din tine, sălbăticia din tine, ardentă, destrăbălată, miraculoasă... te iubesc... Te vreau, te vreau, te vreau pe tine!

Charles Bukowski în scrisoare către Linda King (1972)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dor de tine

E noapte în ăst colţ de lume,
Îmi doarme liniştea pe-o parte
Şi insomnia iar îmi spune
Că ea-i aici... Tu eşti departe.

Aleargă amintiri la geam
Un pic mai negre decât noaptea,
Visez că încă te mai am
Aşa cum viaţa are moartea.

Mă doare capul ca un vis
Cu lupi şi lilieci nemernici,
Să te visez e interzis,
Nu vreau s-o fac, ai să te-mpiedici.

Mi-e sete şi urât de pat,
E ca o ocnă cu zăbrele fine
Iar eu un prizonier damnat,
Beat încă de miros de tine.

N-am somn dar asasinii au,
Câţiva îmi dorm printre dorinţe,
Le iau pumnalele şi stau
La pândă printre suferinţe.

Ucid vreo trei din zeci de mii,
Apoi renunţ, e chin enorm,
Probabil dacă ai să vii
Mă las de rime şi-o să dorm.

poezie de Sorin Stoica din Pentru Citatepedia special (14 februarie 2024)
Adăugat de Sorin Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poemă deschisă

Nici nu ştiu pe unde să mai caut
acest tribunal divin despre care vorbesc nebunii
în timpul crizelor de personalitate,
ca să-mi vărs amarul şi să lansez scrisori deschise
către toate colţurile Universului.
Să-i dau în judecată pe toţi acei oameni de paie,
pe toate acele buruieni uscate,
stropite cu sudoarea ignigenă a neputinţei
şi lăsate să ardă sub un soare răbdător -
încet, sigur şi frumos.
Dragoste, acei oameni de paie care au minţit cu adevărul
şi care au furat ani buni din vieţile tuturor
cu simulacrele lor, cu licitaţiile lor puse în scenă,
cu moartea lor plină de viaţă.
Dragoste, pe sânul tău de lapte şi miere vreau să îmi odihnesc capul
şi să strig către infinit printre suspinele
lăsate să plonjeze în marea deschisă între noi
ca plaga unui pământ înconjurat şi toropit.
Deşi am uitat să-ţi scriu poezii,
îmi mai aduc aminte de tine printre picături
atunci când plouă cu ferirea altora.
Mă plimb pe podeţul dintre astăzi şi mâine,
înainte şi înapoi ca un leu în cuşcă,
de mână cu amintirea ta.
Şi nu-ţi mai scriu decât această poemă deschisă,
ascunsă într-o scrisoare pe care n-o va citi nimeni
decât printre picături
atunci când o să plouă cu absenţa noastră.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În puterea nopţii, contemplând tăcerea,
Îi caut chipul rătăcind prin labirint,
Doar ea strângând-o-n braţe îmi aduce alinarea,
În Universul debordând, aşa sunt eu... un suflet rătăcit,

O lacrimă, un zâmbet, o nesfârşită aşteptare,
Un vers strigând - iubire vino de mă ia!-,
Aştept surâsul tău să lumineze cerul,
Sunt tot ceea ce simt, vreau doar să fii a mea.

Aşa te simt pe tine suflet cald...
În ecourile vocii tale mă pierd, nu vreau să fiu găsit,
Un înger să fiu, aş vrea să cad...
Să devin muritor şi să te fi iubit.

Întorc o filă a sufletului meu,
Umplu un gol, aşternând emoţii pe-o hârtie,
Nu te-am ţinut în braţe, dar mor de dorul tău...
Făra tine versul n-are niciun rost.

poezie de Alexandru Nicovici (2009)
Adăugat de Alexandru Nicovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

mă strecor încet
îngrozitor de încet
printre obosite gânduri
caut aroma unui vis
trăim şi uităm
inutile amintiri
o creangă bate într-un geam
al cui
al vieţii poţi să spui, dar cui, că nu am cui
mai bine bat un cui în dricul de pe drum
al cui...
trist am plecat pe lângă drum
printre oase şi fum
căutam în van
o creangă verde sau un ram
ce am găsit
mai bine tac
lucrurile trec
uneori se mai rotesc
spre nicăieri
trăiesc intre vis şi adevăr
aici a mai rămas
doar un geam spart
într-o casă moartă
mai am în mână doar un cui
al cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce caut eu cu tine prin biserici?

Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
Printre sfinţi afumaţi care ne privesc cu ochi goi
Şi feţe supte? Ce căutăm pe treptele de piatră,
Sub bolţi, în faţa altarelor,
Lângă clopotniţe, unde trage de vecernie?
Ce căutăm printre feţe plânse,
Printre chipuri în extaz, printre cerşetori şi muribunzi,
Printre paralitici care cred că se vor vindeca dintr-odată?
Ce căutăm în cântecul care urcă sub cupole
Şi apoi mai sus, cine ştie unde?
Ce căutăm în privirea celorlalţi; crezi că Îi vom zări chipul?
Ce caut eu cu tine, Ana, prin biserici,
În această larmă cu vitralii, în aceste blânde liturghii?
Pentru că El nu se află acolo,
Ci a coborât de astăzi între noi,
Îl simt în această încăpere,
Ca un fum viu, de la mine la tine.
Să stăm cu frică, să stăm smeriţi,
Pentru că El ne cunoaşte
Şi într-o bună zi cu siguranţă ne va vorbi,
Apoi va pleca şi din nou Îl vom căuta
Rătăcind în neştire prin biserici.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

E.C. Culbertson

Este adevărat, Spoon River,
Că în holul Noii Curţi de Justiţie
Se află un medalion din bronz
Cu chipurile gravate
Ale lui Editor Whedon şi ale lui Thomas Rhodes?
Şi este adevărat că succesul eforturilor mele
În Consilul Districtual, fără care
Nu s-ar fi pus piatră peste piatră,
Şi contribuţiile din buzunarul propriu
Pentru a construi templul justiţiei, sunt doar amintiri printre oameni,
Pălind încet pentru ca în curând să coboare
În această uitare în care zac acum?
Într-adevăr, pot să cred asta.
Pentru că aceasta este legea Împărăţiei Cereşti,
Ca cine intră în vie la ora unsprezece
Să primească plată pentru întreaga zi.
Şi pentru că aceasta este legea Împărăţiei Lumii în care trăim,
Ca acei care la început se opun unei întreprinderi benefice
Să acapareze lucrarea şi să şi-o atribuie –
Când piatra de temelie este pusă
Şi când se întocmesc medalioanele memorialelor.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!