O poemă deschisă

Nici nu ştiu pe unde să mai caut
acest tribunal divin despre care vorbesc nebunii
în timpul crizelor de personalitate,
ca să-mi vărs amarul şi să lansez scrisori deschise
către toate colţurile Universului.
Să-i dau în judecată pe toţi acei oameni de paie,
pe toate acele buruieni uscate,
stropite cu sudoarea ignigenă a neputinţei
şi lăsate să ardă sub un soare răbdător -
încet, sigur şi frumos.
Dragoste, acei oameni de paie care au minţit cu adevărul
şi care au furat ani buni din vieţile tuturor
cu simulacrele lor, cu licitaţiile lor puse în scenă,
cu moartea lor plină de viaţă.
Dragoste, pe sânul tău de lapte şi miere vreau să îmi odihnesc capul
şi să strig către infinit printre suspinele
lăsate să plonjeze în marea deschisă între noi
ca plaga unui pământ înconjurat şi toropit.
Deşi am uitat să-ţi scriu poezii,
îmi mai aduc aminte de tine printre picături
atunci când plouă cu ferirea altora.
Mă plimb pe podeţul dintre astăzi şi mâine,
înainte şi înapoi ca un leu în cuşcă,
de mână cu amintirea ta.
Şi nu-ţi mai scriu decât această poemă deschisă,
ascunsă într-o scrisoare pe care n-o va citi nimeni
decât printre picături
atunci când o să plouă cu absenţa noastră.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai plecat un om...

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Un om frumos, cum ne mai place, nouă,
Să tot numim un om care se duce,
Uitând că asta-i viaţa, o răscruce!

Şi toţi suntem frumoşi pe astă lume,
Venim, dar şi plecăm când viaţa spune,
Acum sau mai târziu, este totuna,
Dacă iubim şi soarele şi luna!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
Pe fruntea noastra se aşterne rouă,
Doar picături de apă, limpezi, moi,
Cu care-ntoarcem timpul înapoi!

Sunt picături de lacrimi trecătoare,
Astazi vor curge, mâine va fi soare,
Sunt amintiri ce răbufnesc pe-afară,
Chiar dacă-n lume este primăvară!

Oh, cât aş vrea să rup eu acest lanţ,
Să mă ridic de jos, să mă înalţ,
Să nu mă mai gândesc la ieri şi mâine
Şi să trăiesc un azi cum se cuvine!

E bine că ne-ntoarcem când şi când,
Într-un trecut de vise, fremătând,
Dar, bine e să-l părăsim, cuminte,
Căci viaţa noastră merge înainte!

Să ne-amintim de tot ce-a fost frumos,
Să ne trăim momentul dureros
Şi amintiri ce-apar în vis de noapte,
Să le lăsăm să meargă mai departe!

A mai plecat un om şi-afară plouă,
De ieri după amiază, de la două,
Astăzi tristeţea ne omoară clipa,
Mâine, cu dor, ne-om vindeca aripa!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

plouă în cer şi ceaţă este în lume
cafeaua arde pe masă
ochii au rămas să plângă în urmă
în urmă doar o urnă

se tace în jur
curg gânduri pe rug
mereu călător pe tragice drumuri
la final, mă caut, mă fug

e ceaţă deasă în casă
plouă în vatră
cafeaua e amară
şi cina absentă pe masă

hipnotic în noapte
căutam câte o fată
dar fata fugea
într-o noapte cu ninsoare în noi

mă apropii de tine
visam, meditativ, un ideal
sărutam forma, cuvântul şi trupul
căutând un sărut, doar atât

ilogici şi goi
cu ochii puri
păşeam către noi
purtând în suflet doar cifra doi

scriai
se oprise timpul în loc
căutam zadarnic un vis
vroiam să fiu doar un surâs

treceau oameni pe stradă
pe geamuri, iarna se scurgea ireal
eram absentul grăbit
dintr-o iarnă globală

mă despart de tine
păşind către noi
căutam un înger
în sărutul absent

mai venea o ploaie
eu căutam pe ţărm femeia
îţi scriu iubito de pe mare, o scrisoare
îţi scriu iubito viaţa mea

te-am rugat să vii
tu nu ai rămas
atuncea las
pe sânul tău, un semn de carte

a plecat şi clipa
e pustie ziua
gândul iar mă doare
printre lungi apusuri, iarăşi trecătoare

e de ajuns o fugă
de ce ard în mine
caut un răspuns
eu străinul lumii, rătăcit în noi

pe o pagină
rătăceam femeia
despuind aivea pagina tot goală
căutam iubirea şi în ea femeia

eram o scrisoare
tu, tainic ideal
scriam pe o cruce
destinul final

durerea mea azi a plâns în tine
eu strigam o fată
uitat era totul
iubirea noastră a fost odată, poate niciodată

trupuri ce se caută, disperate în noapte
voi pleca acasă, ultimul damnat
îţi scriu o scrisoare
când şoaptă nu este, nu mai sunt nici eu

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre zdreţele sufletului

mi-e trupul jerpelit
pasul agonic şi trist
zi de zi
an cu an
mireasma florilor de mai mă dezmieda
demult, odată
azi negura lumii m-a prins, m-a cuprins
prin hainele rupte ale gândului
căutasem viaţa
răscolind prin tenebrele universului
speram
ca un copli
dincolo, să găsesc o minune
nu am găsit nimic
decât gunoi şi puroi
atunci m-am făcut medic
au trecut alţi ani
păşind printre oameni bolnavi
credeam, visam într-o lume nouă
un sens al iubirii
de oameni, de viaţă
mă loveam la fiecare pas de adevăruri ciuntite
de slujbaşii diavolului
în mersul firesc către nicăieri
s-au învolburat apele sufletului
şi am strigat
nu mă asculta nimeni
nimeni nu a auzit ceva
erau preocupaţi cu nefirescul cotidian
atunci am început să scriu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a jucat iar cu florile prin grădină cât a vrut. Aşa a trecut multă vreme. Gretchen cunoştea acuma fiecare floare, dar, deşi era o mulţime, ei i se părea că lipseşte una. Care anume nu ştia. Iată însă că într-o bună zi sa uitat mai bine la pălăria de soare pe care o purta baba şi care era zugrăvită cu flori, şi a văzut printre florile zugrăvite şi un trandafir, care era mai frumos decât toate celelalte. Baba uitase să şteargă de pe pălăria ei trandafirul atunci când surghiunise în pământ trandafirii din grădină. Dar, ce să-i faci, aşa-i întotdeauna când nu bagi bine de seamă!

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viaţă în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înţeles, deşi nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înţeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
şi eu nu ştiam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezenţa aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
şi să înţeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,
că sunt iubit.

Dar nu, acum ştiu
cred că totuşi am să încep povestea vorbindu-vă de acei ochi închişi la culoare
care atunci când mă priveau mă făceau să simt că mă nasc pentru a doua oară,
acei ochi calzi pe care îi văd şi azi,
culcaţi seară de seară pe perna moale din dreapta inimii mele.
Şi atunci ca şi acum mă simt iubit.

... de la un ou dăruit cu iubire, as putea continua povestea,
de la o roşie coaptă din prima recoltă primită în dar,
de la doi ochi de bufniţă şi o coadă vărgată,
de la o îmbrăţişare vindecătoare când nori gri îmi tulburau privirea,
de la toate acestea am primit şi primesc iubirea zi de zi.

Şi totuşi, povestea mea nu este despre câtă iubire am primit sau primesc
ci este... mai degrabă un angajament
către toţi
către toate
dar mai ales către adierea aceea caldă şi plină de pace
un angajament de recunoştinţă bunătate şi iubire
întoarsă de mine înmiit,
un angajament din interior (inside)
către tot ceea ce defineşte exteriorul.

Sunt imperfect dar pot ciopli imperfecţiunea mea cu iubire.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să văd oameni frumoşi, dar nu din punct de vedere fizic, ci oameni cu sufletul mare şi strălucitor a căror privire transmite ceea ce o mie de cuvinte nu ar putea să o facă. Acei oameni care sunt neclintiţi precum copacii atunci când asupra lor se abate furtuna, deoarece au rădăcinile puternice şi ştiu că pot renaşte din nou după fiecare provocare. Oameni calzi care îţi transmit lumină şi iubire cu un singur surâs, oameni de la care poţi învăţa ce înseamnă răbdarea, compasiunea şi empatia. Oameni care inspiră. Fii unul dintre acei oameni, continuă să inspiri!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua copilăriei

Plouă încet, plouă din zori.
Dar ce frumos este să zbori...
Printre picături de ploaie,
Copilăria este mult mai vioaie.

Învaţă mult şi multe de la natură,
Viaţa-i frumoasă, trecătoare şi dură.
Fii fericit mereu acolo unde eşti,
Nu înceta niciodată să zâmbeşti!

Indiferent de vârsta pe care o ai,
Copilăria este drumul către Rai.
Nu înceta să speri şi să iubeşti.
Bucură-te de viaţă cât mai trăieşti!

Prin starea de spirit întinereşti,
Nu uita că doar fizic îmbătrâneşti!
Sufletul rămâne aprins ca o făclie.
La mulţi şi minunaţi ani, copilărie!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb pe alb

Scriu cu alb pe alb
Deşi ştiu că nimeni
Nu va putea să citească,
Nici chiar eu,
După ce voi fi uitat ce am scris.
Binele este întotdeauna
Greu de înţeles –
E mai uşor să accepţi un eres
În paradis
Decât o jertfă benevolă omenească.

Mă încăpăţânez
Să scriu alb pe alb
Deşi mi se spune
Să folosesc cel puţin
Litere cu sclipici,
Când desenez ramuri de măslin
Sau fapte bune
Plictisitoare.

Dar,
Acum şi aici
Nu am decât o culoare
Care poate
Să le cuprindă pe toate
Şi scriu cu alb pe alb
În zadar.

poezie de Ana Blandiana din Orologiul fără ore (2016)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine, despre mine... (scrisoare în rimă)

dedicată tuturor curioşilor, dar în special celor pe care i-am consiliat de-a lungul vremii, sau m-au cunoscut... atât cât au vrut a mă cunoaşte...

Despre mine?...
Sunt mult prea multe de spus...
Am colindat de la răsărit înspre apus,
Nu sunt ce apar, nici măcar ce scriu,
Sunt cu mult mai mult... şi am murit să fiu.
Nu sunt măritată,
Nu scriu poezii...
Scriu doar despre suflet,
Să ţi-l poţi citi...
Să priveşti acolo, unde nu priveşti,
Grădina să ţi-o uzi
Să-ncepi să ţi-o sădeşti...
Nu sunt profesoară,
Nu te-nvăţ ce vreau...
Sunt briza cea uşoară,
Care-am venit să-ţi dau...
Ce tot îţi refuzi
Să vezi, să fii, s-accepţi...
Calea către tine
Să ţi-o stăpâneşti.
De vrei să mă ai...
Trebuie s-asculţi!
Şi mândrii sordide... la ele să renunţi!
Sufletul să-ţi cânte...
Lasă-mă să-ţi fiu...
Ce mi s-a dat a fi... prin cuvinte vii
Să renaşti acum, să redevii ce-ai fost
Scris sus într-o Carte, cu un mare rost...
Lasă-te condus... spre tine, să devii
Dintre cei morţi... în oamenii cei vii,
Cu suflet împăcat şi veşnic salvat
Un om fericit... zâmbindu-mi împlinit...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt incapabil de-a gândi ceva, incapabil de-a lucra şi mii de idei care de care mai curioase şi mai nerealizabile îmi străbat capul întunecându-mi hotărârea. Un lucru ştiu şi voi hotărât: să fii a mea şi pentru totdeauna. Nici nu îmi pot închipui altă viaţă decât în apropierea ta şi numai sub condiţia aceasta voi în genere să trăiesc. Altfel la ce-aş mai târâi o existenţă de care mi-a fost silă, de la care n-am avut nimic decât dureri şi în cazul cel mai bun urât. Ştiu că-ţi scriu lucruri fără nici o legătură şi c-aş vrea mai bine să te ţin de mână decât să-ţi scriu şi... Dar tu ştii toate, ce să-ţi mai spun ceea ce ştim de mult amândoi, ceea ce pururea vom şti, ceea ce spus şi nespus între noi are cu toate acestea totdeauna un farmec renăscând. De mii, de mii de ori! Te rog mult nu mai uita.

Mihai Eminescu în Corespondenţă Mihai Eminescu - Veronica Micle (29 august 1879)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem-crucişător

Talentul este crucea pe care poetul
o poartă tot timpul în spate ca un sclav
sau piatra de moară pe care trebuie s-o poarte
– tot timpul, vreau să zic – aproape de inimă,
şi-n cele mai adânci insomnii s-o rostogolească pe dealul,
pe dâmbul ridicat din visele celor căzuţi şi să lase în urma ei o urmă
sau să traseze cu muchia ei o cărare
pe care doar cei vii să păşească
spre o beţie adusă la rang de nemurire.

Auzi, poetule, te strigă acele cruci nepurtate,
te strigă de lene şi somn, te strigă-n somnul tău,
în somnul nostru, al tuturor,
ba chiar în somnul omenirii, te strigă, n-auzi?!
Fiecare cruce înălţată este un trup doborât,
Fiecare cruce nepurtată îşi poartă singură mândria
şi se ridică singură pe umerii celor căzuţi.

Alţii sunt oamenii care azi se poartă...
singuri, pe cărări şi cărărui,
când tot ce trebuie să faci e să te sui
pe crucea ta şi nu numai, s-o laşi să te susţină,
ca atunci când faci dragoste cu întunericul
şi te gândeşti la lumină; încet, încet,
cu câte-o lumânare-n aprinsă gând
să te zbengui ca urcat pe-un "pogo stick"
şi să te-nalţi până la cer din coate dând,
mai sus decât alţii, mai sus decât tine,
şi-apoi să-ţi verşi amarul în suspine
şi suspinele în versuri; să înşiri cuvintele ca pe-o tarabă
pe o hârtie albă, pe o hârtie neagră,
să le comunici altora-ncât să-nţeleagă,
cu inimile rostogolite peste potopul de semne,
că-i vremea ta, e vremea celor ca tine,
şi este o vreme în care avem excedent de suspine.

Dar gata, ajunge cu vieţile purtate,
că ne mănâncă timpul înainte de vreme!
Se mai îndreaptă spre mine, se mai îndreaptă spre tine
şi se înfruptă el, cupid şi-apucător, din suspine.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sala armelor

m-am aşezat jos lângă patul tău ce dintr-o dată îmi părea uriaş,
mâna ta dreaptă atârna însângerată iar stropii de viaţă desenau cercuri,
multe cercuri.
am stat cu spatele la tine până când ai închis ochii pentru veşnicie,
nu am dorit să îţi văd convulsiile schizoide de dinaintea ultimului zbor.
ca o băutură amară, moartea m-a chemat lângă trupul tău din care durerea absenta motivat,
te-am stropit cu picături de apa neîncepută şi ţi-am povestit ceva ce între timp am uitat.

două nopţi am stat îmbrăţişaţi între moarte şi moarte.
Thanatos a fost răbdător şi a stat departe de întrebările noastre copilăreşti.
apoi, într-o zi ai început să miroşi a pământ amestecat cu uitare.
dintr-o lume întunecată, mi-ai cerut să te strig în toate zilele ce vor urma,
cu numele unei femei necunoscute.

când dimineaţa a venit să îţi ardă scrisorile de dragoste,
paharul era gol,
lumânarea stinsă...

poezie de Eduard Dorneanu (16 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alţi zori... aceleaşi urme în noapte

Zorii se întind între tăcerile noastre
încuviinţate parcă, până şi de Dumnezeu,
într-un târziu... când nimeni
nu s-ar mai încumeta să o ia de la capăt,
străbătând fiordurile sentimentelor îngheţate,
departe, către Atlantida,
lăsate mereu în grija unei alte zi de mâine,
atunci când soarele - probabil că va reuşi
să ne dezgheţe paşii,
în drumul lor spre nemurire...
deşi nici noi nu mai ştim
de ce am ales exilul.

Şi asta, probabil pentru că am plecat deja,
şi nimeni nu-şi mai aduce aminte de noi,
nici măcar această zăpadă târzie,
aşternută - cu nonşalanţă,
peste urmele noastre de dor,
lăsate undeva, departe,
în urma mea,
în urma ta...

poezie de Adrian Lăzărescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea iubirii

te caut în gânduri răvăşite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri şi azi
un vers doar ţie
te aştept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ţi cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veşnicie
apoi, fie ce o să fie
dau de pereţi cu toate
iubindu-te cu patimă în noapte

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condica de prezenţă

Când ma doare dorul, scriu...
Nu ştiu ce altceva aş putea face,
Ma gândesc cum ar fi putut să fie,
Sau cum mi-aş fi dorit cu adevărat...

Mă caut pe mine neîncetat,
Fac asta cam de când mă ştiu,
Încerc să-mi găsesc calea,
Să mă aşez pe drumul meu.

Pe lângă mine mai eşti şi tu,
Prezenţa care mă înconjoară,
Care mă tulbură şi mă împinge,
Mereu înainte, dar nu ştiu unde...

Nu este despre credinţă,
Nici despre dragoste,
Este despre nevoia de tine, de mine, de noi,
De două suflete ce se caută neîncetat.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am admirat

Am admirat marea în splendoarea ei,
am admirat zarea cu cerul în scântei.
Am admirat munţii cu văile adânci,
am admirat izvoare curgând printre stânci.
Am admirat semeţia brazilor urcând spre cer,
am admirat grota, care ascunde un mister.
Multe am admirat în lume, dar mai mult decât pe tine,
n-am privit lucruri anume, care să-mi fi dat iubire.
Când te-am cunoscut măi fată, inima mi-ai fulgerat,
cu iubirea înflăcărată, către tine am alergat.
Uimit de atâta frumuseţe, eu nicicând n-am admirat,
mi-ai dăruit atunci iubirea, dulce te-am îmbrăţişat.
Atunci am simţit iubirea, buzele ţi-am sărutat,
am gustat din ferirea, ce pe viaţă ne-a legat.

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să scriu despre toate femeile

care au intrat în carnea ta
ca într-un abator
unde se taie fără milă
fiecare centimetru de viaţă
unde strigătele sunt normale
iar durerile fac parte din ritual
unde arderile pe rug sunt fascinante
nu despre mine vreau să scriu
nu
doar despre ele
că le-am văzut cu gurile pline
de fericirea ta nocturnă
că tot carnagiu din privirile lor
face parte din planul tău de singurătate
şi că distanţa dintre noi
e doar o problemă de comunicare
a sângelui
a arderilor
a sacrificiului
despre asta vreau să scriu
că intrarea în carnea ta nu e o joacă
e un program la care lucrezi de ani buni
şi nici un virus nu poate să-ţi atace
singurătatea

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne!

unii spun că nu exişti
nu nu exişti decât
în teorii
dar
ce contează dacă
trăiesc printre oameni
şi simt la fel
poate o fi o regulă
sau un fel de indiferenţă
dar ştiu că atunci când
te apropii şi-mi asculţi inima
în interior se produce o mişcare
o diversitate de lucruri şi
lumea mea e perfectă

din mine pleacă cuvinte ştiu
mâine va fi altfel
stau şi privesc îndelung oamenii
care spun că nu exişti
las indiferenţa la o parte
şi te strig
doamne!
poate că nu-i cea mai curată rugă
trimisă spre tine la ceasul din noapte
când toate cuvintele dorm
şi doar câteva linişti fac impresie
o singură dată ascultă-mă
în singura zi în care vreau
să mă privesc prin
curbura liniei din palmă

e o zi importantă

în cazul în care nu ai fi
aş putea tot atât de bine să
înjur să slobod urletele din mine
printre lucruri
nu se va întâmpla nimic
doar o mică turbulenţă
ca o diversiune ar devia
umbrele din zi

mă privesc atent
nu nu par convingător
dar vrea să-ţi mai spun
o singură dată sub această noapte

doamne!

o stare de nelinişte mă sufocă
exişti sau...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!