Singuratic

Să nu mă mai trezeşti când dorm
Tu, vântule ce plimbi stihii
Eu poate sunt în alt tărâm
Poate nu sunt printre cei vii

Mai bate-n geam să rupi tăcerea
Ce împărăţeşte curtea mea
Ghidează-mi sufletul spre locul
Unde nu este lume rea

Şi pune crivăţul să cânte
Ce îngerii l-au învăţat
Cu vorbe reci să îmi şoptească
Învăţături de la Împărat

Mă voi întoarce-n al meu trup
Să-mi duc la bun sfârşit destinul
Să-ndur a lumii rea privire
Să-nfrunt durerea şi veninul

O să m-afund din nou în cărţi
Ce-mi vor sfârşitul într-un mod jalnic
Ce tot mă mint ca voi deţine
Astrul dimineţii falnic

O să mă-ntorc în lumea mea
La întuneric fără margini
Să stau pierdut prin aste gânduri
Ce le aştern pe negre pagini.

poezie de Alin Ojog (19 decembrie 2021)
Adăugat de Alim Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe seci

Mă simt ca închis într-un sicriu
Pierdut pe singuratice poteci
Bătut de gânduri şi de ploi
În nopţile reci.

Astept o stea să îmi surâdă
Să plângă trandafirii-n zori
Să bata vântul cald de vară
Prin crengi şi flori

În cărţile ce zac în praf
Să-mi fie scris destinul meu
Cu sânge cald de vrăjitoare
Ca la un zeu

Să-mi poruncească cei din umbră
Să mi dăruiesc sufletul lor
S-aştept să cânte iar cocoşii
Şi-apoi să mor.

poezie de Alin Ojog (9 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul Intunericului

Pe un tărâm funebru
Pe un soclu negru
Sta un vultur falnic
Cu chip dur şi jalnic.

Şi văd...

Cum din ceruri cad
Legiuni din iad
Imprejuru-i stand
Pe el protejând

Iar eu..

Spre El încet vin
Mă apropii lin
Frigul se înteţeşte
Ceaţa se iveşte

Şi deodată...

Vulturul-mi vorbeşte
Totul amuţeşte
Vad suflete sfioase
În colturi intunecoase.

El zise...

Ce cauţi străine
În locuri divine
Reci şi întunecate
De nimeni călcate?

Îi zic...

Mărite Imparate
Aste locuri moarte
Sunt pentru mine
Viaţa mea în sine

Pentru ca...

M-am saturat
Mereu neincetat
Sa mă rog absurd
Unui Dumnezeu surd

Şi stiu ca...

Nici ca va mai fi
Ca asta o zi
Sa te întâlnesc
Şi sa-ti vorbesc

El zise...

Fii de partea mea
Iar tu vei putea
Sa dobândeşti
Puteri diavolesti

Şi...

Noaptea sa petreci
În nopţile reci
Cu fete frumoase
În grote luxoase.

Iar eu...

Voi fi peste tot
Şi o sa socot
Cine va muri
Cine îmi va sluji.

Suflete venite
Vor fi pedepsite
Toate pier arzând
Milenii la rand.

Iar tu...

Vei fi într-un loc
Sa-i arunci în foc
Iar cenusa lor
S-o arunci din zbor.

Cu demoni razand
Prin iad alergând
Fiind fără mila
Tu, demon de gherila.

poezie de Alin Ojog (12 noiembrie 2020)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de vară

Plouă cu flori de primăvară
Peste mirificul plai
Pe locul dat în dar de ceruri
S-avem o viaţă ca în rai.

Doar soarele poate să spună
Şi semenilor poveşti de Mai
Să mângâie cuprinsul zării
Să cânte pentru noi la nai.

E singurul ce poartă îngeri
Spre locurile unde stai
Ce iti zâmbea de printre ramuri
Când mândra iarbă o coseai.

Dansând cu florile în vânt
Se bucură şi-a mele gânduri
Se rătăcesc prin pomii verzi
Sau zburdă neîncetat prin crânguri

Şi tot privesc mirat prin ţarini
Cum a-nviat al nostru trai
E anotimpul nemuririi
Împărăţia unui crai.

poezie de Alin Ojog (4 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

Încântătoare maiestoasă...
Visări de-nalt, printre poteci.
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.

Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini...
Miresme de giganţi florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.

Mă simt în trup de uriaş
Ce-mi dă fiori de neştiut.
Îmi caut riduri de făgaş...
Mă simt infim, sunt un pierdut.

Iuţesc şi inimă şi pas,
M-afund în pat de frunzăriş,
Am gât uscat, sunt în impas...
... Ajung, mă scald în luminiş.

E plin pământul de verdeaţă;
E reavăn, cu mirosuri fine.
Narcise-mi dau parfum de viaţă...
E tril şi zumzet de albine.

M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru.
Sunt mii de falnici slujitori...
Rămân cu ei... copil de codru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezicere

V-om trece... şi eu şi tu...
V-om trece ca un vânt
Un vânt, de toamnă, rece
Ce viaţa o să ne-o sece
Spre moarte dându-ne avânt.

V-om sta in lumea noastră sumbră
Lângă nepoţi, lângă copii
Afară va fi ploaie de vară
Iar tu citindu-le din cărţi, spre seară
Despre fantome si stihii.

De nicăieri, câte-o problemă,
Ne va mai pune la încercare
Dar v-om fi trecuţi prin toate cele
Prin toate vremurile grele
Şi-n viaţa noastră va fi soare.

Impreuna iubito o să fim
Până natura îşi va pierde coloritul
Pierzându-se in nopţile de vară
Când stele vor incepe sa piară,
Atunci iubito, ne va fi sfârşitul.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în cavou

Pierdut sunt prin viaţă,
Prin vise mult prea sumbre
Citind din cărţi de aur,
Mă contopesc în umbre.

Stau singur de un veac,
Visând cum totul trece
Doar îngerul mi-e leac,
În nopţi cu lună rece.

Din toţi cei ce sperau,
Să aibă darul sfânt
Doar unii încă au,
Lumină în mormânt.

Din ramuri prea uscate,
Ce-abia stau să cadă
Se-aud zicând în şoapte:
Vrem Biblia să cadă.

Dar poate vor pleca,
Toţi demonii, din nou
Iar eu pe veci voi sta,
Visând într-un cavou.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Frigul se înteţeşte
Trec pe lângă el
Timpul se opreşte
Totul e altfel.

Loc prea întunecat
Si unic de fel
Cine-i împărat?
Oare Azrael?

Luna se ascunde
In nori de hârtie
Din pământ se-aud
Şoapte din sicrie.

Preoţi la un loc
Din Scripturi citind
Învăluiţi cu foc
Crucile aprind.

Morţii toţi dispar
Tăcerea se-aşterne
Vor rămâne doar
Regrete eterne.

Doar in lumea lor
Sufletul devine
Astrul zilelor
In vremea ce vine.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri, gânduri...

Plâng păsările lumii...
Nu mai au loc pe Pământ!...
În locul lor, pe garduri,
printre crengi,
pe sârmele de telegraf,
în orice colţ al lumii,
stau doar gânduri, gânduri,
pâlcuri de gânduri
sau gânduri izolate.
Oameni trăiesc, mănâncă, dorm,
stau întinşi la soare,
se ceartă, se iubesc
fac mitinguri,
fac revoluţii,
fac demonstraţii,
pe stradă, în Parlament,
în faţa lui Dumnezeu,
şi îşi aruncă gândurile
ca pe nişte rufe murdare
sau obiecte uzate,
de unică folosinţă.
Uneori, fug ele singure,
tiptil, în toiul nopţii,
înfiorate de dor,
la întâlnirea cu stelele,
Altele atrase de adâncuri şi tenebre
aleargă-n transă
spre luntrea lui Charon.
Trudesc din greu toţi îngerii
s-adune gândurile lumii,
să le ordoneze.
Îi vezi cum urcă şi coboară,
pe scările cereşti
trişti şi tăcuţi,
cu păsări cuibărite
pe-aripile înnegrite
de-atâtea gânduri omeneşti.

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem

Mă-ntorc să te aflu în visele mele
În somn mângâiată de tine să fiu
Din margini de ceruri sub ploaia de stele
Din margini de lume mă-ntorc să Te ştiu.
Te chem pentru omul ce nu vrea să-audă
Cu mâinile-ntinse şi sufletul treaz
Şi-atunci când purta-vei povara cu trudă
O lacrimă caldă să-Ţi fiu pe obraz.

Te chem pentru mine, atinsă de vină
Cu luna în pleoape şi-o sta căpătâi
Te chem îmbrăcată în cer şi lumină
Învaţă-mă, Doamne, cuvântul dintâi!

Primeşte-mă, Doamne, primeşte şi pune
Cununa-nflorită pe creştetul meu
Când cerul va-ncepe prin stele să sune
Să stau printre ele să-Ţi cânt, Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea (6 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea lor

Există dincolo de orice vizor,
O lume frumoasă, doar a lor
Unde se poate dormi în zbor,
O lume a păsărilor.

E dat de îngeri darul lor,
Un dar ce-l au până când mor
Mereu cu gândul printre nori,
Cântându-i soarelui în zori.

Si vine câte-un anotimp,
Uneori, mult prea din timp
De le alungă-n alte ţări,
Peste oceane, peste mări.

Îşi lasă-n urmă munca lor,
Luând cu ele lumea lor
Şi pleacă, cu gândul la noi,
Plângând uitându-se înapoi.

Se duc cu soarele de vară,
În alt tărâm, cu primăvară
Păstrând cu ele amintiri,
Inegalabile trăiri.

Vom fi şi noi în gândul lor,
Rămaşi ascunşi, în lumea lor
Purtaţi prin crânguri neştiute,
În sufletele lor mărunte.

Şi vor veni din nou la noi,
Să-şi vadă al lor tăcut zăvoi
În stol neîncetat zburând,
Murind pe drum, cu noi in gând.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

afară plouă şi e vânt
lumina a murit şi timpul a tăcut
eu zac pe un ţărm pustiu
la margine de lume, de speranţă
e neagră noaptea în care sunt
de ce să stau
când nu ştiu unde sunt
unde să plec
când drumuri nu mai sunt
e beznă adâncă în mine şi în jur
de ce să înjur
mai bine plâng în ultimul meu cânt
sunt beat
îngrozitor de beat
de ce crezi că sunt nebun
dau de pereţi cu toate
se poate...
nu mă trezesc
de ce să mă trezesc
să văd ce...
gunoiul din jur
privesc în sus, în jos
şi vrei să nu înjur
ura, minciuna pură, ordinară
dansează zgomotos pe stradă
astăzi e în toate
se poate, sigur se poate
mi-e capul greu
genunchi mă dor
de târât prin noroi
mă sprijin de gânduri
de ce să mă ridic
mai bine zac
în eterna şi fascinanta mocirlă
e bine, nu
nu, prietene, aici totul e un mare nimic
ce mai contează
nu vreau nimic
nimic nu zic
doar plâng printre rânduri
sau rătăcesc printre gânduri, se poate...
aici lucruri murdare sunt
le spăl, dar put
banii miros urât
pe ţărm cobor ades
să spăl sufletul meu
pătat de ură şi noroi
din jur, din noi
ce caut eu aici în ăst gunoi
sublim, de soi
caut roza sau psihoza
unui suflet ce a fost
caut un sens fără sens
într-un deplin consens
întreb întruna
câte unul, câte una
desigur fără sens
ce sens au toate
totul e atât de clar şi fără sens
atunci
cine plânge acolo sus

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oul

"Ţi-aduci aminte cât de bine
Era în oul de pe ape
Unde eram zidiţi de-a pururi
Faptură singură, deplină
În care universu-ncape
Şi-şi este suficientă sieşi,
plutind lumină în lumină?

Ţi-aduci aminte cum pluteam?
Iubire fără dor de nimeni
Şi, oglindindu-se pe sine,
Izvorul fericit şi mut-
Durerea nu se născocise,
Singurătatea era plină,
Cuvântul nu era născut.

Cine-a greşit şi până când?
Oul perfect, tăiat în două,
S-a rupt în cer şi în pământ
Însingurând deodată-o lume-
Ţi-aduci aminte cât de nouă?-
Iar lama străbătu prin mijloc
Reinventându-ne pe rând.

Ţi-aduci aminte despărţirea
Celulelor de ele înseşi
Şi spaima sângelui voind
Să curgă într-un singur trup?
Pământul se-ntindea prin arbori
Şi cerul se-ncleşta în crengi,
Să nu se vadă, goală rana
Pe locul căreia s-a rupt.

Ţi-aduci aminte ce risipă
De sentimente şi de vorbe,
De animale şi de plante
Curgând spre-acelaşi ţărm pierdut
Şi aşteptând sfârşitul lumii
Din care, poate se va naşte
Un ou perfect plutind pe ape
În liniştea dintru-nceput."

poezie de Ana Blandiana din Ochiul de greier (1981)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vis

Eu nu ştiu, de tine, ce faci ori de eşti
O floare crescută de iarnă pe geam,
Sau flacăra blândă pe care-o aveam
Ascunsă prin visuri şi-n gânduri lumeşti.

Nici iarna de ninge prin sufletul tău
Ori flacăra-ceea de-i vie şi-acum
În altă privire, în altfel parfum,
C-o altă poveste în licărul său.

Îmi vii, uneori, într-un vis de alint,
Cu paşi ca un susur de şoapte de dor
Ce-mi picură-n sânge al vieţii izvor
Spre noi începuturi... dar visele mint

Şi nu ştiu, de tine, ce faci ori de-mi eşti
Aceeaşi din timpul cu lungul sărut,
Icoana din visul pierdut în trecut,
Ori tristul final de prin foste poveşti.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest joc inocent

o dorinţă aleargă printre poeme
trece de pe o pagină pe alta
cu un geamăt stins
se agaţă de amintiri
crezându-mă poarta deschisă
spre lumina lumii

m-a găsit în această dimineaţă
într-un loc aşteptând să renasc
din oră în oră
cu chip nou şi privire de piatră

pregătită să intre în viaţa mea
unde lucrurile sunt aşa cum sunt
cu ploi dense şi cerul opac
dorinţa încolţeşte un zâmbet
sprijinit pe conturul buzelor
dintr-un vers ce prevesteşte
sfârşitul poemului
pentru că este târziu
şi vreau să dorm

mâine am de mers
printre oameni care tac
în acest joc inocent
apropiindu-mă de tine.

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

În liniştea nefirească a lumii

trăiesc între gânduri învelite în ceaţă
cine sunt
de ce sunt acel ce nu mai sunt
unde merg
de ce merg
într-un timp pierdut în răstimp
poate sunt o idee greşită a timpului real
cine ştie, azi a ştie...
păşesc într-un răgaz al luminii
întins pe un covor de gânduri
în neliniştea somnului
născut din lacrima timpului
în jur stele pustii
aş fi plâns
dacă aş fi fost fericit
trecusem aiurea printre anii trecuţi şi pierduţi
am hotărât să vorbesc
dar cui
auditoriul plecase de mult
pălcuri de gânduri
tulbură astăzi stele obscure
pe lângă drum păşeşte un nebun
în liniştea nefirească a lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Pe tabla vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer de mucava

Te-am rătăcit cumva prin alte braţe,
Prin alte gânduri m-ai pierdut cumva.
Destinul toarce-n caier triste aţe
Noi împărţim un cer de mucava...
Tu ai ales cărările uşoare,
M-am procopsit cu un blestem pe cap;
În umbra plopilor este răcoare
Când zilele din ramuri se desfac...
Am câştigat de partea mea durerea.
Tu ţi-ai jucat plăcerile pe-un zar
Şi încă n-am ghicit a cui fu vrerea
De între noi iubirile dispar...
Înfiorate-oglinzile ne mint
Sau poate ochii noştri-s bântuiţi,
Cerşim cărării stropul de alint
Dar la nonsens rămânem osândiţi.
Te-am rătăcit cumva prin alte gânduri,
Prin alte emisfere m-ai pierdut,
Din tot ce-a fost mai sunt câteva rânduri
Şi cerul ce priveşte abătut.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din cerdacul unui peşte
stau şi mă ascut la minte
cum bondiţa mă priveşte
împletită ca-n plăcinte.
Sorbul gândului răstoarnă vase grele emailate
Ah! Ce ţi-aş zdrobi femeie sânii albi umpluţi de lapte
ce putinţă neascunsă ca toporul printre baştini
să mă pierd în părul tău precum trestia prin mlaştini
ce ortaci
sicriu din coaste
spovedind apucături
şi-au chemat porcii la oaste
să ne spurce prin lături
şi visam
visam cu silă
templul dalb cu vişini margini
cu bretele peste Lună
cu sudori arzând în pagini
de nescrise
prostioare peste geam de lume nouă
Ce vrei tu femeie oare?
Eu sunt iarbă... Tu eşti rouă
Mai că văd cum din furnică duhul rece ca burghiul
te-a făcut să-mi dormi la tâmplă
şi să-mi găureşti pustiul...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de tei

Flori de tei
autor: Alin Ojog

I-am scris pe-o frunza unei păsări
Să-mi dea din darurile ei
Să pot zbura să cânt prin locuri
Întreaga vară-n flori de tei.

Iar roiuri de albini să vină
Să strângă polen pt zei
Eu tot cântând voi fi prin locul
În care m-au născut ai mei.

Şi-aşa o vară voi petrece
Uitând că vor veni ani grei
Dormind cu păsări printre ramuri
Învăluit în flori de tei.

poezie de Alin Ojog (29 august 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând lugubru

De m-ar lăsa Domnul să mor
I-aş mulţumi din întuneric
Înconjurat de draci ce vor
Să-mi fure sufletul himeric.

Aş răscoli vieţile care
Mi-au tulburat destinul meu
Şi mi-au ascuns frumoasa zare
Ce-mi oferea credinţa-n zeu.

Aş scrijeli cu drag pământul
Să fac morminte pentru ei
Să piară în trecut ca gândul
Tot neamul lor de derbedei.

Să-mi liniştesc stricatul suflet
Ce piere-ncet ca lumânarea
Ce îşi va da ultimul urlet
Privind încă o dată zarea.

poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!