Glossă dușilor bătrâni
În râu de crini imperiali,
Sub margarete de lumini,
Mereu mai triști, proverbiali -
Sunt ale noastre rădăcini.
Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Își duc pedeapsa de a fi
Și trec etern strălucitori...
Și trece fiecare zi...
În râu de crini imperiali,
Uitând de rostul lor de-aici,
Adorm, visându-se copii,
Nemuritorii mei bunici.
Și flori de nea îmi cad în păr,
Lumină pentru mai târziu,
Sunt înger și am prins să zbor
Pe cerul nopții vioriu.
Sub margarete de lumini,
Privire învelită-n jar
Sunt ochii mei de lacrimi plini
Căci n-am să pot să vă mai am.
V-adăpostiți în infinit...
Troienele de trandafiri
O lume fără de sfârșit
Și sfârtecate răni... și spini.
Mereu mai triști, proverbiali
O arcă de visări pe cer,
Sub voalul timpilor amari,
Trec o corolă de mister.
Bătrâni ce-n umbre au pierit
S-au revărsat - ocean de plâns.
Atât de tare v-am iubit!
Atât de repede v-ați dus!
Sunt ale noastre rădăcini
Bătrâni cu tâmplele fierbinți,
Pășesc de-acum pe-altar de crini
Și dorm etern... și dorm cuminți...
Ni-i ochiul lacrimă de ploi
Și plânsul lacrimă de jar.
Îmi sunt copacii triști și goi
Și satul singur și amar...
Tăcuți, la tâmple de ninsori,
Bătrâni aleargă spre prezent.
Sunt îngeri risipiți în zori,
Sunt stele pe un șevalet
Ce din clepsidra anilor
Au prins în fluturi de lumini,
Să zboare iarăși din decor,
Printre bătrânii pelerini.
Își duc pedeapsa de a fi
Rană de dor, rană de vis,
Iubirea zorilor de zi,
Și poarta către paradis.
Bătrâni, pe albul portativ,
Copaci sub timpi devreme morți,
Un vis cu clipele la schimb,
Bătând zadarnic pe la porți.
Și trec, etrn strălucitori
Și plâng bătrânii noștri iar,
Se sting sub jarul de ninsori
Sub ploi de plâns. Destin amar,
Ei s-au pierdut născând în noi
Vlăstari crescând spre transcendent,
Bătrâni plângând, la tâmple goi,
Cu suflet blând și inocent.
Și trece fiecare zi...
Și infinitul ne-a furat
Bătrânii toți, bătrânii fii.
Mamele triste ne-au plecat.
Mormântul alb, mormântul gol,
Regretul de a fi plecat,
Le vom purta în noi mereu
De-acum, ca orice vinovat.
Și trece fiecare zi...
Și trec etern strălucitori...
Își duc pedeapsa de a fi,
Tăcuți, la tâmple de ninsori.
Sunt ale noastre rădăcini.
Mereu mai triști, proverbiali,
Sub margarete de lumini,
În râu de crini imperiali.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.