Au românii, au r...

Sunt parte de-un popor ce e plin de ambiţii,
Fiind gata-n orice clipă să asculte orice "graur"
Ce-i gâdilă urechi de-i sprijină petiţii
Să-l umple la refuz, de-averi... c-un ban de aur!?

Şi casele, poporu-mi, le face prin vâlcele,
Plângându-se apoi că după ploaie-s plaur,
Iar balega cu lut 'n pereţi de gard, ulcele
Cu smalţ sărit... vrea-n schimb, tot poleit în aur?!

Şi-i mult, de la un timp, poporul meu mai negru;
Căci nu e democratic, azi, să te dai la "maur"!
Mai mult, să-l protejezi, să-l numeşti rom... integru
Şi pe chitanţe false să-l îmbraci tot în aur?!

Şi de ales e bun; poporul meu numeşte
Cu capul în găleţi, făină în ochi, centaur,
Pe-orice necunoscut ce minţile-i vopseşte...
Şi-l călăreşte apoi spre-un viitor de... aur?!?

Poporul meu munceşte, sau ar munci de este,
Că-i bun să lege sârme, să facă gropi; e faur
Să fure unu pe-altul de-n viaţă izbuteşte
Să aibe un post; oricare... să-şi ia brăţări de aur!?

Şi acum poporul meu mai are un praf pe tobă,
Din ce n-a fost furat şi-i încă un tezaur;
Pământ străbun ce-i ras de lemn băgat pe "sobă"...
Şi-l vinde acum la tonă... pentru un gram de aur!

Îşi vaită ţara mea, cu lacrimi roşii sânge,
Montane înroşite cu otrăviri, drept laur
De un popor avid, uitând copil ce plânge;
C-o zi nici verigheta nu-l va însura cu aur...

N-aş vrea ca peste timp un linguşitor să fiu
Citat; unul perfid, ce mângâia un balaur
Crescut dintr-un popor ce n-a învăţat; "Târziu,
Să nu regreţi muţimea! Tăcerea nu-i de aur!!!"

Voalul Montanei Roşii, dârz să te facă, taur!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât popor

Urăsc popor fudul că-i prost, mândru netot
şi-mi ţine ţara în gropi şi glod de-atâta lene,
iar prizonier mă zbat să-mi pierd spurcate gene,
căci mi-a luat drept şi la ce-aveam şi drept la vot.

Urăsc popor needucat, fără ruşine
un cerşetor ce-şi vrea doar maţul cât mai plin,
furându-şi ţara să se-ndoape cu peşin...
copii şi-i vrea masteri şi doctori din jivine.

Urăsc popor ce se încântă din minciună,
ce se-mplineşte când pe altul îl distruge,
rânjind din spate de-un ghişeu şi de-i ceri fuge...
Că "nu e el şi de nu-ţi place... dă arvună!"?

Urăsc popor cu minţile-n hipnoză sumbră,
hrănindu-şi suflet din stropit cu apă chioară
din măturoaie, pupând moaşte... Pus pe-ocară
de-i spui de hoţi..."Că nu-s penali, au făcut... umbră"!?

Urăsc poporu' ce şi-a ars boieri, conace,
uzine, fabrici, mi-a lăsat ţară-n chirpici,
îşi pupă hidre comuniste, măscărici...
ce i-au dat gloanţe drept răsplată, gând rapace.

Urăsc popor ce-şi tot boceşte sărăcie
şi-n nesimţire nici s-aleagă nu se apleacă...
vrea-n jur o lume lui să-i dea, "măcar oleacă",
să-l omenească, doar pe el, cu "omenie"!?

Urăsc poporul mitocan cu înalte şcoli
pline de mentori pedofili, conturi bancare
nu-n bănci de studiu, în umplerea de buzunare
pe mâzgăliri, teanc de diplome... "Multe... coli!"?

Urăsc popor, un autist ce nu se vede
orb, surd la tot ce omenirea a exersat,
că el e geniul, ce "Iisus l-a şi lăsat"...
Făr' să-nţeleagă că-i lăsat... nu că l-ar crede.

E premiant poporul meu, "cel mai deştept",
dar n-a luat Oscar, e bun hacker, trage tunuri,
clonează cărţi, ce nu citeşte... Bunu' îs bunuri
ce nu mai face... "E bunul ţării...", un inept!!!

Bai nu-i că-i snob şi că mă-njură... în înţelept.
12.12.2016

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 decembrie 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment cu drepturi

Mă întreba dăunăzi un tovarăş -
Suntem popor
Şi noi basarabenii?!
Ce drept avem?!
Suntem noi Ţară?!
Şi dacă-i adevăr o obârşie
De milenii.?!

Poporul are drept numai pe străzi
El doar cu străzile e în deplină armonie
Doar strada-i poate oferi
Pământul în bucăţi
Să-şi facă ca Hiperion
Împărăţie...

Poporul are drept la tulburări
La revoluţii
Dacă-i umilit în evoluţii
Mai are drept la scară
Pân-la cer
Ce-o construieşte
Din a "Mămăligilor poluţii"...

Poporul are drept de a munci
Asigurându-şi continuitatea
Existenţei
Mai are drept poporul nostru
De a iubi
Pe cei ce l-au adus
La sapa zdrenţei...

Poporul meu mai are drept şi la Unire
Indiferent
De bună-rea voinţa unor tipi
Şi n-are timp
Poporul meu pentru consilii
Şi pentru listele
Cu iz de comunist...

Atâtea drepturi trec pe dinaintea-mi
Atâtea-mi garantează
Trai decent
Că nici nu pot alege
Ce să mătur mai cuminte
Prospectele din Răsărit
Sau
Bulevardele prin Occident?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiriaş

Întâmplător nefortunat,
Verigă dintr-un lanţ de-avere
În care tot el dă şi cere
Cu risc de-a fi expediat...

... E-umanul, tuturor egal,
Ce îşi plăteşte loc de... spaţiu
Ce nu-i va fi pe veci un saţiu
Şi pierde tot ce dă, pe val.

E-n veşnică demenajare
De suflet şi de bunuri, rele,
Purtându-le, uşoare, grele,
Sperând, cu timp, în relaxare.

Munceşte-n fiecare loc
Să-i dea paleta personală,
Să-l facă cuib sau loc de gală
Şi-i veşnic cu puţin noroc...

... Nu pentru cinste, doar de banii
Ce curg în buzunare pline
La cei cu moşteniri divine
Sau ce-au furat bătrâni... Golanii!

O sadică mentalitate
Ne-i proprie, popor damnat;
Să ne minţim, cum case-am luat
Şi-acum pretindem echitate.

E-o ţară de proprietari
Ajunşi, crezând că sunt stăpânii
Nu de pereţi de humă, brunii...
De inimi sunt torţionari.

Pe cel ajuns să stea pe drum,
Vor fiecare rob să-l aibă;
Calici, pasionaţi să-l "ardă",
Să-l "facă" sclav de ţarnă, scrum.

Stupiditate de infami
Pe-un scris, pe-o foaie de tipar;
Pe suflet vrea proprietar...
Sărmane slugi de-averi şi bani.

O lecţie se vrea chezaş;
Că ce e azi proprietate
Poţi pierde prin fatalitate...
Şi-o recâştigi drept chiriaş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul în genunchi

Poporul nostru e-n genunchi, deşi credinţa moare
Când se vrea unul ridicat, sar fraţii să-l doboare
Când unul s-a cam săturat de tot ce i se-ndrugă,
Sar fraţii să-l ţină culcat, ca să rămână slugă.

Poporul nostru e-n genunchi şi nu pare să-i pese
De doişpe ani, străini de neam destinul par a-i ţese
De doişpe ani ne chinuim să stăm la suprafaţă
De doişpe ani nu mai contăm în propria-noastră viaţă!

Se face-acum suta de ani de când exişti, o ţară,
Vândută fiind de proprii fii, laşi fiinţa să te doară!
Acuma te sărbătoresc, nu îşi fac griji că mâine
Prin tot ce fac şi ce gândesc, te vor lăsa-n ruine

Noi, ca popor, nu existăm pentru că-n amorţire
Din start, nu vrem, ne refuzăm o proprie gândire
Gândească alţii pentru noi, trasa-ne-ar tot ei soarta
Iar noi, cuminţi, să-i aprobăm lăsând deschisă poarta!

Prea i-am lăsat pe toţi sa dea, sărmană ţară suptă,
Ce alţii dârz ţi-au apărat şi au murit în luptă!
Dac-ai să simţit sub paşii tai cutremurând pământul,
E semn că Ştefan şi Mihai nu-şi mai încap mormântul!

Poporul nostru e-n genunchi în strai de sărbătoare
Priveşte cum sub proprii ochi propria ţară-i moare
Poporul nostru e-n genunchi nu pentru rugăciune,
Ci ca să stea cât mai umil, scuipat de Uniune!

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg înlăcrimat

... un puf alb jucăuş pluteşte zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanţa alburie,
iar pică şi fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
şi-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
îngheţat de emoţii, de frig
şi-i plăpând
mai uşor ca un gând
care-mi zboară şi el
şi mă pierd eu acum, câte-un pic, un niţel
şi-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulţi şi de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
şi alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă şi-i alta, o una, sunt două, sau trei
şi se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostia rămâne mereu spontană şi, surprinzătoare, pentru cei care demult au depăşit-o...

Am neam ciudat, popor viclean, nu e din zona temperată,
E mai curând de om un regn, de fiară, fiinţă blestemată,
Că îşi scoate nici când nu te-aştepţi varani, pume, şacali, hiene,
Veninoşi şerpi, aligatori, hematofagi, vulturi de ghene,
Rechini, haite de lupi, coioţi, piranha, viespe, scorpioni,
Jaguari, gheparzi, leoparzi, tigri, lei, hidre, viespe ori dragoni...
Popor de contorsionişti, cameleonic în ambiţii,
În masa sa amorf şi stoic, arar punându-şi din condiţii,
Rău răbdător, lăsându-şi seamăn să i se urce în spinare,
Să-l umilească peste poate, să-i facă rea din bunăstare,
Mereu surprins, partea sa cultă, de mojicia sfidătoare
Pân' la pieire aproape, pân', până a-l crede "dus", că moare...

Poporul meu, partea cea dreaptă, ce mă înfioară de splendoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Şi n-am puterea să-l întorc şi nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Şi-l pierd, într-un week end, pe Adrian.

Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.

Bucată ruptă-i de la ţara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... şi Prut şi Adrian.

Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.

Ţineţi-vă să nu rămâneţi van
Cum sunteţi azi doar simpli impostori
De nu veţi recunoaşte-n timp valori
Continuând să renegaţi un Adrian.

Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înţelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.

Şi nu uitaţi c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte şi gând sublim şi nu-nţeleg
De nu vă vreţi prin el, popor nemuritor...

Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o ţară care-şi pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...

PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veşnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşteniri

avem drept preşedinte trădător de ţară
ales de cel mai prost popor din Univers
dă-mi, Doamne, dă-mi o rimă nucleară
să-l pot dezintegra cu-n simplu vers

avem şi parlament ales a câtă oară
de cei mai proşti rămăşi în ţara mea
dă-mi, Doamne, dă-mi o altă rimă nucleară
să pot cu-n simplu vers o sută spânzura

şi mai avem din moşteniri totalitare
un hoţ în lege ce ne scuipă-n faţă
dă-mi, Doamne cât mai multe rime nucleare
să-l pot trezi poporul meu la viaţă....

poezie de Iurie Osoianu (5 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văzând că acest popor chiar nu poate fi ucis,
Vrând să-l scoată din decor, unii s-au gândit şi-au zis
Că pot săvârşi omorul pe o cale mai perfidă;
Pe scurt: să facă poporul ăsta să se sinucidă.

catren de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte de popor

Mă închin la firul, plin cu noduri de necazuri,
de care mă agăţ şi ce mă trage, suflet de atâtea viziuni
-înmormântate doar de-o glie în şipotinde iazuri-
ţinute în zborul de cocori colilii înveşmântaţi, pentru ai mei buni
şi simt răspuns în palmele crispate de speranţă
să nu-i las doar în somnul lin, de veci...
să trag din gândul, în filete împletite, a lor romanţă,
cântată imn, schimbat prea adesea, magistral de vise, acum poteci...
îmi fac colac de sfoară de la tei şi mi-o pun vers,
ce-l ţin pe frunte ca un laur... şi cutremur naşte,
că dau de laţ cu înăbuşire de trecut neşters,
ce vreau să-l ţin un manuscris, ca Biblia, să-l renasc Paşte.
Nu ştiu de ce m-alătur parte la trecute oase
şi, aldin, îmi pierd statut de drept, cu ai mei leat...
e, poate, că popor e-un simbol, cremenea fără crevase
şi vreau să fiu ca ea, pentr-o scânteie, un neam înflăcărat.

Rămân în rugă, îngenuncheat, să nu fiu parte ţării... un păcat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorel

Cine este Azorel?
După nume, e căţel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit niţel
La ce va ajunge el.

Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.

Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătuşica sa cea bună,
Uneori puţin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.

Să facă poze-n expediţie,
Să-şi deschidă apoi o expoziţie.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

De ţinem la Pământ, de treişcinci de mii de ani, că ne aparţine
Şi ţara, ce-o avem drept gazdă, ne-o credem nouă, a noastră, patrioţi,
Cum, cine, poate, cu ce drept să ia pământ străbun... ce haite, hoţi,
Pot din şedinţe, hotărâri, să ia ce leagăn ai lăsat, din moşi... Care jivine?

De unde vine atât neruşinat, ticăloşie, care-i mintea psihopată
Ce se transmite, cum mocirla, în "nespălaţi" judecători, zişi magistraţi, demenţi,
Ca să-şi dea ifose de drept, fără de lege... narcisici, se umflând din ce fermenţi,
Să poată ei rescrie peste timp... şi spaţiul, cum de pot să-l sfârtece... De când au mintea scăpătată?

Cum de se adună mâzga de la fund, mirositoare hâd, cum de pluteşte apoi
Şi ea acoperă orice luciu, tulbură oglinda liniştei, voite a unui neam,
În cârdăşii tâlhare prăduind pe săracii, făcuţi săraci, le ştergând drept, ca praful de pe geam,
C-un număr dat, de inventar; că tot e-al lor, nu mai e casă, loc, nici car... Ce boi?!

E brazda răsturnată, lama înfiptă adânc în trup, se pierde pomenire,
În ţara papurei, ce nici pe vodă nu-l mai are, nu-l mai recunoaşte şi minciuna-i cult... Uitată-i moştenire!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

-O, tu, măreţ popor, ce ai în gene eroism de dac
Cum poţi umil să rabzi tot ceea ce neghiobii-ţi fac?
Profită mulţi de-a ta credinţă, o văd ca pe-o slăbiciune
Uneori ei râd de tine, chiar de eşti la rugăciune....

-Un popor ce are în vene sânge de dac şi de roman
N-are frică nici de moarte, darămite de-un duşman
Mulţi cunosc şi ştiu prea bine că-s popor de-nvingători
Însă uneori, se pare, sunt lovit de trădători!
------------------------------------------------------
Asta este partea slabă a acestui brav popor,
Că-ntre timp, pe trupu-i sfânt, apar des cozi de topor!
Cum apar, deja se ştie, nu-i prea greu să pomenesc
Ei se vând cumva ca Iuda, trădând neamul românesc

Blestemaţi să fie aceea, ce-s lipsiţi de-orice credinţă
Şi-i aţâţă pe români, fără pic de elocinţă
Iar de au gânduri ascunse faţă de poporul meu
Nicicând n-or avea izbândă, că-i iubit de Dumnezeu!

poezie de Ionel Popa (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai poporul care găseşte în finalitatea sa spirituală condiţii prielnice pentru munca şi dezvoltarea sufletească a majorităţii membrilor săi, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate spirituală corcită din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoria omenirii.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

popor

Poporul este acea parte dintr-un stat care nu ştie ce vrea.

definiţie celebră de Hegel
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum vremea a sosit. Acum sufletul românesc trebuie să înceapă a-şi realiza viaţa. Şi viaţa unui neam înseamnă o cultură proprie, suficientă, în toate domeniile. Prin ceea ce realizează specific, un popor ia parte adevărată la progresul omenirii. Numai prin aceasta. Imitaţia mecanizează şi mecanizarea e moarte. Orice cultură e organic legată de un popor, precum poporul e legat de pământul care l-a născut.

citat celebru din Liviu Rebreanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh ţară...

Ce păcat că mă trag, azi, din ţara ruşinii
Şi-i păcat reciproc, că şi ea m-a pierdut...
Şi-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!

Şi-a mânjit plai de vis, de ambiţii deşerte
-Jucând rol de-un popor, ce-şi pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moţ... Atotprovocatoare!

Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viaţă, conştiinţă, ruşine, credinţă...
Şi mă plâng, că n-am cui, ca şi alţii înfrânt,
De-o izbelişte sumbră... În vid de conştiinţă.

Unde-mi sunt şi părinţii, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simţ, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aş dori să reînviu... Frumuseţea splendorii!

Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Şi nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinţi, s-o redau la nepot...
Sunt român gând şi sânge... Pentr-o eternitate!

Deci îmi iartă, tu ţară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel şi-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez de sinceritate

Nu-s cert, un fals de odeist,
Mă preamărind, preamărind neam,
Aşa de dorul lelii, în trist
Viclean... Ca laude să am!?

Şi-i plin în jur de narcisism,
Ce nici în Braille nu desluşeşti;
Că-n fond trădare-i cu cinism,
Nespunând la popor... Greşeşti!...

... Învăluind în nori de fum,
În ceaţă groasă, minţi răzleţe,
Fără călăuzit pe drum,
Îmbărbătând vini, nu poveţe?!

Mă dezic de orice fan, minciună
Ce preamăreşte-n ipocrit
Mizeria, crezutu-n lună;
C-o aprinzi şi-o ai cu un chibrit!?

Sunt critic mie şi alor mei,
Să ne îndreptăm unul pe altul,
Să zburăm mai uşor, din grei
Şi peste timp, să facem saltul!

Îmi dau tot, din puţin învăţ
Şi primesc numai adevăr
Verificat; cum cal în hâţ
Stăpânu-l ştie... fir a păr!

Mă uit în jur şi-mi invit neam
Să nu-şi pună, orbit, căpestre;
Să luăm ce-i bun din ce eram
Şi viitorul să-l dăm zestre!

Că doar aşa fi-voi... Ce este!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persona non grata

Trădarea în persoană cu gând în necroză,
Minciuna bisată să împlânte psihoză,
Hoţia ascunsă sub faţa de înger...
Călău serial de-un sublim, pus în sânger.
Demon de putere exersată-n excese
Din mult înşelat de naiv... făr' să-i pese.
Viol de speranţe induse-n parşiv,
Mizerii-n cuvinte înspre drept... laitmotiv!
Hienă ce roade, la os, interese
Şi-nfaşcă peşin, să-l exporte-n adrese...
Canalie scârbă ce-ar arde şi mamă,
Christos ar zidi, spânzura de-o năframă.
Veninul, ce piele străpunge cu ură,
Să vadă doar sânge, când inimă fură.
Pericol la ţară, ce-o vinde pe-un leu
Şi-n negru sfărâmă culori, curcubeu
De vis, năruit, al săracului biet,
Lăsând-i copiii pe drumuri... Ascet
Ce n-ar da la nimeni, că nu vrea să pară
Că are... Că lui nu paraua i-e chioară;
Averea neavută înainte-i căpuşă,
Făcută colos din cadou de mătuşă!
E el, asasinul din fund, malversatul
Rânjind că-i străjer pentru voi..." El e Statul"!?
Zăganul cu ochi de acvilă venală
Ce vrea ţara LUI, doar a lui toată, goală
Şi neam pustiit pe tărâmuri vecine...
Buboiul de rău, pretinzând "Vă vrea bine"!?
E bestia hâdă ce vinde chiar ţară
Şi voi, un popor, vă percepe în fiară;
Să moară oricine, doar el să respire...
Blestem de Satană, vă vrând nimicire!
E şi-un colectiv, o partidă, partid
Puroiul politic stârpind individ,
O hoardă infamă ce-n rob vrea popor
Să-l aibă unealtă în cozi de topor!!!...
E el, diplomat, te vânzând la duşmani;
La el nu-i onoare, e-un număr de bani,
E hidra ce ia, nici nu ştie ce-i plata...
Şi întinsă-i pe-o ţară... "Persona non grata"!

Ţara mea, ce păcat... Şi le vreau judecata!

PS
Doar numiţi-i, c-aveţi definit... entitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!