Odă sângelui

deschid un şir de uşi, iubite
singurătăţii sângelui meu,
care tresaltă în adoraţie
călătorind prin celălalt sânge
e muzica unui vis de tânără fată,
călătoria unui vis început demult
în care sângele meu aleargă, aleargă
până în abis ca un leopard flămând,
fără să-şi piardă mireasma vreodată
de roşu rubiniu sau de agată
el trece pragul, tresaltă
şi se varsă în oceanul infinit de simţuri.
înfloresc pe muzici muşcate rotate
într-un trup curat de fată
dimineţile îşi cresc pruncii
în ferestre printre azalee parfumate
chipurilor noastre le-a înflorit
lumina despletită
la urechi, în loc de cercei,
în loc de aripi, pe spate
în grădina lui Adam
pruncii mănâncă merele toate.
Îmi place · Comentează ·
Distribuie

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jihadul" iubirii

iubite, fluviul roşu al sângelui meu
prevesteşte apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
şi mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roşie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
şi în izvoarele apelor
şi apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu şapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârşitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roşu,
un cal negru şi unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii
şi cel care călărea calul gălbui
avea în mână o cumpănă şi un arc
tu pornisei biruitor jihadul
ca să birui vărsând pocalul
(cu sângele tău niciodată
vindecat de mine)
peste soarele femeii în galben
indiferenţa călărea calul negru
şi ucidea perfid, miseleşte, ca-n iad
pe la spate, fără un cuvânt
nici înainte, nici după,, jihad ".
eu sunt spiritul dragostei, iubite!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânii-ţi tresaltă şi râd ogurliu

Îţi ţipā în sânge personalitatea,
căpriul flămând, din ochii-ţi rotunzi,
freamătă la murmurul vieţii...

Înlăuntru, îţi vibrează libertatea
risipitoare de zâmbete printre izbânzi,
o, Miss, eşti mai mult decât îi trebuie dimineţii!

În roua azurie, te-oglindeşti gânduriu
iubindu-ţi prezentul cu patima-ţi verde,
luminezi fulgurant, străluceşti rubiniu,
versu-ţi mă frige, amarnic mă pierde,
fugarnici, sânii-ţi tresaltă şi râd ogurliu...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare poţi să înţelegi tu toate astea?

cele două euri ale noastre, iubite
pot dobândi desăvârşirea, veşnicia
ştiu că tu crezi că desăvârşirea iubirii
înseamnă dăruire carnală, când carnea cade
sub beatitudinea simţurilor spre senzualitatea abisală,
spre chiar fericirea cerească şi spre harul divin
eu ştiam că cele mai sincere posesiuni
nu dovedesc niciodată sinceritate în dragoste
voiam să-mi atingi sufletul, iubite
darul viu al lui Dumnezeu, nu trupul meu
jocul privirilor complice şi rotate e sublim
şi atingerea mâinilor albe sculpturale
ca-ntr-un act de devoţiune sacră
pentru însuşi Dumnezeul divin
mă pot vedea în braţele tale, iubite
în chenarul roşu al sângelui clocotitor
sau într-un gheizer sub forma unei coloane
sau pe pragul prăpastiei ademenitoare
dar, vreau să-mi iubeşti sufletul, iubite
în starea lui de miracol, de graţie
de înger, să-ţi fiu dorul din urmă
şi întâia şi unica întâmplare
şi soarele şi luna şi durerea cea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mi frumuseţea, iubite

iubite,
încă din zori mi-a -nflorit rochiţa rândunicii,
din pământ în ochii viorii seminţele păcatului
au încolţit
mi-a crescut şi pân ' la umeri dragostea,
până la zenit
din visul –corb, copilăria m-a slobozit acum un an
şi busuiocul joacă verde-n părul meu saturnian
şi nopţíle rotate s-au desfăcut în coadă de păun
tu, cântă-mă cât tânără mai sunt şi spune-mi:
împodobită cu frumuseţe eşti draga mea,
vărsatu-s-ar har pe buzele tale
mir, aloe şi santal pe coapsele-ţi tari,
ţi-am dăruit o insulă de mărgăritar,
în miezul verde al unui întins ocean.
şi, de-atunci, aud vocea îngerilor
şi armonia astrelor în vocea ta,
ţi-am cioplit o luntre, draga mea,
înr-un trunchi de copac de santal
ochii-ţi smaralde cereşti clipind într-o stea
trupu-ţi înveşmântat e în dantele diafane,
cristal curat este oceanul inimii tale.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi place la o fată? Îmi place o fată care mă place, o fată care ştie cum să zâmbească şi vede partea frumoasă a lucrurilor. O fată care mă face să fiu o persoană mai bună.

citat din James Lafferty
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva, cândva

lumina s-a sfărâmat în bulgări de timp
prea devreme, prea târziu
cine mai ştie
şi de ştie e acum pulbere în vânt
privesc indiferenţa gândului
trece incoerent peste timp
să schimb nu pot sau nu mai pot
nici gândul, nici timpul, nici viaţa.
nu mai e mult
sfârşitul a început demult
astăzi e altfel decât ieri
mâine va fi la fel ca nicăieri
într-un perpetuu joc
al vieţii şi al morţii
de ce îmi ceri atunci să vin
e imposibil a spune "da" în lumea asta
bună, rea
ce oare pot să fac
să o joc la joc
în viaţa asta fără de noroc
să dau de pământ cu ea
ei, o vrea cineva...
o soluţie imaginară voi da
în încongruenţa faptelor descrise de un emanat
despre efectul benefic al bâtelor
în ţara în care m-am născut demult
în care unii urcă
toţi coboară fără să bage de seamă
că au pierit demult
orbi în timp sau rătăciţi în răstimp
la lumina unui lămpi
apusă, de mult petrecută
un tânăr schizofrenic aleargă fericit
prin astă tristă lume
în veşmântul sărac al sufletului
a evadat din ireal
în ţara care nu mai este

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu muşcate

Două odăi la geamuri cu muşcate
Icoana-n cap de pat şi busuioc în cui
Trec zilele, în ceruri numărate
În viaţa ce ne poarta pe-a ei cărări hai-hui.

Şi peste tot e mama ce veşnic roboteşte,
Sunt mâinile a casei nestemate,
În urma lor, tot locul străluceşte
La zi ce se sfârşeste, o alta-i stă în spate.

Din zori până-n amurg în râset şi hârjoană
Sunt pruncii rotofei ce-n jur îi fac lumină,
Pe lângă poala mamei ei cresc fără de teamă
Sunt parcă flori grijite de-o harnică albină.

Şi-n timpul care curge, iubirea ei tot creşte
E sufletul de mamă o pâine ce dospeşte.

poezie de Florica Iacob
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fluture alb

Între noi doi
aerul e un zid
peste care
sufletele noastre
trec
ţinându-se de mâna
unui înger
coborât
într-un trup de copil
ce sfinţeşte
pântecul ierbii...
Ah, viaţa,
fluture alb
prin sângele nedomolit
urcă, coboară...
Hai, vino,
Dumnezeu
ne îngăduie
să trecem
prin ochiul lui
spre celălalt capăt!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azalee (Rhododendron spp.)

La mândruţa, pe alee,
Cresc frumoase azalee.
Le-a făcut Nemuritorul
Cu flori mari ca şi bujorul.
Sunt iubite mult de fete:
Roze, roşii, violete,
Albe şi portocalii,
Galbene şi coralii,
Solitare sau buchete,
Ca privirea s-o desfete.

poezie de George Budoi din Elogii florilor (25 iulie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-ţi mai place?

e doar cântecul de dragoste
al lebedei ce l-am mimat
de pe partiturile nefiinţei
când ştiam foarte bine
că nu se mai moare astăzi
din dragoste, iubite
singura dragoste în care poţi trăi
fără să te minţi că o trăieşti
este în pântecul iubitei.
acolo, nimic nu e îndoielnic,
eşti una cu întregul
nicio umbră sfâşietoare
nu te aleargă,
nicio înserare nu coboară
în copilărie
nici limba clepsidrei de nisip
nu se topeşte-n valuri.
acolo, viaţa ia forma geometrică
a chipului iubirii
se îmbracă în cuvinte,
nu împrumută măşti
viaţa e doar cordonul ombilical
prin care pipăi lumea
iubirea e doar intersecţia
dintre trecut şi viitor
şi aici ne mişcăm noi
copleşiţi de aceste inimi mărite
căutătoare într-un timp rigid,
al nimănui.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc sadic

Arunc un picior în urma drumului.
Cu celălalt alerg nebuneşte spre mare.
Trag drumul bucată cu bucată dintre valuri,
mi-l pun în spate
şi râd de piciorul rătăcit care mă caută.
Legătura unică dintre setea mea şi mărul lui Adam
este acest picior separat, părăsit,
care aleargă printre alte picioare,
puzderii de picioare, căzute pe plajă.

Scot din mine omul mic.
Din el scot alt om, infinit mai mic.
Vreau să ajung la pruncul însetat de lapte
care-şi caută mama.

Mi-am ascuţit unghiile atât de bine încât,
mi-am tăiat cu ele o mână.
Am aruncat-o in mijlocul mării,
dar valurile înalte cât salcia de lângă mine
mi-au repatriat-o.

Setea apei se stinge cu sângele meu,
un sânge verde amestecat cu frunze uscate de măr.
Sunt sigur că m-a jertfit marea.
Salcia de lângă mine este o falsă reîncarnare.

Ochiul aruncat sub nisip
vede clar că pruncul Iisus nu are o mâna,
un picior.
Caută deznădăjduit laptele roşu,
pasteurizat de vremuri apuse.
Cu celălalt ochi mă vede Dumnezeu.
Mă lăcrimează şi vrea să mă închidă
sub pleoapa orizontului.
Sunt celălalt fiu care nu jertfeşte nimic,
obişnuit cu viaţa,
dependent de şarpe.

Iată un picior cu aripi care zboară aievea
spre soarele eretic,
spre luna infama,
spre cerul ucigaş.
Toată lumea ucide,
paradoxul există.
Şi asta prin decret divin.

Când miriadele de picioare cu unghii de evreu
au început să-mi danseze-mprejur,
am înţeles mecatronica hedonismului astral.
Marea nu are suficientă apă pentru dansul mareelor.
Autoservirea sângelui prin simfonie de Fuhrer
devine soluţie istorică
prin acelaşi decret divin.

Într-un moment încărcat de profan,
prin urechea tăiată,
mi se cântă-n strunele minţii tragerea la soartă.
Am de ales între plajă pe rug şi vilegiatură pe roată.
Aşa dezmembrat cum sunt,
mai pot aduce un plus de efect,
într-un peisaj apocaliptic,
cu natură moartă.

Îngrădit între doua secunde însângerate,
în lagărul timpului viitor,
caut resemnat umbra pasului,
nici măcar pe cea a piciorului
sau pe cea a mamei pruncului însetat.
Caut o piatra de mormânt,
s-o arunc sfidător în cer.
Am dreptul să fiu la fel de nedrept.

Nu cred în jocul sadic de-a evoluţia.
Singura justificare istorică a tragediei
rămâne drumul pe care-l port în spate.
Nu e drumul vieţii, pentru că,
tam-nesam,
piciorul acela rătăcit ar fi ajuns deja la mine.
Nici al morţii, pentru că,
îmi vâjâie prea multă mişcare-n jur.
Este un drum oarecare, pierdut în mare.
Drumul Sângelui l-aş numi.

În toată liniştea asta subit încropită,
se-aude doar muşcătura lui Adam din mărul meu.
Am devenit pom interzis la umbra salciei,
într-o lume fără patimi.
Timpul n-a făcut infarct.
Pulsează înspăimântat de amintirea unei bombe atomice,
resuscitat de nostalgia ultimei crime.

Epilog
Piciorul nu s-a întors la mine.
Am rămas înrădăcinat pe malul mării,
cu seva însângerată şi unghii in locul frunzelor.
Vom răzbate.
Într-un final vom răzbate.

poezie de Andrei Cucu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

nu mi-e frică, viaţă
când sunt o parte din infinit,
o parte din marea forţă a întregului,
o lume mărginită mă înneacă
printre milioane de lumi,
sunt o stea de mărimea întîi
care se stinge totdeauna ultima.
simt timpul curgând ca mierea
şi simt şuvoiul vâscos al nopţii.
nu ştiu altceva decât lumina
eu, pe stâncă în bătaia soarelui,
vreau să dansez cu tine sirtaki
cum dansează primăvara cu cireşii
să mă desfac în braţele tale
cum se desface zborul în comete
scrie-mi, cuvântul e aripa liniştii
inimii mele îi lipseşte pieptul tău
timp- care schimbi vieţi
timp-care nimiceşti umbre
timp-care farmeci epoci
asemeni unui grăunte de sodă,
unui şarpe încolăcit,
unui recif de mare,
timp- ucigaş – fă un pas înapoi!
soarele-mi răsare în piept
până la marginea cu miere suavă
şi-mi spune: stelele
toate pieri-vor de grabă
şi, totuşi, strălucesc fără frică!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reacţia luminii

Dimineaţa m-a scăldat cu roua ei,
Binecuvântând Creaţia divină
Am risipit mărgăritare, ce-au devenit cristale de foc
Prinde-mă de mâna
Şi siluetele noastre vor merge pe alee,
Printre picături de ploaie
Pâna ce lumina va forma siluete multicolore
Creaţia se risipeşte prin muguri de pomi,
Prin iarba tăiată, prin zgomotul apei
Se aud lebedele in dansul lor pe apa
Copii aleargă cu pâine să le hrăneasca
Se pierd sunetele printre sălciile pletoase.
Ascund lumina în felinarul din duc
Ascund cărbunii în preacurat loc
Pierd frâiele în călătoria astrală
Adorm cu fiecare cuvânt de alint
Şi mă trezesc precum o floare,
În lumina zâmbetului de copil transcental
Până voi fi picătură de rouă.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât m-aş strădui să despart cerul de pământ

lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi creşte poezia asta nu ştie
dar creşte de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânţă de gând

într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
şi eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi aşeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi priveşti buzele cum tresaltă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n ţărm,
vreau să te atingi de mine
şi să mă împrăştii prin tot trupul tău de zeiţă
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunţi, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini şi la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Aşază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!

20 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu dacă mai mă ţii minte, iubito

nici nu ştiu dacă mai mă ţii minte, iubito
intram prin fereastra ta onirică cu aripi în spate
camera ta agoniza în smirnă şi miros de muşcate
şi flori mov de levănţică şi păcate
înfloriseră în aşternuturi de satin
eu rămâneam până ce miezurile de lumină
se îmbrăţişau între ele, şi plecau pe înserate
şi părul, ah părul era arhitectură de lumină
şi gura metaforă desăvârşită
sărind din vers spe ziua întomnată
dormeai pe cărţi iar neantul sub ele se răsfăţa
numărând ceasurile tu,
eu alungând revărsatul zorilor de vată
cu bătăile tari din inima ta.
şi fluturi începeau să ne roiască pe spate
prin pielea visului iluzorie
spulberându-şi zmalţul catifelat deodată
în fereastre doar răsura de trandafiri
memora morţile noastre repetate.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

lumina s-a ascuns
în ochiul căprioarei
ucise de glonţ
iar serile noastre
toate nopţile noastre
tresaltă a lună plină
în dimineaţa fatidică

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt matinal

m-am trezit în zorii albi de catifea
senzualitate câştigată dintr-un vis
care alunecă uşor prin aburi de cafea
limpede curat departe de abis.

ochii înseninaţi de lumina blândă
aer de chemare şi de freamăt pur
chipul care zâmbeşte-n oglindă
amintiri hoinare cuprinzând azur.

infinit de motive viaţa s-o ador
înţelepciunea care mişcă gânduri
mândria dureroasă a fiecarui dor
deschidere spre taine slove şi lieduri.

lume drumuri străbătute pe aripi de cocor
cântecul vieţii care trece prin ziduri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţii vitale

bătrâneţea m-a gravat cu cearcăne şi riduri
suspine înfloresc precum scaieţii în deşert
dar zâmbetele mai răsar printre sublime lieduri
sângele tresaltă în extaz ca la concert.

trena luminii trece peste infinit de gânduri
visele se nasc din insomnii şi aprige dureri
dau contur şi graţie slovelor din rânduri
detaşată de singurătate şi tăceri.

înving totuşi timpul îl inund cu miasme
disoluţie planantă în dialog aerian
în lacrimile limpezi se scaldă fantasme
iubiri pasionale transcend peste an.

senzaţii vitale au scăpat de marasme
crezul meu solemn va dăinui mirean.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psihoză

simt mâini diafane, mâini care ard
idei care pun stăpânire pe sânge
prin suflet aleargă flămând leopard
cu un brâu de flăcări mă încinge.

ochi abstracţi ochi zămisliţi de minte
pasiuni metafizice revelaţii absolute
faţă suavă îngerească, fierbinte
e soarele pe cer cu semnale acute.

voaluri de lumini îmbracă materii
razele dansând cu umbrele mele
gratii de trandafiri în pridvorul verii
minunile iubirii pogorâte din stele.

atracţia amurgului la marginea serii
psihoză alungând întunecări rebele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!