"Jihadul" iubirii
iubite, fluviul roșu al sângelui meu
prevestește apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
și mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roșie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
și în izvoarele apelor
și apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu șapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârșitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roșu,
un cal negru și unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii
și cel care călărea calul gălbui
avea în mână o cumpănă și un arc
tu pornisei biruitor jihadul
ca să birui vărsând pocalul
(cu sângele tău niciodată
vindecat de mine)
peste soarele femeii în galben
indiferența călărea calul negru
și ucidea perfid, miselește, ca-n iad
pe la spate, fără un cuvânt
nici înainte, nici după,, jihad ".
eu sunt spiritul dragostei, iubite!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.