Întoarceri la origini

Întoarceri la origini

Strânge-mă puternic în braţele tale
Până când carnea se topeşte în carnea ta,
Până când osul se sfărâmă-n osul tău,
Până când sângele îmi clocoteşte-n sângele tău.
Precum apa se întoarce-n valuri
Întoarce-mi sângele, tu, soţia mea
în pântecele tău
îngenunchind acolo ca-ntr-o catedrală.
Întoarce-mi privirea în ochii tăi
să nu mai hoinărească printre îngeri,
Întoarce-mi paşii către templul trupului tău
să nu mai rătăcească printre idoli,
Întoarce-mă în sărutările tale
şi închide-mă acolo pentru încă o noapte
Vreau să fiu prizonierul
cuvintelor întoarse-n sânge
şi a bărbaţilor întorşi în femeile lor.
Ca valul care se sparge-n ţărm,
vreau să te atingi de mine
şi să mă împrăştii prin tot trupul tău de zeiţă
Picurând lumina iubirii noastre caste
pe ochi, pe frunţi, pe buze, pe urechi,
pe piept, pe spate, la mâini şi la picioare.
Precum pecetea darului Duhului Sfânt
Aşază-te în cruce în trupul meu femeie
Ca să nu te mai caut,
Ca să nu mai rătăcesc,
Ca să nu mă mai reîntorc la origini!

20 octombrie 2020

poezie de Cătălin Varga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vremea cu virusul

Până la tine la poartă
M-a târât zburătoarea,
Până la uşa ta dâra trupului meu
Revărsare!

Până acolo unde te alintă
Aşternutul iubirii,
Până la ale tale picioare,
Şi gingaşe,
Am fost smucit de irimă
Prin colburile zădărniciei!

Şi nu pot eu în genunchi să mă ridic
Şi nu pot pe coate
Să te implor
Să mă priveşti
Pe mine!

Până în dormitorul tău
Eşarfa mă ţine captiv --
Moartea mea ucisă a fost
Care s-a intors.
Acasa!

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început

Nu îndrăznesc încă
să ridic privirea mai sus de orizont,
de teama frumuseţii tale strălucitoare.

Nu vreau să visez încă la ce va urma,
de teamă să nu deranjez măreţia sufletului tău.

Nu vreau să mă gândesc la tine astăzi,
de teama iubirii tale de mâine,
ca să mă pot bucura încă
de frumuseţea primăverii din ochii tăi,
de trupul tău minunat în lumina soarelui,
de glasul suav şi gingaş atunci când îmi rosteşti numele,
de prezenţa ta strălucitoare din gândul meu.

Vrea doar să prelungesc dorinţa nemărginită a infinitului
din clipa când îţi spun: Te iubesc!

poezie de Silviu Petrache (8 martie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest corp, acest corp

Pe care nu-l mai cunosc, ori de câte ori îl atingi se preschimbă-ntr-un râu
Învolburat, plin de vârtejuri, doar vocea-i înăbuşită strigă după ajutor
Acest corp, acest corp, cu mâini, ochi şi picioare ca nişte pâraie se varsă tot în tine
Multe bucăţi din carnea mea vor sta în trupul tău ca pietrele pe fundul apei
Niciodată nu se vor mai ridica indiferent câte corăbii ar eşua
Ele vor sta mult şi bine ca o barieră de corali, graniţă în calea altor femei
Alte părţi mai uşoare, vise, iluzii, vaporii de ceaţă vor fi luate de vânt
Se vor depune pe gene până vei orbi şi nu vei mai şti care-i adevărul:
-Aburii ridicaţi din pieptul tău sunt ai mei sau ai tăi?
...................................................................
Acest corp, acest corp, care şerpuieşte-n tine în aval şi-n amonte
Trece ca un râu, desculţ, prin măduva spinării, liniştit şi tandru
Şlefuieşte fericirea şi moartea, roade tot ce-i iese în cale
Erodează maluri provocând convulsii, răni, până ia forma ta
Pe degete mai ai încă sânge, ştiai deja din prima zi când ghicitoarea
Ţi-a spus privind în palma ta: mare ghinion se va abate asupra ta la mijlocul vieţii
Constelaţiile îţi vor mişca inima, sângele meu nu se spală cu nimic
Acest corp, acest corp, despre care nu vei şti nimic niciodată
S-a făcut pojghiţă peste oasele tale, într-un strat fin, uniform ca o altă viaţă

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinte ( *** )

ştergarul ce păstrează
Chipul Tău,
devine icoană,
curgând ne-ncetat
în fântânile Dorului
de Lumina Ta...

... acea fărâmă,
tainic curgând
prin sângele trupului meu.

o privesc în uimire,
în tăcere ascultând
foşnetul culorilor,
devenite brazi
şi cer,
şi ochi,
şi aură,
şi inimă,
în pieptul înfăţişărilor
ce dau viaţă veşniciei...
... căutărilor din oameni...

ascultă sunetul,
gândul meu,
când alerg suflet
printre miriardele de picături
din trup de albastru,
împletind bucuria
cu auriul cernut
din pocalul dărniciei Tale.

Părinte,
inima mea te caută mereu
în adâncurile pădurilor,
în care pulsează inimile gemene,
ale cuvintelor ce prind în salba sensurilor lor,
Numele Tău.

Părinte,
uimitoare aşternere de viaţă
surâde răsăritului,
din palma fulgului
obosit să mai zboare...

aşternut cu tâmpla
pe inima unei frunze,
celulele râd şi îi cântă
cu Glasul Tău,
până când
îl văd strălucind,
până când
firele de iubire din el,
tresaltă a Dor...
de Zbor...

Copilă,
Tac.
las firul cuvintelor tale să curgă...

pietrele râului de foc freamătă
în sufletul tău...
Lumină din Lumină
cerne timpului tău, nisipul din care,
perla bucuriei de a fi Om
se va naşte,
va străluci Soarelui
cerul din adâncul inimii tale

aşteaptă.

ascultă.

uimeşte clipa.

taci.

iartă.

poezie de Anne Marie Bejliu din Gânduri, rânduri (3 august 2010)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre ceruri când urci

Spre ceruri când urci
fantasmă prin magica noapte polară,
Mi-ngheaţă privirea şi sângele sudic, şi gândul,
Dar, stană cum sunt,
mă plec şi-ţi sărut paşii sfinţi de pe boltă
Cum cade-n genunchi Golful Finic în braţele Névei.

Spre ţărm când cobori
fascicul din aura rece-australă,
O rază-mi aprinde privirile, sângele, gândul,
Incendiu polar, cu limbile-mi ‘ţí mistui etericul trup
Cu setea luminii ce sfâşie-ntúnecul nopţii.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă-mă

Mi-ai citit în palmă,
răscolind pasiuni adormite-ntre vise.
Cu degetele scormonitoare
ai descuiat uşi zăvorâte
pe care nu ştiam
că sufletul le are
descătuşând dorinţele nebune.
Mi-ai dat foc inimii
iar sângele, şuvoi de lavă,
îmi arde carnea.
Buzele tale fac crevase
în pielea mea ce strigă
după acoperământul palmelor tale...
Sărută-mă... să mor şi să învii
în braţele ce mă înlănţuie
ca un cerc de foc
din care nu vreau să scap.
Iubeşte-mă, arătându-mi
o nouă dimensiune a vieţii!
Dezleagă misterul trupului meu,
învăţându-mă pe mine,
despre mine,
în şoaptele ce desenează fiori
sub pielea mea acoperită
de roua pasiunii tale...
Învaţă-mă să iubesc
citindu-mi în palmă
secretele destinului...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jumătate de psalm

Când beau din vin, eu beau sângele Tău
Când muşc din pâine, muşc din trupul Tău
Care se frânge-n cruce printre dinţi
Şi plâng că îţi provoc iar suferinţi,
Însă când mă îmbăt de Duhul Sfânt,
Eu nu mai sunt, doar Tu eşti tot ce sunt!

poezie de David Daniel Adam (18 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uită-te însă în oglindă din când în când: acolo vei vedea trăsăturile mele, în venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când sângele nu-mi va mai curge prin vene, să nu uiţi că Charlie a fost tatăl tău. Nu am fost un înger, dar am încercat să fiu om. Încearcă şi tu!

Charlie Chaplin în Scrisoare către fiica sa, Geraldine (decembrie 1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ne duce pe noi în ispită

femeia tace şi toarce sângele cald
din care ţese cămaşă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceaţa de cireşe amare
femeia tace şi-şi acoperă trupul cu ierburi sălbatice
să-i fie pielea lină sub talpa stăpână
în sânul copt musteşte însă dulce păcatul
femeia tace şi macină osul de şarpe
să pună otravă pe rană
când mâna lui aspră coboară din cerul barbar
un tunet străpunge tăcerea
o nălucă din umbră se-arată
ea-şi face iute o cruce
priveşte în spate cu teamă
lumina e stinsă
uşa deschisă
luna încinsă
nimeni la poartă
doar ploaia
în noaptea cu o mie de ochi sclipind straniu
ghemuită pe prag îşi aşteaptă sortitul
femeia cântă sângele tace
fusul tot mai înalt

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Braţele tale sunt leagănul meu
părul ţi-e locuinţă divină
vreau să-ţi scald iubirea-n ceruri de lumină
briza ta mă-nfioară
te amesteci cu noaptea densă

Fără tine, totul e pustiu
lipsa ta arde ca focul
ochii mi se închid şi tot ce văd e trupul tău
până când lumina zilei
îşi răspândeşte paloarea...

poezie de Lucian Domşa din Black metal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea mea străină

mai întâi am construit un zid în jurul meu
un zid înalt de piatră şi am sperat
să te uit
dar fiecare pasăre
fiecare adiere care trecea peste zid
purtau veşti şi doruri şi numele tău
pe aripi
şi mă durea şi plângeam
şi desenam cu creta pe zid
amintiri, fiecare gând fiecare tu

am umplut zidul cu desene
şi zidul în loc să se îngroaşe
parcă se subţia
când am terminat creta
am continuat să desenez cu carnea de pe degete
cu sângele din mine şi toată ura mea
cu înverşunare nebună
până când s-a ros toată carnea
şi oasele degetelor
roase şi ele de zid
au fost luate de vânt şi răspândite în zare
şi ele se auzeau ca un ropot
venind din depărtarea goală

am ucis toate păsările
toţi fluturii
şi vântul l-am ucis
am blestemat toţi sfinţii
şi lumea toată am blestemat,
degeaba!

acum te auzeam în sânge cum urcai
spre tâmplă apoi în ochi
unde te înecam cu lacrimi
şi iar te auzeam în sânge
şi cum urcai spre tâmplă spre ochi
până am orbit
şi tot aşa te-am auzit în suflet
până am surzit
am urlat, am urlat în noapte
până am muţit

am şi murit puţin
dar tu, tu muriseşi demult, tare demult
şi moartea mea străină şi moartea ta durut

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe trotuar printre ochii albaştri

Strigătul timpului
din
palmele tale
când vântul se plimbă
înaintea ta pe trotuar printre ochii albaştri
ai atâtor trecători
inclusiv
pe la
trecerile de pietoni de pe străzile Mănăşturului
ni se inserează în sufletele noastre
amplificându-ne şi mersul
şi văzul până în umbră

în straturi
ni se
desfac cuvintele
cu aceiaşi privire a fiecărei secunde
ce ne măsoară trotuarul cu paşii făcuţi

albastre ni se prefac cuvintele
în pahare de aer colorate cu
zâmbetul tău
când vântul ne ia
pe dinăuntru luminându-ne cu gingăşia cuvintelor tale
izvoare
doar cu imaginaţia culese dintre
atâtea flori de pe aripile timpului ce încă ne surâde
într-o floare de simţuri înăscute

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 iulie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imbold

nu vreau semne într-o fereastră
o roată cuminte printre fantasme
vreau să pot să mă arunc
ca-n jocurile de când eram mici
ne dădeam drumul pe spate
în gol
şi să mă prinzi
da da vreau să ameţesc
să port cercei roşii
şi miros de scorţişoară
chipul tău împietrit de plăcere
piruetele mele
să mă strângi tare în braţe
să-mi trosnească oasele
privirea mea globul tău de cristal
trupul meu amprentele tale
după care să prezici
cum va fi vremea

poezie de Miruna Dima
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnicia iubirii

Vezi că lumea noastră se învârte într-o subtilă vibraţie
Şi noi putem călători la limita dinspre creaţie divină şi univers creat
Dă-mi mâna să te conduc spre zări senine
În munţi se vor aşterne zăpezile târzii.
Până ce ceasul va sta în loc,
Până atunci lumii îi vom construi diversitatea
Adorm cu tine în veşnicia luminii
Caut să recunosc raza din ochii tăi
Să gust limonada gurii tale
Să devin o zeiţă din templul cunoaşterii
Sau poate o parteneră de dans,
Un adversar sau un prieten de nădejde.
Hai să visăm cu ochii deschişi pentru a ne găsi fericirea
Şi astfel nici o lumină nu se va închide în unghiuri
Să ne parcurgem nourii imaginaţiei
Pentru a găsi lumina ferecată de o fereastră a sufletului.
Picături de ploaie se aştern pe obrazul tău
Norii din argint se pierd în văzduh
Tu mă încânţi, eu te surprind cu mici gesturi
Zâmbetul tău mă va adormi la noapte,
Printre petale de trandafir, printre sunete şi senzaţii.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucla istoriei...

mă întreba deunăzi un român
stând amândoi la coadă la consulatul din Roma
dacă mai am pe cineva sau ceva în ţară
şi-am răspuns deodată
păi
în ţară am
cum să nu
am o ţară
când va emigra România din mine
voi fi poate undeva prin Carpaţi
cu paşaportul în regulă
ştampilat de cei care au imigrat acolo
şi învaţă acum româna
pentru a se înţelege cu râul
ramul
atunci
le voi arăta urmele eroilor neamului
scrijelite ca pe un răboj
în sângele meu
vor da să-l bea şi li se vor face buzele
sare

până una alta am ajuns
la rând la consulat -
n-o mai fi mult până când
ţara va putea spune că târziul ei
a venit în ziua plecării mele
însă prea
nu există
mereu mai rămâne o perspectivă
întoarcerii

de asta eu pe aici
nu caut să beau
niciun strop de sânge străin
oricât de eroic le-a fost neamul

or să mă întrebe străinii găsiţi în ţara mea
dându-mi pe ascuns din sângele lor
mie de ce nu mi se fac buzele sare
şi de ce
tot arunc orologiile
în foc

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Mă cred fluturele ce stă nemişcat pe piciorul tău..."

ai spus
iar lumea din jurul meu
a devenit atât de mică
încât
m-am simţit inutilă
cu braţele moi
cu tâmplele zvâcnind de durerea cuvintelor tale
şi când n-am putut să mai respir
am închis ochii
de parcă sub pleoapele mele
se ascundea
o grădină imensă
unde strigătele stau suspendate

şi vezi tu
mă tem să te crezi fluture
că toamna fluturii trec în uitare
şi nu vreau să îmi fie dor
nu încă
pentru că n-am apucat
să gustăm
din întâmplarea noastră
ca dintr-un fruct zemos
şi să ne limpezim poveştile
să ne ştergem braţele
de sânge
să alergăm desculţi prin toate visele
ca şi când tot ce am trăit până acum
a fost nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa fie lumina...

Acum pot să respir cu ambele inimi deodată
o luasem pe a ta zălog pentru durerile mele
ştiai că e dispusă să te mângâie noaptea?
nu, nu sunt stigmată încă
mi-au ajuns piroanele până la suflet
mai e până la mâini
acolo îşi vor găsi odihna
acolo ştiu să sfredelească viaţa
să o guste în bătaia aripilor de îngeri
şi sunet de toacă târzie
dacă va curge sânge
sigur va avea gustul tău şi al meu
amestecat cu a celor care ne-au călcat obrazul
şi pragul casei,
nimic nou sub soare, ai să spui
eu îţi zic acum, aici,
că nici o piatră nu a lovit în zadar
trupul şi umbra cu care ne-am dus fiecare pe drumul lui
mai e vreme să ne cuminecăm cuminţi, sfioşi
până apune soarele pe strada noastră
când vom coborî în ţărână
va fi miezul unui anotimp inventat atunci pentru noi
le voi spune
îngerilor să aprindă lumina,

miros de tămâie

undeva trag clopote sa anunţe ca intrăm în cealaltă lume..

Ţi-e teamă de veşnicie, Pavele?

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!