Început de octombrie 186... Zi caldă şi luminoasă. Iorgu Răutu, ieşit nici el nu mai ştia pentru a câtea oară în cerdac, se coborî vreo două trepte pe scară, apoi se urcă din nou şi se opri o clipă, cuprins de o nedesluşită tristeţă şi parcă răpit de peisagiul familiar ce se aşternea la picioarele lui.

începutul de la În preajma revoluţiei, Capitolul I. Cortina se ridică de Constantin Stere (1931)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai lungă scară
are două trepte
una urcuşul tău
alta picioarele tale...

catren de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia uită să-i indice drumul spre casă, dar se părea că Lucian, într-adevăr îl ştia, îl ţinuse minte, căci nu greşise deloc şi nici n-o întrebase pe unde s-o ia. Oprise drept în faţa casei ei şi coborâse, pentru a-i deschide portiera. Ea ieşi, răsuflând uşurată; nu că ar fi stat incomod în splendida maşină, a directorului, ci pentru că nu mai stătea atât de aproape de el. Când ea coborî, el ezită: S-o cuprindă în braţe sau nu? Să încerce s-o sărute sau nu? Nu ştia cum să procedeze cu ea. Câteva clipe o privi încurcat, de parcă nici n-o vedea, rămânând nemişcat, pe loc.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să uiţi nici o clipă că scara pe care te-ai căţărat la putere e o scară fără trepte.

aforism de Victor Martin din Violatorii zilei de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

1. Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

2. Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

3. N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

4. M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

5. Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porumbei din depărtare

Un înger mi-a proptit de cer o scară,
vârful ei se odihnea pe-un nor,
pe trepte, porumbei din departare,
osteniţi de moarte, se opreau din zbor.

Am inceput să urc şi să-i dau deoparte,
cu fiecare treaptă ceru-i mai frumos,
vedeam o veşnicie şi cereşti palate
şi picau din zare porumbeii jos.

N-am mai răbdat ţipătul de moarte
şi m-am oprit la zidul dintre nori:
"Te cheamă veşnicia, urcă mai departe,
ţi-e milă acum de porumbeii călători?"

M-am oprit şi m-am prăbuşit în iad,
simţeam pământul alergand spre mine,
apoi un foc şi-am început să ard
şi n-am mai ştiut de e rău sau bine.

Târziu, eu am deschis ochii pentru o clipă
şi-uimit m-am pomenit dincolo de nori,
Hristos era acolo, cu mâna-i sfântă,
ţinea în palme porumbeii călători.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre moartă

Acest ghem
de pene colorate
a fost cândva un cântec.

Zborul ei s-a frânt
la fereastra mea.

A lovit din plin geamul,
derutată de zidul străveziu
de sticlă.

Nu ştia nici ea
că transparenţa
poate să ucidă.

Am ridicat-o,
încercând să o ajut.

Am încălzit-o
la pieptul meu.

Un tremur tot mai slab
i-a cuprins trupul plăpând.

Sub un cer parcă mai sărac
şi-a strâns aripile
pentru ultima oară.

Neplânsă şi neştiută
a încremenit
pe albul imaculat
al zăpezii.

poezie de Valeriu Butulescu din Versuri noi (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
şi construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
şi să mă duci direct în ideal

aşteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
şi mai aşteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ţi treaptă rezemat de vise

apoi mă voi urca încetişor
cum urcă toată lumea nişte trepte
spre unicul şi veşnicul izvor
şi de lumină şi de lumi.
Mai drepte...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e ca o scară rulantă. Poţi urca sau coborî. Dar nu te poţi opri niciodată.

citat din Patricia Russell-McCloud
Adăugat de Irina Simion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul evoluează, nu se schimbă, e ca şi cum cineva urcă trepte pe o scară, poartă aceleaşi haine şi e integru din punct de vedere fizic, doar că se situează altundeva.

citat din Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comandantul se apropie emoţionat de trapă. Şi trecu dincolo de ea, deocamdată, doar el; bănuia că multe perechi de ochi galbeni, sticloşi, ca de felină, îl urmăreau cu atenţie. Şi nici nu se înşela... Vântul plăcut îi răsfiră părul, în adierea sa; savură momentul. Privi în jur: pomi mulţi, iarbă înaltă, triluri de păsări, poteci bătătorite... La prima vedere, totul îi plăcu! Părea, oarecum, familiar; cu excepţia celor doi sori de pe cer: unul mare şi celălalt, companionul său, mai mic. Lucian zâmbi şi se îndreptă spre trepte, coborându-le, fără a se grăbi. Ajunse jos, dar nu puse imediat piciorul, verificând înainte, cu vârful pantofului, dar solul era tare, deci, putea coborî. De cum constată acest lucru, nu întârzie; coborî! Însă pantofii i se adânciră în... Noroi?! Uff... Eh, nu conta; se murdărise doar; foarte probabil, noroiul îi intrase şi în pantofi.

citat din romanul Proxima, Partea a-V-a: "Pe drumul de întoarcere" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunganul nu mai zise nimic; se îndreptă spre liceul respectiv şi n-avea de gând să se oprească afară, în aşteptarea Adelei. Portarul îl recunoscu şi nu-l opri (decât pentru vreo câteva autografe), aşa că Nistor intră nestingherit în curtea liceului. Ştia unde se afla clasa Adelei, deşi n-o mai vizitase până atunci. Intră totuşi în clădirea colegiului şi urcă până la etajul doi; aici se afla sala în care studia puştoaica.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată octombrie vine

Şi iată... octombrie vine,
Se-aprind felinare pe cer,
Nimic nu-l mai poate reţine
Pe veşnicul iubit... efemer.

Şi-ţi curge octombrie-n poală,
Cu frunze de-aramă şi nuci,
Pătrunde uşor ca o boală,
Tu unde, tu unde te duci?

Şi-aleargă octombrie, parcă,
La braţ cu iubirea de ieri,
Când clipa începe să toarcă
Atâtea nebune... plăceri.

Te-aşteaptă octombrie, seara,
Când plâng trandafirii de dor
Şi-ncet... se aude vioara,
Atinsă de un tainic... amor.

Şi iată... octombrie vine,
Parfum de speranţă şi must,
Se agaţă şi trage de mine
Nectarul... în taină să-i gust.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnele zborului

Luminişul din pădure
Nu-i deloc întâmplător;
Nici lăsat de vreo secure,
Nici pământ neroditor,
Nici un loc doar pentru mure,
Nici măcar pentru izvor.

O poiană luminoasă
Nu-i doar pentru sadină,
Pregătită pentru coasă,
Nici un fel de padină,
Adăpost de gadină,
Nici atât urmă de casă.

Luminişul este pus
Prin păduri, ca semn, de sus.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (24 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

E în mijlocul cărţilor
Pe care le-a iubit -
Pentru ultima oară.
Dar nu le mai priveşte
Deşi nu s-a săturat de ele.

Fruntea frumoasă a femeii iubite
Un ecran...
Şi romanul unei vieţi
Se deapănă din frânturi amestecate.
Pentru ultima oară e alături
Dar el nu ştie.

Vladimir e şi mai tras prin inel,
Poartă cravată neagră
Pe care tatăl i-a dat-o din timp.
Atunci nu ştia,
Acum ştie...
Vin câţiva prieteni,
Îi studiază profilul atent:
"El e
Totuşi nu mai e el"
Pentru că nu le mai zâmbeşte ca de-obicei.

Se retrag cu pas de baletistă.
Alţii îl aşteaptă dincolo.
El nu i-a uitat nici o clipă.
Şi dacă se va întâlni cu ei,
Nu se va plictisi toată moartea...

poezie de Saşa Pană din Culoarea timpului (5 iunie 1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-a urlatul...

Urlă-n surlă, sus în turlă,
urcă trepte
muzicale şi coboară
în ritm, agale
alte trepte, ce-l omoară,
trepte drepte
alunecoase
un pericol pentru oase;
şi-asta trebuie să repete
zi de zi; se repede
să ia surla din perete
prinsă-n cui, îi descui
şi-l las să urce
să se descurce,
ia din nou treaptă cu treaptă
omul care ne deşteaptă,
urlă, nu în surlă
de-astă dată
ci de durere,
că-n urcatul lui abrupt
s-a rupt o treaptă
mai deşteptă,
nu mai aşteaptă
trage o înjurătură
tot ca-n turlă, cu măsură...
Urlă... parcă e lovit de streche
trâmbiţaş de modă veche!

poezie de Gheorghe Gurău (17 februarie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Saxofonul

cânta într-un bar cu mult fum
aprinzi o marijuana
şi visul era agăţat de o femeie
cu zâmbet carnal
saxofonistul a început bella ciao
se bea whisky cu lapte
din sânul femeii în roşu şar
mant
transpiraţia se scurge pe mese
ajunge la picioarele ei
o prinde de tocuri urcă pe gleznele
ei fine urcă pe pulpe
becurile au început să se stingă
îngerii beau vodcă a
mestecat
cu sânge la masa vampirilor
trag ocheade prostituatelor
agăţate de cariile dentare
saxofonul cântă jazz şi atmosfera
de început de secol 20 se instalează peste tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

două lacrimi

Două lacrimi, pereche de irişi,
se-nvălmăşesc în cuvinte şoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenuşa orizontului
exil în deşertul albastru al fiinţei.
Descos fire de sânge,
veşmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit şi dorinţe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
şi...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de irişi
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie

Tăcere apoi...

Doar zbaterea tâmplei îmi aminteşte
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viaţă tăcută-n durere...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O romanţă

cu parfum pentru femei
foile aşezate cuminte la picioarele lor
delicate pentru mersul studiat
de nimfe care-ţi oferă mângâierea
scriu din nou poezia lirică
sentimentală azi de inspiraţie
erotică şi adâncă
ca o mare rechemată
în sufletul răscolit de şoapta ei
de buzele ei seducătoare
ochii ca două stele rătăcitoare
îmi ies în cale şi mă fac
să oftez arzând încetişor
scriu
scriu
o romanţă cu parfum
pentru femeia care m-a răpit
din rai şi m-a adus
cu picioarele pe pământul ei
să sufăr la comandă
să levitez în jurul fiinţei sale
strâns legat de farmece şi vrăji

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!