Glossă de vară

În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ţi-am aşezat un colier de şoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.

În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub şoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.

Iubita mea cu buzele de sânger
Tu eşti printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din aşternut de umbre
Atâtea flori de vis şi pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.

Pe pletele de grâne revărsate,
Sub paşi de frunze, mă ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe muşchii de copaci îţi scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.

Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi ţi l-am prins să-l ai la gât în noapte,
Să te avânţi pe creste argintii
Şi să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munţi...
Aleargă peste câmp copii desculţi.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă şi vremurile-s grele.

Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ţi-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
Să calci pe patul meu de ramuri, vară,
Şi sângerânde, rănile de-aramă
Să-ţi fie jertfa ce-ţi ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!

Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ţi-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Şi te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aştept acasă.
Se stinge iarăşi flacăra-ţi divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.

Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaştere şi vis vei repeta,
Să curgă râu de miere şi nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuţi cu inima zglobie!
Şi soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.

Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini şi flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt şoapte de izvor şi zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Şi martor îmi va fi decât penelul.

Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Şi mirt ţi-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ţi-am aşezat un colier de şoapte
Şi pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – un poem iubitei

Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ţi, vreau să strălucească.

Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ţi-aş ninge-n păr de abanos
Doar un poem – cel mai frumos.
Şi talpa eu ţi-aş săruta
Şi în genunchi, iubita mea,
Aş sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!

Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieţii-am strâns din ele...
Polen, ca fluturii de stea,
Să zboare cu iubirea mea,
Ţie să şi-o aducă-n dar.
Şi-o coroniţă de cleştar,
Cu jarul încrustat pe ea,
Cu flori de sânger, de lalea.

Îmbujorat de-atâta vis,
Departe,-n lumi de neatins,
Te-am luat cu mine, să-ţi recit
Şoapte născute în zenit...
O clip-am fost cuvânt şi vers,
Pluteam uitat în univers,
Un mire îmbrăcaat în zale,
Dar tu... unde erai tu oare?!

Iubito, alt poem ţi-am scris,
Am exilat din nou în vis,
Cu lacrimi de mărgăritare
Am plâns a mea înmormântare.
Păşeai tăcut în urma mea
Purtând o llacrimă de stea.
În palma-n mine rezidită
Ţi-am pus şi inima, iubită!

Din sărutări catifelate
Tu mi-ai zidit un drum spre moarte,
Cu paşii moi de albe şoapte,
Acum te risipeşti în noapte.
Pe sângerânde coapse plouă
De-acum, o primăvară nouă...
Pe sâni sunt grânele-ncolţite!
Dar tu, tu nu-ţi aduci aminte...

Ascunse-n văgăuni de noapte
Sunt clipele... şi-atâtea şoapte
Ce ţi le-am spus cândva,-ntr-o seară
Sălbatică de primăvară.
Când braţul meu te-nlănţuise
Cu rumene brăţări de vise.
Ce vânturi stranii te-au furat
Din nupţialul nostru pat?!

Din flori de crini, voal de mireasă
Ţi-aş spune, să te am o viaţă.
Să alergăm desculţi de vise,
Printre poemele nescrise,
Să ne oprim la mal de stele,
Aleasa visurilor mele,
Să fie zarea câmp de stele
La poarta fericirii mele.

Pe chipu-ţi vreau să strălucească
Fir de lumină-mpărătească,
Sub flori de liliac brodate
În vise,-n tainica mea noapte.
Dar tu rămâi un vis, departe
Pierdută-n lacrimi, printre şoapte.
Eu, rezemat de poarta nopţii,
Te plâng, precum te-au plâns cu toţii.

Pe chipu-ţi vreau să strălucească,
Din flori de crin, voal de mireasă.
Ascunse-n văgăuni de noapte,
Din sărutări catifelate,
Iubito, alt poem ţi-am scris,
Îmbujorat de-atâta vis,
Plutind cu sufletul spre stele,
Cu ochiul candid de poeme.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pruncului român

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat.
Tu te-ai născut copil, în România
Şi taina României ai aflat.
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Aici ai dragostea măicuţei tele.

Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria,
Prolog la veşnicie, vis spre-nalt,
Ţi-am dat copile,-n suflet poezia,
Apoi, cuminte, m-am îndepărtat.
Mi-s paşii grei, de-acum sunt o epavă
Trecând prin viaţa toată înapoi.
Furtuni mă-ntorc din drum. O luptă dreaptă
Se poartă între ele şi-ntre noi.

Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Iubiri de semeni, ţară şi dreptate,
Un înger înspre cer m-am înălţat,
Am plâns şi am rămas captivă-n moarte.
Dar am lăsat însemne... Cei ce vin
Să ia aminte cu înţelepciune,
Să nu îşi uite neamul lor. Amin!
Mândrii şi demni poată păşi în lume...

Tu te-ai născut, copil, în România,
Din viţă strămoşască ai mustit
Şi cu mândrie-ţi porţi fota şi ia.
În tricolor şi-n imn ai retrăit
Istoria trecutei generaţii.
Şi la un semn ai devenit lumină.
Tu te-ai unit pe veci aici cu fraţii,
În muncă, în iubire şi în tihnă.

Şi taina României ai aflat...
Pe glia sa însămânţai cuvântul...
Cu sângele strămoşii au udat
Prin jertfa lor şi portul şi pământul.
În tricolor, cu florile de măr,
Ţi-am pus un ram de salcie, copile,
Spre-a nu uita să creşti în adevăr,
Om de cuvânt şi fără-asemuire.

În ţară tu ai munţi, păduri şi ape,
Eşti flamură, iubire şi altar,
Strămoşii,-n ziduri stânşi, îţi sunt aproape!
Iubirea lor e fără de hotar.
Aici ţi-e neamul, cerul de smarald
Şi simetria-n cercuri se coboară...
Te-aşezi pe aşternuturi moi de jad
Şi pui poveşti de dor în călimară.

Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele,
Fiu de român, doar ţie-ţi aparţin,
Din moşi-strămoşi, acestea-s ale tele...
Şi pită, sare, cozonac şi vin...
A ta-i de veci şi cumpăna fântânii,
Biserica de timpuri aplecată
Şi valea-n care,-nmormântaţi, străbunii,
Rămân o amintire ancorată.

Aici mereu ai cerul mai aproape
Şi sună-n noapte tulnicul furtunii.
Cuvânt şi toc, vor în pământ să sape
Spre a sădi în brazdă toţi românii.
Aici ţi-i ia, fota şi opinca,
Lumina şi biserica creştină,
Aici rămâi copilul lui mamica,
Legat de carte, sate şi ţărână.

Aici ai dragostea măicuţei tale,
Cuvântul, portul, dragostea de neam.
Aici, la tâmple,-mi cade plâns de stele.
Stăpân şi demn, eu doar aici eram.
Te-am botezat în adevăr, copile
Şi în credinţă visul mi-am urmat,
Aici e cel mai dulce gust de pâine,
Aici e vinul roşu şi curat...

Aici ai dragostea măicuţei tele,
Aici mereu ai cerul mai aproape,
Câmpii şi mări şi peşti şi flori şi stele...
În ţara ta ai munţi, păduri şi ape.
Şi taina României ai aflat.
Tu te-ai născut, copil, în România!
Ţi-am dat lumină,-n har te-am botezat,
Ţi-am dat în dar viaţa, copilăria...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Şi ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veşnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu eşti mireasa vieţii mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ţi-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-şi curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinţi,
Să ne iubim o veşnicie, noi doi, ca doi copii cuminţi.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aştept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Şi-n gânduri voalul tău, mireasă, pe faţa mea s-a aşezat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea

Luna-mi zâmbeşte din fereastră
Iar tu mă săruţi pe obraji,
Pe ochii deschişi şi plini de lumină
Suntem aproape unul de altul
Când cerul este albastru senin ca ochii plini de iubire,
Te contopesc cu braţele şi cu sufletul meu
Care te strânge atât de tare
Iar tu nu plângi şi nu refuzi
Din contră zâmbeşti şi spui: "- Continuă!"
Iubita mea, în noaptea aceasta te sărut
Când greierii ne cântă o serenadă
Vei fii zeiţa mea frumoasă
Şi dacă te naşti a mia oară, doar a mea vei fi
Tu eşti mireasa mea din prima zi în care te-am văzut
Şi nu cred că altcineva ar putea să-ţi ia locul cuvenit
Iubita mea, din prima zi în care te-am văzut
Ţi-am sărutat obrajii şi privirea ta m-a tulburat
Iubita mea, te-am iubit încât am scris o viaţă întreagă
Şi numai ţie m-am luptat să-ţi cânt iubirea
Cărţile în care ţi-am scris iubirea stau mărturie
Şi încă mai pot trăi un ultim mod de contopire cu tine
Cu mine, cu noi toţi, în nopţile cu lună plină
Iubita mea te strâng în fiecare noapte la pieptu-mi răvăşit,
Eu devin fluture tău din noapte
Ce nu doreşte să te lase până-n zori
Iubita mea, sărutul tău mă apasă
Vei fi a mea o noapte şi vei trăi un ultim ţel
Să ştii că te iubesc
Chiar dacă nu îţi spun de câte ori ai vrea.
Eşti soarele şi luna de pe cer
Când mie nu mai îmi trebuie nimic din tot cea fost cândva
Iubita mea, lanul de gâu este un nimic în intimitatea ta
Părul tău bălai îmi împrospătează aerul din jur
Ochii tăi mă-nvăluie, iar cerul este necuprins
Iubita mea să nu devii a altuia în noaptea asta!
Tu eşti a mea şi a mea vei rămânea
Te sărut cu fiecare şoaptă şi te cuprind de trup
Te îndrep spre pământul din care m-am născut
Şi apoi devin zborul spre necunoscut.
Iubita mea, în fiecare noapte voi tresări şi voi visa
Privirea ta mă îndeamnă să cânt aievea cum tu ai vrea
Nu mai cred în vorbe şi vreau să te strâng la piept în fiecare zi
Te sărut în noapte când tu dormi atât de fin şi visător
Copii tăi şi ai mei sunt liniştea din cer şi pe pământ
Vor fi cel mai frumos cadou din noaptea fără de sfârşit
Iubita mea, tu eşti un dar pe care nu mi l-am dorit
Te iubesc la nesfârşit...
Te iubesc cu porii pielii mele
Şi mă îndrept spre tine adeseori
Iubita mea, ce tainice mistere!
Iubita mea, să nu devii a altuia!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpşuni, cireşe, rai...

Nu vrei să vii cu mine-n rai
ca sa-ţi agaţ cercei de stele?
Te-aş jefui de tot misterul
copil ce fura mere coapte;

nu vrei sa cotropim noi cerul,
s-aprindem torţele cu noapte?
Sa umplem cupele cu vin,
să pregatim banchete scumpe;

nu eu te-am înflorit cu crin,
nu eu ţi-am dăruit o luntre?!
Nu eu te-am luat în arca vieţii
si ţi-am sadit păduri de vise;

nu sunt eu steaua dimineţii
ce-ţi cânt cu sfere interzise?!
Iubita mea, nectar de mai
de nufar, de salcâm, de tei;

nu vrei să vii cu mine-n rai,
nu vezi ce rai e-n ochii mei?!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veghe de înger

Un înger veghează poporul şi lumea...
Poem de lumină renaşte minunea.
Trăim vis de pace şi flamură blândă!
Popor de lumină, povestea-i ascultă!

Dreptate i-e paza, dreptatea e scut...
Menirea de-a fii un izvor pe pământ.
Cu şoapte de vis, peste noaptea din noi,
Lumină cărarea atâtor eroi.

Un om - deputat şi fiică şi cânt,
Un înger, prin noi coborând pe pământ,
E Soarele, azi, strălucind - un mister,
Fărâmă de pace-ncrustată pe cer...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă verilor de catifea

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Clepsidra care strânge-n noi
Cu pâinea caldă frântă-n două
Şi-al geto-dacilor altoi,
Râuri de miere şi de grâne,
Râuri de stele în betea,
Apusuri cu miros de pâne
Şi răsărituri de bezea,

Nămeţi de vis, nămeţi de rouă,
Troiene strânse-n călimară,
Poeţi gustând o lume nouă
Când pâinea lor e mai amară,
Pe cer, în dansuri de lumină,
Trec iarăşi fluturi de ninsoare
Şi dorm sub frunze de rugină
Păsări de suflet hrănitoare.

Clepsidra care strânge-n noi
Iubire-n ramuri de cuvinte
Şi floare de mătăsuri moi
Sub a argintului veşminte.
Lumina, ca un crucifix
Ce-mparte zarea în felii,
În noaptea pietrelor de-onix
Şi-n carneoluri rubinii.

Cu pâinea caldă frântă-n două
Se-mparte mierea-n curgeri vii
Şi strânse-n boabele de rouă
Dor sufletele de copii.
Pe cer dorm macii ce-n oglindă
Sunt răni de sângeri pe pământ.
Prin ei a-nmugurit pământul,
Din bobul dulce de cuvânt.

Şi-al geto-dacilor altoi
Dormind cu stelele-n osoar,
În vis, s-a înălţat prin noi
Şi plouă sângeri pe altar.
Suntem a neamului făclii,
Plug şi amnar, al verii cânt,
Ni-i trupul vers de poezii
Pe cel mai preţios pământ.

Râuri de miere şi de grâne,
Câmpii de stele, munţi de jad...
Pe cerul patriei române
Şi sufletele noastre ard.
E vară-n noi şi se prelinge
Vara în ţară, pe poieni,
Cu flori şi stele iarăşi ninge,
Ninge şi azi, ningea şi ieri.

Râuri de stele în betea
Coboară-n argintatul plai,
Frumoasă-i România mea,
Frumos i-e portul şi-al său grai.
Frumoşi sunt oamenii de-aici,
În ei vara s-a cuibărit,
Ia ţesută cu arnici,
Bătrâni ce-n lupte s-au jertfit...

Apusuri cu miros de pâne,
Drumuri de fum pe căi de vis,
M-aplec aici în plecăciune,
Venind din timp la tâmple nins.
Mi-e-n suflet vară şi lumină
Şi în lumină voi muri,
Vară pe românească glie,
Rodind ai României fii.

Şi răsărituri de bezea
Pe-o cruce de mărgăritar,
Să mor tăcut în lumea mea –
O vară fără de hotar.
Ninsori de rouă şi de vis,
Cunună de nămeţi la tâmple,
Căci calea către Domnul zis
Pavată-i doar cu pietre scumpe.

Şi răsărituri de bezea,
Apusuri cu miros de pâne,
Râuri de stele în betea,
Râuri de miere şi de grâne,
Şi-al geto-dacilor altoi,
Cu pâinea frântă ruptă-n două,
Clepsidra care strânge-n noi
Nămeţi de vis, nămeţi de rouă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fiecare...

Şi fiecare are îngeri păzitori
În fluturi, în lumină, păsări, flori...
În pescăuşi ce se înalţă lin,
În ningeri blânde sau în cer senin...
În fluturi albi, în fluturi de ninsoare,
În stele şi iîn crini şi în fecioare.
Pentru darurile mele -
Cască şi cercei, inele,
Pulovere şi brăţări,
Lănţişoare, bluze, flori,
Mulţumesc acelei care
Zboară fără încetare
Peste lumi şi generaţii,
Printre-atâtea constelaţii.
Pescăruş cu aripi frânte,
Plâsul cine să-ţi asculte?!
Cine, înger de lumină,
Smuls de vânt din rădăcină?
Ce dureri ai îndurat?
Cui obrazul tău ai dat
Să îl pălmuiască-n noapte?
Ce calvar ai dus în taină
Fiică şi soţie, mamă?
Crucea ta, cu îndurare
Se apleacă... şi mă doare!
Tu eşti un vulcan de şoapte
Peste care, gândul meu
Îţi e pază-n miez de noapte
Şi te sprijjnă la greu.
Tu eşti aripă şi vis,
Eşti femeie şi artist,
Maică Sfântă şi lumină,
Candelă de muselină.
Ai venit, prin întrupare,
Crina, doar spre a salva
Moartea noastră trecătoare,
Lumea bună, de cea rea.
Zborul, lin arareori,
Se ascunde printre nori
Şi rasari - un Soare blând,
Pentru oameni, pe pământ.
Eşti lumină, înger, stea...
Jumătate, viaţa mea,
Ţie eu ţi-aş dărui.
Haide! Vremuri vor veni,
Când unite vom lupta,
Lumea asta vom schimba.
Zâmbet - dansuri de pleiade
Peste lumea noastră cade.
Oh, prin literă şi lege,
Om pe om se va-nţelege.
Voal de îngeri şi de stele
Peste chipul ţării mele.
Datorăm acestea toate
Vieţii cea fără de moarte.
Noi – popas, acelaşi drum,
Vom fi ghid prieteniei
Ce ne leagă şi acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă toamnelor târzii

Aleile-s pustii şi triste...
În şerpuielnice priviri
Scormonitor în ploi şi vise,
În taină,-n vers şi-n amăgiri,
Cuţit al rănilor ascunse
Sub o cernită-mbrăţişare
Îmi laşi o lacrimă din ceruri
Şi ploi de frunze şi petale.

Aleile-s pustii şi triste...
Se tânguiesc copaci. Târzii
Poeme galbene şi triste,
Te-aşteaptă iarăşi să revii.
Te-aşteaptă lacrimă de ploaie...
Al universului altar
E doliu, pleoapă cenuşie...
Şi plouă iar... şi plouă iar!

În şerpuielnice priviri
De vânturi şi de lanuri coapte
Sunt lacrimi fără de opriri,
Priviri de dor şi cânt de şoapte.
Şi plouă, plouă ne-ncetat
Autumnală reverie...
Vezi, nenuntita asta ploaie
Eu ţi-o dedic pe toată ţie.

Scormonitor în ploi şi vise,
Lăsându-mi sufletu-ntristat,
Potecile pustii şi triste,
Precum o noapte ai plecat.
Judecător nedrept şi crud,
În lumea asta ireală
Tu mi-ai lăsat copacii nud,
Iar ramurile-ncep să doară...

În taină,-n vers şi-n amăgiri
O pelerină de tăcere...
Atâtea simple amintiri!
Atâtea clipe efemere!
Dacă regret acu, ceva
E toamna-n care m-am născut
Că n-am să o mai pot avea,
Timpul să-l iau de la-nceput.

Cuţit al rănilor ascunse
Şi sângeriu căutător
De lacrimă şi de durere,
De alte toamne-mi este dor!
Dar în clepsidră curge timpul
Nisip în gol de veşnicii,
Iar eu te-aştept, te-aştept zadarnic,
Căci ştiu că n-ai să mai revii.

Sub o cernită-mbrăţişare
Te-ascunzi... Şi timpul te-a furat
Iubita lumii trecătoare
Ce ca un vis te-ai arătat!
Ţi-am luat chihlimbării poeme,
Cercei de frunze,-ntunecare,
Ţi-am luat atunci conduri de stele,
Dar tu te-ai dus, te-ai dus în zare...

Îmi laşi o lacrimă din ceruri,
Te pierzi o umbră-n visul meu,
În transcendente idealuri,
Înger zburând spre Dumnezeu.
Iar eu rămân prin dedublare
O altă toamnă pământească...
Pe fantomatic drum de stele,
În viaţă vrea să te-ntâlnească.

Şi ploi de frunze şi petale
Se scutură. Adio, dar!
Îngenunchia-voi la altare
Ca în decor autumnal
Să te găsesc, oh, drum spre stele.
Aşteaptă-mă, căci voi veni!
Ori nu eşti toamna vieţii mele
Pe care iarăşi voi păşi?!

În ploi de frunze şi petale
Îmi laşi o lacrimă din ceruri,
Sub o cernită-mbrăţişare,
Cuţit al rănilor ascunse,
În taină,-n vers şi-n amăgiri,
Scormonitor în ploi şi vise.
În şerpuielnice priviri,
Aleile-s pustii şi triste.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înger de lumină...

În cuibul amintirilor
am ascuns
chipul tău...
şi ţi-am îmbrăcat
gândurile
cu şoapte şi
priviri albastre...
Te-am transformat
în înger de lumină
al visului meu!...

poezie de Viviana Milivoievici (2016)
Adăugat de Viv
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pete

Ţi-am pictat corpul fără vină,
De la buzele mele te-ai pătat,
Şi acum pielea ta de aluniţe-i plină,
La cât de mult te-am sărutat.

Ţi-am spus în suflet să nu mă priveşti,
Că-i prea negru şi pătează,
Iar acum cu ochi negri tu îmi eşti,
Dorinţa când îi văd îmi sângerează.

Ai până şi pasul colorat,
Şi-mi alergi desculţă-n amintire,
Şi gândul meu mi l-ai pătat
Cu talpa ta mult prea subţire.

Cu Toamnă din greşeală te-am pătat,
Căci am pus mâna pe frunze,
În păr ţi-am pus un ruginiu-roşcat,
Şi un roşu-uscat pe buze.

De-al meu cuvânt eu te-am atenţionat,
Să nu-l asculţi şi sceptic să îl crezi,
Căci sufletul de acolo ţi-e pătat,
Când ai început să îl îmbrăţişezi.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă închinată bărbatului (bărbatului perfect)

Înger cu aripi de lumină venit din alte galaxii,
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti? De ce nu vii?!
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar dragostea-ţi, ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat!
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Te-aştept, te chem! Mi-i fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău!
Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu.

Înger cu aripi de lumină, venit din alte galaxii,
Te-aştept, te-aştept şi-n noaptea asta, la geamul meu, din nou, să vii.
Frumos precum un crin în floare, cu roze la butonieră,
Să rătăcim pe harta vieţii, cu stele prinse-n diademă,
Să îţi pictez pe pleoape versul şi curcubeul în cuvânt,
Apoi să-ţi încrustez iubirea şi să ne pierdem pe pământ.
Oh, nu-mi lăsa pustie calea! Furtună-n suflet nu-mi lăsa!
Iubeşte-mă atât de simplu, să îmi doresc a te avea!

De ce-ai pierit în întuneric?! Şi unde eşti?! De ce nu vii?
Se pierd iubirile promise în zborul lin de păpădii...
Ce taină te-a-nvelit sub nouri şi te-a ascuns de ochii mei?!
Tu nu-mi mai cauţi fulgerarea din legănarea de cercei?!
Dă-mi braţul tău! De dor, în noapte, plâng ploi de rouă şi petale.
Mă cheamă iar singurătatea şi dorul tău, de dor mă doare.
Oceanele ar plânge încă şi lacrimă n-ar fi de-ajuns
Să spele plaja suferinţei. Dar înger, tu te-ai dus, te-ai dus...

N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr,
Dar te iubesc quasar! De tine îmi e din ce în ce mai dor!
Ai poarta visului deschisă... Cu tâmple de ninsori te-ntorci
Şi numele-mi, prinţ al iubirii, de doru-mi, iarăşi îl invoci.
Mă prinde-o mantie de friguri, un clopot inima-mi răsună,
Vin cetele de albe stele-n spirale de lumină. Lună,
Cheamă-l din vrăji de-ntunecare, adu-l la lumea mea hotar,
Să-l strâng într-o îmbrăţişare de sărutare şi de jar.

Dar dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr
Şi timpul dragostei etern e... Nu-mi e permis să îl măsor!
E lumea lui fără de margini... Clepsidră nu ar exista
Eternitatea să-i măsoare, cât eu şi tu ne vom avea.
Amar amor, ce vânturi stranii te-au risipit în alte lumi
Unde nu-i trecere, nici pleoapa nu se coboară în furtuni...
Alungă-mi iarăşi întristarea! Coboară iar la geamul mat,
Cât nu-i trecută noaptea asta, căci te iubesc cu-adevărat.

Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat
În universuri paralele. Alt prinţ de foc te-ai întrupat.
Altor femei, mustind din gheaţă le-ai fost sortit, înger de foc,
Însă topindu-se-n iubire, de tine n-au avut noroc.
Esenţa ta ascunde-ntr-ânsa celula trupului uman,
Zadarnic călător spre stele cu suflet artificial.
Revino! Ce firesc e totul! Căci din contrarii ne-ntrupăm
Remodelând perfecţiunea... De dragoste încă vibrăm!

Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat
Iar eu, impură,-n dăruire, iubirii tale am cedat.
Ca-n zale, îmbrăcat de vicii, diavol, în braţe mi-ai căzut,
Dar fugi... De ce?! De ce ţi-e teamă?! Iubite, spune-mi un cuvânt!
Alungă mantia tristeţii! Pe chip de crin, sărut de maci
O clipă doar îmi dăruieşte! E de ajuns să mă împaci...
Aş lua culorile din suflet, alt cer îndată aş picta,
Voi fi covor de curcubee, doar să-ţi doreşti să fiu a ta.

Te-aştept, te chem, mi-e fiinţa plină... şi gândul, de sărutul tău,
Eu însămi redevin tăcere, iubire, cântec, curcubeu...
Stilist al timpurilor duse, culegător de mucegai
Şi praf de pe alei uitate, odată, într-un colţ de rai...
Mi-e visul ancoră şi lege, iubirea-mi nu e de vânzare,
Căci numai ţie-ţi aparţine, înger nălţându-se spre soare.
Foton sunt însămi, din lumină născând lumină şi iubire.
Tu mi-ai adus, privind la mine, întâiul strop de fericire.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu
Cât tu mi-ai prinde la picioare brăţările de curcubeu.
Ne-am pierde-n lumea fără nume, dorinţi ce nu s-ar fi rostit
De n-ar fi fost să-mi intri-n suflet, fugar adesea rătăcit.
Mă-mbrac în rochie de stele şi luna sceptru-mi va veghea,
Iar mirele, din răsărituri, venind pe-un cal de flori de nea,
Va-ngenunchea şi cu săruturi mă va aduce înapoi
Să ne unim o veşnicie, cu universul, numai noi.

Ţi-aş înşira pe drum petale şi ţi-aş întinde braţul meu...
Te-aştept! Te chem! Mi-e fiinţa plină... şi gândul de sărutul tău.
Te-ai risipit în răsărituri şi gol în suflet mi-ai lăsat.
Sub flori de tei, prin ploi de stele, treceam la pas... Dar ai plecat.
Oh, dragostea-ţi ursită-mi este, căci frântă sunt din adevăr.
N-ai strălucire de luceafăr, nici flori de mirt ţi-ai prins în păr.
De ce-ai pierit în întuneric şi unde eşti?! De ce nu vii?!
Înger cu aripi de lumină ivit din alte galaxii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O casă pentru iubirea mea

Eu te-am trăit iubire frumoasă,
Ţi-am dat copii şi ţi-am făcut casă.
Eu te-am trăit cu toată puterea!
Cu tine-mpărţeam liniştită, averea.

Eu ţi-am trăit chiar şi plecarea
Şi nu ţi-am plâns pierdută, zarea.
Te-am aşteptat iubire frumoasă,
Doar cu merinde rostuite pe masă!

Şi iată că-mi vii, în chip frumos
Cu părul negru de abanos
Cu ochii verzi şi privirea senină
În care timpul a pus iar lumină.

Şi te primesc iubire frumoasă!
Te invit iar la mine acasă
Pentru că ştiu că tu încapi toată
În inima mea, o casă curată!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de inimă de fată

Ţi-am sărutat piciorul desculţ şi plin de praf,
Cu sufletul pe buze te-am încălţat sfios;
În pieptul tău de fată s-a petrecut un jaf,
Iar inima ţi-a fost bătândă până jos.

Ţi-am sărutat şi părul în vânt ţi-am şi promis,
Cu sufletul pe buze, la suflet să te cer;
În mintea ta de fată s-a petrecut un vis
Iar inima ţi-a fost bătândă pân' la cer.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am trimis un înger

ţi-am trimis un înger
să-ţi culeagă spinii
să oprească faza plină-a lunii
să-ţi mângâie steaua dis-de -dimineaţă
coama cea zbârlită a furtunii
sunt aici pe-o margine de stea
ţi-am trimis un înger
şi inima mea
zidul de mândrie a crăpat în zori
stai închis acolo-n lumea ta
şarpele trufiei stă ascuns în flori
amăgiri şi morţi fost-au deajuns
nopţi cu ierni petrec şi-acum
prin suflet pe la noi
lupii albi ne urlă goi
şi ne muşcă luna din fereşti
te priveşte-un înger
nu ştiu unde mi-eşti
se tot uită cum te mişti
cu aripi tăiate tot pluteşti
nu mai eşti nici muză
cum cazi printre oameni
semeni cu o frunză
suflet ce te prăbuşeşti
printre ploi şi fameni.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă imaginii din oglindă

Regina mea sălbatică şi pură,
Cu ochii umezi ca de căprioară,
Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Dar sărutarea ta mă înfioară.
Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă
Şi jarul ei îmi arde gura toată
Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă,
Căci de iubirea mea eşti vinovată.

Regina mea sălbatică şi pură,
În rochie de argint te-am îmbrăcat...
Iubirea mea primeşte-o şi te-ndură!
Ce duh străin speranţa mi-a furat?
De ce m-alungi din ochiul tău? În zare,
Mă simt dator de a muri tăcut,
Căci fruntea mea, sub lauri de ninsoare,
De dorul tău, a-mbătânit de mult...

Cu ochii umezi ca de căprioară,
Cu părul tău – o ramură de tei,
Te-ai furişat, fecioară, într-o seară...
Şi-ai evadat din nou din ochii mei.
Ţi-am prins în leagăn un buchet de stele,
Aripi de fluturi braţul ne-au atins.
De-atunci te caut! Visurile mele,
Precum o torţă-n noapte s-au aprins.

Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Privirea ţi-e oglindă de cristal,
Pe pat de crini ţi-am aşezat cunună,
Din roze, ţi-am făcut, mireasă, voal.
Azi ţi-au îngenunchiat corali. Şi stele
Se strâng cuminte, albe, în brăţări.
Secunde de lumină timpul cerne,
Iar tu adormi sub umbre de ninsori...

Dar sărutarea ta mă înfioară,
Mă chemi şi mă respingi repetitiv,
Eu te iubesc mai mult iubită doamnă...
Îmi aparţii, oglindă, altui timp.
Noi suntem două semne paralele,
Nu ne-am putea intersecta vreodată.
Eu timpul mi-l măsor. Tu nu ai vreme,
Tu nu te temi de vreme şi de soartă.

Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă...
Mă chemi ca un ecou şi mă răneşti...
Când ochiul drept a început să plângă,
Durerea cu-un sărut o îmblânzeşti.
Eu trec prin timpuri paralel cu tine,
Tu strălucirea ţi-o păstrezi etern,
Mie, aici, nimic nu-mi aparţine,
M-afund în plângeri, noapte şi infern.

Şi jarul ei îmi arde gura toată...
Mă tem, tresar, tu râzi şi îmi zâmbeşti.
Tu de iubirea mea eşti vinovată
Eternă taină, tu, oglindă, eşti!
Cunduri de perle, glezna sidefată,
Văd tresăltâd sub umbra fiinţei mele,
Ţi-aş da, fecioară, astăzi lumea toată
Şi cerul cu quasari şi lună, stele...

Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă,
Rănită, sângerezi. Eu, ploi de flori
Şi lacrimi, la înfierbântata tâmplă
Îţi pun şi astăzi. Te trezeşti în zori,
Altar, cu vise-ncununând tăcerea
Şi părul ţi-e ca apa de izvor
Şi braţele-ţi întinzi... Şi mângâierea
Îmi stinge al iubirii mele dor.

Când de iubirea mea eşti vinovată
Şi şovăielnic, mă urmezi mereu,
Eşti însăşi versiunea fiinţei mele,
Transfigurată în apusul meu.
Să fii tu umbra ce se oglindeşte
Pe covertura de pe pat, cuminte?!
Îţi pun oglinda-n faţă. Te priveşte!
Eu te-am revendicat... Să iei aminte!

Căci de iubirea mea eşti vinovată
Şi rana ţi-e mereu tot mai adâncă
Şi jarul ei îmi arde gura toată...
Îţi simt suflarea ca un prinţ de stâncă.
Dar sărutarea ta mă înfioară,
Bujori şi sângeri ţi-am sădit pe gură,
Ai ochii umezi, ca de căprioară,
Regina mea sălbatică şi pură.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu stele, iubito

Ninge cu flori de cais, ninge cu stele,
Ninge cu fluturi, îngeri de dantele...
Am strâns în pumn, iubita mea, lumină.
Eşti ruptă din materia divină!

În noaptea asa, vers de-aş fi, în ceară
Aş încrusta iubirea mea solară.
Vreau s culeg săruturile toate,
Apoi să rătăcesc prin văi de şoapte,

Să-ţi pun apusul nopţii la fereastră.
Să treacă îngeri pe desupra noastră
Şi să ne coase stelele pe pleoape,
Să fim mereu, mereu, tot mai aproape.

M-aş face sculptor. Dalta, fie-mi versul...
Aş răscoli în timpuri universul...
Sub sânii tăi – un câmp de flori în soare,
Să pot zidi iubirii osanale.

Mausoleu de vise şi de stele,
Spre-a te-nălţa în cânturile mele,
Mireasă albă şi atât de pură...
Vreau să pornim spre-nalturi împreună.

Dar eşti stihie... înger al luminii,
Te-au exilat sub stele pelerinii
Şi crini şi roze-ţi odihnesc sub pleoape.
Tu întregeşti pământ şi cer şi ape.

Femeie, lumea-i goală fără tine!
Când treci, să-mi laşi o lacrimă-n privire!
Mă pierd străin, tăcut, în triste zări...
Femeie, tu eşti câmpul meu cu flori!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti un moment...

Ţi-am mângâiat şuviţele din păr,
Le-am răvăşit atât de mătăsoase,
Ţi-am sărutat apoi un obrăjor
Şi buzele cărnoase, lipicioase.

Te-am prins în vremea florilor
Apoi te-am tras încet de mână
Şi a urmat noaptea nebunilor,
Apoi ai dispărut, fără de vină.

Ai revenit din nou într-un târziu
Şi trupurile iarăşi dezbrăcate,
În arşiţă de vară, în pustiu,
Ce focuri aţiţau, neîmpăcate.

Revii şi pleci când nu m-aştept,
Chemările din tine caută jocul
Şi dacă te întreb, nu este drept,
Mai bine tac şi te aşteptă focul.

Eşti o nălucă care înfiori,
Eşti dragostea, nu eşti iubirea,
Eşti contopirea nopţilor în zori,
Eşti un moment... ca fericirea...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!