Glossă întunericului etern
În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.
În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc și mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad și plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Și o secundă am murit.
Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Și-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toți ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Și timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.
Universul meu asudă
Și emisfere se divid,
Este aceeași luptă crudă
În întunericul perfid.
Și se succed război și pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.
Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Și în poem m-am afundat
Să dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un șevalet
Și prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Sângerează ființa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele și-n jur mi-aleargă.
Azi mă slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Și în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de șoapte.
Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Și sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Ghețari și în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Și cu nimic nu-s vinovată.
Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Și trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Și-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăși "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.
Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.