Moş Crăci... un

Fără vreo vârstă, în hainele color,
Neras de mult, cu glasul hohoit,
C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit
Să nu-i descoperi glas de... vorbitor.

Promite multe, vrute şi nevrute,
Ce dă de-un sac, ce şi l-a încropit
-De e avut- şi-un brad împodobit
Îi ţine lângă, hang... cu zilele pierdute.

Nu ştie nimeni de-i venit cu reni,
Nici de pe coş -că faţa-i n-are coşuri-
Dar nu e bai, nu-s plânsete, reproşuri...
Sunt toţi voioşi; moşi, babele, meseni.

A pus o fată, de vreo şaişpe anişori,
Să se aşeze bine pe genunchiul stâng,
Uitând de daruri, de copii ce plâng
Că ea-i stă-n braţele... ce-i strâng din sânişori.

S-a făcut roşu moşul, dar la faţă,
Că haine nu-s –de cald s-a dezbrăcat-
Căci şi-a propus şi lui, a fi bărbat...
De nou Crăciun şi moşii au drept la viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clovnul

În pestriţe haine şi pestriţe roluri, tânăr, joacă "moşul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulţi, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă şi cu nasul cu roşu,
Audienţa o amuză, serile la rând, fără încetare.

Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită şi vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaşte bucurii, sau de are suferinţă...
Îşi varsă în râsete, tămăduinţa în leac, de suflete şi rele
Şi nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputinţă.

E multilateral, căci trebuie să ştie tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Şi nu-i uşor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, şi-n mers pe sârma, speră a se întoarce.

E gala de sfârşit, când circul se va strânge ca să plece
Şi număru-i final îi e în cuşca "full" cu lei.
Intrat... şi-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenţie, e totu-n sânge... A murit Serghei!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mădălina, Magdalena...

Putem juca teatru, o viaţă
Fără de şcoală de-actorie?
Suntem cu toţi, artişti, paiaţă
Şi rol jucăm, şi datorie?

Avem faţete neştiute,
Purtăm, toţi, măştile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!

Nu avem simţuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", faţă fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?

Ne mor artiştii adevăraţi,
De proşti ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecaţi
Îi plângem, dar şi-atunci minţim!

O plâng acum, pe Mădălina...
Mi-a fost idol de tinereţe.
Îmi era auz, mi-era lumina,
Mă fermecase-n frumuseţe.

Ah, ce-aş fi vrut, să-i fiu aproape,
N-aş fi lăsat-o ceas, minut,
I-aş fi sorbit, din glas, din şoapte
Orice respir, orice sărut!

Am mai pierdut, un suflet seamăn
Ce ne ţinea locul la toţi,
Să spună- ca un frate geamăn-
Ce nu putem, infami, netoţi...

Am glasul ei- ce-aş vrea să am-
Între timpane, în infinit...
Plămânii îi simt timbru-i şi-alean
De dragostea-i, ce n-a împlinit.

O plâng, mă plâng, că n-o mai am
Şi nu mai vine să ne vadă.
Am foia-n lacrimi, glas nu am...
Te-ai dus, frumoasa mea, de dragă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa

Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
şi cald,
care sfarmă asfinţitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.

Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici fiinţă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
şi nici cândva...

Cresc fără răsad cuvinte
înapoi şi înainte,
mângâiate şi cuminţi,
fără fraţi, fără părinţi...

Iar eu cred...
Şi cred în ele...
Şi trăiesc
Fără fiinţă
Din credinţă...

poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate vine Moş Crăciun

Moş Crăciun cu barbă albă,
Despre toţi copiii-ntreabă,
Părinţii lor îi povestesc,
Ce ei doresc dacă-l găsesc.

Moş Crăciun îi răsplăteşte,
Pe toţi copii cei cuminţi
Daruri el le pregăteşte,
Şi ţine cont de-a lor dorinţi.

Doar copii fără mamă,
Nu prea ştie cum îi cheamă,
Căci la cei fără de tată,
Poarta este descuiată.

poezie de Viorica Pop din Paşi spre viaţă (noiembrie 2005)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

De familie

M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Aşa când rar te-nalţi cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".

Şi nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat şi-o fată.

Sunt peste spaţiu, strâng în braţe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când aşteptam
La porţi, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Şi iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.

Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu şi mamă...
Păcat că timp şi spaţiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb şi să întorc timona.

Sunt doar un mesager de simţuri şi urări
La cine vieţi a dat... şi-un pic din ce-s din mine
Şi la cei noi veniţi, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toţi dragi... Sărutări!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

Nu-i soare – nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineaţă – nu-i nici amiază –
Lipsesc reperele în plină zi –
Nu-s zori – nu-i nici amurg –
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază –
Nu-i drum – nu-i stradă – nici bordură vizavi –
Bulevardul n-are sfârşit, nici început –
Arcurile clădirilor au dispărut –
Nicio turlă n-are acoperişul scut –
Nu s-arată faţa niciunui cunoscut –
Nu-s gesturi de politeţe – la vedere –
Nu-i niciun semn de recunoaştere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoţie – călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul – e-o eclipsă –
"Accesul interzis" – pe pământ şi pe marea-ntinsă –
Nu sunt poştaşi – nu-s nici cutii poştale –
Nu-s veşti de pe coastele din depărtare –
Nu-i parc – nu-i scuar – nici fete plimbăreţe –
Nu-i anturaj – nu-i nici nobleţe –
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre –
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!

poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, brad frumos...

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Cu globuri mari şi cu steluţe lucitoare,
Cu ţurţuri mândri de argint şi cu beteală
Şi cu bomboane învelite-n poleială.

Te-nalţi cu vârful tău semeţ şi-atingi tavanul,
Pe Moş Crăciun l-ai aşteptat şi tu tot anul,
Că ştii că-ţi pune la picioare daruri multe
Să dai la toţi aceia care vin să cânte.

Căci este seara de Crăciun şi se colindă
Lumina-n suflete din nou o să se aprindă
Şi ochii noştri vor luci ca nişte salbe
Când vom cânta lui Moş Crăciun cu plete dalbe.

O, brad frumos, împodobit de sărbătoare
Şi totuşi mă gândesc, cuprins de înfiorare,
Că locul tău e în pădurile umbroase,
Dar te jertfeşti mereu şi vii la noi în case.

poezie de Octavian Cocoş (22 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţeluşii

Cum bine tot se ştie că orice acuplare
La câini e de durată, cu parteneri mai mulţi,
Nu e surpriza mare că cinci masculi inculţi,
Chiar gemeni de produc, au toţi din exemplare.

Aşa sunt azi victima de-un rezultat probat
Că m-am îmbogăţit cu cinci micuţi căţei
Şi albi şi gri, negruţi, pătaţi, toţi derbedei
La fel, chiar de-s doar fete şi unul doar bărbat.

Sunt toţi o molfăială de ţâţe, chiar lătrând,
De o căţea străină vagabondând pe câmp,
Ce-am acceptat-o-n curte cu mintea mea de tâmp,
S-o-ntrem pe ea, pe ei, cu lapte... cumpărând.

Sunt trei, mult alb cu pete, un altul roşcat negru
Iar cea mai dolofană e-o căţeluşă gri
Dar şi cu alb pe burtă şi pete negre vii...
O bulă păr de pluş, rotundă pe de-a-ntregu.

Şi-i ger năprasnic iar şi-s mici şi răbdători,
Le-am pus hăinuţe multe să aibă cald un pic
Şi plâng des zi şi noapte; că unu-i rău de mic
Şi sufletul mă doare... Le sunt îngrijitor.

Răul de-acum începe că-i am pe toţi ai mei
Şi am dulău de curte, libertin sufletist
Ce i-a a adoptat pe toţi... da-s zilnic tot mai trist
Că nu-i acceptă nimeni să-i dau nici pe doi lei.

E-o mică tragedie din bucurii născânde
Să poţi oferi suflet, nu unul, multe, dulci,
Dar lumea-i egoistă; nu poţi iubiri să smulgi
Şi micii mei prieteni vor pieri pe niciunde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de multe am păcate

Nici cu gândul nu gândeşti,
Nu-s în mări atâţia peşti,
N-are ceru-atâtea stele,
Nici Pământul floricele,

Nu au munţii-atâţia brazi,
N-au trăit atâţi nomazi,
Nu-s femei ce-s măritate
Cât de multe am păcate.

N-are codrul rămurele,
Nu-s pe lume păsărele,
Nu sunt frunze în păduri,
Nici în ploaie picături,

Nu-s atâţi peri capilari,
Nici în bănci atâţi dolari,
Pe Pământ nu sunt muşcate
Cât de multe am păcate.

Nu-s în ţară-atâţi olteni,
Nici pe lume pământeni
Şi nici fire nu-s de iarbă
Pe păşuni, n-am fire-n barbă,

Nu-s cărţi în biblioteci
Şi-n livezi atâţi culbeci,
Păsărele-mperecheate
Cât de multe am păcate.

N-are-un lan de grâu seminţe,
Nu-s pe lume suferinţe,
În natură ‒ fluturaşi,
Nici pe câmpuri iepuraşi,

Nu-s pe lume animale,
În curmali nu sunt curmale,
Nici scrumbii nu sunt sărate
Cât de multe am păcate.

N-are omu-atâtea gânduri,
Nu-s în cărţi atâtea rânduri,
Nici albine-n toată ţara,
Cât de lungă este vara,

Nu-s pe bălţi atâţi ţânţari,
În păduri atâţi lăstari
Pe Pământ nu sunt bucate
Cât de multe am păcate.

N-are litere o carte,
Nu-s bolnavi ce sunt pe moarte,
În ocean nu sunt sardele,
Nici în râuri pietricele,

Nu-s în bălţi atâţi broscoi,
Cinteze pe gogoloi,
Lucruri neadevărate
Cât de multe am păcate.

Şi nici fire de nisip
Nu găseşti, de niciun tip,
În al nostru lac Amara
Sau deşertul zis Sahara,

Nu-s în cărţi atâtea foi,
Nici în turme-atâtea oi,
Nu sunt răni nevindecate
Cât de multe am păcate.

poezie de George Budoi din Păcatele şi Păcătoşii în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (1 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Niciun străin sau băştinaş
În casa-i nu m-o mai primi
Nici mi-o mai vorbi. Îmi vor închide uşa toţi.
Nu însumi eu m-am blestemat? Lui Laios azi
Nu-i spurc culcuşul, când eu nevasta-i strâng
În braţele ce l-au ucis. Nu-s ticălos?
Şi nu-s spurcat? Ah, vreau să fug, surghiunu-mi vreau
Nicicând să nu-i mai văd pe-ai mei! Nici să mai calc
În ţara mea!

poezie celebră de Sofocle din Oedip Rege (429 î.Hr.)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, omenire!

Linie o să tragem iară
Din mai tânăr... în trecut,
Parcă viaţa-i mai uşoară
Cu-an pierdut dintr-un avut
Şi tot credem înnoire
Când în fond ne perimăm
Şi orice brad e-o răstignire
De-un fost verde, ce-l ornăm
Plin de vise repetate,
Ce dispar, tot mai timide
De iubiri, doar sănătate
Şi îndrăzneli tot mai cupide...
Din copiii încântători
Ne machiem în moşi, cu daruri,
Fericiţii impostori
Că minciunile sunt haruri...
Lumea întreagă-i prinsă-n mreje,
Se scăldând într-o himeră
Mai firavi, din trunchi... găteje,
Gândul devenit apteră.
E psihoza milenară
Că n-ar exista uzură,
Dimineaţa-i etern iară,
Fără timp, ce-n fond o fură...
Dar e-aşa de-o existenţă,
De când timp e feliat,
Fericirea-i apetenţă,
Spiritualul e un dat
De când s-a creat credinţă
Că ce-i, nu-i îndeajuns
Şi an de anu-i numai fiinţă
Cu nefiinţa întrepătruns,
Tot mai mult... pe timp, că trece.
Deci rămânem grav naivi
OMUL, ce nimic nu întrece,
Un conviv printre convivi,
O creaţie imensă
De-un indus crezut în sine,
Ce din trecerea adversă
Îşi preface rău în bine
Şi alt An venit, cel Nou
E-o sublimă înălţare
Ca un strigăt cu ecou
Că speranţa, ea, nu moare...
Şi mă înlănţui lângă voi
Beat, sătul de fericire
Căci suntem cel puţin doi
An ce vine, iar... Iubire!

La mulţi ani, mulţi... Omenire!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămătarul

Alergător de cursă lungă
În nebunia după bani
E înconjurat doar de golani
La colectat... să bage-n pungă.

E fără scrupule în sortare
Când victime îşi recrutează...
Doar pe bogaţi îi venerează;
Sărac, e în stare să-l omoare!

Dublul pune la datorie,
S-a înconjurat de legi, notari.
Judecători-i sunt sforari...
Sunt toţi părtaşi la şmecherie!

Pentru nimic, poţi pierde casă...
Se-ascunde când te duci cu banii
Şi-şi înmulţeşte gologanii;
Pretinde că tu i-ai dat "plasă"!

Nu are frică de blesteme,
Îţi ia şi pielea de i-o dai...
Nu-s amânări, de-i spui, că n-ai;
Vrea îmbogăţirea, mai devreme.

E renumit în tot oraşul,
Sunt toţi mânjiţi, nu-i fac nimic,
E cel ce pune banu-n plic...
Fiscu-i e mire, el e naşul.

În balanţa cea universală
E tasul, unde "rău" se-adună...
Nu-i echilibru, la minciună!
... De stress e mort, fără vreo boală!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp şi nici spaţiu nu îi sunt etalon.
Suntem duşi în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerţii.
Fiecare moment, e secundă plecată
Şi noi naştem doar noi; pe ai noştrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiaţe, nu-s aceleaşi mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credinţă...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i fiinţă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

Amănunt ori detaliu, nu-s la fel niciodată...
Doar se trec fiecare, la rând expiraţi.
Şi nici zile, ce credem etern; îs tot o... dată.
Implacabil ne trecem; ieri copii, mâine taţi.

Tot misterul de viaţă, nu ne batem să-l ştim.
Luăm în lene ştiutul, cum doar noi îl cunoaştem.
Încrezători în oglinzi, zi de zi ne privim
Bucuroşi revederii... Am şi uitat, cum ne naştem!?

Ce naivi în păcat!... De cât suntem în viaţă
Nu dăm merit la clipe; nano timp, neştiut.
Tot ne credem, aceeaşi, neschimbata paiaţă
Bănuind repararea; în viitor... de trecut.

Dar nimic nu-i la fel, ce-a fost timp şi făcut.
Nici Pământ nu e-n roată, identic... maşină.
Galaxiile, Soare, mai departe se duc.
Molecule în mixer, infinit se combină.

Preţuim oare fulger, ce se îndreaptă niciunde?
Existenţe finite, ignorând că sfârşesc
Amintiri de prezent, ce devin în secunde,
Un trecut cu sens unic... viitor strămoşesc?

Suntem plânşi, colţ în gură, c-un zâmbet; priviţii
Din străfundul de negru, sau lumina-n început.
Chiar de pururi am fost desemnaţi, noi "iubiţii";
Creatorul renunţă, n-are timp de pierdut.

Şi de nu ne schimbăm- componenţi cognitivi-
Să dăm totul odată, cert ştiind nereluarea;
Vom sfârşi incompleţi- muritori inventivi
De fărâme din timp- ce-şi aşteaptă plecarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenie

Nu-i nicio legătură ancestrală,
Genetica şi sânge nu-s la fel...
Ea poate fi între doi, sau mondială;
E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur ţel.

Efectu-i de reacţie, e-n lanţ,
Nu o cunoaşte nimeni cu exactitate...
Nu ne-am luat timp să facem un bilanţ,
Statistică, s-o explicăm, pentru a putea apoi, să-i dăm dreptate.

Pătrundeţi deci cu mine împreună
În adâncul neştiutului divin,
Căci mâna când v-o daţi, e-o legătură...
V-alegeţi fraţi, ce nu-s, sunt euri separate, cu acelaşi chin.

De sunteţi de aiurea, printre depărtări,
Contact nu-i fizic, este-o plasmă-n gând,
Îl simţi, aproapele de braţ şi de cărări
Ce-s şi ale tale; ştii de-ar vrea să stea, sau să-l ajuţi mergând.

Nici mama nu ţi-e aproape, nici soţie,
Copil, de-i câteodată... nu se ştie.
De suferi, la nevoi, la ajutor, ţi-e bucurie...
E propriul său mister de existenţă, un liant gigant... PRIETENIE!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc femeia

Nu sunt zei, nici îngeri nu-s
Să-i iubeşti cu-adevărat,
Eu iubesc de când mă ştiu
Femeia fără bărbat.

Şi ea-i, Doamne, nevoită
De-a avea cer şi speranţă
Şi un dram de fericire
În tot ce-i frumos în viaţă.

Mai iubesc femeia care
Ştie să se dăruiască,
Cu zâmbetul ei de muză
Poezia să-mi pornească.

Îmi iubesc şi jumătatea
Ce mi-a dăruit copii,
Ştie cu tact să mă ierte
Că n-am gândurile pustii,

Am inima o comoară,
O împart doar la femei,
Fumul nu-l las să se vadă,
Mă acopăr cu scântei!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt

Eu nu-s vreo zeiţa aşa cum mă vezi
Nu-s lumina din zori ce-ţi bate la geam
Nici iarba ce-mbracă câmpiile verzi
Nici floarea ce galeş zâmbeşte pe ram.

Nu-s nici trilul de-l auzi în pădure
Ploaia de vară ce-astâpăr-un dor
Nu sunt dulceaţă din boabe de mure
Nici măcar Lună pitulată într-un nor.

Nu-s cerul de vară cu stelele mii
Nici speranţa ce se-aprinde scânteie
Nu-s nimic din tot ce visezi tu c-aş fi
Sunt puţin, doar atât, o femeie...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Sunt generaţia salutului pe stradă
Şi îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".

Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii şarlatani şi avari!
Nu uit c-am jurat ţării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!

M-am străduit cu sârg să fac o şcoală
Şi m-am dedat leal să împart ştiutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Şi n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.

Respect contractul strânsului de mână
Şi nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Şi plâng năpăstuiţii când mi-e bine!

Sunt un fidel, la cinste sunt statornic
Şi ţin ascunse proprii suferinţe.
Mă dărui tot aproapelui, sunt dornic
Să îi împart vise... ce-mi devin dorinţe.

Sunt melancolic, am iubite nostalgii;
Nu pot uita nicicând pe-ai mei, părinţii.
Plâng simţuri ce-s sublime în melodii...
Şi amintirile de oameni îmi sunt sfinţii.

Mă las pe mine să dau câinelui o pâine
Şi ţin cu suflet la prietenii de-o viaţă.
Mă încrâncen crez, c-aşa va fi un mâine;
Un pic din ce-s... când cald, voi fi de gheaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea

Mai mult, mult, suntem morţi decât vii, că-n fond viaţa-i o mică parte a morţii
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veşnicie fără nicio intervenţie a sorţii,
căci inerţia-i o scuteşte de ambiţii; nu i se pretinde vreun sfârşit că n-are început,
nu naşte din ceva, e doar un recâştig de linişte din zbuciumul de-un viitor trecut!

E demografic "pan", în preponderenţă, moartea, că este mult mai populată, multă
şi nici nu-i complicată cum e viaţa ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-şi va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
nevieţuitoarea şi nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...

... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
şi-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beţie a amânării gândului de-orice reflecţie îl amăgind până la stingere.

De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
şi-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viaţă n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârşit eterna netrăire
cum spaţiul dintre stele, ce-s puţine! Am fi şi noi în fine un minus univers, o nimicire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!