Moș Crăci... un
Fără vreo vârstă, în hainele color,
Neras de mult, cu glasul hohoit,
C-un fes pe cap cu ciucur, stă pitit
Să nu-i descoperi glas de... vorbitor.
Promite multe, vrute și nevrute,
Ce dă de-un sac, ce și l-a încropit
-De e avut- și-un brad împodobit
Îi ține lângă, hang... cu zilele pierdute.
Nu știe nimeni de-i venit cu reni,
Nici de pe coș -că fața-i n-are coșuri-
Dar nu e bai, nu-s plânsete, reproșuri...
Sunt toți voioși; moși, babele, meseni.
A pus o fată, de vreo șaișpe anișori,
Să se așeze bine pe genunchiul stâng,
Uitând de daruri, de copii ce plâng
Că ea-i stă-n brațele... ce-i strâng din sânișori.
S-a făcut roșu moșul, dar la față,
Că haine nu-s de cald s-a dezbrăcat-
Căci și-a propus și lui, a fi bărbat...
De nou Crăciun și moșii au drept la viață!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.