Prietenie
Nu-i nicio legătură ancestrală,
Genetica și sânge nu-s la fel...
Ea poate fi între doi, sau mondială;
E-o presupunere de acceptare reciprocă, cu un singur țel.
Efectu-i de reacție, e-n lanț,
Nu o cunoaște nimeni cu exactitate...
Nu ne-am luat timp să facem un bilanț,
Statistică, s-o explicăm, pentru a putea apoi, să-i dăm dreptate.
Pătrundeți deci cu mine împreună
În adâncul neștiutului divin,
Căci mâna când v-o dați, e-o legătură...
V-alegeți frați, ce nu-s, sunt euri separate, cu același chin.
De sunteți de aiurea, printre depărtări,
Contact nu-i fizic, este-o plasmă-n gând,
Îl simți, aproapele de braț și de cărări
Ce-s și ale tale; știi de-ar vrea să stea, sau să-l ajuți mergând.
Nici mama nu ți-e aproape, nici soție,
Copil, de-i câteodată... nu se știe.
De suferi, la nevoi, la ajutor, ți-e bucurie...
E propriul său mister de existență, un liant gigant... PRIETENIE!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Novembre
Nu-i soare nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineață nu-i nici amiază
Lipsesc reperele în plină zi
Nu-s zori nu-i nici amurg
Nu-i pe cer, albastră, nicio rază
Nu-i drum nu-i stradă nici bordură vizavi
Bulevardul n-are sfârșit, nici început
Arcurile clădirilor au dispărut
Nicio turlă n-are acoperișul scut
Nu s-arată fața niciunui cunoscut
Nu-s gesturi de politețe la vedere
Nu-i niciun semn de recunoaștere, doar tăcere!
Nu-s surse de locomoție călătorii-s lipsă,
Nu-s semne unde duce drumul e-o eclipsă
"Accesul interzis" pe pământ și pe marea-ntinsă
Nu sunt poștași nu-s nici cutii poștale
Nu-s vești de pe coastele din depărtare
Nu-i parc nu-i scuar nici fete plimbărețe
Nu-i anturaj nu-i nici noblețe
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un confort în membre
Nu-i umbră, nu-i lumină, nu-s albine, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!
poezie de Thomas Hood, 1799 - 1845, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Novembre
Nu-i soare nu-i lună pe cerescul crug!
Nu-i dimineață nu-i amiază
Reperele zilei lipsesc nu-s zori și nici amurg.
Nu-i căldură, nici bucurie, nici aer sănătos,
Nu simt nici un comfort în membre
Nu-i umbră, nu-i lumină, nici albine nu-s, nici fluture frumos,
Nu-s fructe, nu-s flori, nu-s frunze, nici priveghetori!
Novembre!
poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creato(a)r... EA
Răspundeți-mi la o-ntrebare;
Vă convoc, toți oamenii de știință,
Cu astrologi, profeți, oricare
Și cu imami, cu popi... credință...
... Lăsați deoparte diferende,
Stați toți la masa rațiunii,
Răspundeți doar eminamente;
Cine-s făuritorii lumii?...
... Ai Universului întreg;
Din nano-particule-n atomi
Spre ce ne place-n punct de-aisberg;
Autodefiniții... OM.
Tot ce există-i minus, plus,
Y sau X, duble catene;
Nimic nu poate fi indus...
Nu-s anticorpi, făr-antigene!
Nu-i biologic, mineral,
Fără perechea-i fals opusă;
Nici în gândire, nici astral!...
Nici fizic nu-i, nici presupusă!
N-ar fi uscat, de n-ar fi ape,
Nici sateliți, de nu-s planete!...
Minciuni n-ar fi, de nu-i dreptate,
Bărbați n-ar fi, de n-ar fi fete!
N-am ști de zi, de n-ar fi noapte,
Nici mers n-ar fi, de n-ar fi cer!
Cărți n-am citi, de-am fi "stingher"!...
De nu ne-am naște, n-ar fi moarte!
Extrapolați micron, gigant,
Luați-o pe fir de-nțelepciune;
Dumnezeu singur, e neant,
De nu-i Femeia-Start-Genune!
Nu e doar UN Atotputernic,
Cum nu-i doar singur Un Bing Bang;
Lipsește-ambilor "O"- Cucernic,
Făclia, Receptacul... Yang!
E capitală întrebarea;
De-am ști răspunsul, am ști totul
De noi, de Pluton, praf... de floarea...
Din pasageri, am fi pilotul!
Evident, pierdem timp amarnic,
Necăutând ce n-am găsit;
Orice-nceput e-un duo-apartnic...
Zero-i plus- minus infinit!!!
PS
Doamne, e-n limba strămoșească,
Zeificând pe Domnul Nostru
Uitând Zeița, Doamna Noastră...
Cu EA, ne-am îndeplini... rostu'!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Introspecție
Mă uit la mine; mă iubesc
Așa cum sunt, că știu că-s unic
Și de n-o fac e grav, greșesc...
Riscând ura la toți, teluric.
Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simț analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educația-mi de critic.
N-am cum să fiu nemulțumit,
Că n-aș ști altul cum să fiu!
Din alții-aș fi heteroclit...
Și acum, oricum e prea târziu.
Și nici nu știu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar știind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.
Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.
Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup și suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Și-a treia, mintea-i ca nebuna!
Ar fi normal să am un șef
Calculator, un eficace;
Descurcăreț ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.
Deci pân' la urmă-s aparență,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existență;
Un trup, cu voturi într-un bol!
Mintea-mi, de-i zice "rațiunea",
N-o știe nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepțiunea
Și ea la rându-i... de mi-e întreagă.
Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp și minte... nu-l dezlegi.
Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... și-i singurul letal!
Privind spre rațiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veșnic aminte
La alții; un cântec, nu pe greier!
Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poți să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viață... Poate fi-n eclipsă!
Și-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezența, fața, nu se poartă...
Poți fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.
Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.
De suflet nu poți să mă iei,
De n-ai și tu și nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...
... Deci, pot spune că-s trup și suflet
Și dac-o spun, e că am minte...
Și-o spun din corp, că am răsuflet
Și sufletu-mi dă, cast... cuvinte.
Încerc de-o viață să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Și pot
Să fiu; vizibil, gând... și-o floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cazier
E timp să-mi fac bilanț de-o escapadă
De fapte ce-am produs și-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Și dacă "acasă", îi mai pot spune... "Țară dragă"?
Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înțelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!
Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parșivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.
Mi-au luat și bruma ce-mi rămase-un colț de țarnă
Căci grosu-i luat și-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinți le-aveam... S-au dus pe goarnă!
Mașinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun și-n răzbunare
Și judecățile-am pierdut... N-am dat "parale"!?
Sunt un ratat în ochii lor că după o viață
N-am nici cât alții au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheață!?
Toți ce m-au frânt, m-au mărunțit, mi-au luat avut,
Sunt protejați că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!
Am un câștig căci stresul mult și vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio școală
Nu-mi dă câștig, căci se prescrie... nedreptate?!
Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-așa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...
Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu țeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânță... de eternitate
De fructul n-ar fi delicios, sămânța nu s-ar răspândi,
N-ar fi consum de pulpă, de cărnos, nici gust n-ar fi.
S-ar veșteji poamele-n pom și vrejii s-ar usca, sterili,
Nici nu s-ar ști sătulul foamei și lume-ar fi doar de senili.
Nici paraziți n-ar exista, de nu s-ar perinda în cicluri,
Eliminați, ingurgitați, 'n voiaj, în multele peripluri...
Deci ciclul nu-i naștere, moarte! Este un reciproc consum
De vii, în trofic lanț de specii, asigurându-și etern drum.
Nici Univers n-ar exista, căci n-ar fi nimeni ca să-l vadă,
Nici Dumnezeu să ne-nchinăm n-ar fi, ne-având cine să creadă...
Deci material n-ar exista, nimic vizibil, de nu-i ființă
Și minți s-ar pierde-n neștiut, de nu ne-am dezgoli... semință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost aici!
Cât de vicleană poți să fii!
Mă-ntrebi de mi-am găsit pereche?
Nu înțeleg ce-ai vrea să știi,
Nu practic trasul de ureche.
De vrei cumva să te arăți
în lume cu ce-ai căpătat,
Tu fii directă, nu prin părți,
Căci de greșeală n-ai scăpat.
Nu-ți cere nimeni socoteală,
Nici tu nu cere loc în rai,
Ai vrut să guști din măr, ești goală?
Nici printre îngeri n-ai să stai.
Tot mă împingi să -mi iau o fată,
Să pară că s-a întâmplat,
Să nu mai fii tu vinovată,
De faptul că ai înșelat.
Nici nu te-am întrebat vreodată
De ești sau nu mai ești cu el,
și chiar de mi-aș reface viața,
Tu vrei rămâne tot la fel.
Vina ți-o porți dar nu ți-e lanț,
Și nu te leagă de nimic,
Sunteți iubiți, dar foști amanți,
Nici nu ar trebui s-o zic.
Te rog nu te mai fă de râs,
Trăiește viața ce-ai ales,
La rândul meu și eu am plâns,
Și nimeni lacrimi nu mi-a șters.
Poate vei plânge de rușine,
De faptele ce le-ai făcut,
Dar nu te compara cu mine,
Nici nu visezi prin ce-am trecut.
Eram și crud, eram și tată,
Tu erai doar cu alt bărbat,
Asta te face vinovată,
Și nu-s eu ăla vinovat...
Nu vreau să vii să-mi ceri iertare,
Sunt patru ani, e prea târziu,
Dar nici nu presăra cu sare,
Peste ce-a fost, oricum toți știu.
De vrei să nu te știe lumea,
Ascunde-te sau fă ce vrei,
Scriu aste versuri în oglindă
Și nu văd vină-n ochii mei.
Deci n-aștepta să fac ceva,
Știu că ți-e frică c-ai să pici,
Poate mai speri că am să uit,
Dar mi-amintesc..
Am fost aici!
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Elucidare
Inexplicabil trebuie să mă explic,
Deși n-ar fi nevoie, oricum nu schimb nimic,
Dar parc-așa sunt eu născut extrovertit
Și-mi spun pe șleau, din mine, ce nu s-ar fi zărit.
O să fiu foarte scurt, că timp nu-i și-i de preț
Și-aș vrea să fiu înțeles; nepretinzând "isteț"
Pretins ades el însuși o minte ascuțită
De diamant ce taie, paranoiac, smintită...
Mă adresez deci celor ce nu-nțeleg simbol,
Ce cred că scris egonic e pornografic, gol,
Că sentimente puse sub nume dezgolite
Din propriu-a fi, nu-s stimul, acupuncturi d-ispite...
... Mai pe-nțeles, când scriu din eul scurs din mine
Nici nu mai sunt doar unul, sunt duplicate fine
Ce-aș vrea în râs sau plâns să-și stoarcă amintiri
Ce s-au uitat, helas, trăind fără trăiri!
Încerc să fiu din lut o pușculiță vie,
Să pui monedă alături de-alții ce timp ar scrie
Și poate n-au nici gust, dar nici nu vor să șteargă
Traseu parcurs... Nici suflet nu au prea mult, să-l spargă!
Și atunci mă sparg model, mă-mpart din avuție
Ce-am strâns cu suferințe, râs, pierderi... bucurie
Să te găsești bucată de-un infinit incert
Ce-ți ceri... și banii nu-s, ca să-ți plătești expert.
Deci sper să-ngrop snobism, metafore albite
Fără suport real de vise neîmplinite,
Fără elaborări! Să scriu vers ce nu moare
De praful gros deasupra!... O reelucidare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu același suflet al meu, de azi...(mamei mele)
Se pare că viața
e un circular spectacol de acrobație,
pentru că nu știe nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naște dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, așa s-a petrecut!)
da, ireală senzație de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă rănește
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)
Se pare că nu numai viața e plină de mășți și costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai știi ce-ți doreșți,
nici timp câștigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobație visez...
ziua când mă voi naște la termen(mama, din Tine!)
cu același suflet-al- meu, de azi... la Trapez!
poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverență
Simt că nu-s vrut, pentru prezență,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverență!
Nu-i important har, competență,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalță afon... Vreau reverență!
E ca la școală; nu-i absență,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu știi... Dai, reverență.
Toți, peste tot își dau licență,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Își diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverență?!
Căci cum poți să nu ai clemență,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experți mistificanți, anume
Reciproci toți, în reverență....
Totu-i într-o efervescență;
Potență-n fals, furt de valoare,
Într-o cadență îngrozitoare
Decadență, deci nu reverență!
Speranța-i încă la decență;
Eminența s-aibă iar cătare,
Cum fluorescența-i bob din floare
Și pom dă fruct... cu reverență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții mei
Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!
S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Și n-aș vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?
Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!
Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?
... Și-acolo, e vacanță sau tot munciți într-una
Și cui mai dați bomboane, cui întrebați; "Mai vrei?"...
Vă mai mândriți cu mine? Cine mai sună acuma
De peste mări și țări?... Vă e dor, părinții mei?
Și dacă ați plecat, n-ați luat bilet retur
Să vă întoarceți, iar, la ce vi-i drag, ca zei?!...
Chiar laici de-ați fi fost, sau sfinți, să dați un tur;
O mângâiere doar, s-o simt, părinții mei!
Că știu, voi n-ați avut atâta timp de voi,
Poate-o să-mi spuneți mie și eu la alor mei
Cum pot doar în voiaj să scap de rău, nevoi
Și să ne întoarcem toți, c-am timp, părinții mei?!
Voiam să știu și dacă singuri sunteți pe-acolo,
Sau vă aveți cu toții -frați, veri, toți îngerei-
Ca să le spuneți voi -că am vocea în tremolo-
Că un dor nebun mă ia, să vin, părinții mei!
Să-mi spuneți voi, curat, de viața chiar există
Și trup de e-o himeră, ce mi-o ador?!... Și ce-i
Mai important să fac, cât încă pot; o listă,
Să vă aduc de-aici, din iad, părinții mei?
Să știți c-am învățat cum pot să fac, să zbor,
Căci pot pe nori să sui, chiar dacă norii-s grei
Și pot să iau, datornic, o scară să cobor
Plin brațe tot, de daruri; voi doi, părinții mei!
Mă uit pe cer; oh, plouă cu lacrimi, dragii mei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Clovnul
În pestrițe haine și pestrițe roluri, tânăr, joacă "moșul"...
Ne încântă, pe copii, pe adulți, la întâmplare.
E machiat tot, masca îi e albă și cu nasul cu roșu,
Audiența o amuză, serile la rând, fără încetare.
Se ascunde de adevăr, în dos de recuzită și vopsele,
Căci nimeni nu-i cunoaște bucurii, sau de are suferință...
Își varsă în râsete, tămăduința în leac, de suflete și rele
Și nimeni nu-l întreabă de-i e bine, de mai poate, sau e-n neputință.
E multilateral, căci trebuie să știe tot să facă,
Chiar de-i dresaj, sau la trapez, râs să provoace...
Și nu-i ușor, e plin de haine, trucuri, plasa-i ridicată;
Se-aruncă în neant, și-n mers pe sârma, speră a se întoarce.
E gala de sfârșit, când circul se va strânge ca să plece
Și număru-i final îi e în cușca "full" cu lei.
Intrat... și-n ropotul de palme, drama se petrece...
Nu-i timp de intervenție, e totu-n sânge... A murit Serghei!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce-s?
De la un timp nu de la naștere îmi fac cont de ani,
Ci mai curând din calcul de scadență
Până la schimb de neuitat din existență
Și uimitor suntem iar tineri... mai bălani.
Și faci proiecte tot mai multe, înțelepte,
Căci matematica o știi de riguroasă,
Fără surprize și-ai și mână norocoasă
Să-ți mai câștigi ceva la genele perfecte.
Și-atât de-obișnuit îți ești de zi cu zi
Că nici schimbări nu-s certe, evidente
Și oricum le știi cum că se trag din alimente,
Iar c-o dietă le repari poate... mai știi?!
Surpriza neplăcută-i tot de afară
Când alții-ți fac remarci, invidioși
Crezând că toți ajung ca ei într-o zi moși...
Și moral te resuscitează-n tânăr iară.
Așa din ce în ce mai vechi în optimism
Te-aduni pentru rezerve-ți presimțite,
Ce-o zi vor naște iar în lumânări sărbătorite
Cu flori și-un nou certificat... Cât misticism!
Noroc că totul e doar gândul în progres
Ce nu sfârșește, ci se naște-ntr-un... "De ce-s"?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De familie
M-am pierdut azi o zi-n imagini pe facebook
Așa când rar te-nalți cu suflet altissimo...
M-anin cu drag de-o poză de-al meu un mic Massimo,
Fragilul fiicei ce-am, născut suav de "look".
Și nu e singur el, că-s gemeni, doi deodată,
În cald de falduri roz, cu-albastru de deochi.
Îmi prind privirea-n pâclă că lacrimi am în ochi
Vrăjit de-un basm "on line", cu un băiat și-o fată.
Sunt peste spațiu, strâng în brațe-o mică Eva
Ce mă aduce-n gând la vis când așteptam
La porți, ferestre, garduri -c-accesul nu-l aveam-
Și iar mă-ntorc din timp, privesc vrăjit Maeva.
Îs gelos că nu-s Patrick, nici Paula, Simona
Nici Daniela nu-s, copilul meu și mamă...
Păcat că timp și spațiu în apoi nu se destramă...
Rămâne cap să schimb și să întorc timona.
Sunt doar un mesager de simțuri și urări
La cine vieți a dat... și-un pic din ce-s din mine
Și la cei noi veniți, celeste de destine...
Felicitări Simon, la toți dragi... Sărutări!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
In corpore asano
E întruchiparea, sigur în completă defazare,
Că nu-i egal realul cu gândul, vis de-a fi
Și, vrut e îndepărtat de avere, de "se are"...
De unde-s și victime, ce nu știu... a se ști!
"Să fii" e un concurs între a putea și a vrea
Și nu-i niciun profesor "inside" pentru egal,
Bun-simț... Nici antrenorul să îndrume "a onora"
Respect lăuntric, gaj... efort fizic-mintal!
Rămâne așadar tot la tupeu, conștiință...
Și ele defazate de minte ori cultură,
Că și la rândul lor nu-s dar, recunoștință,
Ci se produc cu vrut, cu carte, nu cu... ură!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă tem
Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!
Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......
Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?
Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!
Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!
Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!
Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!
Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!
Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!
Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!
Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...
Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce combinație...
Cum tot este-o alcătuire din elemente disparate;
Cum om fărâmă-n plămădire-i și lumea-i om în unicate?
Cum gându-i o înlănțuire de ergi înșiruiți... conștiință?...
Cum nu-i și fier, din plăsmuiri ce sunt... cum de nu-i ființă?
Cum cuarțul, ce-n cristale ține, e evident că de el știe,
Cum și carbon și musca țețe au toți tipar de cum să fie?
Cum doar amestecul contează, toate la fel sunt în... ființate?
Cum calciul îmi alege osul să-mi fie... și nu scoici uscate?
Cum apa, ce-o țin, nu mă-neacă, este și lacrimi și oceane?
Cum dorul se-nfiripă el singur, însămânțându-mi-se aleane?
Cum foc și arde și se-mparte și-n inimi... și-i tot el un scrum?
Cum timpul nu-i, nu el se mișcă, doar noi parcurgem știut drum???
Cum aerul omoară pește, ce tot din oxigen respiră?
Cum pomul frunza-și încrețește și nu-i la nimeni clorofilă?
Cum știe dragostea chimie și cum chimia nu iubește?...
Cum omul este tot secrete și nu știe singur ce este?
Cum sunt un lanț în răsucire și nu pot singur să schimb zale?
Cum drumuri sunt nenumărate și singur nu-mi cunosc o cale?
Cum câinele ce-a fost un lup, iubire-mi dă mai mult de-un seamăn?...
Cum atunci lumea al cărui "in" îs, nu mă iubește... Și-i sunt geamăn?
Și chiar de-aș ști multe din ele -c-am învățat, dar de la alții-
Tot nu-i îndeajuns!... Răspunsuri nu-s, că genii-s presupus înalții
Ce mi-au predat din bagaj gene; m-au osândit în foc și fum
Și sunt pierdut și eu și-ai mei?!... Tot întrebând... "De ce și cum???"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Credința
Cu tăcere surdă calc
Pe nisipul alb...
și cald,
care sfarmă asfințitul
ce desparte
ce-i pe jos de ce e sus.
Dar eu sunt?
Eu stiu că nu-s.
Nu-s aici, aproape mie,
nici departe,
nici pustie,
nu-s tăcere,
nici ființă,
nu sunt nimeni undeva,
nu-s incet,
și nici cândva...
Cresc fără răsad cuvinte
înapoi și înainte,
mângâiate și cuminți,
fără frați, fără părinți...
Iar eu cred...
Și cred în ele...
Și trăiesc
Fără ființă
Din credință...
poezie de Mara Chiriac
Adăugat de Larisa Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă ambivalentă
Închinăciunea-i reciprocă
Către fragil... matern fior;
Cum nu-i senin, de nu e nor...
Și moale cald, nu-i, de nu-i rocă!
Simțurile-ar fi rudimentare
Fără dezirul de parfum
De corp, se mistuind cum fum...
N-ar fi miros, de n-am da floare!
Nu ne-am clădi pe verticală
De n-am fi colosali de-ambiții,
De forță stoarsă-n hăul minții...
Curaj, de-i mort... lume-ar fi boală!?!
De n-am avea titani virili,
Nu ne-am salva din foc, de ape,
N-am avea nici posteritate...
Ne-am moșteni-n visări, debili!
N-ar fi nici susur de plăcere
În geamătul de fine-atingeri,
Nici zbor n-ar fi, n-am avea îngeri...
De n-ar fi EA... o adiere!
Ce acuplare de frumos;
Ne-mperechem veșnic duete,
Bărbați, băieți, femei și fete...
Vis!... Rând pe rând, armonios!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Regrete
Nu mai sunt plopii pe drumu-nspre casă,
Doar unul rămas e, stingher, fără soț.
Nici vis nu mai mi-e liceana frumoasă
Și nu-s judecăți, să condamn timpul hoț.
Nici loc nu mai este la marginea mării,
S-adormi infinit, nu mai e niciun dor
Să stingă plăpând lăcrimările sării
Din pleoape, brăzdând doar rămasul fior.
Catarge s-au dus, nicio velă-i umflând
Priviri obosite, de un timp anticar.
Nici file nu întorc, nu sunt cărți străbătând
Imagine ițite de minți, pline har.
Și codrii-s prăvale în uitare de drag,
Lăsând luminișuri în raze, arzând.
Nici vechiul cioban nu mai are toiag,
Că fagul, stejar, nu-i mai sunt... se furând.
Albastra de floare, doar iris rămasă,
Se șterge înspre mat, cristalinul dispare
Și teiul în aur, nu mai e iz de casă...
Asfalt, ciopârțit pas, e pe-aleea ce doare.
Luceafăr e singur și acuma pe boltă
Și derm încrețește în lucirea sa rece.
Nici scris nu mai e, nu-s scrisori de revoltă...
Doar unii-s, de-ai mei și un timp care trece!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!