Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae

Moşul pune în ghetuţe
O mulţime de cadouri,
Să-i bucure pe copii.

Nu uită pe nimeni,
In fiecare an vine,
Cu dulciuri şi fructe...
O nuieluşă lasă
La cei ce nu sunt cuminţi...
Aşa, în fiecare an
El pune daruri în ghetuţe.

acrostih de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu a venit Moş Nicolae la mine...

Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuţe pentru Moşul Nic
Şi eram dintre toţi cea mai cuminte,
Dar, Moşul, mie, nu mi-a dat nimic.

Nici nu l-am aşteptat vreodată-n seară,
Nici dimineaţa nu l-am aşteptat.
Ştiam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.

Doar se oprea la uşa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuţei blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.

''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aş fi ştiut precis''.
Aşa gândea Moş Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moşul, doar în vis.

Venea cu haine şi cu ciocolată
(Din vis nu aş fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simţit şi poate că greşesc,

Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Şi ca o hoaţă mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aş avea-o,-acum, i-aş da.

Nici azi n-aştept, să-mi vină pe la poartă-
E linişte în casă ca şi-atunci.
Copilul trist din mine mai aşteaptă...
-Moş Nicolae-n mine să arunci

Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Aşa, ca o părere au plecat.
La uşă sunt ghetuţe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iată, seara lin soseşte,
Pun ghetuţe lângă uşă
Şi-aştept Bunul Moş să vină...
S-o gândi la nuieluşă?
Vreau să-nghesuie-n ghetuţe,
Pentru voi şi pentru mine,
Bucurii pentru tot anul,
Sănătate, numai bine.
Poate vreţi cadouri multe,
Eu vreau numai bunătate
Şi... moşneagul numai vine...
Vi le dăruiesc, eu, toate!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae

Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Când aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunţindu-i pe părinţi...
În zori... găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat', afar', la uşă,
Sătui fiind... ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă...

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, nostalgia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum... şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nicolae

Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Îl aşteptam cu bucurie,
Să vină Moşul Nicolae,

Puneam la uşă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuţe vechi şi obosite,
Pe rând purtate de cei mari;

Nu mai conta, c-am fost cuminţi,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunţindu-i pe părinţi...
În zori... găseam ceva în ele,

Covrigi şi nuci, vreo trei praline,
Şi totodat', afar', la uşă,
Sătui fiind... ştia el bine(!)
Ne mai lăsa şi-o nuieluşă...

Numai c-aveam respect şi teamă
De nuieluşa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...

Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Şi chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, pandalia,

Văzând ce guvernanţi năuci
Avem acum... şi-avem o droaie!
Ce bâte sunt, şi ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii ce-am făcut ieri?
To Kuny: Nu, n-am avut timp să verific.
Nick: Lucian i-a chemat pe toţi în navă, de dimineaţă, destul de devreme, iar toţi erau supăraţi din acest motiv. Credau că cine ştie pentru ce îi cheamă. Când colo... Ştii de ce îi chemase?
To Kuny: N-am idee.
Nick: Am fost şi eu, deşi nu eram obligat, însă am preferat să merg, cu Maria; mă simt bine cu ei, în mijlocul lor. Şi astfel am aflat de un fel de obicei de-al lor, o sărbătoare de iarnă.
To Kuny: Aha... Moş Nicolae.
Nick: Exact. Obişnuiesc să-şi ofere mici cadouri, să şi le pună în încălţăminte. Şi ştii... Dintr-o dată mi-am amintit că demult, când eram mic, de abia aşteptam şi eu să vină Moş Nicolae, să-mi aducă daruri în ghetuţe, de obicei dulciuri.
To Kuny: Ţi-ai amintit?! Sper că nu le-ai spus şi lor acest lucru.
Nick: Nu-ţi face griji! Nu le-am spus nimic.
To Kuny: Atunci e bine...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De moş Nicolae

Mi-am pus ghetuţele în prag
În aşteptarea moşului cel drag
Şi anul ăsta, chiar de-am fost cuminte
Moşul meu va veni ca înainte
Şi îmi va pune în ghetuţe, iar,
Dulciuri, aşa, ca-n fiecare an.
Şi chiar şi-o nuieluşe buclucaşă,
Care să-mi fie, la năzbâtii, naşă.

El, toată noaptea ştiu c-a alergat,
La porţi închise poate a strigat.
Dar eu, că a venit, îi mulţumesc
Cu fapte bune am să-l răsplătesc.
Cu o poveste, ori o poezie,
Un brad, sau o steluţă de hârtie...
Sunt un copil şi dacă a venit,
E fiindcă viaţa toată l-am iubit.

Mai sunt copii săraci, bolnavi şi goi...
El vine şi la ei ca şi la noi.
Le-aduce haine, jucării, mâncare.
E-un moş bătrân, bătrân, cu suflet mare.
Şi îi fereşte veşnic de duşmani
Pe pruncii lui Iisus, goi şi sărmani.
Slujeşte-n Ceruri ca un heruvim,
Întru iubirea de copii. Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadouri de Crăciun...

Ce să ne dea, Sfântul, moşu'?
Dacă nu mai e nici pic,
au furat ce-a fost al nostru
şi-acum ne uităm peltic.

Ne uităm la mândrul soare
şi la bradul mult prea mic,
au luat minele de sare
şi-au luat totul pe nimic.

Ce să ne dea Nicolae?
Poate doar răbdări prăjite,
ambalate, câte-o laie,
la copii niciun grăunte.

Ce să ne dea fiecărui?
Să ne pună în ghetuţe,
dimineaţa fiecărui
este doar cu maţe fripte.

Doina spune adevărul,
ne văităm până murim,
unde Doamne! E toporul?
Să-i tăiem să le-amintim.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcina grâului

Maica zicea:
"Lasă, fată, faceţi-vă, fată, copii
Să aibă şi ei unde se duce, cu cine să vorbească,
Să se joace.
Că eu am fost singură şi nu-mi deschidea nimeni uşa,
Să-i spun şi eu o durere.
Şase fraţi am avut şi mi-au murit toţi,
De câte-o boală, aşa.
Se numeau: Enache, Nicolae, Constandin, Constandina, Ioana, Dina...
Să le faceţi colac, că le stăpâniţi moşia colea.
(Acum să facă ăştia de le-au luat pământul.
Cercelaru şi cu Ciupag şi cu Balamuc, ăi de mi-au măsurat moşia.)

Maica a avut moşie multă.
- Ei, zice mama, care seamănă acum
C-o poză de-a maicăi, de e pe perete,

Le-am făcut colac.
Acum nu mai pot să-mi frământ nici mie,
Că nu mai am nici pentru mine putere.
Şi baba de la vale (bunica dinspre tată) îi spunea mamei:
- Fată, când aţi pune de colaci, Să vă gândiţi şi la cumnaţii mei,
O fată Stanca şi-un băiat Nicolae. Erau nişte copii graşi şi frumoşi Şi-au murit pe la 10-12 ani. Erau fraţi vitregi cu Ion Bălan.

Şi mama pe toţi i-a ţinut minte
Şi la toţi le-a făcut colac, cât a putut.
Morţii noştri mănâncă şi ei, odată cu ăi vii,
Şi dacă nu le dai colaci de pomană, e ca şi când ai
Lăsa nişte copii fără pâine.
Se uită şi ei cum mănâncă ceilalţi
Şi aşteaptă acolo în grâu, la rădăcina grâului.
Să-ţi aduci aminte şi de ei,
Că ei au ţinut mai 'nainte pământul şi rostul vieţii.

Marin Sorescu în La Lilieci (Cartea a treia-1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea beţivului către Moş Nicolae

Moşule, ghetuţe am,
Te rog, nu fi acritură!
Le curăţ, le pun la geam,
Pune-n ele... băutură!

epigramă de Florea Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc, a mea mămică (poezie pentru copii)

Te iubesc, a mea mămică;
Ştiu că mă iubeşti; ţi-s dragă;
Sunt fetiţa ta cea mică,
Iar tu-mi eşti mămica-mi fragă.

Mămica mea e fată fină
Iar eu... femeie şi bunică;
Mămica mea-i... fetiţă lină
Şi eu, femeia ei pitică.

Te iubesc mămică fină
Glasul tău e glas de mamă;
Mierea ta, este albină
Şi surâsul tău, mă cheamă.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motănel

Motănel poartă cravată
Costumul alb fără pată
A ieşit pe scena mare
Pregătit pentru o cântare
Glasul său de bariton
Dă împrejurimi ocol
Replică-i dă Sultănica
Suind scena "mititica"
Rochia-neagră de seară
Ochii ei strălucitori
Doi luceferi printre nori
Toată o frumuseţe rară
Cucerind pe Motănel
Cântă în duet cu el.
A fost seara lor cea mare
Apoi Motănel dispare.
Iar frumoasa Sultănică
Deveni curând mămică.
Motănel unde-o fi oare
Ca să-i dau vestea cea mare?
Motănele, că eşti tată
A cinci copii dintr-o dată.
Băieţii sunt blonzi ca tine
Fetele brune ca mine.

Tu umbli hoinar prin ţară
Nu eşti grijuliu de fel
Nici măcar un şoricel
Pensie alimentară...
Dar lasă, că nu-i nimic
Îţi spun asta ca să ştii
Ne-a înfiat pe toţi Bunica
Pe mine şi pe copii!
Pe Bunica tu n-o ştii
N-a putut avea copii.
Cum nu are nici nepoţi
Ne-a înfiat pe noi toţi.
Şi-mparte pensia-n şapte
Pentru carne, pâine, lapte,
Suntem toată bucuria
Pentru Bunica Maria.
Iar tu, Motănele dragă,
Stai acia fără vlagă
Lângă ghena de gunoi
De vrei, hai, vino la noi!
Stăpânul meu bun şi drept
Trist, dar dete faliment.
Şi-a plecat în altă ţară
Eu am fost "mutat" afară.
Să fiu tată? Cum se poate?
Vremea-n doi a fost prea mică.
Să stau eu lângă Bunică?
Nu renunţ la libertate!

Morala:

Vezi adesea printre noi
Nenumăraţi motănei,
"Aventură şi arginţi"
Nu concep a fi părinţi!

fabulă de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani mămica mea iubită şi foarte fericită

-La mulţi ani, a mea mămică, este a ta zi
Am venit şi cu Petrică, ne vom logodi!
Mămică, primeşti o floare, floare frumuşică
Udată, să crească mare, pentru-a mea mămică.

-La mulţi ani, fătă iubită, frumos îi Petrică...
Tânără şi logodită, mama, ce să-ţi zică...
Iubiţi-vă ne-ncetat, căci vă potriviţi,
Azi-noapte, chiar am visat, v-am visat, să ştiţi!...

-Ne-ai visat, nu te credem, căci nu ai ştiut!?
Împreun'-acum suntem, e de necrezut!...
Mămică, ne-ai urmărit, te-am văzut, mămică:
Acum, spune-ne cinstit, ştiai, de Petrică?

-Mămica ta, a ştiut, că este cu tine:
Iubitoare, am tăcut, să vă fie bine;
Curând vei fi şi mămică, şi asta o ştiu!
Am aflat, de la Petrică, cu vai şi cu chiu.

-Mămică, chiar m-ai uimit, Petrică-i inteligent
Este foarte fericit, şi foarte atent!

Ai un ginere boboc, unit cu o floare
Iubeşte-l cu foc, dă-ne, binecuvântare...?

-Un băiat, eu, mi-am dorit, tânără când te-am născut
Băiatul, azi, mi-a venit, de când te-am făcut;
Iubiţi-vă cât trăiţi, copii să făceţi,
Tot mereu tineri să fiţi, zile să aveţi.

-Acum, binecuvântaţi, noi te părăsim!
Suntem foarte încântaţi, şi îţi mai venim!
Întreabă-l şi pe Petrică, când ne cununăm,
Avem văduvă mămică, şi o sărutăm...?

-Ziua, voi, o stabiliţi, puteţi să mai staţi
Iubiţi-vă, cât doriţi, dar n-o amânaţi!
Făceţi nuntă, mare, mică, fericiţi să fiţi,
O să vin'-a ta mămică, şi sper, s-o primiţi...?
*
-Auzi tu, ce întrebare, chiar sunteţi glumeaţă!
Râde, şi săraca floare, dis-de-dimineată;
Te chemăm, imediat: te chiamă Petrică-
Eu îţi sunt, al tău băiat, şi tu mi-eşti mămică!

-Foarte bine, am glumit, a glumit a ta mămică,
Eşti băiatul meu iubit, te iubesc... Petrică!
Râdem şi noi şi glumim, timpul să mai treacă
Iubitori părinţi să fim, când Petrică,-mi pleacă.

-Cu respect, noi am plecat, rămâi sănătoasă!
Îndrăznim, un sărutat, eşti mamă frumoasă!
Tata, mama,-s fericiţi, vrea să vă vorbească:
Acum, vor, să vă vorbiţi, nunta, pregătească!

poezie de Paul Preda Păvălache din Din volumul de versuri intitulat "Trăiri intense..." vol. 6 (20 septembrie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru părinţii mei

M–am născut de ziua mea,
Era noapte, frig, ningea...
Însă mie mi–a fost bine,
C–a fost mama lângă mine.

Nici tata n-a stat departe,
A stat tot timpul lângă noi,
Şi zic eu că–n acea noapte,
Am fost născut de amândoi.

Au constantat că–s tare dulce,
Că nu sunt ca alţi copii,
C–am să fac în viaţă multe,
Şi nu doar "năzdrăvănii".

Sincer, părinţi ca ai mei,
N–au mai existat vreodată,
Vă spun asta cu temei,
Şi jur că–i adevărată.

Bogaţi n–au fost niciodată,
În schimb buni şi muncitori,
Şi nu cred că–n viaţa toată
S–au certat de două ori.

Însă, fără să cunosc motivul,
Anii–au trecut în neştire,
Ei s–au stins încet, cu timpul,
Rămânând doar amintire.

Doamne–ţi fac o rugăciune,
Pentru sufletele lor,
Unde sunt, dă–le doar bine
Şi spune–le că mi–e dor.

poezie de Paul Constantin (27 august 2006)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Moş Nicolae

- În noaptea asta ghetele cu toc
Sub geamul dinspre curte să le laşi
Şi când se-aud în gerul aspru paşi
Să te întinzi cuminte lângă foc,

Pe blana albă, fără pijama,
Cu fructul sânului deschis spre cer
Şi când încep copiii leru-i ler
Moş Nicolae la fereastra ta

Se va opri să te admire nud
Şi-n gheata lustruită ca un far
Îţi va lăsa iubirea lui în dar...
Aşteaptă-mă că am pornit spre sud!

- Tiptil păşeşte moşul prin odăi
Să-mi lase în ghetuţe o nuia
Nu ştiu de-am fost cuminte... Vina mea
E c-am legat la sănii zurgălăi

De câte ori de tine mi-a fost dor,
De câte ori pe pragul nins de timp
Am râs sfidând gerosul anotimp
Şi am plecat spre nord. Un căprior

Am înhămat la gânduri, dar te rog,
În noaptea asta sfântă hai aici
Să-i fim iubirii îngeri şi complici
Când moşul va veni pe-un inorog.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii

Ionel, Gigi, tot cuminţi,
Sunt copii bine dotaţi.
Îi urmează pe părinţi
Şi fumează tot "Carpaţi".

epigramă de Nicolae David din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele mamei mele (poezie pentru copii)

Căutat... aurul este;
Diamantul... străluceşte;
Dar ca mama, nu-i nimic
Şi nume: nu pot să-i zic!

Eu i-aş zice... "Frumuseţe"
Suflet blând, plin de blândeţe;
Său i-aş zice... fără frică
Numele ei... de: "Mămică"!

Da, "Mămică", se numeşte
Şi cu mine se mândreşte,
-"Mămică": eu sunt un pui
Tu "Mămică", cum îmi spui?

- Eşti băiat, sau eşti fetiţă
Îţi pun numele... "Guriţă";
Şi vino... să te sărut
Căci eu mamă: te-am născut!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii, întoarceţi-v-acasă...

Stă mama tristă, suferindă,
Cu ochii ţintă la fereastră.
E singură rămasă-n tindă:
"Copii, intoarceţi-v-acasă...!

Pe tata l-am pierdut de mult,
S-a dus in lumea de apoi.
Cât si-a dorit dar n-a putut,
Să mai rămână lângă noi.

Din depărtări, rătăcitori,
Prin alte zări străine,
Voi mă-ntrebaţi adeseori
Dacă mai pot, dacă mi-e bine.

Cu glasul stins şi cu blândeţe,
Vă mint spunând că n-am nimic.
N-am nici durere, nici tristete,
N-aş vrea să suferiţi vre-un pic.

Mi s-au dus anii... au trecut.
Un gând cumplit m-apasă.
,, Nu zăboviţi atât de mult,
Copii, întoarceţi-v-acasă...!"

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!