Copii, întoarceţi-v-acasă...

Stă mama tristă, suferindă,
Cu ochii ţintă la fereastră.
E singură rămasă-n tindă:
"Copii, intoarceţi-v-acasă...!

Pe tata l-am pierdut de mult,
S-a dus in lumea de apoi.
Cât si-a dorit dar n-a putut,
Să mai rămână lângă noi.

Din depărtări, rătăcitori,
Prin alte zări străine,
Voi mă-ntrebaţi adeseori
Dacă mai pot, dacă mi-e bine.

Cu glasul stins şi cu blândeţe,
Vă mint spunând că n-am nimic.
N-am nici durere, nici tristete,
N-aş vrea să suferiţi vre-un pic.

Mi s-au dus anii... au trecut.
Un gând cumplit m-apasă.
,, Nu zăboviţi atât de mult,
Copii, întoarceţi-v-acasă...!"

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele absent

O să-nchid ochii, zic o rugăciune şi dorm apoi, că e târziu.
De tine nici o veste, eşti mort, bolnav, sau încă viu.
Nimic. Şi nici nu mai contează. În lumea ta n-am loc,
E plin. Să fii iubit, rămâi cu bine. Eu te-am dorit cu foc

Şi patimă arzând. Dar n-a fost decât vis. A fost la mine-n gând.
Eu doar aşa eram cu tine, şi nici măcar, fior plăpând.
Că de atins nu te-am putut, ai frică de blândeţe.
Tu nu ştii vorbe dulci, doar ură şi furie, rău, tristeţe.

Acum mai uit, ce bine. Nu eşti mereu prezent.
Curând vei fi din viaţa-mi, doar marele absent.
N-o să mai ştiu de tine, cum mult timp n-am ştiut.
Am vrut, tu nu, dar înţeleg... Nu s-a putut.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grijă-am avut, l-am dus la potcovar,
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

N-am îndrăznit ca să-l lovesc vreodată
Chiar dac-a fost mai nărăvaş sau tânt
Eu l-am iertat de fiecare dată,
Nimeni pe lumea asta nu e sfânt.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

-Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţul meu

E trist căluţul meu de la o vreme,
Citesc în ochii lui plini de blândeţe,
E tânăr şi-n putere, nu se teme,
Doar eu mă vait ajuns la bătrâneţe.

Grij-am avut, l-am dus la potcovar:
Picioarele să-l ţină, să nu-l doară,
Nu s-a schimbat, ce-i fac e în zadar,
Nu-i bucuros de soarele de-afară.

L-am ţesălat pe coama-i mătăsoasă,
L-am întrebat de are vreo durere,
L-am mângâiat pe fruntea lui frumoasă
Şi mi-a răspuns cu lacrimi în tăcere:

- Mă bate gândul rău şi nu mi-e bine,
Mai stai, aş vrea cu tine să rămân,
Mi-e teamă c-ai să pleci de lângă mine,
N-aş vrea să mai cunosc un alt stăpân!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen: Şi atunci, mama lui Luci, Diana... Nu mi-aş fi închipuit vreodată că ai iubit-o.
Traian: Am iubit-o?! La naiba! Încă o mai iubesc, Eugen! Enorm... Ca un nebun... Înţelegi acum de ce nu m-am căsătorit niciodată? Din cauza ei, desigur, altfel, n-aş fi avut nici un motiv.
Eugen: Dar a trecut atâta timp de atunci... Ar fi trebuit să-ţi refaci viaţa, să nu rămâi singur...
Traian: Nu, fără ea n-avea nici un rost; n-aş fi putut. Ştiu; lumea e plină de multe alte femei frumoase, nu e ea singura, dar pentru mine nici nu se pune problema alteia.
Eugen: De ce?!
Traian: De ce?! Pentru că eram mult prea îndrăgostit de ea, din cauza asta. Şi încă mai sunt. Nu reuşesc să mi-o scot din minte... Poate că dacă n-aş vedea-o zilnic pe aici, prin Institut... Dar nu, nici aşa n-aş putea-o uita sau înlocui cu alta... Mi-e imposibil!
Eugen: Dar ai avut o relaţie cu ea atunci.
Traian: Aş, relaţie... E deja prea mult spus. Amândoi eram mult prea tineri, naivi, visători, nişte copii. În plus, ea nu mă iubea deloc. Eu, desigur, mă aflam la polul opus; eram în stare să-mi dau viaţa pentru ea. I-aş fi pus lumea la picioare, aş fi mutat munţii din loc; aş fi făcut orice pentru ea. Se pare că nu era de ajuns. L-a preferat pe blond şi încă îl preferă, tot pe el. Pe atunci nu doar ea, ci şi mama ei, doamna Dana Dragomir. Eu ce eram?! Doar un elev al Institutului. Ce-i puteam oare oferi fiicei dânsei? Mai nimic! N-aveam casă, n-aveam maşină, n-aveam bani. Nimic... S-a împotrivit categoric unei relaţii între mine şi fiica ei.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindătorii

Ascultând câte-o colindă
ies în drum să văd copii,
am adus coşul în tindă
vreau să le dau jucării.

Îmi aduc aminte timpul
când eram copil în sat,
mergeam şi eu cu colindul
primeam mere şi păsat.

Uite cum trecură anii
şi privesc în ochii lor,
nu pot să cumpăr cu banii,
nici trecut, nici viitor.

Copiii sunt nişte îngeri,
pentru ei, viaţa există,
vreau să nu mai fie jale,
lumea să mai fie tristă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor rătăcitor

Rătăcit-am prin străini, dorul întristat m-apasă,
L-am rugat să mă ajute, vorba mi-a fost în zadar,
De izbelişte-am rămas, n-a ştiut că mie-mi pasă,
Liniştea mi-e părăsită, aş zâmbi o clipă doar.

Furişată dup-un nor luna n-a mai vrut să iasă,
Stelele n-au strălucire, au mai stins din lampadar,
Rătăcit-am prin străini, dorul întristat m-apasă,
L-am rugat să mă ajute, vorba mi-a fost în zadar.

Am să-l iert, nu-l iau în seamă, de el n-am să am habar,
La chemările adânci mă întorc din nou acasă,
Satul drag m-aşteaptă-n taină, mă îmbrăţişează iar,
Dulcea clip-a revederii bucuria îşi revarsă,
Rătăcit-am prin străini, dorul întristat m-apasă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada unuia ca tine

Nu sunt erou, dar nici vreaun vagabond,
Nu am iubit şi nici n-am fost iubit...
Mereu fost-am îndrăgostit,
Când prea roşcat, brunet, sau poate blond.

Nu am cules doar o singură floare,
Nu m-am oprit doar la frumos şi blând;
Ori mult am mers, ori mult prea stând,
Am cunoscut şi dulci şi-amare.

N-am fost vreun prototip care să-l placi,
Dorit, de nepătruns, fără s-aleg...
Tot de isteţ pe cât am fost de bleg,
Printre bogaţi şi printre săraci.

N-am fost văpaie, dar nici un invizibil
Şi am trecut prin vieţile a mulţi...
Lipsit fiind, le-am dat tot la avuţi
Văzut ca-nflăcărat, sau impasibil.

Nu sunt iubirea cuiva, cum n-am iubire...
Nu caut să mă vezi, sau să mă şterg.
Nu stau... dar poate nici nu merg,
La fel ca toţi şi unic prin trăire.

Mă poţi cunoaşte dacă te uiţi în tine.
Sunt genul cel iubit şi cel respins...
Pe cât de intangibil, cât cuprins,
Ascuns, sau la vedere, întru sine.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu întrebaţi !

Nu mai răspund la întrebări,
Răspunsuri n-am la ele ;
Le-am căutat în patru zări,
Dar cred că-s sus, la stele.

Nu pot nici eu să îmi explic
Lucruri nenumărate...
Nevolnic e omul şi mic,
Dar la vrea şti pe toate.

Nu ştiu de rostul pe pământ,
Ştiu cum doare iubirea...
Nu pot găsi nici un cuvânt
Să explic fericirea.

De ce alerg mereu s-adun
Comori nemăsurate?
În inimă n-am ce să pun -
Iubirea-i scrisă-n carte.

Nici nu pot şti ce drum e bun
De străbătut în viaţă...
M-aşez confuz sub un alun:
Iubire... vis... speranţă...

Nu mă-ntrebaţi, vă rog, nimic,
Ce-i rău sau ce e bine!
Vă dau dintr-un răspuns un pic:
Omul nu veşnic ţine!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (29 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu consider că un copil poate creşte sănătos din punct de vedere mental într-o familie în care şi mama, şi tata sunt de acelaşi sex. Eu nu am cum să cresc ca om dacă nu-mi fac o familie, dacă n-am copii, dacă n-am o soţie. Mă-mprăştii, aşa, în foarte multe direcţii. Şi homosexualitatea te duce în aceeaşi direcţie. N-ai cum să ai o relaţie stabilă fiind homosexual. Nu cred că ai cum.

citat din Bogdan Vlădău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N-aş avut în suflet mulţumire,
Decât acolo jos, printre mulţime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înţelese mai uşor
Şi oameni, cu iubire, să te-aştepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înţeles
Şi am avut ce pune-n el, să ţes.
Nici prea puţin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit să scriu,
Cât am simţit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Şi gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie

Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toţi anii ce trec, la toţi anii ce vin
Şi, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase poveşti ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Şi, cu gândul la tine, adorm greu şi plângând.

Aţi trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porţi de case şi.... sunam şi-apoi fugeam.
Când jucam şotron, pe-afară, până când se însera
Şi nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!

Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ţi plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viaţă i-am ceda, dacă am ştii
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.

Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a şti că acuma ne-am dori şi tu, şi eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în faţă ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

Mi-e dor de voi, părinţi din moarte,
Cu lacrimi bine vă cuvânt,
Şi uit că aţi plecat departe
Şi n-aveţi roaming, sub pământ.

Formez un număr, oarecare,
Întreb precipitat de voi,
Dar ştiu că mort e cel ce moare
şi nu mai vine înapoi.

Şi, vai, de-atâta timp încoace,
Vă chem şi-n visuri, să v-ascult,
Dar iarba pe morminte tace,
Cu număr desfiinţat demult.

Şi, dacă o să ţinem minte,
Probabil, când o fi să mor,
Am să vă caut în morminte,
Pe-un număr de interior.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karmă...

Tu ai venit când n-am visat,
Tu ai venit atuncea când
Să zbor din nou n-am mai sperat
Nici în cel mai romantic gând...

Tu ai venit cu gând curat,
Plin de-amintiri şi de dureri,
Căutând, cu sufletul, un sfat,
Să scapi de drama ta de ieri...

Eu te-am primit cu gând deschis,
Cu compasiune şi respect...
Ţi-am zis tot ce-am ştiut de zis,
Dorind "nedreptul" să-l îndrept...

Nici eu, nici tu, n-am vrut mai mult
Decât, cumva, să încercăm,
Ca într-al vieţii trist tumult
O oază liniştii s-aflăm...

Dar ce s-a întâmplat apoi,
N-am controlat, nici tu, nici eu...
A fost un vis peste-amândoi,
Din cerul tău, din cerul meu...

De fapt, o continuare-n vis
A unui ancestral trecut,
C-aşa, probabil, ne-a fost scris:
Să-l reluăm de la-nceput...

Căci, altfel, cum să explicăm
Că ne-ntâlnim în orice gând
Şi-n orice chip ne completăm,
Aşa deplin, aşa curând...

Da, cred că nu ai spus greşit,
Că "ne-am ştiut" fără să ştim...
Că-n altă viaţă ne-am iubit,
Chiar dacă nu ne amintim...

Că ne-am mai întâlnit, precis,
În alte vremi, cândva, cumva,
Şi-am fost eroii unui vis,
Care s-a rupt de undeva...

Dar karma e un verdict greu
Când vrea să dreagă-un vis stricat...
Şi-l reluăm, prin timp, mereu,
Din punctu'n care s-a sfăr'mat...

Vom fi sortiţi să ne iubim
Şi-n alte vieţi, neîncetat,
Până-mplinim acel sublim
Al karmei care ne-a legat...

poezie de Mariana Cruceru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai: Ah, Luci... Nu ştiu ce să-ţi spun... Dar zău că nu e bine!
Lucian: Off, da, ştiu că nu e bine. Dar ce pot face? N-am nici o putere. Sunt atât de neputincios... Şi atâţia ani pierduţi degeaba? Opt ani din viaţa mea, de iluzii, de speranţe, totul dus, din cauza lui Sid... Cine şi-ar fi putut imagina?! Bine, poate că şi eu am greşit, dar... Uff, mai bine făceam cum îmi spunea mama şi rămâneam acasă; renunţam la misiunea asta afurisită... Era mult mai simplu! Fără complicaţii inutile! Ce rost au toate astea?! Comandantul misiunii... Halal! Sunt jalnic!
Mihai: Uff, Luci... Zău, nu vorbi astfel!
Lucian: Dar cum altfel ai vrea să vorbesc? Când pierd totul printre degete? Când nimic nu-mi merge bine?! Situaţia îmi scapă de sub control. Încerc să mă amăgesc că încă aş avea vreo şansă, dar văd bine că mă amăgesc doar... Ce-mi rămâne? Nimic. Cu Lia n-am nici o şansă. Probabil n-am avut niciodată, doar aşa credeam eu...
Mihai: Ba ai, dar trebuie să-i vorbeşti. Să-i spui odată ce simţi pentru ea! Nu-i atât de dificil. Dacă eu am putut, cu Ly, nu văd de ce n-ai putea şi tu; mai ales tu, Luci! Zău aşa...
Lucian: Da, tu nu vezi ce ar putea fi atât de dificil; normal, pentru tine e greu de înţeles... Cum să-i spun?! De ce? Să mă refuze din nou? Să mă respingă, ca de fiecare dată? Pentru a câta oară? Ce folos?!
Mihai: Ah, de asta te temi tu?
Lucian: Păi, m-a respins de atâtea ori; nici măcar nu mai ţin minte de câte... Mi se pare normal să-mi spună, categoric, "nu"... Dar, nu contează. Mă retrag în rezervă, să n-o lăsăm pe Ly să aştepte prea mult.
Mihai: Da, bine, mergi. Mă găseşti tot aici.
Lucian: Tu, cu computerele astea... Nu poţi să stai mult timp departe de ele!
Mihai: Obişnuinţa, Luci. Obişnuinţa... Şi în plus, pasiunea!
Lucian: Bine. Revin imediat.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să le spui prea curioşilor tăi prieteni că, dacă o să mă însor vreodată, o voi face pentru că n-am putut avea altfel pe femeia pe care o doream. Şi până acum n-am dorit încă o femeie atât de mult ca să mă însor cu ea.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!