Moș Nicolae
Îmi amintesc cu nostalgie,
Pe vremi, copii, eram o droaie,
Când așteptam cu bucurie,
Să vină Moșul Nicolae,
Puneam la ușă, lustruite,
Tot peticite de cizmari,
Ghetuțe vechi și obosite,
Pe rând purtate de cei mari;
Nu mai conta, c-am fost cuminți,
Ori c-am făcut numai belele
Încărunțindu-i pe părinți...
În zori... găseam ceva în ele,
Covrigi și nuci, vreo trei praline,
Și totodat', afar', la ușă,
Sătui fiind... știa el bine(!)
Ne mai lăsa și-o nuielușă...
Numai c-aveam respect și teamă
De nuielușa respectivă,
Că, fără a băga de seamă,
Ea ne-a creat o perspectivă...
Ei, bine,-acum, la pensionare,
Ne amintim copilăria
Și chiar avem momente-n care
Ne-apucă, nene, nostalgia,
Văzând ce guvernanți năuci
Avem acum... și-avem o droaie!
Ce bâte sunt, și ce măciuci,
Că... plângem după Nicolae!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.