Cadouri de Crăciun...

Ce să ne dea, Sfântul, moşu'?
Dacă nu mai e nici pic,
au furat ce-a fost al nostru
şi-acum ne uităm peltic.

Ne uităm la mândrul soare
şi la bradul mult prea mic,
au luat minele de sare
şi-au luat totul pe nimic.

Ce să ne dea Nicolae?
Poate doar răbdări prăjite,
ambalate, câte-o laie,
la copii niciun grăunte.

Ce să ne dea fiecărui?
Să ne pună în ghetuţe,
dimineaţa fiecărui
este doar cu maţe fripte.

Doina spune adevărul,
ne văităm până murim,
unde Doamne! E toporul?
Să-i tăiem să le-amintim.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine suntem?

Uităm cine ne sunt strămoşii
Uităm de Mircea şi Ştefan
Uităm cine ne sunt străinii,
Uităm de lance şi duşman.
Uităm ce este Mioriţa,
Uităm de Adevărul sfânt,
Uităm ce-nseamnă conştiinţa,
Uităm de-al poeziei cânt.
Uităm colindele şi Plaiul,
Uităm părinţii, prea cărunţi.
Uităm să zămislim copii,
Şi pe sărman, şi pe flămând,
Şi pe cei morţi, şi pe cei vii,
Îi tot uităm pân–la mormânt.
Dacă uităm, dacă uităm,
Cine suntem, cine suntem...?

poezie de Ştefan Agachi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic fără DUMNEZEU!

De ce, Doamne, nu ne tuni prin minte?
Uituci, a rugăciune sărutăm prea rar
Trudite, palmele, prin care ştii, Slăvite,
Fărâma pâinii să ne-o dai, al vieţii dar.

De ce uităm, să ne-nclinăm spre mâna
Prin care ne storci apa, cu-al tău har?
În inima izvorului el scotoceşte vâna,
Zâmbind modest, de-i zici:"Ce fântânar!"

Şi-atât de păcătoşi, uităm chiar şi de Tine,
Când bucuriile n-au margini de şuvoi
Şi doar când sufletul adună-ntunecime,
Ne înălţăm spre Tine, să te-ngrijeşti de noi...

De ce prea des ne laşi de capul nostru,
Căci blasfemând ne credem bravi eroi,
Uităm ce este bun, care ne este rostu',
Uităm esenţialul:
Fără de tine, Doamne, n-am fi fost nici noi!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă n-am ghetuţe

Moş Nicolae, de la copii, am aflat
Că vei veni, aşa.... pe înserat
Şi vei lăsa în ghetuţe la toţi ce îşi doresc
De-atunci la asta mă tot gândesc....

Că eu n-am ghetuţe, doar bine ştii
Cum au pesemne, mulţi alţi copii
Eu am nişte încălţări...... uzate
Sunt din cârpă, mult purtate

Nici nu am părinţi, şi asta ştii
Aşa cum au ceilalţi copii,
Şi-atunci ghetuţe, cin-să-mi ia
Sărmana bunicuţa mea?

Tata în pădure într-o iarnă a murit
S-a dus s-aducă lemne şi viu n-a mai venit
Iar mama, săraca, a înnebunit pe loc
O viaţă fără tata, n-a conceput deloc.

Ne poartă acum de grijă draga mea bunică
E greu de când bolnavă-i scumpa mea mămică
Noroc c-avem două văcuţe.......
Dar n-are bunicuţa bani pentru ghetuţe.

Şi văd cum alţi copii, ghetuţe cremuiesc
Pentru Moş Nicolae, atent le pregătesc
Scuză-mi îndrăzneala, te întreb..... umil
La mine ai să vii? Şi eu doar îs un copil.....

Dar ştiu că tu Moş Nicolae, aduci şi vindecări
Voi renunţa la daruri, fără a avea frustrări
De-ai să-i aduci la scumpa mea mămică
Un pic de sănătate, s-ajute pe bunică......

poezie de Ionel Popa (6 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-i vis, poate nu

Nu se vede nimic în urmă,
poate doar gândul meu
care mai caută şi mai scurmă
în ce nu e, şi eu
veghez fereastra şi lumina
împrăştiată
ce-ncearcă să-mi ascundă suma
de altădată.

Îmi pare că nu s-a petrecut
din ce îmi amintesc
şi-mi pare că nici nu a trecut
şi poate doar citesc,
şi poate totul e-o poveste
ce-a poposit în gând,
când mai visam şi eu vreo,, cheste"
pe rând din când in când.

Poate-s nebun sau poate totul
se-ntâmplă-atunci când dorm...
O să aştept până când Domnul
mă va trezi din om...

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător a felului în care trebuie construit socialismul! Este treaba fiecărui popor, şi noi considerăm că pentru a aşeza relaţiile dinttre ţările socialiste, între partidele comuniste, pe baze cu adevărat marxist-leniniste, trebuie odată pentru totdeauna să se pună capăt amestecului în treburile altor state, altor partide!

Nicolae Ceauşescu în Discurs cu ocazia invadării Ceoslovaciei de către trupele ruseşti, 21 august 1968
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp de uitare

Uităm să fim buni,
Uităm să fim veşnici,
Uităm să fim fericiţi,
Uităm să fim liberi,
Uităm să fim oameni,
Uităm să fim uitare,
Tăceri nemuritoare,
Uităm să fim noi.
Uităm să fim!

poezie de Traian Vasilcău din Regăsit în Cer (2009)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi

Ce mult ne stăpâneşte Astăzi
de parcă nici n-a fost vreun ieri
şi parcă nici n-ar fi vreun mâine
— ci-i numai Astăzi-de-dureri
sau numai Astăzi-de-plăcere
de încântare şi belşug —
— uităm de Ieri cel ca un leagăn
şi Mâine, cel ca un coşciug...

Uităm de Ieri, uităm de Mâine
cum n-ar fi fost sau n-ar mai fi
şi stăm robiţi de Astăzi numai
de parcă-i Timpul tot, o zi.

Uităm, uităm... Dar şi-Astăzi trece
ca alte zile mii şi mii
ce pierdem azi, sau credem veşnic
sunt — mâini — păreri de rău târzii.

... O, nu fi prea robit de Astăzi
nici prea zdrobit, nici prea-ncântat
Prezentu-i scurt, iar Viitorul
necunoscut şi neaşteptat.
Ci pleacă-ţi inima, mai bine,
smerindu-ţi-o spre Dumnezeu
că-n El e liniştea deplină
dincolo de uşor sau greu.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu a venit Moş Nicolae la mine...

Am fost copil? Eu nu-mi aduc aminte
N-aveam ghetuţe pentru Moşul Nic
Şi eram dintre toţi cea mai cuminte,
Dar, Moşul, mie, nu mi-a dat nimic.

Nici nu l-am aşteptat vreodată-n seară,
Nici dimineaţa nu l-am aşteptat.
Ştiam că pe la noi n-o să apară,
Sătul de-al mamei permanent oftat.

Doar se oprea la uşa încuiată,
Dar nicio bucurie n-auzea.
Doar lacrima măicuţei blestemată
Pe pragul ros de carii tremura.

''Aici nu sunt copii, plec mai departe,
Că de-ar fi fost, aş fi ştiut precis''.
Aşa gândea Moş Nicolae-n noapte
Eu l-am văzut pe Moşul, doar în vis.

Venea cu haine şi cu ciocolată
(Din vis nu aş fi vrut să mă trezesc)
Fiind copil, eu, gustul, niciodată
Nu l-am simţit şi poate că greşesc,

Acum, când mai ascund câte-o bomboană
Şi ca o hoaţă mă desfăt cu ea.
Dar am rămas de-atunci cu-această toană,
Doar mamei, de-aş avea-o,-acum, i-aş da.

Nici azi n-aştept, să-mi vină pe la poartă-
E linişte în casă ca şi-atunci.
Copilul trist din mine mai aşteaptă...
-Moş Nicolae-n mine să arunci

Cu anii ce s-au dus pe negândite,
Aşa, ca o părere au plecat.
La uşă sunt ghetuţe lustruite,
Pe care necopilul le-a lăsat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se pare că nu uităm nimic din tot ce a fost esenţial în viaţa noastră. Uităm doar detaliile.

Octavian Paler în Convorbiri cu Octavian Paler
Adăugat de iulia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-a fost nu se mai poate...

mi-e dor de tine draga mea,
mi-e dor de-a noastră tinereţe,
de focul care ne ardea,
de tot ce azi nu ne mai este

e totul vis şi nu mai ştiu,
de-a fost vreodată a mea poveste,
la ceasul ăsta de târziu,
îmi deapăn totul şi nu-mi tace,

mă doare trupul de-amintiri,
mă dor săruturile tale,
le simt şi-acuma fir cu fir,
pe iarba bătrâneţii goale

mi-e dor de tine draga mea
şi-acum adorm în gând cu tine,
e mult de-atunci şi aş mai vrea,
să-ntoarcem timpul care vine

dar ştiu că totu-i fără rost,
căci timpul ăla e departe,
e mult de-atunci şi-aşa socot,
ce-a fost atunci nu se mai poate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe bună dreptate, politicienii sunt la ora actuală dispreţuiţi. Ceea ce uităm de multe ori este că ei n-ar fi putut ajunge unde sunt dacă nu i-am fi crezut, dacă nu le-am fi luat de bune promisiunile, dacă nu ne-am fi lăsat păcăliţi. Dacă nu i-am fi votat.

Radu Paraschivescu în Cum gândesc politicienii (Cum? Gândesc politicienii?!) (iunie 2016)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd şi plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, eşti prea important
şi eşti mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aştept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aştept tăcut poate prea gândită,
o aştept să ştii până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau şi eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii şi omul cel bun!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii care uităm

Atât de sus mă urci, visând,
Că totul pare foarte mic,
Privesc în jos, înţelegând,
Cum fără Tine... nu-i nimic!

Şi mă întreb de ce contăm,
Când ai putea şi fără noi?
De ce accepţi să existăm,
Acum şi-n ziua de apoi?

De ce ne ierţi şi ne ajuţi,
Chiar şi atunci când nu putem?
Ştiu bine Doamne, suntem mulţi,
Ce te-am pierdut... sau nu te vrem

Dar totuşi încă ne mai ţii
În braţe, când nu merităm,
Ne dai suflarea, să fim vii,
Cu toate că-n păcate stăm

Atât de mare-i voia Ta
Ca noi să devenim mai buni,
Să fim copiii ce vor vrea
Doar binele acestei lumi

Am să te rog... ne iartă iar!
Răbdare ai... mai încercăm,
Nu suntem Doamne în zadar,
O ştim prea bine... dar uităm

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdări prăjite

Pătrăţel de dimineaţă
Plecă c-un pisoi la piaţă.
Hopa sus!... Sări bordura
Şi trecură bătătura.

Pisoiul ţinea gentuţa
Cusută de Măriuţa
Cu fir roşu de mătase
Şi tortiţele de oase.

Cum mergeau grăbiţi prin piaţă
După lapte şi îngheţată
Nu ştiu cum de s-a-ntâmplat
Că gentuţa le-au furat.

Ceva mai târziu, în jos,
Unul gras rodea un os.
Alte mâţe sclifosite
Învârteau răbdări prăjite.

Cel mic se lingea pe bot
Când văzu cartoful copt,
Dar cu vorbe iscusite,
Mănânci şi răbdări prăjite.

poezie pentru copii de Camelia Opriţa din Volumul – Povestiri şi Poezii la Castelul Regelui, publicată de revistele: Spatii culturale, Constelaţii diamantine, Boem@...
Adăugat de Mircea Monu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i iubim pe acei copii

Să nu uităm de acei copii
Cu sufletul frumos, dar firav
Ca puful de păpădii,
Să-i iubim pe acei copii!

Căci ei sunt singuri,
În lumea asta mare
Şi au nevoie de-o mângâiere,
De-o dulce sărutare.

Ei au inimile îndurerate,
Căci nu au nici soră, nici frate,
Nici tată sau mamă,
Nici nu ştiu cum îi cheamă!

Să nu uităm de acei copii,
Că sunt şi ei oameni,
Nu sunt stafii!
Să iubim aceşti îngeri vii.

poezie de Vladimir Potlog (24 noiembrie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul se învârte în jurul fiecărui suflet. Ochii văd straturile de pământ depuse, cu dioptriile la care au muncit toată viaţa, mult prea personal. Fiecăruia dintre noi i se refuză câteodată felul doi sau desertul. Fiecare îşi strânge lacrima pe obraji, ca şi cum n-ar mai exista mări sărate pe lume, în atâtea suflete. Fiecare crede că nu există cruce mai grea decât cea pe care o poartă atunci când, în luptă, nu câştigă podiumul, după prima lovitură. Uităm prea des că există oameni în afara cutiei în care ne zăvorâm credinţa. Uităm de mâna întinsă, de războiul din fiecare suflet, de neputinţa întinsă pe stradă, lângă canal, ca să fie cald. Îmbrăţişăm rar, uitând de cei care nu au mâini pentru îmbrăţişare. Sărutăm din tic, uitând de cei care nu au pe cine să sărute. Existăm doar în universul nostru..... Ne luptăm. Cu noi înşine. Nu contează ce e în afară. Milităm pentru dreptul nostru, uitând de cei care nu au nici a zecea parte din ce ni s-a dat nouă, fără să cerem...... Fii om! Dăruieşte! Iubeşte! Crede! Şi nu uita niciodată de cei care n-au avut timp să crească.

citat din Gabriela Chişcari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă timpului uitării

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm mereu, în fiecare zi,
Uităm că se trăieşte, că se moare...
Uităm de-un timp, cu fiecare ceas,
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă.

Uităm c-avem părinţi, c-avem copii,
Ca un ecou ne pierdem în uitare
Şi nelăsând în urmă mărturii,
Pierim tăcut, ai nimănui, în zare.
Ne întrebăm de ce, călătorind,
Am coborât pe trepte de uitare,
Dar sentimente rând pe rând ne mint,
Iar noi vedem zadarnic cum se moare.

Şi viaţa ne acoperă-n uitare,
În vălătuci de fum şi teorii,
Oglinzi de ape şi oglinzi de soare,
Tăcere, axiome, reverii.
E universul un ocean de stele
Şi omenirea-ntrânsul se revarsă,
Ne cheamă şi ne plânge şi ne cere,
Ne-aşteaptă la întoarcerea acasă.

Uităm mereu, în fiecare zi,
De timp şi de visare, de tristeţe,
La tâmple albi cândva ne vom trezi,
Târziu, în ninsa noastră bătrâneţe.
Uităm de-o bucurie trecătoare,
Uităm să fim mai oameni, să zâmbim,
Alunecăm haotic în uitare
Cu sufletul prin noapte hoinărim.

Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm a fi cu fiecare ceas,
Ne soarbe-n timpuri val de întristare,
Nimic în lume nu ne-a mai rămas.
Unde-i beţia visului în care
Ne înălţăm cu fiecare zi
Un fluture căutăto de soare?!
Oh, niciodată nimeni nu va ştii!

Uităm de-un timp cu fiecare ceas,
Trăim în deşteptare şi-n iubire...
Spre a uita, nimic n-a mai rămas,
Căci am uitat chiar şi de fericire.
Biet reumatic, tâmple de ninsori
Ţi-acoperă potecile spre soare
Şi uiţi cum se trăieşte deseori,
Dar vezi în jur, adesea, cum se moare.

Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă...
Din cioburi de clepsidră ne-ntrupăm.
Uităm a fi... nefericită soartă!
Uităm să plângem şi să existăm...
De ce uităm?! Un semn de întrebare –
Scrtcircuit de neuroni... De ce?!
De ce se uită şi de ce se moare?
De ce mai luminează stelele?!

Că prea puţin din viaţă ne-a rămas,
Incontestabil, ştie fiecare
Şi bate în perete-acelaşi ceas
Acelaşi imn uitat de deşteptare.
Bate un clopot undeva-n înalt,
Ori e un tunet străbătând pământul...
În călimară curge repetat,
Uitând de câte-n lume sunt, cuvântul.

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă
Şi din iertare-adesea învăţăm
Că a uita e omenesc... Vreodată
N-ar fi de-ajuns durerea s-o uităm.
Că ochiul plânge, n-ar mai fi uitare,
Că doliul trece-n valuri de tristeţi...
E secetă în suflet... De ce oare
Mereu, Mărite Doamne, Tu ne cerţi?!

Doar Dumnezeu nu uită, ci ne iartă,
Că prea puţin din viaţă ne-a rămas
Şi sufletul ni-i o clepsidră spartă,
Uităm de-un timp cu fiecare ceas.
Uităm că se trăieşte, că se moare,
Uităm mereu, în fiecare zi
Şi viaţa ne acoperă-n uitare...
Uităm c-avem părinţi, c-avem copii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abstract

Sub păcate toţi picăm
luând cu noi marea iubire,
clipele de fericire
prea devreme le uităm.

Ne apare un punct gol
şi se face tot mai mare,
crescând până-n disperare
cu răceala unui pol.

Cu păcatele murim
şi n-am terminat povestea
nopţi întregi stăm cu tristeţea.
şi am vrea să repetăm.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!