Am fost o străină toată viaţa, condiţie pe care o accept pentru că n-am încotro. Am fost adesea obligată să plec, rupând legături şi lăsând totul în urmă, pentru a o lua de la început în altă parte; am rătăcit pe mai multe cărări decât pot să îmi aduc aminte. De atâtea despărţiri mi s-au uscat rădăcinile şi a trebuit să produc altele, care, lipsindu-mi un loc geografic în care să le înfig, au crescut în amintire; dar, atenţie, memoria e un labirint unde stau la pândă minotaurii.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de o vârstă

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Ar fi trebuit să fii un cerc subţire,
dar n-ai fost, n-ai fost aşa.
Ar fi trebuit să fiu un romb subţire,
dar n-am fost, n-am fost aşa.

Iarbă, pietre, arbori, păsări,
voi sunteţi cu totul şi cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec
şi îmi pare că visez.

Totul ar fi trebuit să fie sfere,
dar n-a fost, n-a fost aşa.
Totul ar fi trebuit să fie linii,
dar n-a fost, n-a fost aşa.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt din sudul Spaniei. Am trăit acolo toată viaţa urmărind un vis care m-a adus în final la Hollywood. Însă pentru a face asta, a trebuit să mă despart de oraşul meu, de stilul meu de viaţă, de prieteni şi de familia mea. Înainte de a veni la Hollywood, m-am mutat întâi la Madrid, unde mi-am făcut noi prieteni cu care mă simţeam foarte bine. Apoi a trebuit să trec peste o nouă provocare şi m-am despărţit şi de Madrid, pentru a pleca spre un alt loc. Cred că aceste despărţiri au fost cele care m-au marcat cel mai mult.

citat din Antonio Banderas
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama mea avea o singură ciudăţenie

Mama mea avea o singură ciudăţenie,
nu judeca niciodată greşit,
ea era întotdeauna unde trebuie să fie
şi făcea exact ceea ce trebuie să facă
la momentul cel mai potrivit,
mai precis decât cel mai bun ceasornicar.
De aceea totul fiind atât de exact,
eu nu am nici o amintire specifică despre ea.

Absent, stau în amfiteatrul lumii
Sunt invitat să vorbesc în memoria ei
Dar eu pot să spun foarte puţin despre ea
Eu sunt ca un comedian cu o singură replică
şi uit mereu detaliile despre ea.
De aceea stau surprins, mut şi privesc în jur lumea asta
snoabă, cinică, curioasă şi plictisită
adunată ca o colectie de lei din savană.

Dar cineva continuă sa mă întrebe
cine a fost mama mea şi ce a făcut
şi cât de diferită este de ceilalţi din familia mea.
Dar mama mea nu a distrus nimic,
nu a luptat cu nimeni, nu s-a judecat cu nimeni,
nu a fost prizonierul nimănui
şi a făcut politica fără nici o politică.

Deci eu nu îmi aduc aminte nimic deosebit de mama mea.
Ea a fost mama mea şi atât
şi nu astepta ordine de la altcineva.
Ea nu a reclădit nimic
pentru ca ea nu şi-a distrus lucrurile
şi nu s-a luptat cu cei din jurul ei.
A muncit mereu pretinzând că nu munceşte niciodată
şi s-a reinventat pe ea însăşi de câte ori era nevoie.
De aceea eu nu îmi aduc aminte exact ce a făcut mama.

Multimea asta curioasa stă încă în amfiteatru,
plictisite fiare, gata să mă sfâşie.
Eu demult mă vreau plecat,
dar nu sunt lăsat să părăsesc amfiteatrul.
Mama mea avea o singură ciudăţenie:
lipsa de orice ciudăţenie.
De aceea uitate unele de altele,
memoria, limba si inima mea stau să mărturisească
nerecunoscători lilieci, distraţi şi aiurea
ignoranţa mea depre mama.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost olimpic naţional la fizică şi la chimie. Am o colecţie impresionantă de brevete de chimia odorantelor, datând de la finele secolului al XIX-lea, iar aceste încercări de sinteză s-au rezumat la reproducerea sau amendarea unor procedee cunoscute, atunci când materiile prime erau accesibile. Totul a început de la un lucru extrem de simplu - lipsa moleculelor care azi se află pe orga mea de parfumuri. Neavându-le, pentru că nu se fabricau în România, iar importul era o utopie, a trebuit să sintetizez o parte din ele. Aşa mi-am făcut o bibliotecă olfactivă şi mi-am antrenat memoria. Industrial nu puteau fi produse în România, pentru că un brevet nu spune totul, iar molecula în sine sau tehnologia e protejată.

citat din Octavian Coifan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spus multe despre Veronica Micle, inclusiv faptul că a fost o curvă. Dar în afară de ea, n-am auzit de vreo altă femeie uşoară care să fi scris versuri atât de frumoase. Nu se ştie dacă Eminescu ar fi fost cel pe care-l cunoaştem astăzi fără acest drac care-i strica viaţa, dar care, de fapt, îl îmbia la creaţie. E greu să găseşti în toată opera lui Eminescu un loc unde nu-i fie şi o adiere din această imagine a Veronicăi Micle.

Eugen Doga în Adevărul (13 august 2013)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa meschină

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confuzie

Aduc adesea deasupra mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu mi-aş putea dori
Decât să fiu:
O umbră…

Fără să las o urmă
Paşii mei se-ndreaptă spre incert
Şi vag şi tot mai vag
Mă simt ca o nălucă pe nesfârşitele cărări
Înţepenită-acut de-un straniu vis
De-o altă umbră nevăzută
Mă regăsesc în vastul labirint albastru
Căutând o umbră a unui fir de rai…

Aduc adesea-n faţa mea
O umbră…
Şi-adeseori nimic nu m-ar putea salva
Decât să fiu:
O umbră…

poezie de Cristina Litoiu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfred Moir

De ce n-am fost devorat de dispreţ
Şi n-am putrezit în indiferenţă
Sau în revoltă neputincioasă ca Indignation Jones?
De ce, cu toate păcatele mele,
N-am avut soarta lui Willard Fluke?
Şi de ce, deşi mi-am făcut veacul la barul lui Burchart,
Ca un fel de momeală a casei pentru a convinge clienţii
Să cumpere alcool, patima băuturii
A căzut pe mine ca o ploaie care spală totul,
Lăsând sufletul meu uscat şi curat.
Şi de ce n-am ucis un om, cum a făcut Jack McGuire?
În schimb, am acumulat puţine în viaţă –
Totul se datorează unei cărţi pe care am cumpărat-o cândva.
Dar oare de ce m-a dus la Mason City
Unde am avut şansa să o văd în vitrină,
Tentându-mi ochii cu coperţile ei aurii?
Şi de ce a răspuns sufletul meu acelei cărţi,
Pe care de atunci o recitesc mereu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jean: N-am să uit niciodată replicile alea celebre din filmul ăla pe care l-am privit împreună în ziua în care făcusem prima oară dragoste.
Jenie: Dar noi n-am fost niciodată împreună la un film. Singura dată când te-am rugat să mergem era în ziua în care tocmai făcusem a opta oara dragoste cu şeful tău. Te-am sunat, iar tu mi-ai răspuns scurt că nu poţi vorbi, că eşti la un film cu şefu'. Iar când te-am întrebat de ce nu se aude niciun sunet, mi-ai spus că e un film mut, cu Charlie Chaplin.
Jean: Ah, da! Filmul într-adevăr era mut, dar în acelaşi timp foarte expresiv. Oare de ce îmi aduc aminte numai de lucruri care îmi lipsesc?
Jenie: Mâine vei mai avea o amintire duioasă, pentru că eu azi plec, şi pentru totdeauna.

replici din piesa de teatru Acţiunea are loc pe lumea asta, scenariu de Sergiu Burcă
Adăugat de Oana Camelia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii stau la capete de poduri

trăim de-o vreme numa' în coduri
ca un boxer intrat în clinci
toată viaţa tragi în chingi
dar nu trecem dincolo de poduri

eu te detest, tu mă urăşti
care truc şi care trac
ar mai putea veni de hac
comandorilor de găşti?!

atmosferic ori geografic
cod de ploaie, cod de frig
la orizont un biet covrig
măreşte hărmălaia în trafic

cheia n-a fost o deviză,
trandafirul sau săgeata
ne-au împotmolit şi gata:
că nu mai ieşim din criză!

c-a fost rău sau c-a fost bine
ne-am săturat de-atâţia... escu
iar la urmă ne-am ales cu
ce să mai zic, ştiţi voi cu cine!

trăim de-o vreme numa' în coduri
ce să faci să te fereşti
cu noroiul din fereşti
şi lupii care stau la capete de poduri?

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mori de vânt

Stai şi lupţi cu morile de vânt
Se pare că nimeni nu vrea să înţeleagă
stau citesc cugetând şi ascultând
Cum toţi citesc gândesc şi se întreabă

Asta este viaţa pe care am căutat-o?
Asta este viaţa pe care o dorim?
Este mai bună decât pe care am lăsat-o
Este acea viaţă pe care am crezut că o găsim?

Răspunsul foarte probabil va fi nu.
Ne aşteptam la mult mai mult decât ce am primit
Dar cat din tot ce este poţi să spui că ai fost tu
Vinovat că nu ai primit ce ai găsit

Pleci într-un sistem sperând că va fi totul diferit
Dar te plângi continuu că nu este cum a fost
Spunând că totul ce a fost era greşit
Şi vei găsi în altă ţară al tău rost.

Acum că vezi că nu este simplu să pleci în altă ţară
Ce crezi că nici înapoi nu ai unde te duce
Aici chiar ninge cat că este vară
Şi nu ai umeri seduci al dorului iei cruce

Eu mă opresc să scriu deoarece sunt trist
Mai bine stau şi tac al dracului din gură
Deoarece mă simt ca al tumori chist
Tot dau şi dau ca baba zi de zi din gură

poezie de Robert Botsch
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Samuel Gardner

Eu care aveam în grijă sera,
Iubitor de copaci şi de flori,
Am privit adesea, în viaţă fiind, ulmul umbros,
Măsurându-i cu ochii coroana generoasă
Şi ascultând voioşia frunzelor
Care, cu tremur, se strigau unele de altele
În tandre şoapte eoliene.
Rădăcinile îi crescuseră atât de larg şi de adânc
Încât solul dealului nu-i putea refuza nimic
Din comorilor sale, îmbogăţite de ploi
Şi încălzite de soare;
Dimpotrivă, le ceda cu totul rădăcinilor viguroase,
De unde, în vârtej, erau atrase către trunchi
Şi apoi de ramuri, intrând în frunze,
Pentru ca de acolo briza să prindă viaţă şi să cânte.
Acum eu, locuitor în pământ, pot să văd
Că ramurile unui copac
Nu sunt mai mari decât rădăcinile sale.
Şi atunci, cum sufletul unui om
Să fie mai mare decât viaţa pe care a trăit-o?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întrebam cu o curiozitate resemnată, cum de nimeni nu a reuşit să desluşească strigătul disperat din şoapta mea? De câte ori ar fi trebuit să mai mor, în fiecare zi, pentru ca cineva să poată observa că sunt viu? Ce veşminte ar fi trebuit să port, ce zeghe slinoase, pentru ca cineva să vadă, în sfârşit, că nu sunt decât un prizonier, un proscris, un condamnat la moarte de la care nu mai auzi altceva decât zăngănitul macabru al lanţurilor? Ce cuvinte ar mai fi trebuit să folosesc pentru ca să le deschid mintea celorlalţi, pentru a le arăta cum libertatea lor îmi este închisoare rece, întunecată şi umedă? Ce ar fi trebuit să mai fac pentru ca ei să se dumirească, în cele din urmă, că sunt altfel, că nu aveam cum să rezist prea mult timp în turma în care m-am trezit pe neaşteptate?
Cam care ar fi fost preţul răscumpărării aripilor cu care am fost înzestrat? Cât ar fi trebuit să plătesc pentru a mi se lua plasturele de pe gură, cătuşele de la mâini şi lanţurile de la glezne? O melodie, două, trei, zece, o sută? Un roman, două, cinci? O sută de poezii sau o mie? Câte piese de teatru şi câte eseuri? Oare câte vieţi mi-ar trebui pentru a putea plăti preţul eliberării mele?

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XXXIII
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către care depărtări?

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntorcere ne poartă?

Ochii bine nu-i deschidem,
Vai! Ce multe-avem de spus...
Când cu viaţa ne deprindem,
Tocmai viaţa ni s-a dus.

Facem treburi zgomotoase,
Toată lumea să ne ştie,
Pe când doar un pumn de oase
Vom lăsa pentru vecie.

Cei ce-i ţin în viaţă gura,
Faurii de gălăgie,
Spun că vor schimba natura,
Frunze-albastre-n pomi să fie.

Dar eu tac şi stau de-o parte,
Las a lor totul să fie.
Ştiu că gurile sparte,
Nu pot dăinui-n vecie.

Neştiutele cărări
Şi-ale zilelor soartă,
Către care depărtări
Fără-ntoarcere ne poartă?

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
- Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Privesc cu uimire în sufletul meu
şi lucruri de care nicicând n-am ştiut
se-arată zâmbindu-mi, spunându-mi că eu
sunt cel ce le-adună din necunoscut.

Sunt multe, şi-apar pe măsură ce merg
cu gândul, uimit, pe ciudate cărări,
ce par diafane şi-n urmă se şterg
pierzându-se, parcă, spre alte-aşezări.

Sunt locuri ştiute, cu cerul aprins,
înaltul e sacru. Ciudatul decor
mă cheamă, m-atrage, spre el sunt împins
iar pasul mi-e sigur şi încrezător.

Sunt altele-nchise sub cer mohorât
din care răzbate un aer închis,
secrete ascunse în loc zăvorât
din partea de suflet pierdută-n abis.

Parcurg, cu uimire, un vast labirint
prin care demult n-am mai fost şi ascult
o muzică nouă, un clinchet de-argint
ce-acoperă totul şi-apare-n tumult.

E-aproape ieşirea din sufletul-vis,
îţi văd ochii umezi ce-aşteaptă să ies,
priveşti înspre sufletul proaspăt deschis
prin poarta la care doar tu ai acces.

Aleg amintirile-n care-am crezut:
o inimă care pe buze-a pulsat,
un dans ce se termină cu un sărut,
-Iubito, de-ai şti ce frumos am visat!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au spulberat

S-au spulberat atâtea ceasuri rele,
Ce parcă nu au încetare,
S-au spulberat visele mele,
Sau poate şi asta mi se pare?

S-au spulberat razele clare,
Care mi-au năpădit cândva privirea,
S-au spulberat zilele care,
Am rătăcit simţind mâhnirea?

S-au spulberat zările-nalţe,
Spre care eu zburam mereu,
S-au spulberat şi multe alte,
Pe care nu le mai ştiu eu?

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima mea amintire din Chile este o casă pe care n-am cunoscut-o. Este protagonista primului meu roman, "Casa spiritelor", unde apare în rolul conacului familiei Trueba. Familia asta fictivă seamănă alarmant de mult cu cea a maică-mii; eu n-aş fi putut inventa personaje ca acelea. În plus, nici nu era necesar, cu o familie ca a mea, n-ai nevoie de fantezie.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!