Samuel Gardner

Eu care aveam în grijă sera,
Iubitor de copaci şi de flori,
Am privit adesea, în viaţă fiind, ulmul umbros,
Măsurându-i cu ochii coroana generoasă
Şi ascultând voioşia frunzelor
Care, cu tremur, se strigau unele de altele
În tandre şoapte eoliene.
Rădăcinile îi crescuseră atât de larg şi de adânc
Încât solul dealului nu-i putea refuza nimic
Din comorilor sale, îmbogăţite de ploi
Şi încălzite de soare;
Dimpotrivă, le ceda cu totul rădăcinilor viguroase,
De unde, în vârtej, erau atrase către trunchi
Şi apoi de ramuri, intrând în frunze,
Pentru ca de acolo briza să prindă viaţă şi să cânte.
Acum eu, locuitor în pământ, pot să văd
Că ramurile unui copac
Nu sunt mai mari decât rădăcinile sale.
Şi atunci, cum sufletul unui om
Să fie mai mare decât viaţa pe care a trăit-o?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile noastre sunt de două feluri şi anume: unele sunt acţiunile sufletului, altele sunt pasiunile sale. Acelea pe care le numesc acţiunile sale sunt toate voinţele noastre, fiindcă noi experimentăm că ele vin de-a dreptul din sufletul nostru şi par a nu depinde decât de el. Dimpotrivă, se pot în general numi pasiuni, toate felurile de percepţii sau cunoaşteri care se află în noi, din pricină că adesea, nu sufletul nostru le face ceea ce sunt şi pentru că întotdeauna el le primeşte de la lucrurile care sunt reprezentate de ele.

Descartes în Pasiunile
Adăugat de Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Russel Kincaid

În ultima primăvară pe care am trăit-o de atunci,
În acele ultime zile, am stat în livada pustie,
De unde, dincolo de câmpurile verzi, se văd sclipind
Dealurile de la Miller's Ford,
Reflectând la mărul
Cu trunchiul uscat şi cu crengile crăpate şi chinuite
Pe care, pe alocuri, se iţeau frunze
Şi flori delicate,
Menite să nu devină niciodată fruct.
Acolo eram şi eu, cu spiritul închis
De carnea pe jumătate moartă, cu simţurile amorţite –
Dar încă gândind la tinereţea mea şi la tinereţea pământului,
La felul în care înfloresc fantome, sclipind palid
Peste ramurile fără de viaţă ale Timpului.
Visând despre primăvară şi despre tinereţe roditoare,
Am căzut în ciclonul
Care m-a aruncat din îmbrăţişarea sufletului
Acolo unde nu există nici lume şi nici cer.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

Mi-am întins rădăcinile pe sub pământ
Ca să se prindă de mâini cu ale tale.
Voiam să îţi dăruiesc bucurie şi sevă,
Ca să îţi scoţi coroana superbă din penumbra în care se afla.

Tu, însă, îmi căutai rădăcinile doar în vis.
Cănd te trezeai, te lăsai devorat de cioturi seci.
Te-ai încăpăţânat să rămâi trist
Şi să mă laşi tristă.

poezie de Andra Constantinescu (6 septembrie 2021)
Adăugat de Andra Constantinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să luăm un arbore: el posedă rădăcini, trunchi şi ramuri. Rădăcinile trimit energia pentru a apărea frunze, flori şi fructe. Rădăcinile nu se văd, dar ridicaţi-le şi s-a terminat cu ceea ce se vede. Tot ceea ce se vede este rezultatul a ceva invizibil care este foarte bine ascuns.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dow Kritt

Samuel vorbeşte mereu de ulmul lui –
Dar nu trebuia să mor pentru a învăţa despre rădăcini:
Eu, care sap toate gropile din Spoon River.
Priviţi ulmul meu!
Provenind dintr-o sămânţa bună,
Plantat la timpul potrivit,
Moare începând de la vârf:
Nu din lipsa de viaţa, nici de fungus,
Nici distrus de insecte, cum crede clopotarul.
Uite-te, Samuel, unde rădăcinile au ajuns la piatră
Nu pot pătrunde mai departe.
Şi asta în timp ce vârful copacului
Se istoveşte şi moare – Încercând să crească.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre viaţă

Viaţa mi-a împodobit sufletul cu lauri de bucurie şi de fericire,
Dar a sădit în mine şi ramuri de furie şi de ură.
Uni spun că este bine să trăieşti în nemurire.
Eu ştiu însă că viaţa, nu-i decât o aventură.
Nici când laurii se usucă şi sufletul moare,
Ei nu pot să înţeleagă că nu există nemurire.
Atunci când şi ramurile de furie şi de ură se ofilesc de soare,
Şi noi vom realiza că viaţa este şi-o cruntă amăgire.
Când laurii de bucurie şi de fericire îşi pierd culoarea verde,
Când ramurile de furie şi de ură nu mai cresc,
Atunci vom înţelege că viaţa ni se pierde,
Şi că trăirea în natură este un dat dumnezeesc.
Deşi laurii sunt ramuri şi ramurile pot fi lauri,
Bucuria şi fericirea, cu furia şi ura nu se înfrăţes.
Chiar dacă împreună se înalţă ca un stol de grauri
Către Dumnezeu-Tatăl şi raiul său ceresc.

poezie de Dumitru Delcă (6 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ida Frickey

Nimic în viaţă nu îţi este niciodată cu totul şi cu totul străin:
Eram o fată din Summum, fără nici un ban,
Care într-o dimineaţă a coborat din tren în Spoon River.
Toate casele stăteau în faţa mea cu uşile închise
Şi cu perdelele trase;
Nu aveam loc sau parte în nici una din ele.
Şi am trecut de plantaţia bătrânului McNeely,
Cu castelul ei din piatră împrejmuit de grădini şi de ziduri,
Unde erau lucrători şi paznici;
Proprietate pe care Comitatul şi Statul însuşi
O garantaseră stăpânului cel mândru.
Era cald, eram flămândă şi am avut o viziune:
Am văzut un foarfece imens
Proiectat de pe cer, ca raza de lumină a unui proiector,
Care tăia castelul şi plantaţia în două, cum ai tăia o draperie.
Apoi, ajunsă la "Commercial" am întâlnit un om
Care mi-a făcut cu ochiul –
Era fiul lui McNeely.
El s-a dovedit a fi veriga în lanţul către titlul de proprietate
Pe jumătate din plantaţie şi castel,
Prin încălcarea promisiunii de căsătorie – foarfecele.
Astfel că, vezi, casa, din ziua când mă născusem
Nu făcuse decât să mă aştepte.

poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul e ca un arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are flori şi fructe. Plexul solar reprezintă rădăcinile creierului şi el e cel mai important, rădăcinile sunt mai importante, pentru că dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi Pomul Vieţii. Rădăcinile voastre sunt pretutindeni. Ramurile şi frunzele voastre se află pretutindeni. Roadele voastre se află în gurile tuturor. Oricum ar fi roadele acestui copac; oricum i-ar fi ramurile şi frunzele, oricum i-ar fi rădăcinile, ele sunt roadele voastre; sunt ramurile şi frunzele voastre; sunt rădăcinile voastre. Dacă vreţi ca pomul să rodească roade dulci şi înmiresmate, dacă vreţi ca el să fie mereu verde şi puternic, luaţi seama la seva cu care îi hrăniţi rădăcinile.

Mikhail Naimy în Cartea lui Mirdad
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Archibald Higbie

Te-am dispreţuit, Spoon River.
Am încercat să mă înalţ deasupra ta,
Mi-a fost ruşine de tine.
Pentru că ai fost locul naşterii mele,
Te-am urât.
Acolo, la Roma, printre artişti,
Vorbind italiana, vorbind franceza,
Aveam de multe ori impresia că m-am eliberat
De orice amprentă a originii mele.
Mi se părea că atinsesem zenitul artelor
Şi că vedeam lumea cu ochii maeştrilor,
Că respiram acelaşi aer pe care îl respirau şi ei.
Însă ei treceau pe lângă lucrările mele spunând:
"Către ce anume ţinteşti, prietene?
Câteodată acest chip pare a fi al lui Apollo,
Altădată al lui Lincoln."
Ştiţi că nu exista cultură în Spoon River,
Iar eu mă înroşeam de ruşine şi nu-mi găseam pacea.
Şi ce aş fi putut face, alcătuit şi crescut
Din solul acestui ţinut din vest,
Decât să aspir şi să mă rog pentru o altă
Naştere în lume, cu toate rădăcinile tale, Spoon River,
Smulse din sufletul meu?

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o străină toată viaţa, condiţie pe care o accept pentru că n-am încotro. Am fost adesea obligată să plec, rupând legături şi lăsând totul în urmă, pentru a o lua de la început în altă parte; am rătăcit pe mai multe cărări decât pot să îmi aduc aminte. De atâtea despărţiri mi s-au uscat rădăcinile şi a trebuit să produc altele, care, lipsindu-mi un loc geografic în care să le înfig, au crescut în amintire; dar, atenţie, memoria e un labirint unde stau la pândă minotaurii.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minerva Jones

Eu sunt Minerva, poetesa oraşului,
Hăulită, batjocorită pe stradă de toţi neciopliţii
Pentru trupul meu greoi, ochii saşii şi mersul legănat.
Totul s-a petrecut când "Măcelarul" Weldy
M-a capturat după o urmărire brutală,
Abandonându-mă apoi în soarta mea cu doctorul Meyers;
Şi am alunecat în moarte, amorţind de la picioare în sus,
Ca cineva care intră adânc, apoi mai adânc într-un curent de apă rece ca gheaţa.
Se va duce cineva la ziarul oraşului
Şi va alcătui o carte din poeziile pe care le-am scris? –
Sunt însetată de dragoste.
Sunt flămândă de viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cassius Hueffer

Mi-au dăltuit în piatra funerară cuvintele:
"Viaţa lui a fost blândă, elementele care îl alcătuiau astfel amestecate
Încât natura putea, mândră, declara întregii lumi:
Acesta a fost un om."
Acei care mă cunoşteau, zâmbeau
În timp ce citeau această retorică goală.
Epitaful meu ar fi trebuit să fie
" Viaţa nu a fost blândă cu el,
Elementele care îl compuneau erau astfel amestecate
Încât viaţa lui a fost o luptă
În care el a fost cel măcelărit".
Cât am trăit, nu m-am putut împăca niciodată cu vorbele mincinoase,
Iar acum, mort, trebuie să mă supun unui epitaf
Engravat în piatră de un tâmpit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl meu este pentru mine cel mai mare copac cu flori de pe pământ, iar mama mea este pământul care îi susţine rădăcinile.

aforism de Camelia Opriţa din Jurnal (6 septembrie 2017)
Adăugat de Dobrin Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

A combina arta cu politica e ca şi cum un peşte ar zbura în înaltul cerului, un vultur ar face scufundări în adâncurile oceanului, iar un copac ar pluti în aer cu rădăcinile sale fără vreun contact cu solul.

aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ippolit Konovaloff

Eram armurier în Odesa.
Într-o noapte poliţiştii au năvălit în camera-n care
Unul din grupul nostru citea din Spencer.
Ne-au confiscat cărţile şi ne-au arestat.
Eu am reuşit să evadez şi am venit la New York,
Apoi m-am mutat la Chicago şi-apoi la Spoon River,
Unde pot citi liniştit pe Kant
Şi unde îmi câştig traiul reparând arme!

Priviţi-mi matriţele! Arhitectura mea!
Una pentru ţeavă, una pentru percutor
Şi altele pentru celelalte părţi ale armei!

Well, acum să presupunem că nici un armurier în viaţă
N-ar avea decât duplicate ale acestor matriţe
Pe care tocmai vi le arăt – well, toate armele ar fi
La fel, cu un percutor care loveşte
Capsa şi cu o ţeavă care imprimă direcţia,
Toate acţionând pentru ele însele
Şi totodată una împotriva alteia.
Şi-aceasta ar fi lumea armelor voastre!
Pe care nimic n-ar putea-o vreodată elibera de ea însuşi,
Exceptând un Matriţer cu matriţe diferite
În care să toarne metalul topit.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din Antologia de la Spoon River - editura CORESI, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convalescenţa unei frunze

Şi mai bolnav am părăsit spitalul
Şi mă ating cu faţa de pământ,
Nici nu mai ştiu probabil ce mai simt,
Aşa convalescent mi-e idealul.

Şi boala e înfiptă în esenţă,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spaţiu mic,
Cu un bolnav acces la existenţă.

Şi totul o-ntrebare şi-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Şi ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înţelesuri nepătrunse.

Poţi, trunchi narcotizat, să te închini,
Către convalescenţa unei frunze.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de lacrimi

Zâmbea.
Visa.
Iubea.
Credea în tot şi în nimic.
Credea în tine.
Doar atât.
Şi îi era de ajuns.
Nu-i trebuia alt vis, alt gând
Sau alţi îngeri care să-i cânte imnul iubirii.
Îl ştia de la tine
Şi întreaga ei lume
Era plină de o adâncă fericire.
Întregul ei univers avea viaţa şi culoare.
Doi ochi căprui şterseseră orice urmă a trecutului.
Erau ochii lui,
Atunci ai unui înger,
Acum ai unui demon,
Dar a unuia şi aceluiaşi vis tainic de iubire.
Era aici,
Era lângă ea.
Şi el o iubea,
Dar a plecat
Lăsând doi ochi înlăcrimaţi
Şi o lume care s-a prăbuşit peste ei.
Sunt ochii ei azi trişti şi înneguraţi,
Înecaţi în gustul amar al durerii.
Sunt ochii ei frumoşi
Cei care nu mai au lumină
Şi nu mai văd nimic.
Sunt ochii ei cei care nu-l mai văd
Şi plâng,
Iar sufletul îl strigă,
Dar în zadar.
Lumea aceea frumoasă nu mai există.
Nu a luat-o cu el
Căci ea nu a vrut să i-o dea,
Dar prin ruperea visului
S-a stins şi ea.
Un cântec de lacrimi a rămas în urma tuturor.
Doar el mai spune că a existat un înger,
Că astăzi este demon
Şi că ea plânge.
O tânără ridică ochii spre cer
Şi înalţă o rugă de iertate
Pentru ea, pentru un înger
Şi pentru un vis pierdut în zare.
Sunt ochii ei cuminţi cei care tac
Şi plâng de când el a plecat.
În lumina lacrimilor reci
Ea caută lumea pierdută,
Dar tot ce astăzi mai găseşte
Este cântecul de lacrimi
Pe care în ruga ei îl spune
De dimineaţa până seara
Şi în visul tăcut din noapte.

poezie de Andreea Ion (2008)
Adăugat de Andreea Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciobanii fumau, aşezaţi pe nişte pietre. Era cald şi mirosea a răşină, a flori de vară, a singurătate. Şi mai era un miros, un miros care avea să-mi dea dependenţă, cea mai nasoală dependenţă din viaţa mea, una mult mai atroce decât alcoolul, decât drogurile, decât sexul, decât iubirea, decât narcisismul, decât orice. Dependenţa asta era cel mai greu de înţeles şi de acceptat de către oameni. Oamenii nu-şi doreau ceea ce-mi doream eu, ba chiar, dimpotrivă, dependenţa mea de mirosul ăsta era pentru ei cel mai teribil coşmar, fiindcă îi arunca într-un loc de unde trebuia să se descurce singuri, erau obligaţi să trăiască fără păpuşar, fără reguli impuse de alţii. Dependenţa asta mă împingea pe un drum pe care aveam să păşesc singur. Să sufăr, să mă reneg, să mă întorc înapoi, să mă ridic şi să pornesc din nou, să blestem, să îmi doresc să mor, să îmi doresc să trăiesc mai mult decât şi-a dorit-o vreodată o fiinţă umană. Acolo, sub luna mare şi galbenă, lângă câinii ciobanilor, unde nu îmi puneam problema ce voi face mâine, pe ce drum o voi apuca, mirosea a libertate.

Cristina Nemerovschi în Ani cu alcool şi sex
Adăugat de Dreams in Black and White
Comentează! | Votează! | Copiază!