
Lupii stau la capete de poduri
trăim de-o vreme numa' în coduri
ca un boxer intrat în clinci
toată viața tragi în chingi
dar nu trecem dincolo de poduri
eu te detest, tu mă urăști
care truc și care trac
ar mai putea veni de hac
comandorilor de găști?!
atmosferic ori geografic
cod de ploaie, cod de frig
la orizont un biet covrig
mărește hărmălaia în trafic
cheia n-a fost o deviză,
trandafirul sau săgeata
ne-au împotmolit și gata:
că nu mai ieșim din criză!
c-a fost rău sau c-a fost bine
ne-am săturat de-atâția... escu
iar la urmă ne-am ales cu
ce să mai zic, știți voi cu cine!
trăim de-o vreme numa' în coduri
ce să faci să te ferești
cu noroiul din ferești
și lupii care stau la capete de poduri?
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Până trece lumina prin el
Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul și joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agață-l de felinar
până trece lumina prin el
și se face cuminte ca un cățel
Cine geme, cine se teme
lustruiește toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare și urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
și nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt
Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
și între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Devreme
Peste deșertul dintre noi
Se-anunță lapovițe, ploi,
Dar se păstrează deficit
De umezeală de iubit.
Iar ochii cum să se oprească
Din plâns, când vor să-l suplinească?
Se prognozează, prin urmare,
Plâns abundent din fiecare
Dintre cei patru ochi, pe care
Îi ținem la o depărtare
La care nu se pot vedea
De-o bună vreme, vreme rea...
De-o vreme rea, de-o vreme bună,
De-o vreme care-i despreună
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziurel de ziuă
La toată casa-i lumină,
Ziurel de ziuă
La tot omu-i masa plină.
Cine șade-n astă casă,
Șad români de viț-aleasă.
Și la anu' om veni
Numa' sănătoși de-om fi,
Și la anu' om veni
Numa' dacă ni-ți pofti.
folclor românesc
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă vreme suntem tineri, muncim precum sclavii, ca să realizam ceva, din care să trăim confortabil când vom fi bătrâni. Cand îmbătrânim, ne dăm seama că e prea târziu să trăim cum ne-am închipuit.
citat clasic din Alexander Pope
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am fost...
Mi-ai fost și muză, dar și scuză
De-a-mi lăsa sufletul pătruns...
Ai fost și râset, dar și plâns,
Ți-am fost "mușcat de buză".
Mi-ai fost și lună, dar și soare,
Mi-ai luminat întreaga nebunie...
Ai fost tristețe, dar și bucurie,
Ți-am fost ce ai vrut la picioare...
Mi-ai fost și înger, dar și necurat,
M-ai luminat, dar și întunecat...
Ai fost bordei, dar și palat...
Ți-am fost ce am, ce ai visat.
Mi-ai fost gând negru, dar și alb,
Mi-ai fost și ploi, și curcubeu...
Ai fost și "noi", și "tu", și "eu",
Ți-am fost ce ai avut mai dalb.
Mi-ai fost și minus, dar și plus,
Ne-am înmulțit, ne-am împărțit...
Ai fost și nou, dar și-nvechit,
Ți-am fost ajuns și neajuns.
Mi-ai fost și-ntreg, dar și pustiu,
Complici ne-am fost în toate...
Ai fost și viață, dar și moarte,
Ți-am fost ce nu o să-ți mai fiu...
poezie de Andrei Ș.L. Evelin din Începuturi (7 septembrie 2019)
Adăugat de Andrei Ș.L. Evelin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe Rodica am cunoscut-o în 1974. A fost dragoste la prima vedere. Eram invitați amândoi la o serată la familia compozitorului Cristinoiu. Când ne-am văzut, timp de vreo două minute, ne-am uitat fără oprire unul la altul. Ne sorbeam din ochi, nu ne puteam dezlipi privirile. Ceilalți, văzându-ne, erau chiar mai stânjeniți decât noi: "Să vă lăsăm? Să ieșim afară?". Asta a fost tot! În privirea aia de două minute, trăim și acum.
citat din Marius Țeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
O clipa de senin
Of, iubito, ești prea departe,
e în zadar!
Tu te-ai dus,
eu am rămas;
ai jucat totul pe-un zar
și ai pierdut.
Eu n-am să vin,
tu n-ai să pleci,
deci timpul dintre noi
e mut.
Păcat.
Putea să fie ce n-a fost?
Putea să fie altcumva?
Îmi umplu singurătățile
întrebări fără rost
și amintirea ta.
A fost frumos,
a fost plăcut,
căci ne-am iubit
și ne-am urât,
ne-am înșelat
și ne-am jucat,
pân-am rămas,
pân-ai plecat.
Nu regreta.
Nu plânge mult.
Nu mă uita.
N-am să te uit.
A fost frumos.
A fost sublim.
A fost o clipă
de senin.
poezie de Cosmin Soames
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui fost profesor al Școalei de Poduri și Șosele, care pedepsea pe elevii obișnuiți să facă băi
- Ce tot băi și băi, potaie;
De insiști, te consemnez!
Eu sunt om bătrân, și baie
Am făcut... doar la botez!
epigramă de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost o străină toată viața, condiție pe care o accept pentru că n-am încotro. Am fost adesea obligată să plec, rupând legături și lăsând totul în urmă, pentru a o lua de la început în altă parte; am rătăcit pe mai multe cărări decât pot să îmi aduc aminte. De atâtea despărțiri mi s-au uscat rădăcinile și a trebuit să produc altele, care, lipsindu-mi un loc geografic în care să le înfig, au crescut în amintire; dar, atenție, memoria e un labirint unde stau la pândă minotaurii.
Isabel Allende în Țara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne trimiteam scrisori. Le primeam și ne bucuram cu toată ființa. Au apărut telefoanele... Urechile noastre erau fericite. Restul ființei le invidia, mai ales ochii. Acum, ne putem și auzi, și vedea. Va veni o vreme, de-o vom prinde, în care ne vom putea face orice, de oriunde. Ne vom putea bucura cu toate simțurile... Doar sufletul va tânji după vremea aia-n care noi ne trimiteam scrisori.
citat din Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de mai
A fost o noapte-n luna mai
când stelele, mirate,
au strălucit când tu dansai
și-au vrut să te arate
aceluia ce te privea
în toată frumusețea ta,
de-o rară puritate.
Eu te priveam înmărmurit
iar muzica tăcuse
și, ca prin vis, te-am auzit,
sau poate îmi păruse:
"-Dansezi? - Eu,... sigur, dar aș vrea...
- Stai liniștit, îți voi cânta!"
... iubirea apăruse.
N-a fost un dans, a fost un zbor
prin lumi necunoscute,
în care te strângeam ușor
în mâinile făcute
un arc în timpul prețios
pierdut din vremea lui Cronos
în spații absolute.
Am fost în al iubirii pont,
în spațiul dintre fapte,
privind același orizont
acolo,-n marea noapte.
Apoi, de mână și ușori,
strălucitori ca niște sori,
ne-am mângâiat cu șoapte.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăim puțin
Trăim puțin, se scurge lunga vreme
Pe lângă noi, prin noi și peste noi,
În rădăcini ne ducem și-n poeme
Și parcă ieri am fost abia altoi.
Trăim puțin. Și nu vedem salcâmii
Cum viscolesc cu floare din înalt
Și parcă ieri compătimeam bătrânii
Că merg încet. Iar mâine înspre înalt
Tărâm vom trece. Clipele aceste
Se istovesc în timpul nesfârșit,
Devin cu fiecare zi poveste.
Devin, abia născute, infinit.
Trăim puțin. Și doar de noi depinde
Nu că trăim, ci numai cum trăim.
Când vreme peste nou un giulgi întinde,
Când tot murim, depinde cum murim.
Trăim puțin și nu avem ce face
Și zbuciumul e fără de folos.
Dar până ce vom reintra în pace
Deși puțin, hai să trăim frumos!
poezie de Radu Zaharescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost o vreme
a fost o vreme când aveam trupul frumos
a fost o vreme
când mă pozam pe vârfurile munților -
iarbă sprijinită de genunchiul tău
a fost o vreme când râdeam
stingând lumina de pe tort
mă regăsesc în chipul pietrei
în ochi - fântâni cu apă prea puțină
când uneori de-afară încă vin
în cumpene să-mi scârțâie zefire
sufletul e tăcere de drumuri pustii
penumbra care învăluie buza fântânii
nu mai e sfioasa creatură
închipuită din măduvă dulce
care fuge, se-ascunde
încolăcită în spatele coastelor
prunc pe picioarele mamelor.
poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!

TRECUT, PREZENT... DAR VIITOR?
De-o viață suntem amici,
Încă de la grădiniță;
Citeam,, ARICI-POGONICI'',
Mai ciupeam câte-o fetiță,
În pauze când ieșeam
Mai spărgeam cu mingea geamuri,
Iar tâmplarul ne-njura
De mamă și alte neamuri.
La școală când am intrat,
Nu știu de-a fost întâmplare,
În aceeași bancă-am stat,
Chiar lângă învățătoare.
Să nu credeți că eram
Cuminți, ca sfinții-ntr-o frescă,
Mai degrabă eram clowni
De comedie burlescă.
Că așa-i când suntem mici,
Viața noastră-i tot o glumă,
Dar la carte, eram,, brici''
Nu eram noi cei din urmă;
Fără falsă modestie,
N-aveam pe nimeni în față,
Prindeam lecția din clasă,
Că acasă... cine-nvață?!
Și nu vreau ca să mă laud,
(Să-l citez pe Eminescu,
și pe care îl aplaud),
Numai eu, și X-ulescu
Rezolvam orice problemă,
Și aproape toți colegii
Copiau,, cu sârg'' în clasă,
Iar noi, îi lăsam, ca blegii.
Dar când te scotea la tablă,
Nu aveai ce să mai faci;
Doar că tabla era rablă,
Iar noi, niște pui de draci,
O săltam puțin de-o parte
Și cădea grămadă jos,
Iar pâna chema tâmplarul,
Noi jucam un,, lapte-gros''.
Însă timpu-a trecut iute,
Și ne-am trezit pionieri;
Nu c-ar fi fost vreo virtute,
Dar așa credeam noi,, ieri''.
Căci viața nu-i programată,
S-o trăiești când dorești tu,
Toți trăim prezentul nostru.
Asta este,, deja vu''!
Astăzi, când democrația
Ne-a luat pe nepusă masă
Și când s-a-ntețit hoția,
Ba chiar și lupta de clasă,
Vrem să judecăm trecutul.
El a fost prezentul nostru,
L-am trăit cum ne-a fost dat.
Acum, e prezentul vostru,
Liberal și democrat!
poezie de Ion Ene Meteleu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui mare politician
A fost un mare poli... truc
Și-a candidat la... balamuc,
De-o vreme nu mai vrea nimic,
Dar a rămas cu-n poli... tic!
epigramă de Mihai Enachi din O antologie a literaturii gălățene contemporane
Adăugat de Mihai Enachi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Intimitate
Aducându-ne aminte
De unde am plecat
Amintiri au fost multe
Am plecat și le-am lăsat.
Am venit, din îndepărtatul sat,
Fără asfalt, cale ferată,
De la cei care ne-au îndreptat
Spre o viață luminată.
Trimiși să-nvățăm carte
Ce să știm, niște copii
Cu greutățile toate
Le înfruntăm în fiecare zi.
Cei dragi ne-au fost de ajutor,
Ne-au sfătuit să'nvățăm
Ca să ne fie mai ușor
Acolo unde lucrăm.
Naivi, ne prindeam de mâini
Și ocoleam parcul cu lac.
Eram niște străini,
Dar cu ambiții la învățat.
Amiciția a prins bine
În cei opt ani de liceu,
Ne sfătuiam împreună
Și la bine, ori la rău.
Anii visurilor au trecut,
Care au fost pregătitori,
Am luat-o iar de la început
Cu alții mai superiori.
Eu Politehnica, tu Medicina,
Intervenind depărtarea
Totodată și uitarea
Curmându-se idila!
Tu medic și cu satul
Așa cum ți-ai dorit,
Eu cu vina și păcatul,
Ajuns serile la Institut.
Mulți ani au mai trecut
Și distanță foarte mare.
Și nu ne-am mai întâlnit
Având suspine, remușcare.
A venit însă și vremea
Vârstei a treia și albiți,
Ca să dăm socoteala
Anilor noștri petrecuți.
Ne-am întâlnit, îmbrățișat,
În parcul cu amintirile plăcute.
Ne-am spus tot și am jurat
Trecutul, să nu se uite.
Destinul, ne-a fost Guvernant,
Care ne-a dirijat viața
Iar tu, omule azilant
I-ai respectat întocmai povața!
poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieții
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte
am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până și spațiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi și ne-au luat
cuvintele
am rămas muți, vorbesc doar ecranele
ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roșie de sângele celor care mor
legile nu mai funcționează
telefonul sună a întuneric, când plătești
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul și-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel
copii stau pe net și afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoși
soarele a dispărut din obrajii lor
bună dragă, soțul sau ea îți spune
tu nici nu tresari, ești tot acolo
parcă și după serviciu, șeful te întreabă
când e gata?
noaptea spațiul dintre noi s-a mărit
salteua și patul au fost prea scumpe
și trebuie să ne odihnim
dimineața plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!
poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost o vreme...
A fost o vreme in vietile noastre,
Cand inimile ne erau astre,
Si vietile ne erau nori de margean,
Iar acum, atat de banal, ne desparte-un ocean.
A fost o vreme si pentru noi,
Cand ne-aratam unul altuia goi,
Ne sarutam pe gura cu foc,
Si luam viata ca pe un joc.
A fost o vreme cand in ger si viscol taios,
Eram langa foc, ofrandele Zeului Eros,
A fost o vreme cand sub lună plina de Mai,
Eu te iubeam, tu ma iubeai.
A fost o vreme ce nu va mai fi,
Si va fi o vreme cand noi vom muri,
Iar sub astre vor mai ramane,
Doar poemele noastre.
Dar va fi o vreme si pentru noi,
Cand amintirile vor deveni strigoi,
Iar prezentul, iubirea mea, ni se va parea firesc.
Atat timp cat nu vei uita, ca eu
TE IUBESC!
poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine-am fost, cine sunt, cine voi fi
Am fost copilul care vede... lumina întâia dată.
Am fost copilul care crede... toate câte i se-arată.
Am fost un copil zburdalnic,... toată ziua alergam,
Dar am fost și copil harnic,... pe mama o ajutam.
Am fost tânăr ca o floare,... rumen și frumos la față,
Un tânăr plin de candoare... și mă bucuram de viață.
Am fost tată de copii,... bărbat cu multă putere,
Ca să le fac bucurii,... munceam ca să fac avere.
Mai apoi am fost bunic,... cu nepoții mă jucam.
Acum, contez mai nimic,... nici putere nu mai am.
Din floarea care am fost,... îs trandafir veștejit.
Viața nu mai are rost,... sunt aproape de sfârșit.
Lumea a-început să spună... că sunt moșneag amărât,
Că am ajuns o legumă,... că, mai suflu, doar atât.
Acum, că știți cine-am fost,... să vă spun cine voi fi...
Nu cred că mai are rost... Nu cred că mai prind o zi.
Așadar:
Am fost om, sunt muribund... și-n curând voi fi pământ.
poezie de Dumitru Delcă (februarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne-am
Ne-am mascat
Crezând că așa va fi mai bine
Ne-am uitat
Și vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înțeles
Sperănd că așa și este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu fețe.
Ne-am înstrăinat
Și vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuții, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.
poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin

Comentează! | Votează! | Copiază!