Răspuns domnului Bunget Marin

Şi privind la Udriştea-n balcoane,
Nea Băşică, mulţi duşmani mai are...
Dar tratează ferm, convingător,
Prezumtiv, un naşpa viitor.

Astfel, dânsul, stăpânit de frică
Şi de-un dor nebun de păsărică,
Renăscu din propria-i cenuşă
Gângurind un text lasciv din guşă.

O dădu în bărci cu portofelul,
Cu un fals inel îi luă faţada,
Şi înnobilat de faimă, chelul,
O dădu pe porumbiţă gata.

Dar veni momentul împăcării
Cu partidul dizlocat, afon...
Când, fiindcă se numea iahnie,
Trase-un "bum" şi nu zise pardon.

Ce mai?! Situaţia e gravă!
Şi nimic n-a mai avut efect,
Câtă vreme, pentru-un cimp din barbă,
Gloata l-a făcut analfabet.

S-a-ntrebat de "oul lui Năşilă"...
I-a făcut apoi un semn vulgar,
Căci madame sexoasa Udriştilă,
Nu-l mai căută la buzunar.

Şi-a rămas 'nealui cu ochii-n soare,
Gângurind precum un papagal,
Când pe alţii nici în cot nu-i doare
Dacă au un boţ de caşcaval...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gângurind

Să pleci din când în când
Să-mi fie dor de tine
Să vii napoi râzând
Să ucizi viaţa în mine
Să fugi cu al meu gând
Prin toată lumea zâmbind
Să-mi stai în braţe gângurind
Să opreşti astrele sticlind
Cu irisul tău cu glas blând
Şi să mă topeşti sărutând
Fruntea şi talpa de heruvimă
Ce-mi cară şi adoră orice patimă

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa, furnica îşi luă inima în dinţi şi, uşoară, se coborî în buzunar. Scotoci încolo şi-ncoace; într-un colţ dădu peste câţiva bani de aramă. Îi pipăi, îi mirosi — întrebuinţare nu le putu găsi! "Ce-o fi făcând oamenii cu lucruri care, după cât se vede, nu le aduc nici un folos?" judecă ea. Porni mai departe. Mai în sus, alt buzunar. Hai şi-acolo! De-abia se coborî însă, şi, repede, căută să fugă înapoi. Buzunarul, îmbâcsit cu foi de tutun, o ameţise. "Iată ce fel de buruieni ştiu culege oamenii!" îşi zise, dezgustată, furnica. N-avea noroc! O luă mai sus; se urcă până după gâtul vânătorului. Acesta ridică tocmai atunci mâna. Ispititoare, veni, sprintenă, pe mânecă, până lângă pumnul încleştat pe gâtul unei puşti.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Călătoare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea scăpase cu o scânteie de viaţă, căci fraţii nu-l omorâse de tot. Când a fost dat ei cu sabia, le-a tremurat mâna de frică şi nu i-a retezat capul. El, viindu-şi niţel în simţiri, şi neputându-se scula, a început a geme de durere şi urgie, mai cu seamă când văzu că nu era lângă dânsul nici fata, nici calul. Şi gândindu-se la triştea lui şi la biata fată pentru care nu ştia ce o să paţă şi ea din mâna fraţilor lui, îşi aduse aminte de vultur şi de urs. Nu trecu mult şi se pomeni cu vulturul la capul lui. Şi pe când îi spunea ce păţi, odată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Venea, nene, ursul, de duduia pădurea, trosnea uscăturile pe unde călca şi răpăia ramurile pe unde trecea. Vulturul cât p-aci era s-o ia la sănătoasa, dară dacă văzu că şi ursul vine în ajutorul lui Ţugulea, se lăsă din zbor iarăşi lângă dânsul. Abia mai putu Ţugulea să spună şi ursului ce păţi. Apoi cu grai stins ceru niţică apă. Vulturul se repezi la fântână şi-i aduse apă în guşă. Până atunci zise ursului să-i pipăie ranele, fiindcă el nu e cârnic, şi să-i aşeze toate oscioarele la locul lor, de vor fi zdrobite. Cum îi aduse apă, Ţugulea bău.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Lasă, scumpule, nu te întrista din cauza tatălui tău; o să-i treacă...
Lucian: Dar, mamă, de ce se poartă astfel cu mine? N-a înţeles nimic? Nu şi-a dat seama că sunt nevinovat?! N-am făcut nimic rău.
Diana: L-a deranjat ideea că ai putea fi totuşi vinovat sau, pur şi simplu, faptul de a fi chemat în faţa Comisiei Disciplinare, din cauza ta.
Lucian: Dacă aş fi ştiut că se va purta astfel, aş fi rămas la Institut; am unde dormi acolo. Şi măcar dom' director e mult mai înţelegător; nu mă tratează deloc astfel.
Diana: Luci, dragul meu... Îmi pare rău că tatăl tău nu te înţelege acum, dar îşi va da seama că greşeşte şi atunci îşi va cere scuze faţă de tine.
Lucian: Şi-a cumpărat altă maşină?
Diana: Nu, nici gând. Cum crezi că ar mai fi avut chef de maşină nouă?
Lucian: Deci, nu şi-a mai luat alta... Mă duc sus, în camera mea.
Diana: Nu rămâi la masă, să mănânci?
Lucian: Nu, mamă, nu mi-e foame.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui analfabet

Analfabetului nu-i pasă
De nimeni în această lume,
El n-a avut "duşmani de clasă",
Deci nici greşeli să îşi asume.

epigramă de Paul Constantin (15 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai tare doare, nu ce ţi-a făcut duşmanul, ci faptul că nu-l poţi ierta...

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numaidecât boierul porunci să-i aducă altele, muiate numai în fir. Până una alta, cotoşmanul se dete pe lângă stăpânul său, şi pe furiş îi dete ghiold şi-i şopti la ureche ca să se ţie să nu se tot uite pe dânsul aşa ca proştii şi ca mojicii. După ce se îmbrăcă cu hainele cele bune, el se ţinu bine şi nu se mai uită asupra lui; apoi intrară în vorbă şi se isprăvi treaba cu bine. Şi nici că se putea altfel. Căci ginerele, deşi era Mătăhuz împărat, dară boiul lui cel măreţ, chipul cel bine făcut şi alb ca zăpada, trupşorul lui cel tras ca prin inel şi nalt ca un brad, făcea mai mult decât toată împărăţia şi decât toată boieria. După ce se hotărî ziua de cununie, plecă. Până atunci bietul flăcău se frământa cu gândul ce o sa facă el şi unde o să-şi ducă mireasa. Cotoşmanul nu-i dădu răspas să se mai gândească, ci cu fel de fel de glume şi snoave îi fura gândurile şi-l înveselea. Când fu ziua hotărâtă pentru cununie, se duseră iarăşi amândoi. Boierul rămase încremenit. De unde se aştepta să vie cu oaste şi cu mărire ca un împărat, mă rog, îl văzu viind ca un cioflingar, şi începu a se îndoi şi a se codi să dea fata după dânsul.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: La naiba! Dom' director...
Lia: Ce-i cu dânsul?
Lucian: Dânsul trebuia să fie comandantul acelei misiuni, a navei dumnealui, "Vulturul".
Lia: Şi?!
Lucian: Şi... Asta mă pune serios pe gânduri. Prea multe coincidenţe deodată! Pe de o parte, "Vulturul" – proiectul dumnealui de diplomă, misiunea spre Proxima, a cărei comandant trebuia să fie... Pe de altă parte, "Pacifis" – proiectul meu de diplomă, aceeaşi misiune spre Proxima, eu – comandantul... Şi atunci?! Oare chiar n-a intervenit dânsul cu nimic pe lângă Comisie, să aranjeze astfel încât eu să fiu numit în funcţia de comandant, doar pentru că eram preferatul dânsului? Chiar a făcut asta?!
Lia: Luci, iar începi?! Nu te mai chinui! Credeam că ai depăşit faza asta. Sunt convinsă că n-a fost aşa. Îmi pare rău pentru ce ţi-am spus anul trecut. Mi-am cerut scuze, de mai multe ori chiar...
Lucian: Nu, Lia... Nici tu n-ai priceput nimic... Nu-i din cauza a ceea ce ai spus tu! Întotdeauna am avut această bănuială şi n-am reuşit încă să scap de ea; e prezentă în mintea mea. Pe naiba! Dacă dânsul chiar a făcut asta, n-am să-l iert niciodată!
Lia: Luci, calmează-te, te rog! Nu vorbi astfel! Nu era nimic rău în faptul că domnul director te considera favoritul dânsului. De-a lungul acestor ani, am avut ocazia să te cunosc destul de bine şi pot spune că-l înţeleg perfect! Şi n-ar fi nimic rău nici dacă dânsul ar fi încercat să intervină în vreun fel în favoarea ta. Dar nu cred că a făcut acest lucru, pentru că tu n-ai nevoie de favoruri din partea nimănui, nici măcar din partea dânsului...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o stanţă în instanţă

Toată lumea fură, fură
Nouă nu ne-a mai rămas nimic
Într-un hal fără măsură
De la mare la cel mic

Cei mai mari îşi fac damblaua,
Cei mai mici aplaudă
Şi-aşa prinde haimanaua
Gustul pentru fraudă

Dacă furi un măr, te leagă
Un jandarm retrogradat
Altul fură-o ţară-ntreagă
Şi apoi e decorat

Unul cară în afară
Via-n geanta diplomat
Da-l aflară. Şi-l umflară
Şi-l lăsară: boss-umflat!

Fură paznicii comori
Meseria e o artă
Dacă ai fereastra spartă
Să nu-i crezi pe oratori!

Altul fură când e noapte
Soarele de la amiezi
N-a făcut din brânză, lapte
Da-i cu ochii pe cirezi

Fură taler de balanţă
Şi statui fără vedere
Magistraţii din instanţă
Care n-au nici o putere

Nu se sinchisesc de probe
Nici de cei ce vând vreun pont
Cât mai costă azi trei robe
Să le-aprobe-ntr-un decont?!

Nici de martori n-au habar
Că vând totul pe arginţi
Când simt banii-n buzunar,
Nu le pasă dacă minţi

Câtă clanţă şi prestanţă
Toată lumea în picioare:
Doamna doctor în instanţă
Domnul, doctor la răcoare!

Câte legi, fărădelegi
Căpeteniile-mpart
Dacă tu mereu te-alegi
Pentru ei, cu capul spart!

Bate nene darabana
Să nu dea deştepţii-n gropi
Că se udă caravana
Şi ne sar pe haine stropi

O să spuneţi c-avem lege
Că şi alţii au mai spus
Care lege stă dreblege
Moţăind cu ochii-n sus

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este imposibil să te bucuri cu adevărat de trândăveală dacă nu ai multe lucruri de făcut. Nu există nici o plăcere în a nu face nimic atunci când chiar nu ai nimic de făcut. În astfel de cazuri, pierderea timpului este doar o ocupaţie, una chiar obositoare. Trândăvia, precum săruturile, trebuie furată pentru a fi plăcută.

Jerome K. Jerome în Gândurile trândave ale unui tip trândav
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă frumuseţe! Câtă fericire!

Câtă frumuseţe îmi arăţi
Când cu ochii-n suflet îmi pătrunzi!
Dacă nu te văd, mă simt bucăţi;
Câtă frumuseţe îmi ascunzi!

Câtă frumuseţe îmi oferi
Când cu zâmbetu-ţi mă luminezi!
Dacă nu-mi zâmbeşti, nu am puteri;
Câtă frumuseţe îmi păstrezi!

Câtă fericire-mi dai în dar
Când îţi văd picioare, gât sau sâni!
Dacă nu le văd, sunt în zadar;
Câtă fericire îmi amâni!

poezie de Marius Robu (13 decembrie 2020)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Judecata

Când judecata nu e dreaptă
E semn... că-i fără judecată;
Cum proasta, nu e înţeleaptă,
Fecioara nu-i... o desfrânată!...

Când orice probă-i ignorată
Şi adevăr răstălmăcit;
Ori judecata e ingrată,
Ori cine-o face, pervertit!...

Când cel ce judecă nu simte
Că rău făcut fără de vină
E precum capul fără minte
Şi bec aprins, fără lumină...

... Aşa e "dreptul", râs în barbă
Cu uşa-nchisă... luată clanţă;
Justiţia pe-ascuns e oarbă,
Cu greutăţi... fără balanţă!!!...

Căci... "altul"... n-are importanţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu mai ai nevoie

Când nu mai ai nevoie
de-ai tăi părinţi sărmani
să nu uiţi c-ai avut-o
de ei atâţia ani.
Când nu mai ai nevoie
de fraţii din trecut,
adu-ţi aminte câtă
odată ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de soţul tău slăbit,
adu-ţi aminte câtă
în viaţă te-a-nsoţit.

Când nu mai ai nevoie
de prietenul căzut,
să nu uiţi câtă vreme
nevoie ai avut.

Când nu mai ai nevoie
de-un binefăcător
să nu uiţi niciodată
de câte-i eşti dator.

Când crezi că n-ai vreodată
nevoie de Hristos
atunci ai cel mai grabnic
şi cel mai dureros.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om stăpâneşte o avere; cu drept ori fără drept, o stăpâneşte. Câtă vreme nu-l supără nimeni, câtă vreme nu se ridică nici o pretenţie asupră-i, el n-are nevoie să ia nici o măsură legală. Şi mai mult la urmă situaţia d-lui Stavrache este mai limpede decât a oricărui proprietar.

Ion Luca Caragiale în În vreme de război
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în Rai

În Rai e toamnă... Frunzele-au căzut...
Adam şi Eva tremură de ger.
Se tot întreabă de ce Dumnezeu
N-o fi făcut şi un calorifer.

Şi zise Eva: ce te-ai fi făcut,
(E toamna rece), frunza să îţi cadă?!
Atâtea lucruri nu le-ai fi ştiut
Şi ai fi fost precum un prunc în scaldă.

Pentru a replica, deh, ca bărbat,
Zise Adam: o cramă tot găsem
Şi aş fi stat şi eu la o ţigară,
Ca mulţi alţi îngeri şi tot nu muream.

Şi cum degrabă se făcuse vinul,
Aş fi trăit ca-n sânul lui Adam.
Hai lasă tu vrăjala asta, poate
Că fiind aşa, eu vinul ţi-l serveam.

Dar tu, Adame, eşti înRai, să ştii!
Şi cum, păcatul e de partea ta?!
Vezi, mult mai bine-am fi făcut copii
Şi nimeni poate nu se plictisea.

Deci mergem în concediu pe pământ
Şi luăm viagra, suntem contratimp.
Mai Evo, cred c-aş face-aşa ceva.
M-am plictisit de-acelaşi anotimp!

De-aceea Raiu-i veşnic vară, căci,
Năduf a dat pe Cel de Sus atunci...
Adam şi Eva s-au convins că-i greu
Şi aburii plăcerilor sunt dulci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unuia care şi-a făcut statuie

Cu "bronzul" ticluit din viaţă,
În joc punându-şi bunul gust,
Arama şi-o dădu pe faţă -
Că-i trebuia şi pentru bust.

epigramă de Dumitru Munteanu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

El, ea, ei...

El e crast stăpânitorul...
Când nu e, îi ducem dorul,
Suntem sacul lui de box
Şi mult timp vom ţine post.

Ea-i femeia milenară,
Ca o apă minerală...
Se ridică-n valuri fine,
Numai dacă îi convine.

Ca atare, se dospeşte,
Ca o pâine coaptă-n ţăst,
Dacă cel care-o iubeşte,
N-are "carnea de pe os".

Nu-n politici i-e dezgustul,
Ci în propriul buzunar,
Căci îşi vede portofelul,
Gol şi parcă în zadar.

Ea şi el, ferite-ar sfântul!
La şedinţe de-i asişti,
Sunt vulcani în acţiune
Şi mereu antagonişti.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul LXI – Cum nimic nu-i de făcut...

Cum nimic nu-i de făcut, să ne sărutăm păşind în amintire.
Atât de mine-ai avut parte, până aici am fost tovarăşi.
Sunt fericit, da, o spun din toată inimă la despărţire,
Când atât de simplu şi de liniştit pot liber să fiu iarăşi.
Să ne dăm mâna şi să ştergem jurământul cel solemn –
Iar dacă într-o zi ne-om întâlni din nou pe undeva
Să nu se vadă în sprânceana noastră semn
C-am fi păstrat din fosta dragoste ceva.
Acum când Iubirea-şi dă ultima suflare, pe înserate,
Când Pasiunea zace fără-a scoate vorbă, cu puls slab,
Când Fidelitatea-îngenunchează lângă patul cel de moarte,
Iar Inocenţa-şi închide sfioasă ochiul ei suav,–
Dacă-ai dori, deşi ea-i ajunsă la capătul de drum,
Din moarte tu mai poţi la viaţă s-o aduci. Acum.

sonet de Michael Drayton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, Olarul

A fost odată un Pământ pustiu
Pustiu şi gol, sărac, nepopulat,
Singur, în întuneric, inundat,
Acoperit de ape... nimic viu...

Apoi, a dat poruncă şi-a adus
Lumină, fără sori şi fără stele
Lumină din Lumina lumii mele,
Din Fiul Său întâi născut, Isus.

Apoi, a separat ape de ape,
Şi cerul a luat astfel fiinţă
N-o să vă spună asta vreo ştiinţă,
Nici vreun arheolog să v-o dezgroape.

A treia zi, a scos uscat la suprafaţă
Mări şi oceane ne-a făcut, şi lacuri
Croite să dureze peste veacuri,
Şi pomi, verdeaţă, început de viaţă.

A patra zi, ne-a dat soare şi lună,
Şi stele fără număr ne-a făcut,
Le-a pus pe cerul mare şi tăcut
Şi lumea noastră era tot mai bună.

A cincea zi, a pus viaţă în apă
Şi păsările au umplut tot cerul.
Încet, încet, întreg atelierul
Le-a făcut loc atât cât să încapă.

A şasea zi, a frământat un lut,
Pământ şi apă, şi-a făcut Adam,
Din coasta lui, pe Eva, gram cu gram,
Bijuterie pe-un pământ plăcut.

A şaptea zi, Olarul obosit
S-a odihnit de truda-i creatoare,
Privind satisfăcut uscat şi mare,
Şi binecuvântând tot ce-a făcut.

poezie de Petrică Conceatu din Volum în lucru - "Geneză" (7 martie 2017)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul s-a închis în sine însuşi. Acolo dădu peste aforistul din el, care-l dădu imediat afară.

aforism de Mihail Mataringa (30 aprilie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!