Şi zăpezile seamănă cu tine

Speriate de lumină
plâng
de preadevreme de acasă
nu pot pleca
mai au încă de cuprins pădurile
sau chiar mai mult
asfinţind în tăceri
Dumnezeu
vatra cu gust de gutui
până cine ştie când
făcând minuni
alte zăpezi ţi-ar fi putut arăta
pădurea de stejari

poezie de Eli Gîlcescu (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pădurea

Cine casa încălzeşte
De cum vremea se răceşte?
Cei cu sobe ştiu prea bine
Lemnul din pădure vine!

Unii încă ar mai spune
Lemnu-n toate se impune
Are multe alte foloase
În industrii sau prin case.

Lemnul având aşa valoare
Are o mare căutare
Şi uite aşa, străinul vine
Taie lemnul, ce rămâne?

Şi-o spun cu amărăciune
De tăcem, nu-i iertăciune
Pădurea de nu-i protejată,
Consecinţe-s de durată!

Cine de plouă pe munte
Torentele stă să-nfrunte?
Şi când zăpada se topeşte
Şuvoaiele potoleşte?

Dar când vântul suflă tare
Cine opreşte a lui sforţare
Protejând sate-n câmpie
De nămeţi, chiar de urgie?

Şi de-i zăpuşeală mare
Te primeşte, îţi dă răcoare
Şi la umbra ei cea deasă
Uiţi de griji ce te apasă.

Cine atunci când panta-i mare
Fereşte de-alunecare
Protejând şosele, sate
Baraje sau căi ferate?

Doar pădurea, ştie Domnul
Mai puţin o ştie omul
Cel ce taie-n fărdelege
Făcându-se a nu-nţelege

Şi pădurea mută-ndură
Faptele celor ce-o fură
De-ar putea le-ar arăta
Că nu-i VIAŢĂ fără ea!

poezie de Ionel Popa (22 martie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pădurile vor fi mai fericite

... dacă voi ridica o cruce de jurământ
peste lunci şi ponoare,
într-un februarie mic şi al dracului – cum spune proverbul.
chiar dacă arareori trec să văd cum le-ar fi fost
printre orătănii, aşteptând să clocească găinile,
să înflorească muşcatele,
iar în mustul zăpezii să semene mazărea şi ridichea de lună.

Orânduindu-şi grădinile,
în timp ce nu se mai gândeau la altceva,
sau poate aşa li se părea când înfloreau cireşii,
când vatra ardea neîntrerupt,
iar seara, cu frunţile încreţite adesea,
cu ochii moleşiţi de oboseală,
abia îşi vedeau de odrasle.

La oraş, şi-au păstrat obiceiurile
mai ales cele bisericeşti, cu sărbători şi zile de post.
Doar visele şi-au găsit sfârşitul
unde se mai aude încă clopotul
parcă blestemând clipa
cum într-o alta, poate,
când nu mai era nimic de spus,
când nu mai ştiau să apere ce le aparţinea,
Dumnezeu o va face în locul lor
după Lege.

Apoi tot mai întuneric se lăsa.
Tot mai frig.
Şi cu cât se acopereau, îşi dezgoleau mai mult durerea,
de nu mai puteau isprăvi rugăciunea.

În această lume tot mai străină aşteptau vindecarea.
Iar pădurea, ca un ecou,
într-o nepăsare orgolioasă,
între ei şi Dumnezeu.

poezie de Eli Gîlcescu (13 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem din Apuseni

caut poteca copilăriei mele
cât de repede o găseam printre brazi
azi doar un imens câmp de cioturi
arborii de ieri au primit chipuri ciudate
uneori mă aşez şi sculptez în ele chipuri de om
să se ştie cine a mânuit securea
alteori plâng
din seminţe adormite
rugându-mă să răsară pădurea la loc
Doamne, fii alături de mine
ajută-mă să nu mă rătăcesc
dumnezeu mă aude
lui dumnezeu i se face chiar milă
întelept priveşte în jur
şi creşte în mine arbori
m-a numit chiar pe mine paznic
apoi mulţumit mi-a trimis în dar păsări
neîntrecute in triluri
dar mie doamne, dar mie doamne
nu-mi dai glasul lor
zic eu omul, dorind din ce în ce mai mult
si dumnezeu râde, un râs fermecător de om mare
care le ştie pe toate
ţie fiule,
ţi-am dat glas prin cuvânt
să fii şi om, şi pom şi pasăre!
apoi gânditor îmi arată drumul spre casă
intră cu mine aplecându-se pe sub poarta de lemn
mama ne iese râzând înainte
îi sărut bucuros mâna
când ea mă mângâie pe creştet
dumnezeu plânge lânga mine ca şi un copil.

poezie de Florica Iacob (iunie 2010)
Adăugat de Florica Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când toamna mă duce

Şi luna mă duce
atât de aprinsă
de dor
de durere
până când pământul mă duce
încordat prin tăceri
până când

poezie de Eli Gîlcescu (17 septembrie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Tot aici eşti, Luci?!
Lucian: Dom' director... Mă scuzaţi, n-am observat când aţi sosit.
Traian: Lasă asta! De ce n-ai plecat cu colegii tăi?
Lucian: Eu, acasă?! Nu prea, dom' director! Nu atâta timp cât mama e încă împotrivă. Cred că pentru următoarea perioadă, am rămas fără casă, până vom pleca în misiune; n-o să mai cunosc semnificaţia cuvântului "acasă".
Traian: Nu procedezi corect.
Lucian: Tot eu, domnule?!
Traian: Tu, bineînţeles. Vei pleca, pentru următorii cel puţin 13 ani... Ar trebui ca măcar în această perioadă scurtă care a rămas până la plecare, cel puţin în fiecare seară, să fii acasă, împreună cu părinţii tăi. Nu-i lipsi de prezenţa ta!
Lucian: La ce bun?! Să aud tot felul de reproşuri? Să-mi repete neîncetat că nu e de acord cu plecarea asta, că nu-mi permite să particip la misiune, sau alte lucruri asemănătoare?! Mă scuzaţi, dar nu vreau să am parte de certuri inutile de acest gen în fiecare seară, dacă ei nu vor să înţeleagă şi să aprobe decizia mea.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gutui cu obrajii înfriguraţi

îmi aşez bagajele cu grijă alături
văzduhul ninge înspre amiază

cred că aş putea să învăţ
pe dinafară plânsul unei ninsori sclipind de durere
am simţit de-atâtea ori cum mă nărui
în mine când scriu
şi ce mult am visat să fiu frumoasă preacurată zăpadă
să mă iubeşti până la poluri să mă sorbi
ca pe vinul fiert cu scorţişoară
ţinându-mă cu două mâini tremurând

se răsucesc în ninsori copacii
am pus stop-cadru pe munţii târzii
să mai pot visa
până la întoarcerea acasă

unde mama mi-a pus în cameră
gutui cu obrajii înfriguraţi

poezie de Ştefania Puşcalău din Măr copt de iubire (30 noiembrie 2010)
Adăugat de Ştefania Puşcalău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face minuni

Doar Dumnezeu face oricând
din întuneric lumină.
Din linişte stârneşte vânt,
din pustiu face grădină.
Schimbă ura-n bunătate,
din boală-ţi dă sănătate.
Din tristeţe, bucurie,
din urât, o feerie.
Acolo unde nu-i apă,
Dumnezeu scutură nor.
Întreg pământul adapă
făcând dintr-un nor, izvor.
În pustiul fără margini,
din nisipul ars de soare,
Dumnezeu pune imagini
cu grădini înfloritoare.
Dumnezeu atotputernic,
pentru oameni, a creat,
Lumină din întuneric
şi viaţă lumii a dat.
Pentru tot ce a creat,
pentru că azi existăm,
Celui ce ne-a luminat,
Imn de Slavă-i înălţăm.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângerează pădurea

Sângerează pădurea în zăpadă
Când venele-i tăiem cu fierăstrăul,
Ţipă oxigenu-n lumea toată,
În păduri se instalează hăul.

Pasările nu au loc de cuiburi,
Stelele nu le surâd în pene,
Căprioarele nu pasc din muguri,
Puiuţii lor nu-l au pe Moşul Ene.

Sângerează viaţa pe pământ,
Copiii noştri trăiesc în spitale,
Desenează lucrul cel mai sfânt:
Pădurile ce nu le ies în cale.

E-o amintire sau fi-va amintire
Sângerarea noastră-n propria viaţă?
Pădurea este leac de vieţuire,
Nu este preţuită doar în piaţă.

Opriţi-vă! Pădurea sângerează,
Ne inundă sângele-i mereu.
Ca să trăim, pădurea guvernează,
În sânul ei e însuşi Dumnezeu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunii

Lumea-i plină de nebuni
Ca pădurea de goruni,
Cum e lacul de ţânţari
Şi pădurea de stejari.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul Nebuniei (8 octombrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce vrei, Doamne...

De ce vrei, Doamne, să mă pierzi
De ce să-mi plângă-n suflet iară
Pădurile cu lacrimi verzi
Şi munţii cu tăceri de ceară.
De vrei, Doamne, să mai plâng
Şi pui durerea să mă-nhaţe
Ca marea de-aş putea s-o plâng
Mi-ar plânge peştii toţi în braţe...

De ce vrei, Doamne, să colind
În alte ceruri şi-alte stele -
Ca norii de-aş putea să-i strâng
Mi-ar plânge lacrimile mele...

De vrei, Doamne, spune-mi deci,
De ce vrei să-mi închizi cuvântul
Să-mi plângă-n suflet stele reci,
Să-mi plângă-n inimă pământul.

Şi unde-ai vrea să fiu apoi?
Eu un pot, Doamne, fără Tine
Şi dacă arborii mi-s goi
Eu tot îi pun să Ţi se-nchine.

Şi chiar de-s singură-n pustiu -
Eu tot de Tine sunt legată -
Şi-orfană chiar de-ar fi să fiu
Tu tot mi-ai fi în ceruri Tată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei ce plâng

Nu mai am lacrimi, mamă, să te plâng
am fost secat de spaima dinainte
când presimţeam în mine cum se frâng
secundele cu gust de oseminte

Când mă înfricoşa şi gândul chiar
că te voi pierde într-o zi amară
când adormeam pe evangheliar
visând să mai trăieşti până la vară

Atunci plângeam, eram într-un extaz
al disperării pentru ce-o să vină
înlănţuit pe stânci din Caucaz
mă sfârtecau mari vulturi de lumină

Acum e pace pe pământ şi-n cer
ce-a fost să fie s-a-ntâmplat odată
iar trupul meu cu lacăte de fier
are fântâna plânsului secată

Azi mă întorc la viaţă, în sfârşit
un câmp de luptă-n urma mea ia formă
cu părul alb, cu steagul zdrenţuit
eu însumi sunt o lacrimă enormă

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot ce se ştie precis despre acea întâlnire care a avut loc la jumătatea drumului dintre viaţă şi moarte; fiindcă cine oare ar fi putut comite vreo indiscreţie, dacă nu Al-Kindi însuşi, Khadir sau Dumnezeu? Nimeni n-a comis-o încă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă

Şi ce dacă încă vreau,
Sălbaticia să o gust,
Libertatea s-o respir,
Infinitul să-l alint,
şi încă alte câte...!

Şi ce dacă am uitat,
cum am aflat întregul!
îmi e deajuns să fi trăit-o,
şi-l am pe Alzhei prieten.
Dar voi... voi aţi simţit-o?

Şi ce dacă dor îmi e,
de mine,
verde şi scântei!
Viaţa e plină de minuni!
Să vrei să te descoperi...

Şi ce dacă tot mai caut,
Cum aş putea să nu?
De e un sens în toate,
Aş vrea şi eu să-l ştiu!
Voi nu?

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, Doamne

Azi aş vrea să fiu pe munte
Să sărut cerul pe frunte
Să mă scald doar în lumină
Unde liniştea-i deplină

Du-mă Doamne-n Semenic
Cât mai sunt încă voinic
Crucea de pe Caraiman,
Valea Prahovei s-o am

De pe Mureş în Zarand
Vreau să simt miros de brad
Ţara Moţilor să-mi fie
Inima cât este vie

Şi aş vrea să merg la pas
Să pot face mic popas
La gorunul cel din deal
La mormântul lui Avram.

Şi aş vrea... aş vrea să fiu
În pădurea de la Jiu
În pădurea de stejari
Făr-a număra la ani

Du-mă Doamne-n Satu-Mare
Vreau în deltă şi la mare
La Suceava, Voroneţ
Inima să mi-o dezgheţ

Du-mă Doamne ca să văd
Ţara mea când e omăt
Şi vara când pe câmpie
Lan de grâu galben să fie

Să văd viile în rod
Si merele când s-au copt
Du-mă Doamne-n Parlament
Să-i învăţ dreptul la drept

rugăciune de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu ştie şi nu ştie că nu ştie e bolnav - Tămăduieşte-l! Cine nu ştie, dar ştie că nu ştie, e neînvăţat - Învaţă-l! Cine ştie, dar nu ştie că ştie, e adormit - Trezeşte-l! Cine ştie şi ştie că ştie e învăţat - Urmează-l!

proverbe chinezeşti
Adăugat de Lorylinne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abandonul

Piatra alergătoare a abandonat.
Peste piatra alergătoare a abandonat
încă o piatră alergătoare
peste care îndrăgostitul
abandonat
a ridicat în sus floarea din mână
şi a apăsat trăgaciul de "Start".
Toate păsările lumii
speriate
au abandonat stolul.
Toţi au abandonat.
Nu se ştie încă cine a câştigat!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochi de poet

Tu ştii
ce înseamnă
dimineaţa
atât de firavă
cu gust de femeie
şi nimic mai mult

poezie de Eli Gîlcescu (28 iulie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mângâierea mamei

Îmbrăţişează-mă ca altădată, mamă,
În mângâieri de dor să plâng pe ai tăi umeri,
Grijile vieţii te-au ajuns de bună seamă,
Numai tu ştii câte înduri, cât de mult suferi.

M-am reîntors... Pe unde-am fost n-am avut teamă,
Zilele-aşteptării să nu le mai înnumeri,
Îmbrăţişează-mă ca altădată, mamă,
În mângâieri de dor să plâng pe ai tăi umeri.

Ai îndurat prea multe în plângeri, în tăceri,
O lacrimă ţi se prelinge de sub geană,
Îţi cer iertare că n-am putut veni de ieri
Şi chiar dacă mă cerţi primesc a ta dojană,
Îmbrăţişează-mă ca altădată, mamă!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!