
În grădină plânge vara
În grădină plânge vara,
Sună cornul în ispită,
A căzut pe gânduri seara
Cu lumina risipită...
Cine știe-n câte rânduri
Geana nopții se mlădie
După lacrimă de vânturi,
Care bântuie-n pustie?
Ne mai saltă, când și când,
Bolovanii de pe gând,
Când se leagă de pereche
Mirii potcoviți de streche...
Toate vin și toate trec,
Gerul vieții ne sfâșie,
Pașii verii ne petrec
Toată toamna cenușie...
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Cântecul bastardului
Cine sunt? de ce mi-s pașii
Legănați în aritmie?
Mă alină ucigașii
Sau de zile mă sfâșie?
Unde merg? De ce mi-s anii
Drumuri negre de leșie?
Mă încrâncenă tiranii,
Sau cu gerul mă sfâșie?
Cine sunteți, triste umbre
Care stați în straja nopții?
Care-s drumurile sumbre,
Cine sunt luntrașii sorții?
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna
Nu-mi ajungi și n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Așteptăm nopți mai lungi
Să ne putem și noi iubi.
Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ
Ia-ți pe umăr haină groasă,
Ia-ți flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Desfrunziri eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri și-nviem uneori.
Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Unde e căldura verii,
Pașii noștri unde sunt,
Moare vara, moare vara
Și vine toamna pe pământ.
Desfrunziri eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri și-nviem uneori.
cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperglossă
Lui Mihai EMINESCU
Toate trec pe dinainte
în auz îmi sună toate
însă cine ține minte
că nimic nu se poate
În auz îmi sună toate
câte-n lună câte stele
să meargă ca pe roate
tragi cortina între ele
Câte-n lună câte stele
cine însă ține minte
personajele rebele
tragă lumea înainte
În auz îmi sună toate
dar nimic nu se poate
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și vine toamna
Si trece vara, vine toamna
cât de aproape tu mā simti?
las frunzele sā-mi steargā fata
si buzele zilei pustii...
Iar gândul sā treacā cu zborul,
ca noptile ce-au fost fierbinti,
în verile când mā scāldai cu dorul
si mā chemai sā nu mā uiti...
În locul verii vine toamna
când strugurii sunt moi si copti
se coc si merii lângā poarta
sārutului cu foi de soc..
Dacå pādurea este goalā,
vād urma pasilor trecuti
când ne plimbam pierduti în varā
fārā sā stim cā toamna dor...
Si trece vara, vine toamna
dar trec si anii printre noi,
rāmân si singuratici pomii
cu frunze galbene ce mor!
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin
Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine ești...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea ferești.
Prin tine, o urmă-i lăsată
De pașii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.
Și luna mi-e soră de sânge,
Și vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.
Și pactul cu noaptea l-aș face,
Să știu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Și rodul din noi va plesni.
Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine și-n noi
Și noaptea mi-e soră de seară,
Și vântul mi-e frate de ploi.
Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna vieții când cerne
Din streșină picură albul plângând,
Mă doare că iarna sfârșește,
Dar mult mă mai doare când gerul scrâșnind
Cu bulgări de alb mă lovește.
Mă doare când vitregii frați și surori
Cu pumnii lovesc și m-apasă,
Dar mult mă mai doare când cei ce-mi sunt dragi
Fățarnic mă cheamă în casă.
Eu scriu totdeauna cu litere mici
Precum că au toate o vreme,
Și-aș vrea răbdător și-ndelung răbdător
Să trec iarna vieții când cerne.
Am multe ecouri ce-mi sună și azi
Când bulgărul alb mă lovește,
Dar pieptul de dragoste râde că-n prag
Primăvara eternă sosește!
poezie de Mihai Ghidora (10 ianuarie 2017)
Adăugat de Mihai Ghidora

Comentează! | Votează! | Copiază!
Anotimpurile vieții
Când suntem în copilărie
Trăim primăvara vieții.
Radiem de bucurie,
Precum zorii dimineții.
Când vin anii tinereții
Toată lumea e a noastră.
E frumoasă vara vieții.
Suntem ca o floare-n glastră.
Când toamna vieții ne-a brumat,
Și când anii se adună,
Ne pare rău că nu am stat
Cu tinerețea-mpreună.
Iar când am intrat în iarnă,
Când se-așterne lunga noapte,
Sita vieții-o să ne cearnă
Și plecăm din viață-n moarte.
poezie de Dumitru Delcă (31 martie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Amprentele noastre
O inimă plânge în cuvinte,
o amară constatare sau un dulce avertisment
amețitor ca și un lucru amânat de teama riscului
de a te risipi, din prea multă plăcere.
Ai grijă de visele tale
și nu uita de frumusețea nopții!
Pe unde treci îți lași amprenta,
un timp trăit împreună, perle sub valuri,
un semn, nufărul deschis în palme,
un talisman ascuns în suflet,
o hoya albă care-mi vorbește în locul tău,
roua de pe flori înșirată pe lanțul de la gât
și dulcele emoției rodiului înflorit.
O lume de poveste risipită în ochi cu mare dăruire!
Ce mult contează să rămâi cu un semn,
vibrația dispare abia atunci când se vindecă
locul marcat de emoție!
Chiar dacă nu ești aici, poți schimba ceva în bine,
cu siguranță vei purta și un nume,
ca un copac în anotimp de toamnă,
multe frunze, multe crengi,
fără un nume,
fără o destinație, fără cuvinte,
doar trunchiul rămâne bine înfipt în pământ.
Îi dai un nume trunchiului și-aștepți iar primavara...
Chiar dacă peste toate vine toamna,
vântul va scoate la lumină urmele noastre!
Doar trecerea timpului și noi,
noi fără vârstă, sărutul cerului și-al pământului...
Dragostea mea pentru tine nu se va stinge,
înconjurată de-această strălucitoare lumină.
Dacă întinzi mâna mă vei atinge,
după lumina ta te voi găsi!
Rezonezi în mine, în sufletul meu,
în pașii mei, în trecut, prezent și viitor!
Sunt aici, îți ating sufletul,
îți sărut inima înainte de a ma topi toată în tine,
mii de voaluri se desprind,
unul câte unul, în timp ce totul se ridică.
Există șase râuri care separă
tărâmul lui Hades de lumea viilor,
dacă ne trezim, suntem vii,
dacă ne căutăm, mereu, suntem vii,
iar când ne pierdem tot vii suntem,
firul care ne leagă este subțire,
visul care ne unește este străveziu.
Există frânturi de vis
și existăm noi, cei care încercăm
să unim piesele de puzzle,
există o singură lacrimă și aceea este
Hinc illae lacrimae...
Nu știi cât sânge, câte lacrimi, cât pustiu
și câtă suferință însoțesc o călătorie.
Să urci sau să cobori după ce ai urcat,
este, oare, aspra enigmă a vieții?
poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mollie Malloy: Nu am spus niciodată că îl iubesc pe Earl Williams sau că am de gând să mă mărit cu el. Inventezi!
Murphy: Hai, lasă! Te-ai dat pe lângă el de când l-au condamnat.
McHugh: Toată lumea știe că ești sufletul lui pereche.
Mollie Malloy: Prostii! Ca mai toate chestiile pe care le scrii! Să mă numești "Îngerul trotuarelor" sau "Madonna de la miezul nopții", cine te crezi? Sunt o curvă de doi bani de pe strada Divison, știi prea bine!
replici din filmul artistic Prima pagină (17 decembrie 1974)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna
De la pol de printre gânduri
Vine iarna rânduri, rânduri
La început puțin sfioasă,
Dar apoi mai curajoasă
Prin plaiuri adiacente
Cu ifose și cu accente,
Cerne ea dint-un burduf
O catifea albă de puf
Măiastră de felul ei,
Croșetează din scântei,
Prin păduri peste câmpie
Acea imensă broderie
Mai pe urmă deșănțată,
Despletită, decoltată
Dă buzna peste coclauri
Cu ifose ca de tauri
Și când gerul avansează
Undeva la Bobotează,
Instalează pe afară
Dictatura glaciară
Tot acum prea din zbor
O meclă de dictator,
Ca o babă cloanță hâdă
Barbar continuă să râdă
După stagiul de rutină
Se retrage prin grădină.
Iar zilele lungi cu soare
O alungă din hotare
Când temperatura crește
Și o învinge vitjește,
Ea pleacă din haltă-n haltă
Și le lasă toate baltă.
poezie de David Boia (29 aprilie 2013)
Adăugat de David Boia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă gri
Își plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
și-un gri intens plutește peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.
Își plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
și plouă trist și plouă peste toate,
inima ei doar de îngheț se teme!
Își plânge toamna noii trandafiri,
și-n parc, fanfara îi ține isonul.
În serile-i reci te mai aștept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperglosă
Toate-mi trec pe dinainte
în auz îmi sună toate
însă cine ține minte
că nimic nu se mai poate
În auz îmi sună toate
câte-n lună câte-n stele
când să meargă ca pe roate
trag(i) cortina între ele
Câte-n lună câte-n stele
cine însă ține minte
personajele rebele
care trag lumea 'nainte
În auz păstrez(i) ceva
totul sau etcaetera
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (14 iunie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul Vânătorilor
Sună cornul tot mai tare,
Se adună vânătorii,
Matinal, când mijesc zorii,
Ceata crește tot mai mare.
Este- o cruntă adunare,
Împrejur se simt fiorii,
Sună cornul tot mai tare,
Se adună vânătorii.
Ucid cerbi și căprioare,
Nu stârpesc doar răpitorii,
Lovesc ținte aleatorii,
Iar conștiința nu îi doare.
Sună cornul tot mai tare.
rondel de Ioan Friciu (31 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama, Vara, Eu
Mama care urăște furtuna,
Agață suspicioasa zilele de vară
Și le scutură, una câte una,
Scrutând ciorchini de nori pitiți pe cer;
Dar când toamna se-ntoarce iară
Și încep ploile, și aerul lipsit
De păsări se-ascute de ger,
Ochii ei se-nseninează subit.
Eu, fiul ei, născut vara, de vară iubitor
Mă simt mai liniștit din multe aspecte
Atunci când frunzele vor fi ieșit din decor;
Prea adeseori zilele verii apar
Ca emblema unei fericiri perfecte,
Căreia nu-i fac față trebuie să aștept
Un timp mai fricos, placid, mai neclar:
Toamna ca o stare și ca un concept.
poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Credință
Toate trec pe lumea asta,
Durerea, gândul și năpasta!
Și toate trec și iar revin.
Timpul presează, ca un spin!
Și toate trec cu-alaiul lor.
Mie de Tine-mi este dor!
Și toate trec, când nu gândești
Și nu știu de mă mai iubești!
Și toate trec, fără să vrei
Și de privești în ochii mei,
Acolo, totul e la fel.
Acolo, o să-l vezi pe EL!
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvențe în alb și negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul
Peste iarbă și prin oase
Trec numai lumini de coase
Și prin gene de izvor
Trec numai bărbați de zbor...
Peste fum și nopți de scrum
Trec numai lumini de fum,
Peste trecere de sapă
Trec numai lumini de apă,
Tremurânde, tremurând
Ca lumina de pa gând,
Tremurânde, tremurat
Ca lumina de bărbat...
Și la moară și la plug
Trec numai bărbați de rug...
Și pe zări și pe sub zări
Trec numai bărbați călări,
Și pe mări și pe sub mări
Trec bărbsați de luminări...
Când se crapă noaptea-n două,
Trec numai bărbați de rouă...
Bărbătosul vin e vin
Când bărbatul brea senin
Și la toamnă de bărbat
Cad femei de sărutat
Peste iarbă și prin oase
Trec numai bărbați de coase
Și pe Dunăre de fum,
Trec numai bărbați de drum...
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

28 iunie 1940
Călcată de șenile este vara
Și visele, uitate, veștejesc,
Când plânge, în surdină, toată țara
Pentru pământul nostru românesc.
Se scutură lumina din icoane
Și sângerează lemnul de alun,
Când mercenarii urii bat piroane
În palmele cuvântului străbun.
În inimi crește câte-o răstignire,
Când nu putem căra atâta greu,
Dar, ca o așteptată izbăvire,
Din ceruri ne zâmbește Dumnezeu...
poezie de Gheorghe Bâlici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

În seara asta
În seara asta ninge undeva;
O lume se aprinde de omăt;
Se năruie un vis de mucava
Și crivățul se-ntoarce îndărăt...
Sub genele uitării de cobor;
Să-mi râdă nălucirile din bolți,
Azurul dintr-o acvilă de zbor
Îmi ferecă iubirile la porți.
În seara asta, sfinte depărtări
De freamătul uitării se-nfioară,
Lumina necuprinselor cântări
În nufărul iubirii se coboară...
Mă leagă amintirea de ninsori;
Iubirile de vise viscolind
Și gândurile mor, de-atâtea ori
Când zilele se vântură-n colind...
poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri de toamnă...
Uite, toamna vine iară,
oare câte am petrecut?
De când m-am născut pe lume,
câte toamne au trecut?
Ceru-i clar, spuzit cu stele,
oare ce mai face muma?
Gându-mi aleargă la ea,
când pe câmp s-așterne bruma.
Ce o face ea sub glie?
Sigur e neliniștită,
că ea nu putea să stea,
într-un loc, nicio clipită...
Gânduri, gânduri, trec prin minte,
ca un râu șerpuitor...
Nu trebuie să fiu tristă,
sufletu-i nemuritor...
poezie de Titina Nica Țene
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Te iubesc
Te iubesc cu toată încrâncenarea zeilor uitați
Cu toată ființa mea ce te așteaptă doar pe tine
În toate acele dimineți... când sunt sau nu a ta
Și chiar și-atunci când plouă sau când ninge.
Te iubesc la fiecare colț de întâmplare
Și te aflu în fiecare întrebare și răspuns
Cu tine mă încălzesc când anotimpul moare
Cu mine ești când toamna a apus.
Nu-s încercări să nu cuprindă dorul
Nici lacrimi nu-s să mă-nspăimânte
Cu tine sunt-atâta știu- și martor... zborul
Ce ne-a unit pe veci și dincolo de lut.
Te iubesc gândind mereu să-ți fie bine
Cand ești absent sau îmi lipsești
În toate nopțile în care stau de veghe
Și când cu zeii mie îmi vorbești.
Nu simt dureri să mă doboare
Nici suferințe să mă-ncătușeze
"Tăcerea ta"- ar fi o ultimă eroare
Suflet pereche în mine să te-așeze!
poezie de Roberta Sanders
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!