Gânduri de toamnă...

Uite, toamna vine iară,
oare câte am petrecut?
De când m-am născut pe lume,
câte toamne au trecut?

Ceru-i clar, spuzit cu stele,
oare ce mai face muma?
Gându-mi aleargă la ea,
când pe câmp s-aşterne bruma.

Ce o face ea sub glie?
Sigur e neliniştită,
că ea nu putea să stea,
într-un loc, nicio clipită...

Gânduri, gânduri, trec prin minte,
ca un râu şerpuitor...
Nu trebuie să fiu tristă,
sufletu-i nemuritor...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe aproape e Crăciunul

Parcă-i primăvară, Doamne,
iar pe-aproape e Crăciunul,
caut anii tinereţii
şi nu mai găsesc niciunul.

Umedă îmi e privirea,
mângâi creanga de copac
mi-o imaginez în floare
înghit lacrima şi tac.

Şi e, totuşi, iarnă, Doamne,
într-un decembrie rebel
ce nu vrea să intre-n schema
iernii acesteia, de fel.

Câte ierni şi câte toamne
au trecut, nici nu mai ştiu,
doar atâta simt eu, Doamne,
că mi s-a făcut târziu.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri,
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări,
unele fără răspuns,
câte oare mai de care,
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri,
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă,
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte,
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre gânduri

Gândul îmi aduce gânduri
şi le strâng şi le desfac,
le aşez apoi în rânduri,
le împart şi cât le tac

Cerul îmi aduce gânduri
negre, albe şi altfel,
ale nopţilor sunt dese
şi le clatin, cătinel

Ziua e plină de-ntrebări
unele fără răspuns,
câte oare mai de care
nu dispar către apus

Gânduri, gânduri, peste gânduri
fiecare-n colţul lor,
câte oare o să-ncapă
în străfundul ochilor

Gânduri oarbe, gânduri mate
şi-au atâta incolor,
chiar de-i ziuă sau e noapte
le aud cântând de zor

Gândul îmi aduce gânduri
mă aglomerează-n cap,
fiecare mi-aduc riduri
mă omoară - că le tac

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Vine o vreme
oare
care
te lasă rătăcit în uitare
paşi străini se zdrobesc pe cărare
oare
cine
te aleargă hain printre gânduri
răscoleşte închisele drumuri
oare
când
te întunecă lumina sub coasă
nume de piatră şi izvor te lasă
oare
unde
te ascunde ghiara corbului ce arde
amintire prin amintiri te pierde
oare
cât
te răsare neauzita chemare
atavism întru golem întrupare
vine o vreme...

poezie de Agafia Drăgan (mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Peste tot sunt frunze ude,
toamna, iată, a venit,
cerul plânge, e cernit
şi-o tristeţe mă cuprinde.

Bruma este peste tot,
iarba nu mai este deasă,
oile se-ntorc acasă,
tânără să fiu, nu pot.

Sunt la fel precum natura,
frunzele se-ngălbenesc,
cu ele mă potrivesc,
căci anii s-au dus de-a dura...

Iarna vieţii sigur vine,
nu pot, Doamne, s-o opresc,
noaptea mă tot perpelesc,
nădejdea mare-i la Tine!

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri şuvoi
Între mine şi voi.
Gânduri vărsate
În viaţa-ne toată!
Gânduri năluci
În arşiţi de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună şi-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinţi
Între rude, părinţi.
Gânduri rebele
Între o lume şi stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre mii de gânduri care

Dintre mii de gânduri care
Zi şi noapte te frământă
Câte-s edificatoare,
Câte duhu-ţi înfierbântă,
Câte sânt folositoare,
Câte inima-ţi încântă,
Câte-or fi dăunătoare,
Câte doar te înspăimântă,
Câte-s ne vindecătoare,
Câte zelu-ţi înmormântă,
Câte-s apă şi mâncare,
Câte sufletu-ţi mănâncă
Câte-s răni usturătoare
Sau fac rana mai adâncă
Câte-s conştiente oare
Sau inconştiente încă...
Nu răspunde la întrebare
Ci întreabă-te; "sunt pe Stâncă?!"

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (29 iunie 2021), traducere de Adelina
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta primăvară

Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-şi arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea

Să danseze, vesel, frunzele în vânt,
Păsările câte triluri săltăreţe
Să miroase a proaspăt reavănul pământ
Eu cu bucurie să le dau bineţe.

Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate,
Parcă-s ale mele, toate câte sânt,
Să le strâng în braţe, aş vrea, dacă se poate.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta primăvară

Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-şi arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea

Să danseze, vesel, frunzele în vânt,
Păsările câte triluri săltăreţe
Să miroase a proaspăt reavănul pământ
Eu cu bucurie să le dau bineţe.

Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate,
Parcă-s ale mele, toate câte sânt,
Să le strâng în braţe, aş vrea, dacă se poate.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu fiecare zi murim câte puţin...

Cu fiecare zi murim câte puţin,
dar noi de asta nu avem habar,
ne străduim din ce în ce mai mult
să strângem de-ale gurii în hambar.

Nu mai privim un răsărit de soare
şi nici o frunză legănată-n vânt,
uitând că viaţa aceasta-i trecătoare
şi suntem doar o umbră pe pământ.

Şi trece timpul, aşa, pe nesimţite
cum trece ploaia-n zilele de vară
şi ne trezim, deodată, Doamne,
că-n viaţa noastră ni se face seară.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri călătoare

Priveşte spre stele şi zboară
cu mine spre ele şi-apoi
s-alegem o stea solitară
din calea de stele convoi.

Priveşte, e una ce pare
ascunsă de stelele mii!
Ce crezi, să ne fie ea, oare,
căminul din alte vecii?

Să mergem, iubito, -mpreună,
cu gânduri de mână, -amândoi,
s-o facem, prin rugi, să ne spună
de are un loc pentru noi!

Dar, uite, e-a noastră, clipeşte!
Ne ştie, ne-aşteaptă, zâmbeşte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hiperviziune

Prin câte hiperspaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături invizibili am fi mers,
Până ce şoapta cea dintâi ar fi tăcut.

Din câte stele în Ocean
Sclipirea-şi odihnesc,
Pe una numai, din alean,
Identic am ales.

Dar plini de colb stelar pe trup,
În păr cu radiaţii,
Pe Om noi l-am zidit din Lut,
Şi gheme de senzaţii.

Şi-n câte hiperpaţii s-au născut,
În minte sau aiurea-n Univers,
Alături împreună am trecut,
Cu glezna-nnobilată de un vers.

poezie de Elena Albu
Adăugat de Olga Bocioaca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uit definitiv

Ce mic e tată dealul copilăriei mele!
Mi se părea un munte când eram în sat
tu mă priveşti de-acolo dintre stele
mustrându-mă duios că am plecat.

Dar m-am întors acum la bătrâneţe
să construiesc o casă spre izvor
să regăsesc trecuta-mi tinereţe
sădind muşcate în pridvor.

Cînd vălureşte grâul ca o mare
o să mă plimb prin el ca altădată
când pomii se vor umple iar de floare
să uit definitiv c-am fost plecată.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul iluziilor

La focul din mica poiană,
sub stele ce plâng a târziu,
culeg de prin bezne-o dojană
şi-o rază oftând argintiu.

Prind oful de Lună-n batista
întinsă pe inima mea
ca noaptea ce-ncheie conchista
în cerul c-o ultimă stea.

Îmbrac întuneric de noapte,
pe cap, am oftatul ca nimb,
în ceruri am Calea de Lapte
şi-n minte am gânduri de schimb.

Sunt gata! – aştept să-mi apară
ceva: o idee, un pod
pe care să pot face iară
cu urma trecutului nod.

Şi vine un cer de iluzii,
se sfarmă în gânduri şuvoi
cu unde ce-aşteaptă perfuzii
din ce-o mai fi scris pentru noi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intersecţie de gânduri

Câte oare, gânduri şi intersecƫii,
captive în propriile contradicƫii,
indicatoare de sens în culori sumare,
aşteaptă o mai bună interpretare?

Gânduri prinse într-o intersecƫie
de complicate criterii de selecƫie...
Sunt şi prea multe iluzii depline
printre atâtea reguli nebune.

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne aleargă

Timpul ne aleargă din urmă, mereu
Şi zilele trec, una câte una.
Acum privesc soarele pe cer, ca un zeu,
Doar clipesc, şi-apare, enigmatic, luna.
Timpul ne aleargă. Veşnic ne grăbim.
Trebuie să facem şi una, şi alta,
Trebuie să mergem, trebuie să venim...
Ni se-nvârte iute, nemiloasă, roata.

Timpul ne aleargă şi trăim grăbit.
Facem doar ce trebuie, nu ce ne dorim.
Avem timp de ură, dar nu şi de iubit
Si, clipă de clipă, câte-un pic, murim.

Timpul ne aleargă. Unde ne grăbim,
Din copilărie pân-la senectute?
Ne-am pierdut pe drum, abia ne vorbim.
Devenim, din oameni, doar fiinţe mute.

Timpul ne aleargă. Hai să-ncetinim
Goana după bani, după cariere.
Sufletul şi trupul ni le obosim
Si scânteia vieţii, încet-încet, piere.

Timpul ne aleargă? Nu! Noi alergăm!
Haideţi să trăim iar, cu-adevărat!
Haideţi să ne pese, să ne bucurăm
Si să ne vorbim din nou, ca altădat'

Să avem prieteni şi să ştim ce-i doare,
Să râdem, să plângem, să ne întâlnim
Nu doar când se naşte sau atunci când moare
Cineva pe care zicem că-l iubim.

Timpul nu aleargă! Doar noi, în galop,
Sărim peste "astăzi", nu îl mai trăim,
Făr-a şti când viaţa ne va spune"STOP"!
Si-acel "mâine" dulce spre care tânjim

Nu mai vine. Gata! Cartea s-a sfârşit!
Astăzi se întoarce cea din urmă filă
Si privim în urmă.... Oare am trăit?
Şi nouă, de noi, ni se face milă....

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu echinocţial

A mai trecut un an, în urmă au rămas
doar amintiri din întâmplări banale,
ajunse peste vreme-n acele de ceas
desprinse din cadrane echinocţiale.

Pentru o clipă-n punctele vernale,
din arealul anilor ce trec în zbor,
cu gânduri noi şi doruri ancestrale,
prin lume sunt doar simplu trecător.

Şi totuşi am lăsat câte ceva să fie
de bun folos acelora ce-n urma mea
vor încerca peste decenii să mai scrie,
o pagină de glorie istoriei să-i dea.

Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
Tăcerile-mi, mai lungi ca niciodată,
din tot ce-a fost, din câte am avut
în cuget calea dreaptă mi-o arată.

Şi-n spaţiul echinocţial ce încă vine
cu altă vârstă pusă într-un alt decor,
adaug anilor doar zile cât mai pline
simţind că pot prin viaţă să mai zbor.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 17.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare pot fi eu...

oare pot fi eu în apusuri
care cresc în ochii tăi, sau
în cerneluri de roşu
acolo, unde se deschid
zăvoare de lumină?

Oare pot fi eu, acolo sus...
unde pana vulturului fulgeră-n zări
sau în mine răscolind
tainice şoapte?

oare pot fi trecerea timpului
atunci când...
picur încet tăceri de copil
din timpul trecut prin mine?
sau oare...
când am adormit la sânul tău
dăruindu-mi vis de nebunii?

oare pot fi eu în...
ploi de curcubee, în furtuni
sau când scriu în seri tărzii
cuvinte cu picuri pe ferestre
gândidu-mă la tine?

oare pot fi...
clipa din căuşul palmei tale
strâns întinse sau...
aburii treceri de după furtună?

oare sunt eu în clipe ce trec,
tăcute, ce nu ştiu răspunsul?
sau oare sunt eu sufletul tău
prin apusuri ce plecă
printr-un nou început?

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceşti spiriduşi ne-au îmbogăţit şi trebuie să le demonstrăm recunoştinţa noastră. Poate le este frig umblând aşa, dezbrăcaţi. Ştii ce m-am gândit? Am să le cos amândurora câte o cămaşă, o jachetă, un pieptar şi nişte pantaloni şi, de asemenea, le voi tricota câte o pereche de ciorapi. Tu le vei face câte o pereche de ciorapi. Tu le vei face câte o pereche de pantofiori fiecăruia.

Fraţii Grimm în Spiriduşii cizmari
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!