Mama, Vara, Eu

Mama care urăşte furtuna,
Agaţă suspicioasa zilele de vară
Şi le scutură, una câte una,
Scrutând ciorchini de nori pitiţi pe cer;
Dar când toamna se-ntoarce iară
Şi încep ploile, şi aerul lipsit
De păsări se-ascute de ger,
Ochii ei se-nseninează subit.

Eu, fiul ei, născut vara, de vară iubitor
Mă simt mai liniştit din multe aspecte
Atunci când frunzele vor fi ieşit din decor;
Prea adeseori zilele verii apar
Ca emblema unei fericiri perfecte,
Căreia nu-i fac faţă – trebuie să aştept
Un timp mai fricos, placid, mai neclar:
Toamna ca o stare şi ca un concept.

poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!