Uitat de sine
Te beau cu fiecare picătură a zilelor vărsate,
Ce-o lume a adunat în calendar de oceane,
Din tot, ce lacrimi bucuriile au spălat idile de arcane
Încătușând iubirile, jurate-n veșnicii de moarte.
Mă spăl cu timpu-ți pur din pielea-ți de fiori,
Ce-o atingi de mine, de al tău tremur sufăr,
Cum 'n liniștea sublimă a lacului tresaltă nufăr...
Când unda îngeri sparg, să te culeagă în flori.
Sunt tot un vis în nopțile ce-mi port osândă,
Când numai gând te simte gânduri, îs o nălucă
Ce nu-și mai vrea trezire chiar de zorii apucă
Și mă sfârșesc de dor, cu sufletul la pândă.
Îmi bate în voalul de timpan chip, ce-ai cum pulsul,
Ce loc și-a luat în vinele ce-mi strâng întregul sunt;
Căci gol de inima, ce n-o mai am, e-n pas mărunt...
E-n umbra ta un buchet de roze... îți așteptând ajunsul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Monolog de fidelitate
Ce-ai vrea să-ți spun mereu la nesfârșit să-ți placă
Să stai cu gând pierdut în coate pe birou
Să nu mai vezi nimic, să n-auzi... Eu ecou
Să-ți fiu de chip, de gesturi, prietenul de joacă?
Ce nuanță de culoare să-ți dau la chip, la păr,
S-o atingi pe-obraz cu palma visând gânditoare?
Ce nuanțe să-mi fac sufletul; ți-ar place, care-s oare
Să-ți colorez gând, vise, cum florile de măr?
Care-i parfumul clasic, monden sau futurist
Ce-ai vrea să-ți fac din carnea ce-ai tremur, în amor
Să-mprăștii-n cercul Lunii la poli, ecuator,
Să revii să-mi ceri izuri din șipul de ametist?
Ce fluturi să-ți trimit să-ți zboare-n pântec, stern,
Să-i simți o frământare când mi-ntâlnești privire
Și să nu-și piardă aripi de vrut în risipire...
Să m-ai o crizalidă și-n solzi de drag să-ți cern?
De unde să m-adăp să-ți dau picuri de apă
Să te-mbăt seve-n sânge, să mă curgi fine lacrimi,
Să-ți limpezesc din simțuri, torent să fii de patimi,
Să-ți umpli piept de-o mare iubire, stând să-nceapă.
Sunt tot o mică parte din mine ce-ți fac daruri
Colet cu funde roșii și c-un răvaș de apel,
Ce-mi închin tot întregul cu idilicu-mi rebel,
Că nu știu alt suav, sublim, de-atâtea haruri!
Nici nu te-am întrebat când inim-am străpuns
Fără să-mi aparțină și ți-am lăsat-o frântă
S-o porți ca pe-un implant, cum frunza-n pom ce cântă...
Ce-o pierzi însă când anii-nspre iernuri reci s-au scurs.
Așa că mă pun gajul să-ți rămân vieți promise
Și de mă porți trup-suflet să-ți fiu pe scrin seiful;
Să poți să-ți pui alături inima-n scris cu cifrul...
Gând-simțuri să deschidem când ne vrem trupuri-vise.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
"My way"
Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simț, tuleie, ce-mi freamătă emoții
Când pașii nu-i aud, pășind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, să duc sfârșitu-mi sorții.
Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".
Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.
Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.
Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, că sunt cel ce pășesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...
... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zețar, c-un cenușiu my way.
N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină să ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se ști c-aș fi...
Că-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Volum, de tine
Din timp, ce l-am prins în coperți,
Pe raft de-o minte, în librărie,
Te caut când spuneam, "mă ierți",
Să te citesc iar, reverie...
... Din suflet, suflu praf depus
Să-l șterg cu palma, o uitare,
Să mă simt iar topit, răpus,
Tot te așteptând o alinare...
... Îți sorb cuvintele din buze,
Ce le-am tipar, înscris în file,
Ce le parcurg de călăuze
Să nu-mi pierd visele fosile.
Mă încânt de sunet de citate
Rămase veșnic pe timpan,
Din glas, ce-mi bântuie etate...
Ce-o strâng în pumn, să-i storc alean.
Am ochi orbiți la noi imagini,
Vidați cu chipu-ți diafan,
Pictat pe tot ce-ntorc în pagini...
Te aștept în cartea mea... roman.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maladie
Te simt, celula ce-mi lipsește,
Ce n-o mai am, o aștept să vie
Să-mi intre în corp, ce-mi răvășește
Tot ce exist... mi-ești maladie!
Și de-mi pătrunzi sub scoarțe adânc,
Hipnoze sunt, o feerie!
Din aer, ce respiri, mănânc
Să zac de tine... maladie!
Alergi prin mine în filete
De simțuri în talaz, ce-adie,
Îmi tulburând nopți incomplete,
Ce-ți caut trup... de maladie.
Când fără vlagă pot sfârși
Cum versul trist de-o elegie,
Cu sternul sfâșiat voi fi,
Te așteptând... o maladie...
Convalescent indefinit, de dragostea ce ți-o port ție!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.
De ce?
De ce-ai vrea tu să îmi cunoști misterul,
Și tainele care mă fac să plâng,
Când răscolesc cu-n frigurare cerul,
Iar mâinile de neputință-mi frâng?
De ce-ai vrea tu să-mi afli visele,
Pe cine strigă noaptea până-n zori,
Când disperate rătăcesc cărările
Și-mi scutură petalele din flori?
De ce-ai vrea tu, să afli de ce-mi cântă
Sufletul, și-n pași de vals dansează,
Când ofurile toate se împlântă
În inima ce din adânc oftează?
De ce ai vrea tu, să afli cine-s eu
Ce gând ascuns te-ndeamnă către mine
De ce ești curios și mai mereu
Mă strigi duios chemându-mă la tine?
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conștient... bazal
Stau tot în transă, în hipnoză,
Să n-am alt gând, decât pe tine
Cu corpul plat, întins de bine...
Te-așteptând iar, apoteoză!
Derulez ce n-am spus vreodată,
Stau c-ochii închiși, deschiși sub pleoape,
Scăldați oceane în lacrimi-ape...
Plângându-mi inima prădată.
Nu mă mai scol la niciun număr
De ani, trecuți toți așteptare...
Că orice speranță și ea moare
Când pleacă chip... ce-mi stai pe umăr...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând
Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.
Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.
Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!
Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neomenesc, sentimente
Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Și marea oare ce-o simți când nu mai poate atinge trupuri?
Orașul cum de nu se plânge, când în vacanțe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?
Și parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheață, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!
Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Onomastică terestră
Colind, colind două mii treisprezece, pentru o ultimă dată, oară,
ca pasăre ce-și uită puii, până ieri puf, spre o Africă ce-o zboară
la șarpe, doar ce-i dezbrăcat de piele, o așteptând pană neavută,
rămas reptila târâtoare ce-și cântă solz, în solz, era-i tot mai, tot mai pierdută.
Ar, ar pământ cu plug, îl zgândăr riduri, brazdele adânci
în ultimu' anual periplu de păduri, mări, de câmpii, de faleze, de lunci,
pe-un calendar de eternitate, un treisprezece întors în treizeci și unu,
ce vis l-aș vrea, să mă întâlnesc cu mine, voi, explodând fericirile... nebunu'!
Urez, urez azi, de pe-o ultimă bancă a nopții într-un șezând, alt an,
c-un strigăt, dincolo de orice disperare, în vibratoare unde până și-n ultimul timpan,
că piere iar un pic o lume din parcul meu cu bănci și multe, multele alei,
dar las, cu șișul scrijelit pe-o șipcă, să vă fie cel mai bun, "să aveți toți, să ai totul ce vrei!"...
... plini brațele cum bucuriile de flori de tei, sprinteni, ușori cum artificiile scântei, nemuritori, o lume, ne sărbătorind cu toții ziua, dragii mei!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzie de-o revedere
Îți aud pașii, ca pe-o rimă,
Ce-mi bat înfrigurate alei
Împolenite în flori de tei,
Pe spuse simțuri... tot victimă.
Din depărtare adii esențe
Ce numai mintea mea le știe,
De puf de plopi, de păpădie,
Pe străzi, când ne topeam prezențe.
Și trece sunet adiere,
Iar iris curge prin pupile,
Spălând ca-n lacrimi de copile
Dorul, să te-am etern mistere.
Am streașină la ochi inima,
Pierdută în drum de așteptare
Și gând mi-e suflet, într-o floare
Te vrând sublimă, cum vers, rima.
Dar strada e-n miraj, pustie
Și trup am scorbură, e gol,
Trădat, cum dragostea în vid rol
Și mintea în scrum... de-o agonie.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dedicație
De m-ai uitat, e că ți-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l țin în palme și ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvățasem... Rugămintea.
Să nu mă uiți că ce-i mai rău e-a pierde
Când ți-a luat timp să mă ai fără pretenții
În lumea asta unde numai delicvenții
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.
Șă știi că sunt lipit de mine, te păzind
Și nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o țin în așteptare, o exersând... iubind,
Să-ți fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naiv bilețel, netrimis
Prin lanuri, ce-mi apleacă vântul,
cu gând odată aș colinda,
să te văd iar, să-ți spun cuvântul;
"atât de mult... j'envie de toi"!
Cum nopțile le aștept să treacă
și de zi nu m-aș sătura,
orice amintire o strâng, de pleacă,
"să nu te pierd... j'envie de toi"!
O lume întreagă nu există,
cum singur eu, myself, io, moi,
n-aș fi doar vid, gol ce persistă,
"de nu revii... j'envie de toi"!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea pe bucățele
Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac și-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spațiu! Numai remușcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.
Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te știu, te iau fărâme, pleci,
Ești tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi și el, nu l-am zărit de mult, de-o veșnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.
În straniu paradox te izolezi, cu știință, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Și trena-n urma nemișcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îți pierzi avere,
C-o dai -și-ai alergat-o o viață- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ți faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solare
Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...
... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minții, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Și nu de azi, de ieri... de când mă știu la coada vieții, rând.
Și pe egipteni îi înțeleg, chiar de-i tardiv, cuprinși în venerație,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp și-au dat pentru visări solare
Și încerc să mă răscumpăr, când și când... înspre sursa-mi de inspirație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar toamnă
Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veșnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!
Cu pași plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viața, am înteles!
În tine, sunt toate nopțile de dragoste promise.
Te scuturi de speranțe și le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniștea și puritatea ce-o trăiești,
Aduci în jurul tău doar iubire!
Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!
poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Naiada
Din apa cristalină ce se-adună
În micul lac, sub razele de lună,
Apare o minune, o naiadă,
Născută din a zeilor pleiadă.
Privește-n jur și, cu mișcări domoale,
Împrăștie pe apă mici petale
De liliac, ce parcă sunt desprinse
Din mâna unui duh din vise-aprinse
Ce-o mângâie tăcut și o privește
Cu o privire care strălucește
Și-i face inima în piept să bată
Cum nu a mai făcut-o niciodată.
Privește-n jur cu teamă și dorință;
Ca el să vină e cu neputință,
Dar ea mai speră, silueta-i pură
Apare ca un vis, ca o făptură
Ce a-ntâlnit la naștere fortuna,
Frumoasa lacului dintotdeauna,
Ce nu s-ar vrea, acum, nemuritoare,
Căci dorul ce îl simte e prea mare.
E liniștită-acum și doar sub pleoape
Tresaltă, ca un sunet scos de clape,
Lumini portocalii ce-ar vrea să plece
Din jarul care-a ars și-acum e rece.
Privește-o stea cum bolta o străbate
Iar inima, care abia-i mai bate,
Îi cere un răgaz și vrea răbdare...
Cu steaua ce-a căzut, și ea dispare.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar și iar
Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Și mă gândesc la tine, iar și iar.
Citesc cuvinte, de alții puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar și iar.
Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar și iar.
Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Și mă gândesc la tine, iar și iar.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul privighetoarei între roze
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă,
Grădina ce-mi stă sub fereastră
În raze de-argint se-nveșmântă.
O vrajă și albă ș-albastră
Din ceruri, spre lume s-avântă.
A nopții sublimă măiastră
E-ascunsă-ntre roze, și cântă.
Chiar roza ce moare în glastră,
De legile firii înfrântă,
Tresare, în pacea sihastră,
La glasul, cu care-o-nmormântă
A nopții sublimă măiastră.
rondel clasic de Alexandru Macedonski
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Excelsior" de Alexandru Macedonski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar "Lose control"
Mă uneltește subconștiința
Ce-o am mereu alternativă
În timp real; îmi ia putința...
Nu pot fi doi deopotrivă!
Sunt veșnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veșnic glas de rău, la bun.
Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt d-evlavios...
Mă chinuie halucinant.
Singur îmi fac metemorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză...
Cumulurile-mi protejez.
Mă-ntreb de suntem toți la fel
Și-n diferență avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de țel,
Sau de-a ceda... "in lose control"?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!