Creatori

Ne-am inventat cuvintele şi singuri ne-am scris cărţi
Şi aberant apoi le luăm sursă de noi, alte, preopinenţe,
Citind din psalmi, din liturghii, din Biblie... alte hărţi
Ce colindăm pe rând, cu decalog model de... competenţe.

Ne construim, noi, sfinţi, sanctificăm, dăm moaşte
Şi noi le spunem Dumnezeu, iar popii... un apostol.
Ne beatizăm în ctitori, chip punem în icoanele de Paşte...
Şi apoi nebuni ne-naripăm doar crez, lipsit de orice ştiinţă... în stol!?

Ne creăm singuri totul şi necaz şi bucurii, ne naştem
Şi aleatoriu-i numai, învălmăşeală -brownian hazard, de noi-
Ca apoi să ne citim în palme proprii sorţi, destin ce-l paştem
Stând în genunchi, cu cap sub patrafir... sinucigaşi eroi.

Om înţelege, azi, că început tot noi am fost şi noi facem... "apoi"
Şi că pedeapsa de-i, cea maximă, e moartea, rezervată oricum... Şi pe deasupra goi, goi, goi?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăcire

Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Şi nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii ştiu, după ierni, că sunt verzi
Şi dragostea, cum că, doar noi o inducem.

Existăm prin credinţa de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!

Decizia, veşnic, pe treptele fiinţei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale ştiiinţei...

E sigur ceva ce nu merge-n substanţă,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanţă
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?

Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabileşte sfârşitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...

De naştem noi singuri prin propriile forţe,
Şi clarul de zile şi nopţi îl avem,
Aşa şi pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torţe!!!

Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spaţiul nesaţ ne aşteaptă coloni;
Chiriaşii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.

Sortirea ne e clară dar n-am înţeles
Că naşterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar fiinţa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicaţi în progres!

Început, ca şi cale, sfârşit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...

... E totu-o psihoză indusă... cu popii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iniţiator?!

... începe oare început sau totu-i doar un ciclu;
cum mobila din lemnul de copac nu-i din seminţe
născute-n luminişuri dintr-un putregai de foste fiinţe
şi Dumnezeu ce-n joacă ne-a făcut, o să mai facă... e arbitru?!?

... şi cel ce-ncearc-avid să strângă, fals să se delimiteze,
nu-i oare om ce-ncearcă să devină un popor
dintr-un amestec de-alte şi-alte naţii, un migrator...
că doar aşa, nu-i un incest... şi face lume, timp să-ncânte?!?

... şi dacă cultivăm mereu, ne educăm unii pe alţii genii
ce-nsămânţăm câmpii, cernoziom şi apoi trăim din grâne...
oare n-om fi pământ aşa cum ni se spune?...
că singuri ne săpăm culcuş final în cripte, de milenii!?!

... şi câine, ce numim domesticul cu crez, că îi dăm casă,
nu-i doar sublim prieten, ci-i prietenia-n sine?!?...
că o deţine, ne-a domesticit pe tine şi pe mine,
în mai uman, mai răbdător, mai sincer!... lui, de noi îi pasă!?!...

... e oare cum Big Bang nedesluşit, amăgitor
în început ce n-are început din alt sfârşit
ce mintea nu concepe, din taboo ce-am încropit...
şă-şi creadă singură neştiinţa de a tot-începător?!?...

... şi-atunci ce simplu-i de-nţeles ce pare infiorător;
nu-i totul de la sine "inventat" ca o spirală ce se-nvârte
pierzând capăt şi punct, căci nu le-avem, trăim pe unde scurte...
şi-i prea pretenţios, neacoperit... să ne-ncropim în creator?!?...

... sau poate idealu-i adevăr întâmplător
dintr-o iluzie că împreună, cu credinţă-n noi,
creeăm cu toţii; vii, pe cei ce au fost, vor fi... şi toţi cei de apoi,
un univers în paralel?!... N-am fi realul iniţiator?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în dragoste. Eu cred în poveştile bune. Mă joc din greu în weekend-uri deoarece îmi place să am acele poveşti bune. Soţia mea şi cu mine ne dezlănţuim şi facem nebunii tot timpul. Spunem lucruri de genul: "Ce putem face sau ce putem obţine weekend-ul ăsta?". Apoi avem alte weekend-uri în care stăm pur şi simplu şi nu facem nimic. Şi apoi avem munca pe care o facem. Toate astea sunt amintiri.

citat din Channing Tatum
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minte şi inimă

suntem inexplicabil de singuri,
pentru totdeauna singuri,
aşa a fost planificat
să fie,
niciodată nu s-a dorit
ca lucrurile să fie altminteri –
iar când va începe
lupta cu moartea
ultimul lucru pe care vreau să-l văd
este
un cerc de feţe omeneşti
aplecat deasupra mea –
mai bine să se afle acolo
doar vechii mei prieteni
şi zidurile sinelui meu.

am fost adeseori singur, dar rar
însingurat,
mi-am potolit setea
la fântâna
sinelui meu,
iar vinul a fost bun,
cel mai bun pe care l-aş fi putut avea,
iar în noaptea asta
stând,
privind în beznă,
înţeleg în sfârşit
întunericul şi
lumina şi tot ce se află
între ele.
pacea minţii şi-a inimii
soseşte
când acceptăm ceea ce
este:

fiind născuţi
în această
viaţă ciudată,
trebuie să acceptăm
pariul pierdut
şi zilele pierdute
şi să găsim un pic de mulţumire
în plăcerea de
a le lăsa pe toate
în urmă.

bea din fântâna
sinelui tău,
nu plânge pentru mine.
citeşte ce-am scris,
apoi
uită
totul.
bea din fântâna
sinelui tău
şi începe
totul iarăşi de la capăt.

poezie celebră de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să înot pe burtă o zi, două, un an, până obosesc bine, apoi pe spate, apoi într-o dungă. Apoi într-un deget, apoi într-un fir de păr, apoi într-un fir de suflet, apoi într-o răsuflare, apoi într-un geamăt. Ies eu la mal.

citat celebru din Marin Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos

"Hristos a înviat!", să nu fie o rutină
Cum "Ce faci?", "Bună ziua?, "Bine!", ori "Te salut!"...
E timp să stai pe gând, să-l pui într-un trecut,
Să devii un apostol, din alt tărâm... O să vină!

Este singurătatea de corp ce suflet poartă
Cu spiritul, întreg cu tot cu întuneric
Ce-aşteptă o scânteie, apoi extaz feeric,
Că eşti la fel... Ofranda de tine, cea deşartă!

Hristos e mai presus de un real-rutină,
E simbolul de mine, de tine... la perfect!
E cel ce nu vei fi de nu-ţi impui proiect
Să ierţi, să judeci mult, preluând... Nedând neghină!

E-o zi când poţi să uiţi tot ce-i în jur anost,
Să pleci în pelegrin ca să-ţi inviţi apoi
Ce-ai drag, mai drag de orice, să spui "Veniţi şi voi!"...
E zi când tot învie, din ce n-ar fi... De toast!

Eu vreau să fiu prezent lângă al-meu simbol, "EU",
Cu ale mele tare, cu gafele ce-mi ştiu...
Să le întind cu palme curate, zicând "Viu!
La Tine Doamne, pur! Mă renaşte, al meu Zeu!!"

Iisus Hristos 'mi fi lângă... Nealteratul "MEU"...
Luaţi-vă timp, scurs gol, uşuraţi suflet greu
Singuri, sau în lăcaş şi n-aşteptaţi... Mereu!!!
Îl veţi întâlni într-o zi... Îţi va spune "Tu, eşti EU!!!....................
08.04.2018

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri ne construim limitele de care apoi ne lovim, mirându-ne de ce ne doare. Şi-atunci, fără să vrei, te cauţi de fericire. Ea începe numai acolo de unde simţi că eşti liber să fii tu însuţi.

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

câteodată era doar aer printre noi
şi ne-am trezit aşa deodată
indiferenţi, năuciţi şi goi,
lăsând tăcerea grea să ne străbată.

nu ne-am mai strigat deloc pe nume
ne-am bătut cu gândurile pe tăcute
apoi am citit din poemele noastre postume
şi tu ai plâns câteva minute.

tăcută, tristă, te-ai desprins de mine
şi ţi-ai adus aminte de trecut,
de-atunci, străină, ai înfruntat alte destine
şi m-ai alungat din viaţa ta absurd.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (18 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am împărtăşit pe rând bucuria de a fi soţ, apoi tată, apoi socru, apoi bunic. Şi e extraordinar.

citat din Marius Ţeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura popoarelor este în primul rând brutală, apoi severă, apoi benignă, apoi delicată, în cele din urmă libertină.

citat din Giambattista Vico
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miez de Univers

Ne răsfăţam, pe rând, în miez de Univers...
Ne adunam în gând, încet-încet, glumind...
Tu sufletul mi-aflai, citindu-mi câte-un vers,
Şi ne-am trezit visând... şi ne-am trezit iubind.

Dintre tristeţi, fugind, am inventat cărări
Pe care am pornit în calde dimineţi,
Ştergând din asfinţit şi doruri, şi uitări,
Şi lacrimile reci ce-au izvorât din vieţi.

Cu fiece cuvânt, din zâmbete sculptat,
Am poposit în Rai, să ne-odihnim puţin,
Să ne-ascultăm priviri ce zarea au scrutat,
Simţind că printre nori ne-aşteapt-un nou destin..

Apoi, am coborât din Ceruri pe Pământ,
Să ne-nfruptăm din noi, pe rând şi deodat',
În vrajă şi tăceri, sorbind amorul sfânt,
Iubind cum încă n-am iubit cu-adevărat.

Ne răsfăţăm, pe rând, în miez de Univers,
Nu ne mai amintim c-am fost pustii vreodat'...
Şi cânt IUBIREA noastră-n fiecare vers,
În vis curat de-april, cu totul... MI-NU-NAT!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hal... patriar...hal

Există castul bestial,
Adică bestia în alb...
Preafericitul nostru dalb,
Patriarhatul imoral!

E cel cu totul aurit
Topind şi morţilor inele...
Bărbaţi, femei, încă-n obiele,
Ce-şi pleacă lui capul, smerit.

E poli... trucul, plin de truc,
Ce joacă poli patrafir...
Un securist mai abitir
Ca frunza de stejar... De nuc.

E orto... doxa impostoare,
Adică, se erijează în cap...
S-adune averi cât nici nu-ncap
În catedrale încăpătoare...

... Ce-ar vrea, pe banii mei, ai tăi
Şi apoi să spună "E de la mă-sa!"?
Cum şi Merţanele-s carosa...
La Preaperfidul, vechi vulpoi.

N-are nimic din sfiiciune,
Lui Dumnezeu nu-i portavoce.
E animalul hâd, feroce
Se hrănind din înşelăciune.

E sfidător şi întinde mână
Să i se pupe, să primească...
Că le el haina preoţească
E să-ţi ia sângele din vână.

El, este şef de atâtea moaşte,
De apa chioară din butoaie.
La proşti, e aducător de ploaie...
Iar de nu-i dai, nu te cunoaşte!

E plaga neagră de întreg neam,
Ce-l vrea ţinut în neghiobie.
E cramagiu cu vin de vie
Şi şef turist... de-al lui Adam.

E şi de Mall proprietar,
Căci cu el toţi o lasă moale.
E-autorizat să vândă ţoale,
Icoane, lumânări... El doar!

Şi-a luat păduri, mii de hectare,
Conace, vrea oraşe întregi
Şi-ţi dă el loc să stai, s-alegi
La cimitir... Că-i căutare!

Nu-i numai o nouă relicvă,
Ieşită de-o hazna fetidă...
Este precum la pom omidă,
Ce din crez roade... o goală tigvă.

N-are nimic din duh, iubire.
El, Luciferul, doar urăşte...
Ne-ar vrea şi iadul să ni-l căşte
El, Tartor la intrat, ieşire...

Se vrea la ţara mea pedeapsă...
Blagoslovitul îl refuză
Către popor, cu minte obtuză,
Ce şi-l slăveşte... să-l slujească!

Şi-a luat şi aer de tiran,
El să ne spună cum să fim,
Cum să trăim, ce să citim...
Să fim mai troglodiţi, aman.

Dar îl blestem şi lui să-i fie,
Aşa cum mie îmi doreşte
Şi, Dumnezeu să-l facă peşte...
Cu abis de-ocean... împărăţie!

Pedeapsa mea... la Preacurvie!!!

pamflet de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viitorul Testament

Să ne propunem NOUTATEA
Şi s-o creem ÎNTRE NOI SINGURI,
Recuperând şi LIBERTATEA,
Ne ridicând tot noi şi IMNURI.

Putem să eliminăm flagelul
De vorbe goale de agnoşti,
Împiedicând la timp măcelul
Ce ni s-a destinat ca proşti.

Să punem ŞCOALA, PREGĂTIREA,
În CONDUCERE la FRUNTEA ŢĂRII...
În loc de lene, ISTOVIREA
Să ne-o propunem REZOLVĂRII.

Să ne ALEGEM singuri RÂNDUL
Şi la DECIZII şi la MUNCĂ,
Înlocuind hoţii cu GÂNDUL;
PRICEPEREA să fie SFÂNTĂ!...

Să punem capăt la politic
-Un clan de şmecheri, buni de gură-
Şi să ne strângem ANALITIC,
Să fim noi proprii o SINECURĂ.

Să ne-mpărţim pe ŞTIINŢĂ PURĂ
În medici, căruţaşi... SĂ FIM
Aşa cum s-a creat NATURĂ;
În ARMONIE să MUNCIM.

Vom fi şi REGE şi PLEIADE
Şi vom putea să ne ÎNTREŢINEM;
Toţi NECORUPŢI, cu ŞCOLI REALE,
Pe NAŢIUNE s-o MENŢINEM.

Vă conjur fiţi de ACŢIUNE
C-aveţi destulă EXPERIENŢĂ
Să faceţi ŢARA o MINUNE...
Să CLĂDIM TOT din COMPETENŢĂ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă?

De ce ne-am învăţat cu mâine
Simbolic, cum o nouă pâine;
Ca să trăim un neştiut
Făcut mult gând ş-un pic de lut?

Este-o amânare a datoriei
De-a face plinul farfuriei
Cu crez de multe idealuri...
Înecate în perpetuui valuri!

Cărăuşie-n fapt de carne
În modele lumea să răstoarne;
Ne purtăm măştile de bal
În falsul lumii... Teatral.

Ne clădim singuri în compuşi
Din alţi nefericiţi răpuşi,
Exultând forme de estet
Pe-un fals de fizic-epitet.

Ne fabricăm singuri repere
Neştiind ce etalonul cere;
Crezând că noi decidem mâine...
C-un hoit făcut la fel la câine!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La judecata de apoi,
Vom fi singuri, vom fi doar noi,
Iar Dumnezeu nu e inapt,
Listingul îţi va părea frapant!

catren de Mirella Olaru (3 martie 2014)
Adăugat de Mirella Olaru, creatie proprie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu ar exista Răul pă Pământ.
ne-am face armate din zâmbete
şi ne-am bate între noi p
ână ne-am prăpădi de placere si de râs,
apoi ne-am face armate de idei
cu care să îi învingem pe zei, dupa care,
impreuna cu ei, să ne punem pe ras,
în pace şi plini de avant, dacă..
dacă nu existau atâţia virusaţi - infectati pe Pământ!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am mai cunoaste noi?

Atata timp trecut-a fara rost
Atatia ani de cand nu ne-am vazut
Balaia mea iubire tu ai fost
Parca din alte vremi, de la al lumii inceput

Ce mai conteaza acum?
Nici n-as mai sti ce voi...
De ne-am vedea vreodat'
Ne-am mai cunoaste noi?

A fost un vis frumos
Prin ploi ca de cristal
Printr-un ianuar geros
Si-un martie infernal

Acum sunt toate-n urma
Povesti cu falsi eroi
De ne-am vedea vreodat"
Ne-am mai cunoaste noi?

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!