Miez de Univers

Ne răsfăţam, pe rând, în miez de Univers...
Ne adunam în gând, încet-încet, glumind...
Tu sufletul mi-aflai, citindu-mi câte-un vers,
Şi ne-am trezit visând... şi ne-am trezit iubind.

Dintre tristeţi, fugind, am inventat cărări
Pe care am pornit în calde dimineţi,
Ştergând din asfinţit şi doruri, şi uitări,
Şi lacrimile reci ce-au izvorât din vieţi.

Cu fiece cuvânt, din zâmbete sculptat,
Am poposit în Rai, să ne-odihnim puţin,
Să ne-ascultăm priviri ce zarea au scrutat,
Simţind că printre nori ne-aşteapt-un nou destin..

Apoi, am coborât din Ceruri pe Pământ,
Să ne-nfruptăm din noi, pe rând şi deodat',
În vrajă şi tăceri, sorbind amorul sfânt,
Iubind cum încă n-am iubit cu-adevărat.

Ne răsfăţăm, pe rând, în miez de Univers,
Nu ne mai amintim c-am fost pustii vreodat'...
Şi cânt IUBIREA noastră-n fiecare vers,
În vis curat de-april, cu totul... MI-NU-NAT!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuni şi stele

Ne-am iubit în ochii lumii,
Sau ascunşi, feriţi de toate,
Ne-am iubit precum nebunii,
Într-o clipă, pe jumate

Ne-am iubit în ploi superbe,
Uzi în suflet, vii sau morţi,
Între zori şi nopţi acerbe,
Între graniţe de sorţi

Ne-am iubit răpuşi, albaştri,
Pe sub ceruri călătoare,
Pe pământ şi printre aştri,
Printre stele căzătoare

Am iubit murind, dar veşnic
Doar iubind am renăscut,
Prin sărutul, care straşnic
L-am simţit... şi cât l-am vrut!

Ne-am iubit precum furtuna,
Eu un tunet şi tu stropi,
Fulgere ne-au fost cununa
În biserici fără popi

Ne-am iubit cumva fantastic,
Fără timp, fără de noi,
Ne-am iubit, iubind artistic,
Ca-n picturi... sinceri şi goi

Ai fost note, portativul,
Melodie într-un trup,
Eu doar vers, tu doar motivul
Ca iubire să-ţi aduc

Ne-am iubit... tu o regină,
Eu... un rege-ndrăgostit,
Ne-am iubit cumplit, cu vină,
Doamne cât ne-am mai iubit!

Ne-am iubit război şi pace,
Ne-am iubit noapte şi zi,
Însă inima nu-mi tace
Şi mai vreau a te iubi

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii durerii

De ce dor macii dintre spice,
Sânge din inimă curgând,
Şi sufletul îl fac arşice,
IUBIREA din el, alungând?!

Apoi, cu fragile petale
Îl amăgesc în mângâieri
Şi sufletul se-ntoarce-agale,
Dar se întoarce 'n Nicăieri!

În focul macilor IUBIRII,
Rupe logodna albăstricii,
Intrând în marea negăsirii,
Printre talazurile fricii.

Căzut în somnul picurat,
Separă grâul de neghină
Şi-un mic dejun din bob curat
I-aduce Liniştea Divină!...

Iar macii roşii, dintre spice,
Dispar din vise, rând pe rând,
În loc, răsar albe-angelice,
Păcatul lumii ridicând...

Aşa pier macii dintre spice...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu în cer

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite
moartea întruchipată în înger pervers
ademeneşte lumea cu dulci ispite.

câteodată vreau să mă ascund în vers
între litere albastre fericite
curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

acele timpului nu se rotesc invers
să fiu iarăşi copil pe negândite
să fie jocul vieţii doar un fapt divers
trăiri nevinovate de îngeri ocrotite.

curg lacrimi de-a valma din univers
mor stelele pe rând nespovedite.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi

Şi mi te-apropiai, plutind, din ceruri,
Şi mi te dăruiai pe câte-un nor,
Atât de natural şi arzător,
Încât simţeam iubirea din eteruri
Făcându-mă, de tine, cerşetor.

Şi te cerşeam, şi te purtam pe braţe
Pe calea mea, pe Podul Curcubeu,
Şi mă simţeam, atunci, precum un zeu
Ce îşi transformă norii în fânaţe
Cu-arome dulci de... numai tu şi eu.

Şi te-am luat, mi te-am luat în sânge,
Şi m-ai luat în suflet şi în gând,
Şi ne-am luat cu totul, rând pe rând,
Cu tot ce-am reuşit, de-atunci, înfrânge,
Şi ne-ndreptăm spre-Acasă, tot zburând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Hai cu mine, în cântec, hai, vino în vers!
Haide, vino la mare, hai prin Univers!

Îngropăm tot rău-n adâncul uitării,
Înotând, vei strânge, cu dor, valul mării...

Voi fi acel val, ce te scaldă-n IUBIRE,
Ies noaptea, pe mal, să nu fiu amintire.

În vârtej nebunesc, ne iubim până-n zori,
Când plecăm, obosiţi, să plutim printre nori...

Din înalturi, în ploi, coborâm pe pământ.
Odihneşte-te-n val, dormi cu valul în gând!...

În treziri, fericiţi, cu uimire-ntrebăm:
"Ce e cântec, ce-i vers?!"... Hai să ne bucurăm!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful poetului

Publica din când în când
Câte-o carte, câte-un rând,
Şi cu ultimul lui vers
S-a topit în Univers.

epitaf epigramatic de Gabriela Genţiana Groza (1995)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pensionar de rând...

La rând la unt, la rând la lapte
La rând, dar mai puţin, la carte
La rând la condică la şapte
Vreau ultimul la rând... la moarte!

epigramă de Gheorghe Gurău (2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinos cuvântului

la 31 August - Ziua Limbii Române

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un Univers,
un univers în care fiecare cuvânt nerostit capătă nuanţă de vers,
un vers ce dă sens şi rost existenţial formalităţii cu nume de trup trecător –
(mormanul de materie destinat purificării prin putrefacţie).

mi-e sufletul o colonadă ce sprijină un univers,
un univers în care cuvântul se transformă-n lacrimă,
o lacrimă ruptă din nemărginire de univers.

mi-e sufletul o colonadă ce dă sens şi rost sufletului meu
în cuvânt
vers
lacrimă
Univers

... un univers în care

cuvintele ce se preling din ochi,
din suflet,
din trupul dezgolit,
le regăsesc în rostuirea cuvântului dintâi,
cuvântului nedefinit şi nerostit
(de teama neputinţei de-a silabisi cuvântul de-nceput, cuvântul de sfârşit)
când eu le căutam în întruparea celor morţi din cei vii,
şi-mi defineau durerea, durerea ascunsă printre semne mii-
în alte cuvinte ce le-au adus,
alte cuvinte care s-au spus,
alte cuvinte ce au răpus iubiri neîncepute,
de teama neputinţei de-a iubi,
din preaplinul iubirilor trecute,
iubirilor tăcute şi nerostite...
te caut cu neputinţă printre cuvinte.

poezie de Stelu Pop din Cine sunt eu? (19 mai 2016)
Adăugat de Stelu Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul în doi

O fi şi mâine-o zi, dar rămânem în Azi!
Astăzi suntem iubiţi, ieri eram camarazi.
Nicicând nu am visat la clipa asta sfântă,
când ochii îşi vorbesc şi inimile cântă.

Pe rând, ne-am rătăcit de viaţă, la răscruci...
Sleiţi şi însetaţi, căutam ape dulci,
mergeam înfometaţi pe-o singură cărare
şi ne-am recunoscut în răsărit de Soare.

Ne-am amintit de toţi, ne-am amintit de noi.
Când ne-am dezmeticit, eram UNUL ÎN DOI.
Şi, brusc am înţeles că, părăsind mulţimea,
am devenit IUBIREA care a schimbat lumea.

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odat'

A fost o vreme-a fost odat'
Când ne iubeam în româneşte,
În vers puneam suflet curat
Care şi astăzi străluceşte.

A fost când ne priveam cuminţi,
Cu zâmbet de făpturi divine
Şi faţa blândă n-avea dinţi,
În codri-i mai purtau jivine.

Purtam, e-adevărat, joben
Şi ne puneam lavalieră,
Iubirea era fond de ten,
Oameni eram în altă eră.

Ne era sufletul prosper
În traiul bun pe jumătate
Şi norii picurau din cer
Doar lacrimă de bunătate.

A fost, atunci, o vreme când
Ne întâlneam la promenadă
Şi fiecare sta la rând
Fanfara-n trecere s-o vadă.

Nu ne umpleam de vitregii
Căci inima bătea curată ;
Ne duelam în poezii
Făcând la cârciumă serată

Dar nimeni nu era rănit
De alte pene, în orgoliu,
Căci OMUL nu era un mit
Şi vers nu se scria în doliu.

Eram de româneşte plini
Şi goi numai pe dinafară,
Iar trandafirii tot cu spini
Roşeau din dragoste de ţară.

Părea că suntem oarecini
Labiş, Coşbuc sau Eminescu,
Eram cu-adevărat lumini
Ce-au devenit azi Poet-escu.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (13 ianuarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La masa rotundă

La masa rotunda toţi ne-am aşezat,
Fiecare, în stilul lui, povestea vieţii şi-a redat.
Am ascultat, la rând, pe fiecare,
Fiecare cuvânt, fiecare exprimare,
Ne-am corectat, cu blândeţe şi fineţe
Şi am văzut, vesele, multe feţe,
Care mai de care mai timide,
Mai suple, sau mai solide,
Toţi având un singur gând,
Opera lirică, în pagină, aplicând.

poezie de Cristina Mariana Bălăşoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tentaţii de vrajă

mă leg de Univers cu magnetism poetic
ador eliberarea de furtuni interioare
curge fericirea din condeiul frenetic
versul primăverii curge lin din soare.

sunt o fiinţă setoasă de lumină
precum izvorul de o sursă de apă
mă închin la pământul fără de vină
magnifice splendori să mă încapă.

e primăvară printre păsări cântătoare
florile se deschid în soarele blând
lumina angelică în muguri se pogoare
înverzind fericirea la mine în gând.

iubirea umple goluri interioare
versuri fermecate răsar rând pe rând.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În patima versului

dependenţă de lumină locuiesc în vers
cu pereţi de idei şi tavan de cuvinte
am percepţii clare despre univers
luceferi poetici freamătă în minte.

fac ascensiuni pe munţi de poezie
logodită cu codrul semantic şi sfânt
pe cărări de viaţă presar fantezie
cu ochii la Soare fericită cânt.

urc Golgota vieţii ocolind avene
topesc în raze nori de melancolie
lumina iubirii circulă prin vene
mereu însoţită de-un cânt de ciocârlie.

monumentul dragostei l-am sculptat în granit
ca pe Sfinxul magic cu ochii către infinit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi nebuni

Am fost şi prin nelinişti sau tristeţe,
Am căutat, am încercat: n-a mers!
M-am îndreptat atunci spre frumuseţe
Şi am găsit-o deghizată-n vers.

Am alergat bezmetic prin înalturi
Şi am privit din ceruri spre pământ,
Apoi, prin nori, în fericite salturi,
Am început, cu glas timid, să cânt.

Era frumos când auzeam ecoul
La un poem ce se ducea spre zări,
Iar eu eram privit precum eroul
Ce-a cutezat să zboare peste mări,

Să uite de amarul ce, prin lume,
Se-agaţă de atâţia disperaţi
Ce nu mai ştiu de bucurii, de glume,
Sau de iubire, de părinţi sau fraţi.

Zburam neobosit, în zbor frenetic,
Cântându-mi bucuria de-a trăi,
Iar ea a apărut din vis, profetic,
Şi plină de dorinţa de-a iubi.

Era iubita mea din altă lume,
Din altă viaţă, din alt univers,
Era a zecea muză, fără nume,
Atrasă către mine de un vers?

Dar, cui îi pasă? – a venit la mine
Îmbujorată toată şi timid,
Din zone-ndepărtate, clandestine...
Şi o privesc, de dragoste avid.

Iubirea noastră nu mai vrea cuvinte,
Ci simţuri moştenite din străbuni,
Ne-am rupt de legi, ne-am rupt de cele sfinte
Şi râdem fericiţi, ca doi nebuni.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am ieşit din rând

Să nu ies din rând,
să nu merg în faţă,
La rău să nu mă plâng,
Dumnezeu aşa mă-învaţă.
Cât am fost în viaţă, n-am ieşit din rând.
Nici n-am mers în faţă, am ţinut de rând.
Am rămas acolo, unde-i locul meu.
N-am fost un Apollo, nici n-am fost un zeu.
Am măsurat timpul, doar cu pasul meu.
N-am văzut Olimpul, cred în Dumnezeu.
De la El am primit viaţă, Lui m-am închinat,
El mi-a dat povaţă, El m-a luminat.
Cât am fost în viaţă, El m-a ocrotit,
Iar când s-a rupt aţă, tot El m-a primit.
De-abia atunci,
Cu credinţă-n suflet, am ieşit din rând,
să stau şi să cuget, cine-am fost şi cine sunt.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sa Te Uit

Ascult cum frunzele foşnesc în vânt
O melodie se aude-n crâng
Păsări ce zboară, salută, rând pe rând
Şi roua mângâie verdeaţa pe pământ

Parc-aş privi tabloul unui sfânt
Simt vântul cum mă mângâie, atât de blând
Te văd din nou şi îţi vorbesc în gând
Un porumbel zâmbeşte văzându-mă plângând

Şi de-aş putea s-arunc iubirea ta în vânt
Să te blestem măcar cu un cuvânt
Să zbor departe, deasupra, pe un vânt
Unde nici despărtiri, nici plânsete nu sunt

De-acolo să pot să îţi trimit un gând
Pe o frunza ţi-aş scrie un cuvânt
Că "te-am uitat" şi nu mai sunt
Îndrăgostita care plânge şi în gând

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!