Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre starea de zbatere

Ca şi cum un tăiş superior
mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor,
aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat,
lăsându-şi pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deşi nu mai ştie
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos şi în zbatere
Din văgăuna gâtului ţâşneşte
un stol de păsări ciripitoare şi verzi
Mâna îşi înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna îşi înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveşte
deznadăjduita zbatere.
(...)

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca îndelung mângâiat

Ca îndelung mângâiat este trupul său
Leneş un singur ochi i se desface
Asupra capului adus alături
În întunericul în care zace.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Afară e lumină de multă vreme
Un copil cu plânsul abia oprit
Începe în şoaptă să ne cheme.

Tremură glasul lui de miel
Până la singurul ochi deschis
În capul de gresie al femeii tale
Ca într-un dulce vis.

Deschide şi celălalt ochi o rogi
Mâna ta însăţi încercând să ia
O pojghiţă de piatră ca o pleoapă
De pe un loc prin care ar putea vedea.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine...

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Păşeşte încet pe orele vieţii,
Adormi uşor în urmele nopţii,
Cu gândul departe de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Nu-l scoate o viaţă şi-o moarte,
E mort. A alunecat într-o parte;
Lasă-ţi trupul să uite de tine.

Lasă-ţi trupul să-ţi cadă în mine,
Să-noate prin plasmă şi sânge,
S-adoarmă sufletul ce-ţi plânge
O vorbă rostită pe buzele-ţi fine.

Lasă-ţi trupul să cadă în mine,
E adormit de-o moarte eternă,
Iubito,oare vorba ta iarnă
Aduce-n trupul ce cade în mine?

poezie de Mihai Zisu
Adăugat de Mihai Zisu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la ceasul ei, al dragostei, trupul ne serveşte doar pentru a trăi. După aceea simţim că trupul are existenţa lui proprie, visele lui, voinţa lui, şi că, până la moarte, va trebui să ţinem seama de el, să-i cedăm, să ne înţelegem cu el sau să-l înfruntăm.

citat celebru din Marguerite Yourcenar
Adăugat de rAzVaN
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga vânătorului

Patule, primeşte-mi trupul
Spre hodină dinspre trudă
Că din patimi câte rupu-l,
Vânătoarea-i cea mai crudă

Că se-adun hăitaşi în cete
Şi vânează vânători
Morţile ne sunt încete
Şi sosesc numai în zori

Când ajung în faţa porţii
Glasul lor prin ziduri sapă
Ăştia sunt hăitaşii morţii
De ei nimeni nu te scapă!

După datini dă-mi popas
Dulce ca un armisitiţiu
Până prind goarnele glas
Şi ne cheamă la solstiţiu

Că ne sunt zaruri zvârlite
Zodiile de prigoană
Şi mă dor oase tudite,
Şi mă dor oase de goană

Nu cer vin din dmigeană
În obraji să-mi dreg culoarea
Geană vreau să dau de geană
Că mă cere vânătoarea

Şi-mprejuru-mi cad mereu
Vânători fără noroc
Şi pe care nu e greu
Să-i vânezi c-un semn de foc

Trupul cer să mi-l primeşti
Că mi se-ngustează drumul
Şi mă prin hăitaşi în cleşti
Şi din puşti mă-neacă fumul

Patule, primeşte-mi trupul
Că-mi e timpu-ntârziat
Şi mă prinf hăitaşi şi rupu-l
Şi m-or duce în alt pat.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai trupul

Avea linia vieţii în talpă
Şi eu mă uitam îngrozită la linia vieţii lui
Care părea foarte lungă
Şi el îmi simţea ochiul ca pe un cui.

I s-a părut firesc să mi-l scoată
Deşi se putea foarte bine
Să scape de îngrozitoarea durere
Mutându-şi talpa aspră de pe mine.

Ochiul meu care-a plătit totul
Şade acum în palma lui
Ca un copil căţărat
În vârful unui gutui.

Numai trupul rămas încă viu
Dar nevăzător
Mai clatină din când în când
Imensul picior.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Urcarea muntelui (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate-atunci...

Să rup din toate stelele îmi vine
Şi să le pun apoi în trupul meu
Că poate-aşa voi străluci mai bine
Şi mi-i băga în seama, Dumnezeu.
Să-mi pun o stea în fiecare mână
Şi-n fiecare ochi să-mi pun o stea
Şi trupul meu cu stele să rămână
Că poate, Doamne-atunci mă vei vedea.

Mă vor sui în ceruri printre ele
Vor lumina cu toate-n trupul meu
Şi de voi plânge, lacrimile mele
Ţi-or străluci pe faţă, Dumnezeu...

Şi de-am să mor mă vei băga în seamă,
Voi fi şi eu în ceruri cum e-o stea,
Vei şti că eu sunt cea care Te cheamă
Şi-o lacrimă am fost pe faţa Ta...

poezie de Adriana Cristea (10 iunie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trup cu nume

Sunt singur şi în jur e-atata lume,
Dar Doamne cât de singur pot să fiu!
În trupul meu ce poartă al meu nume,
M-am rătăcit şi cine sunt nu ştiu.

Sunt foarte mulţi acei ce-mi dau bineţe,
La fel şi foarte mulţi ce nu îmi dau
Şi stau în bucurie sau tristeţe,
Atunci când doar cu mine, eu mai stau.

Încerc să mă cunosc pe dinlăuntru,
De eu n-o fac, un altul n-o va face,
Mă-ntreb de sunt iubire sau sunt sumbru,
Atunci când sufletul în mine tace.

Sunt singur înlăuntru-n ăsta lume,
Dar am să mă împart atât cât pot,
Să dau bucăţi din trupul meu cu nume,
Acelor ce iubire nu mai pot.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi
port o pereche, de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă în mine...

s-a cuibărit toamnă în mine,
uscate veri petrec de-acum,
mai înfloresc în noapte rime,
doar amintiri prin nori de fum

îmi trec o mână peste păr,
e-atât de rar şi de puţin
şi trupul mi-e bătrân şi-l car,
peste alei, printre salcâmi

pe ochii mei puţin închişi,
port o pereche de-ochelari,
cu ei mai văd câte-un tufiş,
de mure şi mărgăritar

fac paşii foarte obosiţi,
prin parcul ce îl ştiu de-o viaţă,
teii de-acuma sunt înfloriţi,
împrăştie parfum ce iartă

mă port în spate prea de mult,
sunt obosit de nopţi de veghe,
nici nu mai ştiu de-al meu trecut,
mă strâng atâţia ani în zeghe

pe tine cred că te-am uitat,
nici nu mai ştiu de-ai fost iubită,
de trupul meu beteag şi slab,
de toamnele gonitei clipă

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi, mâncaţi...

Luaţi, mâncaţi, acesta-i trupul Meu
Şi sângele ce curge spre sfinţire
Eu am venit ca Fiu de Dumnezeu
Să va aduc prin moarte nemurire -.
Aşa Te-am auzit vorbind, Isus
Şi mi-a pătruns în inimă cuvântul -
"Azi sunt cu voi, dar mâine poate nu-s
Iar când mâncaţi vă ţineţi legământul.

Eu am venit din ceruri pentru voi
Şi pentru tine-am venit anume
Să vă îmbrac cu sufletele noi,
Să vă despart de dragostea de lume.

Veniţi la Mine cei împovăraţi
Şi-o să vă schimb a suferinţei haină,
Din pacea mea cu toţii să gustaţi" -
Aşa spuneai la Cina cea de taină -.

"Veniţi şi-am să vă dau ce n-aţi avut -
Am să vă dau iubire şi credinţă
În faţa morţii voi rămâne scut
Şi-o să aveţi prin Mine biruinţă.

Luaţi, mâncaţi, acesta-i trupul Meu
Alinul pentru inima bolnavă,
Eu am venit ca Fiu de Dumnezeu
Să vă aduc la Tatăl Meu în slavă...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază

Ziua are trupul despicat în două,
Numai jumătate mai e vie,
O lumină fantastică a-nvăluit
Tot ce a fost să fie.

Despre morţi numai bine,
Îngân cu capul pe spate,
În iarba proaspăt cosită,
Dar despre cei morţi pe jumătate?

Nu mai ştiu ce-aş putea să zic,
E cald, e o zi toridă,
Să se decidă şi ei, mă gândesc,
E timpul să se decidă.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Linia vieţii (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunsesem la ea

Ajunsesem la ea, băteam la poartă,
i-am auzit glasul uşor înăbuşit
şi paşii de dincolo de zidul de piatră –
şi-am început să strig că am venit.

Cine eşti, m-a-ntrebat, şi pe cine cauţi
nu mai ştiu când şi unde am fost fericiţi
surorile mele sunt fetele moarte
la treizeci de ani neîmpliniţi.

Nu-ţi aminteşti de mine, mă rugam,
ţi-am adus anemone şi cartofi copţi
şi-am stat neclintită la capul tău
şapte zile şi şapte nopţi.

Ai murit în braţele mele, vroiam să-i mai spun,
dar nu avea cine mai spune şi nu avea cui
ea-mi deschisese poarta, dar eu tocmai aflasem
că nimeni nu moare în braţele nimănui.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupul piere, sufletul este nemuritor. El nu poate fi ucis prin uciderea trupului. Unde e trupul meu? Sălaşul tinereţii mele? În trupul acesta bătrân şi decrepit, părul meu e cărunt, faţa îmi e brăzdată de riduri, dar sufletul îmi e la fel, neatins de vreme.

Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iti ascult trupul

Iti ascult trupul adulmecand
O toamna,
Si pasarile pe care n-ai sa le ranesti
Cu zborul tau
Isi intorc tipatul in umbra mea,
Ca o dulce tanguire.

Esti aici, langa mine,
Dar dorul tau___
Mult mai salbatic
Decat atunci cand esti departe,
Ma sfasie in mii de radacini
Ce ard pleoapele tale
Si lacrima mea
Intr-o singura imbratisare.

Iti ascult trupul dezmierdand
O toamna,
Si toamna din mine
A-nvatat sa-ti raspunda…

poezie de Alina Emandi
Adăugat de Steliana Stoian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sosesc

Sosesc cocoarele, sosesc,
De după deal de ţintirim,
Iar anii trec, copiii cresc,
Se schimbă tot ce-i omenesc,
Şi noi îmbătrânim.

Mi-aduc aminte ca acum
Când alergam cu capul gol
Prin prăfăria de pe drum
Şi când ardeam cărţile scrum,
Şi şcoalei dam ocol.

Şi mai târziu, când am plecat,
Ce veselie în trăsură!...
Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat
Pe când plângea un biet argat,
Cu-n deget dus la gură.

Şi vreme lungă mai târziu,
Când m-am întors cu dor de bine,
Nehotărât, fără să ştiu
Ce pot să fac şi ce-am să fiu
În lupta mea cu mine.

Şi-n fine, astăzi, când gândesc
La ce ne este dat să fim,
Cum anii trec, copiii cresc,
Bătrânii cum se odihnesc
În deal la ţintirim.

Mă simt nepriceput şi mic
În gloata de zădărnicii,
Şi nu mai pot zice nimic,
Ci numai ochii îi ridic
Şi caut spre copii.

poezie celebră de Duiliu Zamfirescu din Spre mare (Poezii nouă, 1889) (1961)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la înălţarea definitivă

E o neşansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai eşti în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceaţă mereu străină.

Să ne împărţim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăţi
până la despărţirea de noi şi de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculţe să calce pietrele
trupul să se înalţe drept din suferinţă
tot mai înalt şi mai subţire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.

Să-mi spui că şi tu eşti o mirare
cu care mă minunez în faţa stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munţii
dealurile, câmpiile şi tot ce stă-n cale,
că suntem o întâmplare găsită pe pământ
şi nu căzută aiurea din cer
care se ridică şi sărută lumina
prin luptă înfrigurată cu sine şi restul
până la înălţarea definitivă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

ochiul magic cu gravitaţie
uriaşă, faţa lui ne-a-trage
este ochiul magului
înăuntru spre voi acolo…
rămânem însă cu mâinile afară
apăsând butoane
creănd răscolind distrugănd
sau mai rău izbindu-ne greu
stau aştept trimet primesc
gânduri vesele sau...
câteodată imagini moarte

pescăruşi pe oceane imaginare
nu pe apă ci-n cristale şi sârme goale
păsări moarte de plinuri şi goluri
zboară căutând perechi în întuneric
cateodată nu vor să atingă pe nimeni
interiorul acela este mic şi-n zbatere
din care cristalizează naşteri de vis
creaţii nevăzute cu ramificaţii
dau mâinile în cerc uriaş de strigăt
lumi care nu se văd sunt împreună
nu se ating nu se cunosc dar există
sunt acele viteze uriaşe care unesc
prin sârme contorsionate păsări uriaşe
ce poartă gânduri în întuneric de gol
spre alte destine…

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!