Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

ochiul magic cu gravitaţie
uriaşă, faţa lui ne-a-trage
este ochiul magului
înăuntru spre voi acolo…
rămânem însă cu mâinile afară
apăsând butoane
creănd răscolind distrugănd
sau mai rău izbindu-ne greu
stau aştept trimet primesc
gânduri vesele sau...
câteodată imagini moarte

pescăruşi pe oceane imaginare
nu pe apă ci-n cristale şi sârme goale
păsări moarte de plinuri şi goluri
zboară căutând perechi în întuneric
cateodată nu vor să atingă pe nimeni
interiorul acela este mic şi-n zbatere
din care cristalizează naşteri de vis
creaţii nevăzute cu ramificaţii
dau mâinile în cerc uriaş de strigăt
lumi care nu se văd sunt împreună
nu se ating nu se cunosc dar există
sunt acele viteze uriaşe care unesc
prin sârme contorsionate păsări uriaşe
ce poartă gânduri în întuneric de gol
spre alte destine…

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

pereţi întunecaţi
în patru colţuri, mă împart
cu palme ating ce nu pot vedea
caut în ei sunete trecute
cobor, căci au fost dărâmaţi
de privirile mele
caut orizonturi în praful rămas
degeaba mă zbat
a fost încăperea mea, numai a mea
în mine sunt pereţii mei
şi vreau să mă ating, pe mine
mâinile se întind în van
prin zbatere zadarnică, căutând
păiajenul din colţ uitat
uscat de vremea trecută
îmi amintesc ce nu sunt astăzi
ţesătura lui este peste ochii mei
o plasă veche, îmbătrânită
de pleoape strivită
lovesc pereţii mei
dar ei nu mai există
a rămas doar întunericul din mine
ce palidă lumină întinde
spre tunelul luminii albe

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări

Cercuri de lumină
umplu spaţiul acesta gol
pe care nu-l cuprinde
nimeni

Prin ele trec păsări
ca nişte gânduri uitate
Păsările cântă
neauzite de nimeni
un cântec din altă lume
alb şi înalt
şi dispar într-un copac uriaş
ca un nor
apărut din senin

Prin spaţiul acesta gol
vibrează şi acum neştiut
o aripă de înger

poezie de Ioana Trică din Altcineva (octombrie 2005)
Adăugat de Ioana Trică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinţă

pietre tocite de timp
prin mulţimi
încet ele trec
şi-n umbre se duc
greoi
în uriaş şuvoi

râul vieţii curge
pe străzi
iar eu mut
mă lovesc
de pietre de râu
care mă dor

clădirile se-ndoaie
în mine
şi plouă cu fum-cenuşă
în picături uriaşe
din propria-mi respiraţie
care mă sufocă

astăzi m-am trezit
şi-am constat
că am devenit
un aspirator uriaş
îmbâcsit
care pleacă încet
spre nefiinţă

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

nu mai sunt
decât o privire
am secat prin vara fierbinte din mine
nu mai am iubire
un fir de păr alb mă strigă
ei... ce-i cu tine?
mă uit pe geam şi este întuneric
perdeaua... şi ea se uită strâmb la mine
este acolo
un scaun, prin geamul de întuneric
îl vad
un gol şi-un scaun, pe care
nu mai stă nimeni!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul este fereastra prin care de multe ori zboară gânduri înaripate.

citat din Henry Theodore Tuckerman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinţe, existăm

de când am pus oare mai ştiu când, gând alb în semne negre
am răspuns cu-un doliu pe marginea inimii
şi-am strigat:
- tu, gând întunecat cu faţă mască, priveşte-mă
când am încercat să mă înţeleg
mi-am dat seama cât de departe şi de străin sunt
da, păcălindu-mă prin iluzii şi amăgire
alergând în imensitatea golului şi câutând pe treapte de întuneric, am căzut
adâncul luminii şi întunericului m-a surpat în mine
- tu, străine, înţelege-mă!
ochiul ciclopic priveşte toată omenirea, de acolo, o gramadă imensă
cerul negru, fracturat prin crăpături, plânge nefericire
am văzut gheare de păsări de întuneric, trupuri prinse în alb de nuduri
agăţate de două lumi şi mi-am zis:
- trezeşte-te, suflete, abandoneză-te şi lasă carcasa ta
căci goală-i, nu-i suflet s-o umple, ochii lor te văd
fii nevăzutul luminii
cerul coboră în picături roşii, iubirea şi mila sunt blestem
suntem raiul şi iadul cu fiecare clipă, târând lumea în două picioare
ura este monedă de schimb
când am înţeles că suntem o gramadă, dar singuri şi agăţaţi de nimic
am încercat să ascult înţelepciunea pământului, din groapa vieţii
viul omului deasupra pluteşte, drept cer
el uită neputinţa şi încercă zadarnic să zboare spre zări
apele au devenit diguri de gânduri şi păsări negre veghează tristeţea
gunoiul ne îndrumă, turma aleasă să-o proslăvim
gâturi lungi şi schiloade la minte cu miere-venin, ies din ecrane
ne spun vorbe cuie bătute în cap, de partea cui vor ei ca să fim
împărţiţi în ciudate feţe umane, îndrăznesc ce nu vrem noi
ne cred carcase fără gânduri, nefiinţe care nu existăm
apele cerului se despart, lumina-n gânduri vine

poezie de Viorel Muha (iulie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin destin

am rupt tridimensional
viitorul
el apocaliptic scoate
în relief lumina
prin suprafeţe de lumi derulate
şi...
programarea naşterii spre lume
încearcă prin forme perfecte
cu ea opusul meu ce spune
clipei care trece fulgerător
agonic-repede
prin trăire-moarte
nu mă lăsa sunt a ta
uite-mă!
mă vezi...
la margine de dimensiune?

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

lumile îşi dosesc rănile în noroiul timpului
uitând că ţărâna şi apa
formează lutul prin care trupul a căpătat suflu de viaţă
malurile apelor veştejesc privirile
pentru ochiul
care nu-i decât vremelnic în timp
doliul este păcatul
în lipsa luminii şi-a întunericului

m-am trezit în tresăritul unei clipe
dintr-un sunet trecut ghearele din mine au desfăcut virginităţi
imaginare
trupurile mă ascund de frigul fierbinte
nopţile mă numără în cruci
fără destine

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul umblă gol puşcă prin el

evadarea deţinutului reprezintă partea în care părăsesc romanul
o femeie îşi ia rămas bun de la un prieten
(batistă din borangic)
apare moartea
şi după moarte apar flori pe morminte
(batiste din borangic)
păsări de unică folosinţă
cântă apoi zboară
vin alte păsări altele şi altele şi zboară
cerul prinde culoare
pe pământ departe pe o câmpie deţinutul e liber
iar poetul crapă pe foaie
crapă într-o călimară cu cerneală
bea din cerneală din venele lui
un pahar, două, trei
durează
în timpul acesta mai scrie despre: fluturi, mirese, Alina, Denisa, miresme.
e fericit e gol puşcă în el
capul capătă forma unui tobogan prin care toate gândurile lui alunecă
în piscina cu cadavre e rece se doarme
să nu deranjaţi poetul
are nevoie de somn

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Priveşte iubito cum plouă
În munţi, printre brazi, pe poteci
Cu boabe şi struguri de rouă
Iar mâinile noastre sunt reci

De-o mie de ani plouă-ntruna
Şi mările nu s-au umplut
Iar viforul curge ca runa
Prin suflete de împrumut

Şi gem cimitire de apă
Iar ploaia ne-nchide prin case
Să nu vedem noaptea cum sapă
Pământul din care ies oase

Priveşte iubito cum plouă
Ca-n moarte cu somnul de veci
Să nu ne mai plângem, că nouă
De ploaie, ni-s mâinile reci!

poezie de Ion Untaru din Domnul Liszt (1994)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi de viaţă

acoperişul privirii mele a ruginit, cad gânduri
păduri unduiesc suflete, ne ţinem de mână
cerul este pictat, cu răsăritul spre apus
picăţele în coloane, cântă pâmântului adormire
o fereastră de sus, spre jos se oglindeşte
inima ne numără, cu clipe

se depărtează zarea şi ceţurile ne cuprind
trecem strada, iar pietrele rămân statui de amintiri
ramurile norilor împletesc fuioare, cad fire de apă
în palma ta ţin gândul, mă refuz se merg spre iarnă
geanta în care îţi duci bagajul veţii este uzată
haina mea nu se asorteză cu trotuarul

mulţimea-i pestriţă, privirea ei este ameţită
un nebun agită un ziar şi strigă:
nu îmi este foame, nu îmi este frig!
în căminul unei şcoli, portarul numără sute
fetele sunt puţine
păstori de turme, analfabeţi sau foşti maidanezi
tronuri regeşti tocesc, fostele lor coate goale

în pieţe uriaşe se agită, dezbrăcate, mii de mâini
ele nu au inele, au divorţat de-al lor guvern
goluri din buzunare modifică hotare financiare
cetăţile gem, nu mai vor acelaşi "soare"
zeci de clădiri cu ziduri oarbe au prea multe cămăşi albe
vene slăbite de sânge, vieţi pustii, privesc încăperi goale
parcul uscat îşi vrea înapoi, prin copaci, pădurea
ascultăm tăcerea ce ne doare, în noi
aşternem covor de uitare prin toamnă, până târziu
şi cu toate că nu vrem
ne ştergem din paşii noştrii de viaţă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vămile sufletului

La pândă prin vămile sufletului
doar ochiul spălat de violetul radelor.
Păsări înoptând prin văzduh
amintesc de lunga zbatere
a zmeului din copilărie.
Azi, mi-au crescut aripi
dintr-un timp neştiut. Îngemănat
e doar cuvântul cu care mă strigi.

Peste armura de lacrimi
biciuie-n mine
murmurul ostenit, împlântat
sub ferestrele întunecate ale uitării.

Tot mai des
simt amiezile călătorind prin noi
de-a valma, cu ierburile
ce cresc prin tălpi, peste creştet
amintind de-un dor
ce nu l-am cuprins
decât în vis.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri agăţate în pleoape de noapte

Sunt eu în înălţimi sau prăpăstii
în gânduri prăbuşit?
Şi totuşi îmi aduc aminte
că lumea în două sunete, ascultă!
s-a împărţit
Chiar dacă şi-n stânga sau dreapta
există lumină sau întuneric
şi chiar de nu-i cerul şi pământul
într-o singură inimă împărţit,
între aortă cu stânga şi cu dreapta-n cameră despărţit,
eu ramân atârnat între cer şi pământ, cu mare obidă
şi aştept să cobori să te văd, fără vină
Şi chiar de-i durere cu tresărire şi tremurândă sclipire
ploaia nu poate spăla sau separa
ce-i nord de sud, prin oprelişti de aducere, în amintire

Gândurile nopţii nu pot opri venirea zilei de mâine
care se sprijină pe cea de ieri şi cea de alaltăieri
şi pe amintirea existenţei mele
Iar geamul privirii tale poate distorsiona chiar clovnii
pe ce-i urâţi făcându-i frumoşi, şi-n a ta privire
punându-le zâmbet fals pe buze de gânduri
chiar dacă au fost sau sunt astăzi
frumoşi, în a ta amintire

Apoi natura-n mine se răzvrăteşte-n culori
şi protestează când grădina-n urma ploii
rămâne plină de flori şi de bruieni care par senine
Ea-i neplivită de a ta privire
şi fără lenea timpului şi incoştienţa existenţei văzduhului
mă îndemnă, atenţie!
prin vânt de nori să văd pasăre
care se ridică-n inimă mică sau mare
spre albastre şi frumose zări
acolo unde cerul şi pământul formează un destin
de veacuri privit, cu rămânere-n amintire

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incertitudini... (odă Limbii Române)

Prin care ceruri-nalte umbli,
Prin care zări te porţi in vânt,
Şi pentru care lumi incerte
Eşti intrebare şi cuvânt?

Prin care vis curat alergi,
Prin care anotimp pribeag,
Şi pentru care munţi de vină
Eşti poarta Cerului cel drag?

Prin care clipe din amurg,
Prin care stele luminate,
Şi pentru care ev demiurg
Eşti timpul ce la poartă bate?

Prin care vieţi de-amărăciune,
Prin care vetre-n care ard,
Şi pentru care sărbători uitate
Eşti steaua ce atârnă-n brad?

Prin care vis de glorii mute,
Prin care soartă ţi-e pieirea,
Şi pentru care albe file
Iţi este scrisă nemurirea?

poezie de Gheorghe A. Stroia din revista "Armonii Culturale" din Adjud (5 august 2014)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte perspective

nu pot să-ţi vorbesc ar fi prea mult
eşti pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorinţelor

am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc şi formez normal
într-un singur scop

nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
şi desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.

nu te mai chem la nicio întâlnire
eşti cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre starea de zbatere

Ca şi cum un tăiş superior
mi-ar fi despărţit norii de vârfurile munţilor,
aşa se zbate trupul meu uriaş, decapitat,
lăsându-şi pe cer capul fugitiv.

Nu poate să moară deşi nu mai ştie
ceea ce pentru el, odinioară, a fost viaţă.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos şi în zbatere
Din văgăuna gâtului ţâşneşte
un stol de păsări ciripitoare şi verzi
Mâna îşi înfige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna îşi înfige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveşte
deznadăjduita zbatere.
(...)

poezie clasică de Nichita Stănescu din volumul: Măreţia frigului (1972)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte arsă

în noaptea prefigurată
smoală
înfiorătoare precum ultima moarte

vis dezmembrat cu răngi de sticlă
nenorocire abruptă plânsă de corbi
nedefinită prin timp
zboară

spaţii rostogolite în neant
distanţa dintre noi e un hău
privirea pătrunde prin crăpături universul
iar tu vei stinge lumina
care arde neîncetat
aerul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 octombrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!