Numai trupul

Avea linia vieţii în talpă
Şi eu mă uitam îngrozită la linia vieţii lui
Care părea foarte lungă
Şi el îmi simţea ochiul ca pe un cui.

I s-a părut firesc să mi-l scoată
Deşi se putea foarte bine
Să scape de îngrozitoarea durere
Mutându-şi talpa aspră de pe mine.

Ochiul meu care-a plătit totul
Şade acum în palma lui
Ca un copil căţărat
În vârful unui gutui.

Numai trupul rămas încă viu
Dar nevăzător
Mai clatină din când în când
Imensul picior.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Urcarea muntelui (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă voi întoarce

Pe fruntea netedă şi arămie
Adie vântul-n lanuri verzi de grâu,
La fel de dragă mi-ai rămas câmpie
Ca şi în tinereţea fără frâu...

Prin tine trec ţărani râzând la coasă,
Croind cărări în aspră palma ta,
Linia vieţii mele de acasă
Firesc se-arată, eu o voi urma.

Mă voi întoarce într-o zi, când macii
Cu guri de sânge grâul vor muşca
Şi apoi doborâţi vor fi săracii
Sub braţul care îi va secera.

Întrebă-mă de vreau să mai străbat
Cărările ştiute-n lung şi-n lat...

sonet de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de vară

tu nici nu ştii
dormeai somn greu de vară
când linia vieţii tale
din palma-ntredeschisă
îşi înălţase vipera tăcută
privindu-mi faţa mereu umbrită

tu nici nu ştii
îmi arătai in zare munţii
ori marea învechită-n fumuri poate
ori un tărâm în care nu mi-era
sortit să intru
decât muşcat de linia vieţii tale

tu nici nu ştii
se pregătea să plouă-afară
când fulgerul făcu-nceputul
cazând pe fruntea mea
cu linia vieţii tale laolaltă
şchifuind-o

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deces

Lângă linia ferată zăceau şase jumătăţi de cai morţi
Eu îmi trăgeam dealul în ochiul gării să o rujez cu păcură
Pentru oamenii sfârtecaţi de tren
De la spital nu a venit nimeni.
Eu aşezăm mine în mamă să detoneze taţi.
În seara aceea macazul a rămas neîntors.
Câinele îşi gâtuia lătratul cu măseaua gardului.
Sălciile erau deja pline de mâţişori
Şi apusul era auriu.
Dintre coastele sângelui
Linia se târa şi eu eram viu.
Legiştii stăteau la ocazie, dar era foarte târziu.
"Nu putem să venim până nu se constată decesul "

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe de toamnă...

(lui P.C.)

pogori ca o linişte blândă
tristeţe de toamnă, tristeţe
pogori cum coboară plăpândă
o cratimă-n linia vieţii

pogori ca un vers ce alină
tristeţe de toamnă, tristeţe
cu raze de Lună mai plină
ca punctul din linia vieţii

pogori ca un snop de lumină
tristeţe de toamnă, tristeţe
şi sufletul scaldă-mi, divină
şi dreaptă ca linia vieţii...

poezie de Iurie Osoianu (9 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe linia îngustă-a vieţii

Pe linia îngustă-a vieţii,
Pe drumul paşilor pierduţi,
Trecut-au anii tinereţii,
De amintiri rămân ştiuţi.

Un pas la stânga, sau la dreapta,
De nu îi faci cu ochiul treaz,
Te-or face să rătăceşti treapta
Şi să te-ntorci nu ai răgaz.

Din marotonul vieţii noastre
E şters cuvântul înapoi.
Destinul ce ni-i scris în astre,
Îl vom primi ca bravi eroi.

Vibrează liniştea adâncă,
Iar din penel de-abili zugravi,
Răsar ca flori de colţ, pe stâncă,
Urmele noi de paşi concavi.

Pas după pas, spre înainte
Vom merge stoici, iubind deschis,
Rugând aducerile-aminte
Să ne mai poate-n Paradis.

Pe ieri să-l reparăm nu ţine.
Ziua de azi e ce primim.
Iar viitorul, ştie-oricine,
Cu visul îl asemuim.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În rest totul e nisip...

într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
şi voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
ştiu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e şi cireşul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e şi o parte din mine

drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu

din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor creşte linişti
în rest totul e nisip...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrijelesc pe hârtie sentimentele pe care viaţa le îmbracă în nuanţe când mai deschise, când mai închise. În miez de noapte, când dorul tău îmi străpunge linia fericirii din palma vieţii, mă întreb ce înseamnă tăcerea ta... Oare tăcerea-ţi e o masca ce ascunde iubirea?

Elena Lavinia Niculicea (17 mai 2011)
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când copiii se joacă, deşi se amuză, iau lucrurile foarte în serios. Este important; pentru ei este ceva la fel de serios cum va fi dragostea peste zece ani. Îmi amintesc când eram mic, iar părinţii mei obişnuiau să spună: "Bine, te-ai jucat destul, acum hai să faci o baie!", mi se părea o idioţenie, căci, pentru mine, baia era o treabă foarte prostească. Nu avea niciun fel de importanţă, în timp ce joaca alături de prietenii mei era ceva serios.

Julio Cortazar în The Paris Review
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia vieţii se intersectează inevitabil cu linia inimii.

aforism de David Boia (9 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că în tot răul e şi un bine, datorită gripei asiatice - fără de care n-aş fi avut ce căuta în acel aşezământ înconjurat de o livadă - mâncasem din nou cireşe, după o foarte lungă vreme, direct din copac. Fusese, într-un blând asfinţit, care în mine s-a transformat în auroră, o revelaţie extraordinară. Aveam cincizeci de ani şi mi-a părut rău că momentul acela a întârziat atât, că nu puteam spune despre el că venise pe când cărarea vieţii mele se afla la jumătate.

Geo Bogza în Un paradis regăsit, Ca să fii om întreg
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 47

Inima mea, cu ochiul s-a împăcat
Şi reciproc îşi fac numai favoruri;
Când ochiul jinduind te-a căutat
Şi inima s-a sufocat de doruri,
Cu-al tău portret ochiul s-a ospătat,
Iar inima-n tablou benchetuieşte;
Apoi ochiul de inimă-i chemat
Ce gânduri de iubire-i dăruieşte.
Deci prin portret sau prin iubirea mea,
Când eşti plecat, rămâi mereu cu mine
Şi-oriunde ai fi, gândul te va vedea,
Iar eu voi fi cu el când e cu tine.

Dar dacă doarme, ochiul meu priveşte
Al tău portret şi inima-mi trezeşte.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătoria

Timpul stă captiv într-o clepsidră de nea
Dar fără să vreau am călcat pe ea,
Am spart timpul şi mi-a tăiat talpa
Nu curge sânge că a îngheţat ca apa.

Dacă eram mai atent trăiam veşnic
În zadar lipesc cioburile vieţii de nemernic,
Vidul a fost distrus iar acum timpul curge
În valuri de nisip ce trupul mi-l frânge.

Am făcut cioburi infinitul cu al meu călcâi
Acum în rândul de muritori sunt cel dintâi,
Acum timpul arde ca în focurile iadului
Iar viaţa iubeşte tortura sufletului.

Starea mea tristă de fericire izbucneşte
Timpul infinitatea şi nemurirea o iubeşte,
Pentru că timpul e rege în abis
El stinge speranţe când tu vise ai aprins.

Bucuraţi-vă că suntem toţi muritori
Când ştii că totul moare nimic nu-ţi mai dă fiori,
Infinitatea e iad căci nu există moartea
Acolo suferinţa e nemuritoare şi ea.

Călătoria noastră e grăbită, dar de ce?
Alergăm spre moarte cu sufletul rece,
Toţi ajungem odată la linia de final
Păsuiţi viaţa ca furnica nu ca un cal.

poezie de Miron Iustin (4 martie 2017)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aprinde ochiul la aragaz, pune palma pe plita încă rece şi vezi cât rezişti. Cu siguranţă, atunci când va fi suficient de fierbinte, vei lua palma instant, fără să te intereseze nimic altceva decât să scapi de durere. Exact la fel este şi cu suferinţa, pe care spui că nu o mai suporţi, dar încă stai în ea. Dacă încă stai, e clar că nu te frige suficient. Când vei depăşi gradul maxim de toleranţă, vei fugi încotro vei vedea cu ochii, fără să te mai intereseze nimic.

citat din Paul Avram
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar mă-ndepărtez de tine

Iar mă-ndepărtez de tine dinadins ca să te văd
Nerobită de puterea sufletului tău cel dus
Înapoi spre altă lume care-i pare mai a lui
Decât lumea-n care parcă din greşeală a fost pus.

Dar te văd tot mai aproape ca şi cum eu însămi sunt
Despărţită doar de ochiul care mă priveşte rece
Undeva pe însăşi calea nimănui dezvăluită
Unde sufletul tău parcă şade pregătit să plece.

E desprins de trup şi este mai frumos ca niciodată
L-aş desface din adâncuri să-l alin şi să-l păzesc
Dar cum pot păzi eu, Doamne, răsuflarea ta cea sfântă
Care însuţi ai desprins - o de pe ochiul său domnesc.

Mă rog deci să se întoarcă fără ură către tine
Dar când va să vin şi eu să mă laşi să-i dau ocol
Dacă nu ca o femeie ca un suflet care vine
La alt suflet ce-l aşteaptă în tăcere trist şi gol.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Ardere de tot (1976)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta, într-un poem de jale...

M-aşez în palma ta să-mi caut drumul
Spre primăvara care întârzie,
Pe linia iubirii stă nebunul
În braţe c-un buchet de iasomie.

Într-un hăţiş de riduri stă norocul,
Un caprifoi cu patru foi mă strigă,
Că i-a venit prea timpuriu sorocul
Şi lacrima neşansei mă irigă.

În palma ta sunt linii paralele,
Nu se-ntâlnesc nici în afara lumii,
Cum nu se întâlnesc visele mele
În nicio stea şi nici în palma lunii.

M-aşez în palma ta s-aud cum viaţa,
Mă cheamă să-i deschid ferestre-albastre,
Când de sub gene-mi cântă dimineaţa
Într-un poem cu versurile noastre.

Îţi scriu, iubite,-n fiecare seară,
Să nu mă uite noaptea printre stele,
Cu picături din lacrima amară
Proptită de eşecul vieţii mele.

Şi de-o găseşti pe-o linie-anonimă,
Adun-o în căuşul palmei tale!
Pe linia iubirii, într-o rimă,
Să-i faci alcov într-un poem de jale!

Un fluture cu aripile frânte,
Într-un extaz de-o clipă efemeră,
De vine moartea să ne înspăimânte,
Să ne nuntim pe-a vieţii emisferă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gandalf: Umbrele întunericului ce se întrevăd la Răsărit, încep să prindă viaţă. Sauron îşi va nimici duşmanii. Ochiul său veghează neîncetat din vârful cetăţii Barad-dur. Dar încă nu este atât de puternic încât să învingă teama. Încă este mistuit de îndoieli. Zvonul a ajuns şi la el. Urmaşul lui Numenor este încă în viaţă. Aragaorn, Sauron se teme de tine. Îi este teamă de ce ai putea deveni. De aceea el va lovi cu putere şi foarte iute în oameni. Se va folosi de marioneta lui, Saruman, pentru a distruge ţinutul Rohan. Războiul se apropie. Rohan trebuie să se apere şi, astfel, ne confruntăm cu o primă provocare, pentru că oamenii sunt slabi şi gata să cedeze. Mintea regelui este subjugată; printr-un truc mai vechi de-al lui Saruman. Influenţa sa asupra regelui Theoden este acum foarte puternică. Saruman şi Sauron strâng si mai tare rândurile în jurul nostru. Dar cu toate planurile lor mârşave, noi avem un avantaj. Inelul rămâne ascuns. Şi faptul că noi încercăm să-l distrugem nu a pătruns încă în gândurile lor cele mai întunecate. Astfel, arma inamicului înaintează către Mordor în mâinile unui hobbit. Cu fiecare zi se află tot mai aproape de flăcările Muntelui Blestemat. Acum trebuie să credem în Frodo. Totul depinde acum de misterul care învăluie misiunea lui şi de rapiditatea cu care o va îndeplini. Nu regretaţi decizia de a-l fi părăsit. Frodo trebuie să-şi ducă de unul singur misiunea la bun sfârşit.
Aragorn: Dar nu este singur. Sam este alături de el.
Gandalf: Da? Serios? Bine. Da, foarte bine.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut o grijă

deosebită să nu ştirbesc linia
subtilă a mustăcioarei ce mă făcea
să semăn perfect cu un actor francez
nu ştiu exact cu care
dar nu contează prea mult
apoi m-am privit cu ochiul
neutru şi rezervat
în oglinda unui bugatti
de culoare indefinită
ce se odihnea la soarele toamnei
deşi era la dispoziţia mea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să cedăm, când credem că am pierdut. Nu trebuie să ne lăudăm, când credem că am câştigat. Trebuie însă să nu uităm că a crede nu înseamnă că poate fi şi adevărat. O cauză dreaptă nu poate fi împiedicată. Oamenii vieţuiesc între două extensii temporale ale unui punct, pe care noi o numim linia vieţii. Punctul vieţii noastre poate fi "mare", dacă îi considerăm şi pe ceilalţi ca şi cum am fi noi. Nu trebuie să facem din punctul vieţii noastre un punct întunecat pentru ceilalţi. Această întunecare va determina să ne ştergem existenţa vieţii, după ce am fost.

Viorel Muha (octombrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte mulţi

cred că poezia se scrie cam cum
ţi-ai face o labă sau două de grizzly
(de altfel, foarte gustoase)
la un foc înteţit cu alcool... nu
îmi vine să râd: dimpotrivă, poezia este atunci
când labele ursului grănicer
(de altfel, foarte duioase)
la vama puţin frecventată
a pustiei se înfig în cer şi aproape că sfâşie (?!)
picioarele lungi ale stelelor
(de altfel, foarte păroase)
apoi se odihnesc pe obrazul
care-ţi arată cum ochiul ar fi
superior unui umăr ce urcă spre frunte
cu inima bine
atât de bine şi fals
scrisă în documente oficiale în care
foarte mulţi
stau cu capul şi cred
stau şi cred
că poetul e un carnivor îmbibat
de alcoolul dorinţei

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!