Competiţie

Cum trenul prin câmpie trece
Aşa treci tu - chiar tu - prin viaţă
Uitând că ai mereu o haltă-n faţă
Iar trenul fuge, viaţa ţi-o întrece.

Nu te opri, goneşte fără milă
Câmpia ta se-ntinde hăt, departe...
Iar eu - chiar eu - te-oi imita în moarte
Ca-ntr-o absurdă, jalnică idilă.

poezie de Mihail Mataringa (23 noiembrie 1986)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpie

Pe câmpia întinsă, rănită de sete
Te văd alergând cu ochii în lacrimi
Prin vântul albastru ce-ţi bate în plete
Şi cu umerii goi zdrobindu-se-n patimi

Te-ndrepţi către locul unde viaţa pândeşte -
Cameleon al vremii, pelerinaj distins -
Nu priveşti, doar alergi şi inima gândeşte
Rostind prin culoare că trăieşti într-un vis

Tu vezi că o umbră cade-n curmeziş -
Te întrebi ce durere în tine se zbate
Câmpia devine însângerat suiş
Sufletul ţi-a luat-o înainte, în noapte

Nu e durerea ta, chiar de ţi-e inima grea
Sângele-ţi arde, focul continuu nu se mai stinge
Te zbaţi, te lupţi, să strigi ai vrea
Dar setea se-ntinde, câmpia o linge

Să plece durerea îmbâcsită din rană,
Să nu se mai vadă lacrima culorii
Primită e viaţa, parcă, de pomană
Tu urci în câmpie cărându-ţi fiorii

Departe e vârful, norii se văd
Albiţi de lumină, îmbrăcaţi în scântei
Urci - după tine roşietic prăpăd
Şi răni ce le faci fără să vrei

Acolo, departe, e loc pentru viaţă,
E loc pentru tine şi sufletul tău
Sparge,-ncălzeşte blocul de gheaţă!
Şi câmpia va bea, vindecată mereu.

poezie de Nicolae Ler din Despre zile, nopţi, trecere... transcrieri din Cartea Sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul îngheţat
Ca o fantomă zace
Gara-i departe.

haiku de Mihail Mataringa (8 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a ajuns la destinaţie cu o jumătate de oră mai devreme. Călătorii au fost îndemnaţi să aştepte jumătate de oră în tren, pentru a coborî exact la ora la care trenul trebuia să sosească.

aforism de Mihail Mataringa (26 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Cum spuneam,
Trenul trece prin capul meu
Şi prin capul prietenilor mei.
Are vagoane dichisite şi simetrie corectă.
Cum spuneam,
Gara se află pe partea dreaptă sau, după caz
Pe partea stângă
Dar, tot aşa, cum spuneam, trenul are o distincţie aparte
De fiecare dată după tren galopează un cal
E un cal de paradă cu pantofii murdari şi cântă când
galopează.
Cum spuneam, mă uit la voi ce atenţi sunteţi
Când eu debitez prostii despre trenuri
care trec prin cap
şi cai care aleargă cântând.

poezie de George Terziu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul vieţii

Viaţa este ca o călătorie cu trenul, cu toate opririle, ocolurile şi accidentele. Continuăm, ne întâlnim cu părinţii şi credem că vor călători întotdeauna cu noi, dar la o anumită oprire vor coborî şi trebuie să ne continuăm călătoria fără ei. Dar vor fi mulţi pasageri în tren, fraţii, verii, prietenii noştri, chiar şi dragostea vieţii noastre. Mulţi vor ieşi şi vor lăsa un mare gol. Cu alţii nici nu vom observa că au renunţat. Este o călătorie plină de bucurii, dureri, salutări şi rămas bun.
Succesul constă în: a avea o relaţie bună cu toată lumea.
Marea enigmă este: nu ştim niciodată la ce oprire să coborâm.
Prin urmare, trebuie să trăim, să iubim, să iertăm şi să dăm mereu tot ce putem! Pentru că atunci când vine momentul în care trebuie să coborâm şi locul nostru este gol, ar trebui să rămână numai gânduri frumoase despre noi şi să călătorească pentru totdeauna în trenul vieţii!!!
Îţi doresc ca şi călătoria ta să fie mai frumoasă în fiecare zi, să ai mereu dragoste, sănătate, succes şi bani cu tine.
Multe mulţumiri tuturor călătorilor din trenul vieţii mele!!! Oamenii puternici ştiu cum să-şi menţină viaţa. Chiar şi cu lacrimi în ochi, poţi spune zâmbind: SUNT OK. Postez doar pentru a spune: E frumos că existaţi.

Adăugat de Marius Călin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul toamnei

Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind,
Zarea lungă nu-i ajunge, bate drumu-n lung şi-n lat,
L-am oprit la mine-n gară, felinarele se-aprind.

A primit la timp semnalul şi porneşte supărat,
Ca o fiară se urneşte, se-aud roţile scrâşnind,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat,
Geme de încărcătură, trece-n goană pufăind.

Peste şinele rodate urme de rugini se-ntind,
Trece prin vâltori de munte, prin tunel întunecat,
Lacrimi se strâng în cisterne de prin nouri şiroind,
Neguri se descarcă-n vale din vagonul îngheţat,
Trenul toamnei se iuţeşte, are mers de-accelerat.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul fără destinaţie

Te simt umblând prin mine
cu pas plăpând ca de copil
si mă uimeşte iarba-n care
timpul este cel umil...

De-acolo, tu urzeşti un vis
mai însetat decât deşertul,
iar când îl aşterni în palma mea,
îi leg pe gleznă, strâns, şiretul.

Mă ceri mireasă când şi când,
cu buze presărate-n sânge
de iasomie ruptă în furtuni,
a cărui jar, încă se răsfrânge...

Iar crucea care o am în suflet,
pe zi ce trece, e tot mai grea
şi tu o sprijini pe genunchi,
luându-i plânsul asupra ta.

Te pun inel pe-a mea făptură,
să luminezi ca soarele în lan de grâu
şi când al ploii bici mă va atinge,
curcubeu să mi te faci la brâu...

Ca să ne urmăm destinu'-n tihnă,
va trebui să-i dăm iubirii un tribut:
vom urca în trenul fără destinaţie,
chiar de viaţa ne va pune scut...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări...

nu mi-a fost prea greu
să mă urc
în trenul de la ora trei dimineaţa
cu destinaţia Oradea - Bucureşti
într-un compartiment clasa a doua fumători
şi să-mi îngrop ridurile
în fumul de ţigară
ce valsa de-asupra capului
aplecat după aer...

ştiu că nu toate dimineţile sunt perfecte
pentru că ele
sunt făcute să dureze
cât un mers cu trenul...

poate puţin îmi pasă

mă retrag înăuntrul meu
şi împart respiraţia
cu bucăţile de umbră căzute
peste carnea mea ca o răzbunare

lumina dimineţii crescută pe faţă
din răsăritul târziu
trece prin mine
şi- mi înviorează sufletul
la primul semnal
se deschid uşile

şi totuşi trenurile
niciodată nu-mi vor opri căutările...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note din tren

Pun fruntea-ncet pe geamul strălimpezit de cer.
E de metal câmpia si grâul e răscopt.
Canton 107, canton 108,
si trenul uită totul pe zarea lui de fier.

Un şuierat. Un altul. Un pod: o jucărie...
Pe mal, copii de vată cu bivoli de carton.
Un domn citeşte-o carte franceză în vagon,
si osiile cantă ferata melodie.

Şi osiile cantă... Şi-n aur tot se şterge:
Peisaje, vise, păduri, cantoane mici si triste,
ori desparţiri prin staţii, cu lacrimi si batiste...
Ne plictisim. Sau râdem. Si viaţa noastră merge.

De se topesc, brumate, privelişti fumurii,
prin staţiile vieţii frânam, a câta oară?
Şi cine ştie cine ne-aşteapta intr-o gară
în care noi, din goană, n-am mai putut opri...

Hei, cea din urmă gară, la un sfârsit de cale,
acarul negru-al morţii, pe gânduri, la macaz...
Surâd. Aprind ţigara. Şi iar visez. Un iaz...
Banalitaţi burgheze din trenuri personale.

Si vad deodată trenul meu mic de tinichea,
cu roţile stricate, când nu-mi trecea prin minte
să-l fac simbol şi versuri, ci mi-l trăgeam-nainte
de sfoara lui, prin toată copilăria mea...

Hei, Radule de-atuncea, cu vise-îmbracate
în vechi costume albe de marinar, ca tine,
cum le plimbai- ţii minte? – pe-nchipuite şine,
în vechia jucărie cu roţile stricate...

Iar astăzi, trenul fuge si, paralel, şoseaua.
L-asemuim cu viaţa, burghez si călător,
domnu-şi citeşte cartea, si-ntâiul trenişor
de mult işi rugineşte, in suflet, tinichiaua.

În ţacanit de osii se-aleargă peste vise.
S-a desfăcut amurgul şi mâinile sunt reci.
Un alt canton de ţara: o su... ta... do... ua... zeci...
La staţia trecută, am cumpărat caise.

poezie celebră de Radu Gyr (1928)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpe mare de oţel fuge iute prin tunel. Ce e?

Este trenul.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana

O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul goneşte! Doar el, nu şi eu!
Dar trenul opreşte.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare şi-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veşnicul drum.
O roata n-i viaţa, şi-o mişcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară şi gîndul
Şi cuprinde-ntr-o clipă viitor şi trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veşnic
el nicicând n-a ştiut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul opreşte! Doar el, nu şi eu!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

O locomotivă-n faţă
Trage şapte-opt vagoane,
Înşirate ca pe aţă
Şi unite prin tampoane.

Oameni mulţi şi cu bagaje
Se înghesuie în ele,
Parcă-s nişte personaje
De romane şi nuvele.

Trenul iute-accelerează
Şi alunecă pe şine
Kilometri devorează
Şi e foarte plin de sine.

Nici nu este de mirare
Că se crede important,
Fiindcă pe la mijloc are
Un vagon restaurant.

poezie de Octavian Cocoş (25 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

A prins trenul în ultimul moment şi nu i-a mai dat drumul.

aforism de Mihail Mataringa (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a intrat în gară şi a făcut-o praf.

aforism de Mihail Mataringa (17 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

ninge afară
e ger şi viscolul bate
ridicând troiene
de neatinse stele
tu stai străină-ntr-o gară
departe...

peronu-i pustiu
în ceasul ca un ochi de ciclop
ce atârnă-n perete
chiar dacă trec greu
orele arată că s-a făcut târziu
şi te învăluie atâta noapte...

poate se va opri şi-n astă gară
uitată şi ninsă
plină cu fum de ţigară
şi-ai să te urci fără să ştii
unde-o să mergi şi cât timp...

în trenul ce poartă iluzii
cât viaţa biletu-i de scump

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă pe roţi

Eu cunosc o poveste bizară,
Despre-un om rătăcit pe pământ,
Ce iubea, n-o să credeţi, o gară
Şi visa trenuri luate de vânt.

Îl vedeam hoinărind printre şine,
Luând în mâini să miroasă cărbuni,
Parc-o boală vroia să-şi aline,
Ca pe-un dor ce mereu îl amâni.

Ba-l prindea ora chiar de-nserare
În triaj, sau în câmpul deschis,
Şi-adormea în vagoane marfare,
Ascultând şuieratul prin vis.

Dar privea pân-atunci ca-ntr-o carte,
Dinăuntrul vagonului gol,
Stele mii, crânguri, lanuri, departe,
Într-un cântec de greieri domol.

Într-o zi, cum găsise-un serviciu,
Pe când sta amărât la birou,
Ţipă iarăşi bătrânul lui viciu
Şi-l trezi, brusc, la viaţă din nou.

Căci scrutând pe un geam drept în zare,
Văzu limpede trenul mergând
Şi cu geanta zvârlită-n spinare
Părăsi locul făr-un cuvânt.

Se opri abia-n halta locală
Şi zâmbind trase aer din plin,
Cu miros de traverse şi smoală,
Şi simţi că-l îmbată un vin.

Iar cum soarta în sine e dură,
Nu ştiu cum de făcu, că găsi
O nevastă cam iute de gură,
Ce făcea o navetă pe zi.

Nu a stat mult în larme banale,
A dat grabnic divorţ şi-a plecat,
Căci aflase, pe nu ştiu ce cale,
Că în gară e-un tren staţionat.

Trec pe cer păsări lungi, călătoare,
E în noapte peronul pustiu,
Doar un om mai aprinde în zare
Becuri roşii, cu ochii, târziu...

Nu mai ştiu de atuncea nimica,
L-am pierdut pe al vieţii lung drum,
Stăpânit de povara şi frica
De-a nu pierde vreo staţie prin fum.

Dar vă jur că în fiece gară
Eu îl simt de atuncea mereu
Cum în trenul meu urcă, coboară,
Fiindcă omul acela... sunt eu.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul a plecat
Un altul intră-n gară
Oamenii grăbiţi.

haiku de Mihail Mataringa (24 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!