Goana

O vale apune iar alta dispare în goana nebună a trenului meu.
Mă uit pe fereastră, mă cufund în visare.
Trenul goneşte! Doar el, nu şi eu!
Dar trenul opreşte.
Se suspendă o clipă în goana nebună în care-a pornit.
Iar scurta secundă tot moare şi-nvie,
Oprirea-i se scurge pe veşnicul drum.
O roata n-i viaţa, şi-o mişcare eternă,
Un crâmpei, cugetare transformată în scrum.
Mai iute ca trenul îmi zboară şi gîndul
Şi cuprinde-ntr-o clipă viitor şi trecut.
Un artist ce pe loc îmi pictează o lume.
O lume ce este, sau o lume ce veşnic
el nicicând n-a ştiut.
O lume apune iar alta dispare în goana nebună a gîndului meu.
Mă uit pe fereastră, mă trezesc din visare.
Trenul opreşte! Doar el, nu şi eu!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cununi de argint

Merge trenul spre visare cu tine în vis
Cu tine în luntrea papirusului pierdut
Mai la vale toamna îşi intră în drepturi
Cu soarele mut pune orizontul în pustiu de stele
Risipeşte păsări şi cununi de argint
toate-s o lumină toate-s un cuvânt
Fulgi de nea şoptind fulgi de nea,
zburând numai mâini desprinse fără legăminte
Doar sorbind apusul şi tăcând trenul spre visare fără tine
Zboară fără tine
Tu şi el, rătăcind în cadenţele dimineţilor senine, fără tine.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

lume, tu, nebună lume,
lasă-mi toamna să mă fure
să mă ducă în pădure!
urle-mi lupi, lupoaice sure!
urle-mi şaptezeci de iele
depletite în vâlcele!
toate dorurile mele
le boteze-n ceţuri grele!...

lume, tu, nebună lume,
lasă-mi iarna să mă fure
să mă ducă în pădure
să sap rădăcini de mure!
lume, tu, lume nebună,
să m-arunce stele-n lună
să fac vrăji cu mătrăgună
să-i fiu iară zâna bună!

lume, tu, nebună lume,
lasă-mi primăveri pe strune
şi-apoi veri să mă adune
la ureche să-i pot spune
că mi-s ochii grei ca plumbul
fără el mi-i gol pământul,
bate-mi fără rosturi vântul,
numa-mi săpă-n jos mormântul...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă

răsună un gând
apune pe gene o clipă
pe strune de timp
se scurge o lume

mi's lacrimile reci
privirea absentă
tăcerea e lipsă
şi viaţa povară

de-a pururi un gând
se scurge într-o clipă
trec zile, trec nopţi
şi focul arde în sobă

răsună în vale un tulnic
plecau ciobani pe munte
mioarele curg, a plecare
un câine latră în cale

plecat-am în lume
doar eu şi un nume
cu aripi, pe mare
iar vântul răsună în zare

amurguri se trec
se sfarmă un gând
închid în privire
un timp, o durere

şi lacrima curge
tăcută pe strune
apune un timp
de-a pururi în grabă

în palme duc nesfârşirea
izvoarele curg
se deschide o lume
în jur e trist şi e iarnă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume de ce tu eşti rea

Lume de ce tu eşti rea,
Căci n-ai fost făcută-aşa;
Dumnezeu te-a făcut bună,
Dar tu, astăzi, eşti nebună.

Iute uiţi de-ţi fac un bine,
Crezi că tot ţi se cuvine,
Dar de îţi fac rău o dată,
Tu nu mă uiţi niciodată.

Fie răul mic sau mare,
Tu nu-mi dai în veci iertare.
Lume, lume eşti ingrată
Şi de draci eşti posedată.

Altul este rostul tău,
Rostul dat de Dumnezău;
Rostul tău e să fii bună,
Schimbă-te, nu fi nebună!

pamflet de George Budoi din Lumea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (17 iunie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe-nserate, după o zi foarte călduroasă, aştept într-o staţie mică, de pe linia Braşov - Cluj, trenul accelerat care merge spre Pesta... N-aştept mult... Trenul soseşte... Repede-mi iau sacul de drum şi mă duc la cel mai apropiat vagon de clasa a doua; n-am vreme s-aleg: trenul pleacă-ndată.

începutul de la Luna de miere de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţoale de duminică

Ţoale de duminică,
Îngenunchează
Odată cu sufletele,
La rugăciune.
Frumoasă lume!

Ţoale de duminică
Îşi pierd echilibrul,
Odată cu trupurile,
Mirosind a alcool.
Nebună lume!

Ţoale de duminică,
Pe suflete, pe trupuri,
Rugându-se, clătinându-se,
Frumoasă lume!
Nebună lume!

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul şi naşul

Impozant, doar zâmbet are,
Mustăţi mari şi ochi senini,
Este naşul cel mai tare
Care are atâţia fini.

epigramă de Any Drăgoianu din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume, soră lume

o vacă galbenă
este
atunci când te paşte
şi te tăvăleşti si urli
în sânge din sângele
în carne din carnea

o vacă galbenă
este
atunci când te striveşte
cu tot
cu patul suferinţei
şi urci în trenul care rămâne
şi pleacă gara

soră lume
tu m-ai născut în moarte
unde îmi sunt hainele
să nu umblu gol
în faţa Domnului meu.

poezie de Alexandru Draganoaia
Adăugat de Alexandru Draganoaia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Competiţie

Cum trenul prin câmpie trece
Aşa treci tu - chiar tu - prin viaţă
Uitând că ai mereu o haltă-n faţă
Iar trenul fuge, viaţa ţi-o întrece.

Nu te opri, goneşte fără milă
Câmpia ta se-ntinde hăt, departe...
Iar eu - chiar eu - te-oi imita în moarte
Ca-ntr-o absurdă, jalnică idilă.

poezie de Mihail Mataringa (23 noiembrie 1986)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de tine

Când ploaia-şi lasă paşii reci
Peste islazuri şi poteci,
Când cerul gri în umbră ţine
Şi răul, şi un strop de bine,
Mi-e dor de tine!

Când trenul şuieră în gară
Şi doi-trei călători coboară,
Când pe fereastră văd doar şine,
Una se duce, alta vine...
Mi-e dor de tine!

Când drumul nu se mai termină
Şi am sau nu am nicio vină,
Când totul pare trist pe lume,
Iar starea asta n-are nume,
Mi-e dor de tine!

Când nu mai am în lacrimi sare
Şi altă zi abia tresare,
Când nu aud decât suspine
În clipe de iubire pline.
Mi-e dor de tine!

Când mă trezesc, într-un târziu,
Peronul gării e pustiu.
Înnod eşarfa cu buline
Şi scriu pe un caiet cu rime:
Mi-e dor de tine!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă trenul este personal, de ce atâta lume!?

aforism de Constantin Păun din Sfere umoritice (1992)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleca un tren

Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ţi la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu ştiu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.

Dar unde pleci?–te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aştepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenuşiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.

Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să ştiu
de-o să mai vii-napoi vreodată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un doctor ocupat

Doctorul nostru din sat
Este foarte ocupat.
Vine luni cu trenul de marţi,
Şi pleacă vineri cu trenul de joi.
Aşa sătenii sunt trataţi
Pentru viaţa de apoi.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum

s-a spart...
fruntea
în mii de gânduri
şi idei
către margini...
către drum de suflet...
Fac autostopul şi strig
hei... tu!
opreşte-ţi sufletul
din goana cea nebună!
eu sunt ca tine,
ia-mă şi pe mine!
Dar...
sufletul îţi trece
ce nălucă!
şoseaua rămâne goală
pantoful... găurit
şi el a rămas înmărmurit
asfaltul arde
iar în pământ
lacrima îngheaţă-n soare
obrazul... scofâlcit
arde în nesperanţă...
sufletul mi-e durere
şi... dispare.

poezie de Viorel Muha (februarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul azi

La înalta-i tensiune
Trenu-i astăzi o minune,
Are-atâţia cai putere
Şi trei ore-ntârziere.

epigramă de Nicolae Dărăbanţ din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul meu

Când se deschise cerul ca o vraja
Şi toate-n lume lunecau ca unse
Mi se păru că stelele vibrânde
Aveau paloarea trenurilor stranii
Ce vis frumos, ce taine nepătrunse!

Acolo, într-o gară fără oameni
Cu şuieratul trist şi înclinat
Trecea locomotiva fără şine
Treceau speranţe şi treceau iluzii
Ce vis frumos, profund şi colorat!

Sunt împiegatul preferat de tine,
E trenul meu pierdut pe o câmpie!
Cu geamuri sparte şi cu usi de iarbă
Cu scaune rupte, cu miros de ducă!
Ce vis boem şi ţi-l închin doar ţie...

poezie de George Terziu‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie între două trenuri

Între zi şi noapte nu-i decât un ceas,
Între două trenuri nu-i decât un pas,
Sparte felinare, oameni în tăcere
Mai împart o gară-n două emisfere,

Nu mai sunt acelaşi, nu mai eşti nici tu,
Ne striveşte trenul între da şi nu,
Ne desparte-o lume, nu ne mai încape,
Prin lunete oarbe te mai văd aproape,

Nu mai eşti aceeaşi, nu mai sunt nici eu,
Plouă peste-o gară, plouă tot mai greu,
Mai zăresc o umbră, o închipuire,
Care urcă-n trenul către neiubire,

Pe peronul gării plouă indecis,
Între două trenuri, moare câte-un vis,
Aş mai vrea doar vremea să ne mai amâne
Să-mpărţim doar ploaia care mai rămâne.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren (de sărbători)

Foaie verde, foi de crin,
Dacă pierd şi astăzi trenul,
Beau un kilogram de vin
Şi rămân să fac (ca)trenul!

calambur epigramatic de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!