Trenul fără destinaţie

Te simt umblând prin mine
cu pas plăpând ca de copil
si mă uimeşte iarba-n care
timpul este cel umil...

De-acolo, tu urzeşti un vis
mai însetat decât deşertul,
iar când îl aşterni în palma mea,
îi leg pe gleznă, strâns, şiretul.

Mă ceri mireasă când şi când,
cu buze presărate-n sânge
de iasomie ruptă în furtuni,
a cărui jar, încă se răsfrânge...

Iar crucea care o am în suflet,
pe zi ce trece, e tot mai grea
şi tu o sprijini pe genunchi,
luându-i plânsul asupra ta.

Te pun inel pe-a mea făptură,
să luminezi ca soarele în lan de grâu
şi când al ploii bici mă va atinge,
curcubeu să mi te faci la brâu...

Ca să ne urmăm destinu'-n tihnă,
va trebui să-i dăm iubirii un tribut:
vom urca în trenul fără destinaţie,
chiar de viaţa ne va pune scut...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, poemul meu

Tu, poemul meu, îmi creşti sub piele
şi îmi cânţi în fiecare dimineaţă
la ora când Dumnezeu
trece prin ochii mei desculţ...
Îmi beau cafeaua cu tine
până la ultima înghiţitură,
apoi, îmi iei inima în palme
şi eu îti sărut buzele,
simţind cum sângele îmi musteşte-n cuvinte
ca rugăciunea în călugări,
îmi trezeşti teii de sub tâmple
într-un râs limpede de copil
şi mă înveţi cum să dansez pe apele
din care îngerii culeg luna.

Tu, poemul meu,
mă înfiori la fiecare foşnet prin carne,
iar de când timpul nu-şi mai trece coasa
prin iarba ta înaltă
nu mai dezbrac rochia de mireasă,
în care mă descompun în păsări.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sufletul ţi-am pus pe mâna ta inel, aveam pe buze un strop de rai...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii scriu poeme în iarbă

Te-am simţit cum ai trecut prin inima mea,
încă aveai pete de lună pe umeri
şi umbra trupului meu
mai şerpuia în jurul braţelor tale,
ca o felină dornică să vâneze...
În nesomnul meu, ploua cu fluturi
şi timpul îmi fluera prin sânge
ca un trubadur,
umblând desculţ prin ploaie.
Spune-mi, cât de frumoasă sunt
atunci când,
prin toţi porii sufletului,
ies îngerii din mine
să scrie poeme în iarbă?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacara Iubirii

Mă simt învins
şi dorul mă înfrânge
în mreaja ei sunt prins
chemarea-i mă convinge
eu nu o pot respinge
cu ochii-i, inima mi-atinge,
Dar cine poate stinge
flacăra iubirii când se-ncinge
când muzica pătrunde şi în sânge,
o lacrimă pe faţă se prelinge
şi până şi-o chitară plânge,
când flacăra iubirii se încinge
şi razele fierbinţi ea îşi răsfrânge
nu e făptură ce poate s-o alunge
eu sunt prea mic, căldura-i mă învinge,
e flacăra iubirii,
la suflet îmi pătrunde.

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picătura de rai

De când te-am găsit,
fiecare cuvânt al meu
e ca o sărbătoare
despre care păsările
vor vorbi în limba lor
până va curge din tine
picături de rai,
cu gust de strugure copt.

Când plouă frumos,
cântă o cruce în mine
de nimeni ştiută,
iar buzele aşteptării
aproape că ard,
rupând scoarţa dulce a nopţii,
în care gângură luna
precum un copil cu aripi de lapte.

Nu ştiu cum se face,
doar ochii tăi
pot trece prin talpa de cer
ca să ajungă la mine,
tocmai când iarba adoarme
cu inima mea prelinsă în braţele ei.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Las frunza să muşte din palma mea, până când troiţe de sânge vor contura un poem.

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Dumnezeu trece prin inima ta, nu trebuie să-i ştergi urmele!

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorire în sânge...

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte,
când arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doară înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit
de dor, în suflet, mijeşte o uşă deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi când altcineva...

Când umbra începu
să muşte din mine,
tu mi te-ai făcut lumină
în sânge,
ai curs de nu ştiu unde,
desfăcând lacătul nopţii
pentru mine,
să îmi cadă stelele în braţe,
ca şi când altcineva
ar scrie cu mâna mea
şi eu aş privi dintr-un colţ,
mirându-mă că exist,
că tu eşti cel care
îmi udă rădăcina...

Nu-i aşa
că şi privighetorile
ne cântă în inimi,
ca şi când ar sta
pe turla bisericii?

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sărutat goliciunea ploii şi s-a trezit copilul din mine ca un curcubeu...

aforism de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, nu ţi-e îngăduit sa mori!

Doamne, în mâna dreapta ţin un înger,
ce mă scrie cu vârful de aripă apăsat.
Din vene, nu sânge, bulbi de stele îmi curg,
semn că cerul cândva din mine a muşcat...

Cuvintele mă-ncalţă în opinci de iarbă
şi inimii îi poruncesc să nu se dea bătută,
atunci când moartea îşi ascute gheara,
vrând cu orice preţ din ea să-şi facă o lăută.

Parcă sfinţii ar fi zdrobit toti macii în picioare,
de aceea simt în mine o altfel de cerneală:
un roşu ca şi stropii scurşi din crucea
ce s-a ridicat un curcubeu în ochiul cel de smoală.

În fie ce poem îmi cos o rochie de mireasă,
visând la mirele ce are-n pază câmpia de bujori...
Doar el îmi retrăieşte viaţa- durerea o alungă,
strigând-n mine: "femeie, nu ti-e îngăduit să mori"!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi rănile ştiu să râdă

Da, eşti ploaia ce cade în mine,
jucăuşă ca un copil desculţ în iarbă
care înalţă zmei,
hohot de dumnezeire
şi laptele dulce din sânul poemului.
Îmi înfloreşte urechea când îmi şopteşti
că ai vrea să-mi mângâi macii din sânge,
că aşteptarea din trupul tău
nu mai are spaţiu pentru a-şi întinde braţele,
doar sărutul dornic să ni se lipească pe buze
ca aripa de cer,
când noaptea se va încolăci pe trupurile noastre,
fără să ne pese că jarul stelelor
ne va lăsa urme adânci
cât degetul unui înger.
Apoi ne vom spune
că si rănile ştiu să râdă frumos...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strugurii din rai...

Tu umbli atât de încet prin mine
că luna uită să răsară,
mă sorbi din ochi, pierdut de tot,
de parcă aş fi cireaşă amară.

Cu mâna mea te-mbraci frumos
şi-n buzunarul de la piept
îţi pun duminici cu trupuri goale
şi rugăciuni în care te aştept...

Când ploaia muşcă pieptul ierbii,
ne trec fiori prin carnea tremurândă:
ah, ce aripă de rug ne taie
când noaptea e de noi flămandă!

Ne cad pe buze strugurii din rai,
şarpele iubirii ne-ncolăceşte în lumină,
nici nu mai contează de acum,
cine-i ram şi cine-i rădăcină...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul e ca un copil...

Roata vieţii
mă trece prin ea
ca printr-o ploaie de toamnă,
cu păsări ce îşi netezesc cărarea
spre destinaţii de ele ştiute.
Timpul e ca un copil
ce joacă şotron
în ochii mei,
nu se încumetă sa taie iarba
rămasa la fel de crudă
în împrejurul buzelor
ce ţi-au frăgezit în atatea nopţi carnea...

Cum să nu îţi iubesc mâinile,
când îmi culegi atât de tandru
toate ridurile,
sărutându-le ca pe nişte duminici
întârziate?!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-au înflorit în sânge merii
şi mă aştern precum un curcubeu
în ochii tăi ce mă privesc miraţi
de parcă aş dansa în palma unui zeu.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt ploile, iubite?

E arşiţă în mine
şi lanul cu maci
e ca o scrisoare uscată
ce nu va mai fi trimisă,
iar buza de cer
îmi astâmpără setea
ce aşteaptă
la intrarea-n poem...
Să vii, la ceasul când iarba
îşi pune în lada de zestre
visul cu zei lungiţi pe ea
şi spune-mi povestea cu noi,
aceea în care eram
fluturi de ploaie,
decojiţi
din palma lui Dumnezeu.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisori întârziate

E atât de crudă iarba în mine,
nici gând ca toamnă să apară,
când din venele-mi de jar
îngerii îmi dau pe-afară!

Îţi spun că frunzele ce cad
îmi sunt scrisori întârziate,
le voi citi mai pe îndelete şi
nu îmi vor părea icoane sparte.

Te simt cum vii, ţi-s ochii păsări
ce au ciugulit din cer:
mă văd în ei ca într-o oglindă
şi par fâşie ca de fulger.

Hai să ne zidim într-o făptură,
păgâna carne să ne-o lepădăm,
inel pe degetul lui Dumnezeu-
ah, va fi ca raiul să-l gustăm!

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii din apus

De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aş putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aş ruga:
Nu ştie ce e plânsul, îşi vede calea sa.

Îl ştiu, îl simt şi-l înţeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace

Cum aş putea, când Soarele apune,
Din roua dimineţii, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu eşti prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?

Cum aş putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu ştiu!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorirea în sânge

Mi-e atât de amară luna pe buze,
iar ochiul de ape, adânc mă priveşte
cum arde în mine urma lăsată
de mâna ce-a scris, cu spinii cei lungi,
cuvinte cu iz de primăvară-ngenuncheată...
Pe umerii-mi reci, fluturii îşi dau ultima sărutare,
iar apoi, cenuşa din ei, în carne, adânc mi-o presez...
Dumnezeu, de la un capăt de cer,
o ploaie-mi va trimite,
să şteargă din mine păcatul nenăscut,
ce din străfunduri mă doare!

Nu-i noapte fără de-o stea aprinsă,
nici zi să nu doara înflorirea în sânge
când fierbe trupul în jar răstignit,
de dor, în suflet, mijeşte o uşa deschisă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!