Pierdere de propriu
Cât n-ai pierdut părinți, bunici,
Ești răsfățat încă de soartă;
Singurătăți nu-ți bat la poartă...
Întreg ești încă tot, pe aici...
Nu știi ce-i încă suferință,
Când plaga, altora o credeai...
Ți-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credință...
... Ce-i caldul așteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!
Când pierzi alăturea de sânge,
Îți pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot și grup,
Mai puțin e... El, ce te-ar plânge!
Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în țarina fără vii,
Nu le mai au și-l simți... păcat!
Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauți parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i lași... La rând, toți pier!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
1 apostol bologa [utilizator înregistrat] a spus pe 11 august 2014: |
| Mulțumiri pentru acest popas poetic! Jos pălăria! |
2 Amalia Poalelungi [din public] a spus pe 12 august 2014: |
| Frumos poem, este scris pentru acela care il citeste. |
3 Agamiță [din public] a spus pe 13 august 2014: |
| Toate poemele se scriu pentru cei ce le citesc. |
4 goeteri [utilizator înregistrat] a spus pe 3 martie 2018: |
| Noroc că nu-i tot doar stingher... Mulțumiri! |