Culpabila tăcere

Ştiaţi?
Vai, nu ştiaţi...
De când e pe Pământ,
greşeala ţine-n sipet
două odoare scumpe:
sentinţa-i prima!
Iar cea de-a doua,
precum ştiţi,
e dreptul la iertare!
Atâta că, Iertarea,
naivă şi credulă,
Duce-n spinare, greu,
o crâncenă rivală:
condamnarea!
Fără dreptatea judecăţii!
De ce? E simplu:
ca să-i prindă locul!
Urmeaz-apoi, desigur,
înghiterea găluştii!
Înghiterea găluştii e...
Sigur că ştiţi: tăcerea!
Culpabila tăcere!
Adică, el, umilul,
vechi şi etern supliciu!
Fructul complice,
al nevinovăţiei!

Morală:
când ştii că eşti nevinovat
nu te deda tăcerii!
Strigă cât poţi:
Dreptate!

pamflet de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antipoem, mie, ţie, lor

Ştii câte toamne
au trecut
de când duc doruri
pe pământ
şi câte frunze
s-au făcut covor
pe sub privirea-înlăcrimată
de picior?

Ştii câtă ploaie
a-îmbătat ţărâna
când inima bătea
precum nebuna
de fericire
şi emoţii flude
când noi credeam că
cerul nu ne-aude?

Ştii? Şi nonsensul
ne părea c-avea culori
cu mult mai multe
ca un parc de flori
ca o grădină-n
colţ de paradis
în care visul
nu e interzis.

Ştii vântul cum
picta cu serenade
şi într-o mie una-înfiorate şoapte
ne preschimba
tăceri îndurerate
din miez de zori
până târziu în noapte?

Ştii mâinile cum
orchestrau slove nescrise
când Luna-n dar
ne oferise
un pergament
de stele luminat
cu antetul de destin
greu încercat?

Ştii? Dumnezeu ne-a adunat singurătatea
dar şansa
ne-a uimit intensitatea
încât de dragoste
eram intimidaţi
când El ne binecuvânta: Gustaţi!

Ştiţi ori nu ştiţi?
Prea renunţăm la noi
cu ochii-înlăcrimaţi
de ploi
cu arse mâini de dor
şi dezmierdare
cu inima urlând a-îndepărtare!

Ştiţi câte toamne
au trecut de când
vă rog să nu mai
renunţaţi plângând
la dreptul de-a iubi
şi-a fi dorit
de-acel ce-n suflet
şi-n nedesluşit

Cu duioşie şi-acceptare
(v)a citit?!

octombrie 2020

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru oameni

Vă mulţumesc pentru ce-mi daţi,
Şi vreau şi pot să cred că mă iubiţi!
Iar pentru ce vă iau, fără să ştiţi,
Vă rog frumos: să mă iertaţi!

Eu vă iubesc, să ştiţi, dar nu oricum,
Ci-ntotdauna sincer: aici şi-acum!

poezie de Iulia Mirancea (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt sigur că ştiţi zicala: "Cine se aseamănă se adună." Ştiaţi că majoritatea oamenilor câştigă în jur de 20% din venitul mediu al celor mai apropiaţi prieteni? Pe scurt dacă doreşti să zbori ca vulturii nu înota cu raţele. Înconjoară-te de oameni de succes şi fereşte-te de cei cu atitudine negativă!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apropo de... ordonanaţa nocturnă

E necesar să ştiţi cu toţii
(Şi de ştiaţi, nu mai contează)
Guvernul nostru, ca şi hoţii
În toiul nopţii "operează".

epigramă de Ica Ungureanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiţi iertaţi...

Ştiam că mă urâţi, dar, chiar de moarte,
n-am avut habar!

C-aveţi atâta ură, e trist...
Nu ştiţi şi nici măcar nu bănuiţi că
Viaţa unui om nevinovat
A atârnat şi mai atârnă de-un fir de păr!

Oare pe omul ce-l iubiţi atât de mult
L-aţi întrebat ce a făcut?

De-acela pentru care m-aţi sacrificat
Deloc nu vă-ndoiţi?

De cuget, de păcat e sigur, nu vă pasă
Dar nu uitaţi:
Pe Dumnezeu, nu veţi putea să-l înşelaţi!

Şi totuşi, am să mă rog la Dumnezeul meu
Să fiţi iertaţi!

poezie de Iulia Mirancea (27 decembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiai...

Ştiai că toţi îmbătrânim,
Simona...
ne trecem pieile prin storcător,
circumvoluţii ni le netezim,
ne vedem rar, copil, uităm până şi dor
... poate de ne-am clona...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Daniela...
e pierdem părul, ce ne-albeşte
o inimă... a tatei; relaxând, privim
şi chip nu se mai potriveşte
... oricât am vrea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Patrick...
ne consumând din buna sănătate
şi tot mai singuri, singuri ne trezim;
cunoaşterea de tată a rămas un nume, date
... c-un asteric...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Edy...
ne trăind viaţa de-unul singuratic,
nici timp n-avem când să ne lămurim
de ura de părinte, ce nu-i doar... dramatic
... în loc de-a ne iubi...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Eteri...
nereuşind, se pare, alegerea corectă
şi poate nedestăinuind visul intim,
rămas ascuns tardiv de-orice alertă
... ori n-ai regret, frumoasa mea, mai ştiI?...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Paula...
nevrednici, peste-poate înşelători,
jucând perfid oricând ne întâlnim
sau veşnic între naştere şi mori...
... Oh, pururea de suflet goală, fosta mea...

Ştiai că toţi îmbătrânim
Nuţica...
neţinând cont că-s frate, acelaşi sânge,
punând avut în loc să ne unim,
fără să şti că sigur Breul plânge
... poate şi Dârla, mama mea, nevasta sa...

Ştiaţi cu toţi că ne murim
iubiţii mei...
şi că-n final, imensul sfânt regret
ce-aş vrea cu toţii ai mei să-l oferim
-toţi ascendenţii timpului de drept-
... să fiţi nemuritori... Da-i numai pentru zei...

Ştiaţi c-o să îmbătrânesc şi eu
un Daniel...
neştiind cu adevărat de-am fost iubit
şi n-am pe cin' să-ntreb, doar Dumnezeu,
dacă cumva am pătimit, am păcălit
... d-aş vrea să ştiţi că m-aţi sacrificat, precum un miel...

Ştiaţi că noi, ce încă mai trăim
simpli urmaşi -rămaşi doar, nume, date,
din dragi părinţi plecaţi să-i venerămsuntem
deja planificaţi un ţintirim
şi n-avem timp să-i mai comemorăm...
ne promovăm pe noi, doar vanitate
... Codaşii lumii, ce-am rămas, o nulitate!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dede: Nu ştiu ce s-a întâmplat.
Dylan: Eu da. Adică, pentru mine e destul de simplu. Întinzi mâna încercând să te agăţi de ceva grozav.
Haley: Poate, poate nu ar trebui...
Dylan: Uite, uite... Eu nu sunt obişnuit cu asta, cu chestia asta cu "familia mare". La mine acasă nici nu vorbim unii cu ceilalţi. Ştiţi, mi-a plăcut Hailey de prima dată când am văzut-o. Adică, e frumoasă şi toate cele, dar e mai mult decât atât. Are o încredere incredibilă în sine. Ştiţi, genul de încredere pe care îl ai când trăieşti într-o familie ca asta, o familie pasională care acceptă străine focoase, homosexuali şi nebuni. Adică, o familie în care oamenii ţin unul la celălalt.

replici din filmul serial O familie modernă
Adăugat de Augusta Florescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există lucruri pe care le ştiţi, dar nu ştiţi că le ştiţi. Când veţi şti ceea ce nu ştiţi, atunci vă veţi schimba.

citat din Milton H. Erickson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Streiule..., Streiule...! (comemorare eternă)

Streiule cast, ce cobori din cuvânt!
Streiul meu bun, ce răzbeşti dintre munţi!
Şi voi, făpturi dragi, ce, din veci, dăinuiţi
De-a lungul, de-a latul Streiului sfânt!
Sunteţi în mine, cât sunt şi, cât nu voi fi!
Sunteţi locurile pure ale acestui Pământ!

Pe Pământ, nu e frumuseţe mai pură
Nici şoaptă mai caldă, tăcere mai sfântă...!
Pe Pământ nu e plânset, de dor, mai durut!
Streiule cast, ce ai fost, eşti, vei fi
Nu te-am uitat, niciodată, Streiule bun!
Ai fost sensul meu, cât am fost... pe Pământ...
Streiule... Streiule... cât mă dori, când te cânt...

poezie de Iulia Mirancea (24 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să te joci de-a dragostea trebuie mai întâi să ştii să te joci de-a războiul, întrecere compusă din două îndemânări: să ştii să învingi fără aroganţă, adică fără să-ţi trâmbiţezi victoria, şi de asemenea să ştii să pierzi fără umilinţă, adică fără a-ţi pleca fruntea.

citat din Lucio D’Ambra
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

S.O.S. Sănătatea!

Se-nchid spitalele pe rând,
Iar asistenţi şi medici pleacă
Şoptind o rugăciune-n gând,
De plâns, bolnavii se îneacă.

Băgăm o criză-n altă criză
Căci nu-s mănuşi sau măşti, e clar
Şi asta nu e o surpriză,
C-au tot cerut, dar în zadar.

Se vrea sistemul pe butuci,
Un plâns continuu şi-o strigare
În ţara cu atâţi uituci
Ce au promis în gura mare:

Normalitate, viaţă-aleasă,
Un vis pe care ni-l dorim,
Acum, când ne rugăm în casă,
Fricoşi, să nu ne-mbolnăvim.

Se-nchid spitale, voi ştiaţi
Sunt îngroziţi să mai lucreze,
Pe Dumnezeu îl mâniaţi
Căci a-nceput să sângereze

Un neam întreg, şi-n rana lui
Se-nfig pumnale, fără milă,
Iar aroganţii, că-s destui,
Privesc cu ură şi cu silă.

Cum vreţi să intre în spitale
Când hora de microbi e vie?
Ei tot ce văd în jur e jale,
Aici nu-i muncă, e sclavie!

De voi în parlament e bine,
Se-nchid spitale, şi o ştiţi,
Dar n-aveţi suflet sau ruşine
Că voi, de-a dreptul, sforăiţi!

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi cer iertare

Îmi cer iertare! Ştii cât mi-e de greu...
Doar tu ştii jugul sufletului meu,
Tu ştii, nu poţi uita, cât ţin la tine.
Oh, am greşit! Îmi e aşa ruşine!

Din mine (asta simt), s-a rupt ceva,
Plâng şi mă-ntreb dacă mă poţi ierta.
Ai fi putut greşi în locul meu,
Atunci te-aş fi iertat desigur, eu.

Ce boală-amară sărăcia, da!
Nu-i nici iubire, viaţa este grea...
Nici sănătate nu-i... Ar fi păcat
Să ni se dea sentinţa: "VINOVAT"

Orbiţi în suflet, veşnic în exil,
Nici noi pe noi, normali nu ne simţim...
Aceeaşi sunt... Şi iată,-mi cer iertare!
N-aş suporta o nouă exilare.

Putem greşi, putem greşi oricând,
Cu fapta, cu privirea, cu-n cuvânt,
Ce măreţie este în iertare!
Şi sufletul iertat, oh, ştii cât doare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Risipiţi...

Risipiţi, risipiţi-vă iar
Idoli de piatră,
Durerea-i ţesută-n zadar...
E-n noi încrustată.

Ştiţi voi ce-n sufletul meu doare?!
Ştiţi că nu am alinare
La suferinţa ce m-apasă?!
Nicicând nu fi-voi înţeleasă.

Ştiţi de-a adâncului durere?!
De vrerea mea de mângâiere?!
De-a plânsului înţelenire?!
V-am dat vreodată eu de ştire?

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România există, fiindcă eu o iubesc

România există şi e locul
unde eu am primit dreptul la viaţă!
E locul unde eu pot să mă încred în tine
să mă fac iubită de tine şi să te iubesc!
Rămânia eşti tu, iubitule,
când mă chemi, fiindcă ai nevoie de mine,
când mă aperi şi mă strângi la piept!
România eşti tu, prieten drag
şi tu, semen al meu,
care nu-mi dai voie să greşesc,
fiindcă îţi pasă de mine dar totuşi,
mă accepţi aşa cum sunt, fiindcă mă iubeşti!
România eşti tu, necunoscutule
pe care nu te-am văzut încă dar,
eşti în inma mea şi, ştiu sigur,
că şi eu contez pentru tine!
România eşti tu, pruncuţule frumos,
de-aici, de la sânul meu cald,
ocrotitor şi bun,
căci surâsul şi gânguritul tău
îmi definesc existenţa,
nădejdea continuităţii
şi voinţa divină!
România sunt eu, când mă îmbrac în ea
ca-n strai de sărbătoare şi o port
dincolo de mare şi dincolo de hotar:
în inimă, în gând şi pe buze!

Fiindcă o iubesc, România există!

poezie de Iulia Mirancea (3 decembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tăcerea trecută sub tăcere

aşa se nasc revoluţiile
aproape subversiv
ca o moarte acceptată de copil
oricum nu trebuie să fiu surd ca să ascult tăcerea
din când în când ar trebui să o provoc
să-i dau un brânci
sau chiar să o ciupesc nemilos de vintre
ca să ţipe un pic
să se înalţe spre cer
să se coboare în adâncuri
sau pur şi simplu să erupă
precum vulcanii
din prea multa linişte adunată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără Ioni, am fi jumate din câţi suntem...

''Ioni'' sunt o mulţime-n lume
Că-i John, sau Jean, Ivan, Ionel,
E cel mai la-ndemână nume-
Îl întâlneşti şi în rondel.

Când zici Ion, mai româneşte,
Răsare luna sus pe cer
Şi-n piept inima-ţi se măreşte
(Ştiţi, la femei, eu mă refer).

Are sonoritate mare-
Vocala ''o'' i-o dă, firesc.
Ca un ecou pentru fecioare,
Că ştiţi, Ionii, cum iubesc!

Şi de nu ştiţi, e balta mare
Şi peşti găsiţi, fără efort,
Că sunt Ioni între hotare
Şi mai găsiţi şi de import.

Acum, că-i zi de sărbătoare,
Să-i preamărim, să-i lăudăm
Şi fetelor, cu o urare
Inima să le-o bucurăm!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie, pur şi simplu

În mulţimea naturalelor numeri,
Există concret exclusiv şi perfect,
Un şir infinit -notat cu Xn!-
Un şir infinit al femeii normale,
Salvând excelent şi constant,
Prospectarea divină!
Pe planeta Pământ exist-o făptură
Care-adună cu grijă-n tăcere
Firicele coagulante de praf
Din primordiala ţărână,
Ca argument consonant
Al existenţei umane!
De dragul sacrificiului cast,
Niciun bărbat, fie el şi poet,
N-are dreptul s-atingă,
Nici măcar c-o silabă,
Prototipul femeii!
Căci făptura ce-adună cu drag
Firicelul de viaţă plăpând,
Fără infatuări infantile
Făr-apoteotice glorii,
Fără pretenţii obscure de Nobel,
Se numeşte discret, modest şi subtil,
Pur şi simplu, Femeie!

poezie de Iulia Mirancea (8 martie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă fascinează oamenii care aleg simplitatea, în locul infatuării! În preajma lor, făptura mea se sfărâmă în milioane de neutroni şi apoi se recoagulează, precum argintul viu, într-un întreg sublim! Sigur, Dumnezeu-Bunul a împărţit cota lor de virtute în trei proporţii egale -înţelepciune, modestie, iubire- şi a turnat-o în lutul din care i-a făcut! Aşa că, mie, nu-mi rămâne decât să-i venerez!

aforism de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!