Mă fascinează oamenii care aleg simplitatea, în locul infatuării! În preajma lor, făptura mea se sfărâmă în milioane de neutroni şi apoi se recoagulează, precum argintul viu, într-un întreg sublim! Sigur, Dumnezeu-Bunul a împărţit cota lor de virtute în trei proporţii egale -înţelepciune, modestie, iubire- şi a turnat-o în lutul din care i-a făcut! Aşa că, mie, nu-mi rămâne decât să-i venerez!

aforism de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă fascinează superficialitatea şi lipsa de Dumnezeu pe care o au oamenii. Mă fascinează efectul dezastruos pe care l-a putut avea comunismul asupra unei societăţi. Mă fascinează tineretul care şi-a pierdut busola mai mult decât cei în vârstă.

citat din Florin Zamfirescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu-Bunul să ne ajute să înţelegem spiritul caritabil şi altruist al semenilor noştri şi să nu-l condamnăm niciodată!

Iulia Mirancea (22 mai 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu precis că, Dumnezeul meu nu mă va judeca niciodată pentru ce vor fi făcut alţii cu sufletul, cu trupul, cu viaţa lor! Dar sigur mă va întreba dacă faptele mele bune există în alţii! În cei pe care, El Însuşi, special mi-i va fi scos în cale!

aforism de Iulia Mirancea (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e bine să nutresc în acel aşezământ perspectiva idealităţii! O comuniune de parteneri oneşti, asigurându-şi principiile convieţuirii la bursa integrităţii, cu beneficiu incomensurabil: Iubire! Iubire - investiţie sterlină, ireversibilă! Iubirea, concept primordial, compatibil cu scala a trei proporţii nelimitate: Dumnezeu, părinţi, semeni!

Iulia Mirancea în Sociologia -şansa umanităţii-, Comunitate (2009)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt plecată să-i revăd pe toţi oamenii pe care-i iubesc! Nu mă mai întorc!

aforism de Iulia Mirancea, după Lucian Velea (26 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu port în mine rănile tuturor celor pe care m-am îndărătnicit să-i iubesc sau n-am fost în stare să-i fac să mă iubească!

aforism de Iulia Mirancea (14 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine nu există nimic mai fascinant şi mai îndatoritor, decât un om care mă copleşeşte cu tandreţe, respect, spiritualitate, în timp ce-mi atrage atenţia asupra unei greşeli! Să-i întorc iubirea, să-i mângâi mâinile, să-i sărut fruntea, nimic nu e prea mult, pentru a-i răsplăti înţelepciunea!

Iulia Mirancea (11 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă Supremaţia m-ar fi făcut fruct şi m-ar fi atârnat într-un pom, nu mi-ar fi plăcut să fiu pe crengile cele mai de jos! Aş fi râvnit vârful! De acolo, sigur, decorul e diferit: lumea pare mai bună! Iar dacă cineva ţine morţiş să mă mănânce, musai să urce în vârf, după mine!

Iulia Mirancea (5 mai 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii egoişti, care se iubesc numai pe ei, nu pot rămâne alături de oamenii generoşi, de care sunt iubiţi! Pentru că sunt imuni la iertare, înţelegere, iubire! Un gest neînsemnat de neiubire (considerată de ei), le zdruncină Eul, făcându-i permeabili urii! Urii ce se năpusteşte asupra lor ca un balaur cu mii de capete şi-i devorează fibră cu fibră! Iubiţi sau urâţi de oameni, trebuie să ne străduim să rămânem lângă ei!

Iulia Mirancea (3 aprilie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din locul pe care l-a şubrezit, soarta sfărâmă apoi totul.

aforism de Publilius Syrus din Sentinţe
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu mă fascinează mai mult decât să stau de vorbă cu oamenii simpli, oameni pe care eu i-am făcut atât de simpli.

aforism de Victor Martin din Plimbare cu telemobilul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mult, de mult eram mic... Mama n-a început prin a mă învăţa să scriu sau să citesc, ci să socotesc. Voia să mă facă să nu-mi fie teamă de matematică. După ce mă învăţase să socotesc de la 1 până la 10, a sărit. Ea ştia că tot aşa de uşor se adună doi cu trei ca douăzeci cu treizeci, ca două sute cu trei sute, ca două milioane cu trei milioane. Eu mă ţineam fălos că ştiam să număr. Mult, mult. Regula de trei simple a ştiut să mă facă s-o inventez. Apoi a început calculul mintal.

Grigore Moisil în revista Femeia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cu două feţe au cheltuieli mai mari decât cei cu o singură faţă: consumă mai mult săpun!

aforism de Iulia Mirancea (28 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti la timp în locul pe care ţi l-ai propus, nu dispera: înseamnă că, pe drum, Atotputernicul a mai avut nevoie de tine şi în alte locuri!

aforism de Iulia Mirancea (18 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii cărora le-am zâmbit instantaneu (fără să-i cunosc) sau, le-am spus un cuvânt bun (fără să mi-l ceară) sau, le-am dat o floare (fără să o aştepte) şi cei pe care i-am întrebat: cu ce le pot fi de folos, m-au perceput ca pe un om normal!

aforism de Iulia Mirancea (24 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am vrut să-mi cer scuze, nu mai era acolo; în locul lui apăruse o făptură ciudată, necunoscută până atunci, care azvârlea după mine cu tot ce nimerea!

aforism de Iulia Mirancea (4 martie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culpabila tăcere

Ştiaţi?
Vai, nu ştiaţi...
De când e pe Pământ,
greşeala ţine-n sipet
două odoare scumpe:
sentinţa-i prima!
Iar cea de-a doua,
precum ştiţi,
e dreptul la iertare!
Atâta că, Iertarea,
naivă şi credulă,
Duce-n spinare, greu,
o crâncenă rivală:
condamnarea!
Fără dreptatea judecăţii!
De ce? E simplu:
ca să-i prindă locul!
Urmeaz-apoi, desigur,
înghiterea găluştii!
Înghiterea găluştii e...
Sigur că ştiţi: tăcerea!
Culpabila tăcere!
Adică, el, umilul,
vechi şi etern supliciu!
Fructul complice,
al nevinovăţiei!

Morală:
când ştii că eşti nevinovat
nu te deda tăcerii!
Strigă cât poţi:
Dreptate!

pamflet de Iulia Mirancea (22 octombrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!