One way no way

E un şuvoi pe strada cu sens unic, toată borne,
numerotate începând cu zero, de la minus nouă
şi văd tot, mai de jos, se înălţând în pâlcuri largi şi uniforme
leaţi ce tot sting lumânări, suflându-le pe una întâi, pe două
şi tot aşa, în marş de peste trei sute de paşi 'ntre etaloane,
fără odihnă, parcă remontor e întors de-o forţă nevăzută...
se scurg schimbându-şi chip şi formele de timp, după jaloane
şi aruncă-n gropi, pe banda de serviciu, tot ce e căzut, căzută;
că paşi s-au terminat şi arcu-i rupt deci, ruta întreruptă,
iar gloata tot se înalţă, stau la toartă doi, se mai despart, desparte
şi aruncă, înapoi la punct de start, unul de-al lor, creaţia începută,
ce intră în şiru-i destinat, în alaiul naşterii, prelins spre moarte,
la capăt de-orizont fiind linia finală, fără un câştig, vreo cupă,
doar trec pe rând tot alţi neobosiţi, se poticnind 'n alt "finish"...
şi-un picur uriaş atinge sticla privitorului; cu-o lupă
îşi întorcând privirile 'nspre neant... cu semn de mână într-un cruciş!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

Pe strâmta uliţă din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Şi-un cuplu, cu merinde în dar, îşi încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Final

Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neştiinţă...
Nu sunt fără de cont şi fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputinţă!

Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert şi măsurabil...
Prin muncă-l defineşti indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.

Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-opreşte evoluţii,
Uitând de timpul, singur veşnic cu soluţii
Şi linia de start, un "finish" unde... întoarcem.

Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost şi nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şofer... de-o viaţă

Îs la pas, pe strada cu sens unic,
Fără s-apăs adânc pedala,
Căci am un simţământ lăuntric;
Se circulă... tot alandala.

Încerc să ţin doar inerţia,
Să mă feresc de orice "stop";
Să nu transform în noapte, ziua,
Să n-am finalul, singur scop.

Mi-am luat, pe parcurs, parteneri
Printre puţinele escale,
Ce le înscriu, trecute, ieri...
Le rup şi da şi nu, petale.

Adaug ani, câte puţin,
Şofez, preventiv, experienţe.
Ades nici nu mai intervin...
Nu fac deranj de existenţe.

Bagajele-am făcut remorci,
Ce las garate la sfârşit;
Oricum nu poţi să le întorci,
Căci strada duce-n infinit...

Încerc să îmi predau ştafetă,
-Un mâine eu, nou regăsit
Vechi- să devin o amuletă...
"Pierdut şofer, pe sens unic!!!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont limitat

Pe toarte orizontul atârnă ieri, azi;
pe ieri îl găsesc la apusul ce vine
şi astăzi e-apoi-ul de-un mâine ce ţine
cât pot să rămân înc-un verde de brazi.

Deci sunt mărginit, nu se vede ce-i peste,
că nu pentru tot e mereu reuşită,
iar azi, ce-o fi mâine, e-o nouă ispită
în mersul la toartă să închege poveste.

E totuşi un spaţiu, se cheamă speranţă
ce ţine între toarte un pic de-orizont,
vândut o capcană, în fond doar un pont...
ce nu-l mai prizez... resemnat în vacanţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplu epilog

Cred, bănuiesc, că după ce se trece puterea, plăcerea sexului,
se plictiseşte divinitatea rău de tot
de o simplă prezenţă, care nu mai are nevoie nici cel puţin de a fi două,
deci care nemainăscând niciun interes,
pică într-un fad, decolorat, ca de-o îngheţată rouă,
ca apoi să i se publice ultimul spot...
un semn de cruce, fără măcar propria semnătură, odată şi cu dispariţia... indexului.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă

Aiurea-i spus "şi-a pierdut viaţă";
Ca şi cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheaţă.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există şi ne poartă
'ntre două staţii-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Şi-atunci e EA ce ne-aparţine
Sau noi îi suntem chiriaşi,
Fără contract de timp? Slujbaşi,
Neştiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiţi din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărţi de joc... Cu chip!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Cu cât nostalgic peste timp gând lunec
Palmele întinse, cu inima toată
Din nou să te adulmec,
Parcă ar fi ieri, odată.

Alerg a vieţii cursă spre înapoi
Să împuşc eşecuri cu încărcătorul roată,
S-adun soare din zile fără ploi,
Să fiu iar, cum odată.

Citesc înfrigurat tomul, de la sfârşit,
Cu frica de coperta depărtată,
Să aleg doar litere ce spun... iubit,
Ce l-am crezut, singuru', că-i... odată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte

Când moartea îţi obţine râvnitul rendez-vous
-Din ceata nesfârşită, se dăruind ofrande-
Îi este doar rutină, sinistră, un "déjà vu"
La veşnica avidă... de flori rupte-n ghirlande.

Neostoită-i vrerea nefiinţei blestemate,
Ce-şi face din pieire un piedestal lugubru,
Topind tot ce-i creat cu greu... Calamitate,
Ce-un univers acceptă; să-l ţină pur, salubru.

Pe banda rotitoare, cu valţuri, suferinţă,
Mi-aştept coloana mea, mărşăluind pios
Să cad la cap ce-ntoarce, lângă alţii-n neputinţă...
Doar de-unul singur, singur, un părăsit sfios.

Nu ştiu de-o să mă-ntrebe de-am şi eu vreo părere,
Că m-am zbătut tot timpu-mi, să îi resping favoruri
-De-un nefiind, nu răspunderi, egal, fără avere-
De-o linişte promisă, de eroism, de onoruri!...

Ce-oi fi atunci în suflet, ce-aşteaptă şi el "liber",
Ce-mi las în tipar unic, detaliat clădit
Şi-mi pierd un trunchi c-o sferă, un uriaş de ciber
Ce-am strâns, probat... şi încă e plin de neîmplinit?!

E parcă împotriva naturii, cum se are,
Resuscitând mereu, vroindu-se eternă
Şi de-asta sper că poate şi moartea-i reciclare...
Şi-o zi, mă voi trezi din nou... cu cap pe pernă!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate pierdută

Mi-am pierdut, oh, iubitele închipuite, în foc,
S-au mistuit de atâta, atâta frumuseţe,
Desfigurate, de durerea ce nu ştie blândeţe,
În tragedia întâmplării, nedesminţită... joc.

Le aud ţipetele disperării să nu piară,
Nişte copile, multe, înnegrite în scrum.
Retina-mi... şi ea neagră, mi se întreabă cum
De soarta îşi alege relele doar... fiară.

Îngereşti chipuri văd, parcă premonitorii,
Zâmbind larg sticla de laptop, ce e deschisă
Şi-o pângăresc cu-o lacrimă în colţ, atât de-abisă,
Ce din profund iţeşte... mă răscolesc fiorii.

Le resimt frăgezimea de carne, visătoare
Şi, mă îngrozeşte ţipăt până la răget, urlet.
Este Pământ mai singur, mai părăsit de umblet
De paşi suavi pe glezne subţiri... încântătoare.

N-am îndeajuns de braţe să fi putut salva
Fuioare fremătânde de-o sfântă armonie,
Topită pân' la moarte, în cor, o elegie
Şi sufletu-mi se plânge rănit... s-ar mutila.

Am şi un dor nebun de femininul copt
Ce pân' la ars şi el şi-a pus sfârşit la zile
Într-un lugubru alai, de femei, cu copile...
Fără de vrut, arcan, de sorţi... al morţii sort.

Am mintea de azi vasală la zâmbete de poze
Cu plete-n vânt, de gânduri, nedefinit menite
Cu nume dulci, de fete de acuma părăsite
De timp, ce el s-a scurs... se veştejind de roze.

Rămân de-acum stingher, perdant de-apoteoze...
Mi s-au pierdut femei, îs mai sărac... în mimoze.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea a opta

Cu mângâieri de moale mătase-n catifea
Atinge obrazul inimii în suavă tresărire
Cu caldu-nfierbântat din bobul de cafea
Prin pleoapele visând o amară înfiripire.

Şi păr în băieţeşti plete ascunde gând
Ce şi-l răsfiră şic de un pasaj de mână
Cu degete de pluş, în umed tremurând
Brăţara-ncheieturii cu-n firicel de vână.

Bărbiţa fină-i este un piedestal de buze
Cu roşul cărnii rupt de dinţi sidef de perle
Ca boabele; cerceii ce-s clinchet să auze
Mărturisiri de amor şi simţuri să deferle.

Dorinţă se numeşte şi blândă-i răsuflarea
Ce-o dă, nimic să ceară, iubire, început,
Şi val neostoit e plaja lumii, marea
Ce-nviorează nor de-un picur de sărut.

În jur halou văzduhul e îmbătat mirerasmă
Şi sunetul de paşi încântă azur, alee,
Întoarce chip privind-o, fuiorul de fantasmă...
Doar partenera noastră-i, de-o viaţă, o femeie...

Un opt ce stă culcat ca infinitu, o cheie,
O veşnic primăvară, o martie, o scânteie...
O aştept, o celebrez, eterna ea, idee!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară prinsă-n turn

Curge apa pâlcuri, pâlcuri
Peste frunzele din toamnă,
Zbucium şiroind sub dâmburi
Susurând precum o doamnă.

Primăvara este prinsă
De alaiul de verdeaţă,
Cu miros de lume tristă
Îşi ascunde a sa faţă.

Haina adormită-n glie
A naturii la toţ mamă,
Se ridică parcă-i vie
Peste formele de stană.

Vietăţile pornite,
De la sud spre miază-noapte,
Fac cărări neobosite
Spre poienile cu şoapte.

Boboceii stau să crape
Adormiţi pe câte-un ram,
Au miros în două ape
Şi atârnă lângă geam.

Trilul păsărilor mici,
Ce se-aude de sub munte,
Ne destăinuie aici
Jocul frunzelor mărunte.

Focul macilor din câmp
A-nceput să se aprindă,
Peste galbenul din dâmb
Cu mireasma lui acidă.

Haina este în schimbare
Şi ne-a prins aşijderea,
Într-un turn lovit de mare
Construit de-o beizadea...

Roşu.... 20 aprilie 2020

poezie de Liviu Reti (20 aprilie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an

Clipe trec peste gând,
Azi, sunt doar un mormânt
Cu-amintiri în cuvânt,
Ce se sting doar arzând.
Numai eu pot să zbor
Către-un cer infinit,
Într-un trup odihnit
De-alinare şi dor.
Nu aştept nici acum,
Nici-un semn, nici-un gând,
Doar sclipiri rând pe rând
Se topesc, se fac scrum.
Eu, vă las într-un gând
Şi-o să trec într-o stea,
Numai eu, numai ea
Peste voi, peste rând...

Sibiu... 08 ianuarie 2022

Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!

poezie de Liviu Reti (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!